A FOST
- Aromâni la Clubul Ţăranului. Povestiri despre aromâni, proiecţia filmului documentar Balkan’s Digest de Ionuţ Piţulescu, un concert şi dansuri aromâneşti – acestea au fost „ingredientele“ întîlnirii „La taifas cu aromânii“, care a avut loc miercuri, 22 octombrie, la Clubul Ţăranului din Bucureşti. Boca Ghiţă a povestit celor prezenţi cum au plecat străbunicii ei din Moscopole, un vechi oraş aromânesc incendiat în urmă cu aproape 250 de ani. Apoi, documentarul lui Ionuţ Piţulescu a prezentat cea mai populată aşezare aromânească din prezent, Grabova, aflată la 1.700 m altitudine, în munţii din sudul Albaniei. Povestea Grabovei, unde locuiesc 50 de familii de aromâni, este emblematică pentru dezvoltările urbane importante ale culturii balcanice aromâneşti.
- Comedia ţine la tineri. Aflat la cea de a IV-a ediţie, proiectul „Comedia ţine la tineri“, care prezintă spectacolele de debut ale unei noi promoţii de regizori, actori şi scenografi, a debutat joi, 23 octombrie, la Teatrul de Comedie. Ediţia din acest an, care se va încheia vineri, 31 octombrie, cuprinde patru spectacole: Dactilograful de Murray Schisgall, în regia lui Vlad Cepoi, Romanţioşii de Edmond Rostand, în regia lui Alexandru Dumitru Măzgăreanu, Priveşte înapoi cu mînie de John Osborne, în regia lui Eugen Gyenmant şi Furtuna de William Shakespeare, în regia lui Alexandru Lustig. Gala „Comedia ţine la tineri“ va avea loc pe 31 octombrie şi va fi urmată de o reprezentaţie a spectacolului cîştigător.
- Livius Ciocârlie, la TNB. Scriitorul Livius Ciocârlie a susţinut duminică, 26 octombrie, conferinţa „O privire relaxată asupra lui Cioran“ la Teatrul Naţional Bucureşti. El a abordat teme precum responsabilitatea intelectualului, filozofia versus literatură şi opera românească versus opera franceză, încercînd să ofere o perspectivă „care admiră fără să idolatrizeze“ asupra operei şi personalităţii lui Emil Cioran.
- „Improvisneyland“. La Club Fabrica din Bucureşti, a avut loc marţi, 28 octombrie, „Improvisneyland“ – un eveniment în cadrul căruia şapte actori profesionişti au improvizat poveşti sugerate de public. Freaky Mouse (Andreea Samson), Mica Migrenă (Rozana Radu), Vampa lui Alladin (Monica Anastase), Tam-Bambi (Radu Ciobănaşu), Diavolul Hazmanian (Mădălin Mandin), Pupam’Yai Marinaru’ (Pavel Bîrsan) şi Doi cîini inteligenţi (Axel Moustache) şi-au folosit spontaneitatea şi imaginaţia pentru a oferi un spectacol interactiv.
- 2.000 de ani de la exilul lui Ovidiu. Timp de două zile, în 28 şi 29 octombrie, la Academia Română a avut loc colocviul dedicat împlinirii a 2.000 de ani de la exilul poetului Ovidiu în Dacia. Au participat cu lucrări dedicate universului poetic al lui Ovidiu Philippe Heuzé (Universitatea din Paris IV), Florica Bechet (Universitatea din Bucureşti), Alexandra Ciocârlie (Institutul de Teorie şi Istorie Literară „G. Călinescu“), Emilio Pianezzola (Universitatea din Padova), Doina Doroftei (Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti“), Yves Hersant (Director al École des Hautes Études, Paris), Aurelia Hanganu (Academia de Ştiinţe din Republica Moldova), Pierre Maréchaux (Universitatea din Nantes).
- Cîştigătorii Concursului Internaţional Arte Laguna. Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia a găzduit miercuri, 29 octombrie, gala de premiere a cîştigătorilor secţiunii de fotografie a Concursului Internaţional Arte Laguna, precum şi vernisajul expoziţiei cu lucrările acestora. La această ediţie, au concurat artişti plastici din 11 ţări: Franţa, Germania, Coreea de Sud, România, Georgia, Israel, Olanda, Italia, Spania, Statele Unite şi Elveţia. Expoziţia rămîne deschisă pînă la 2 noiembrie.
VA FI
- Anaid Art Gallery, la Berlin. Galeria de artă contemporană Anaid Art Gallery va participa la Tîrgul Internaţional de Artă Contemporană Berliner Liste 2008, din Germania, care are loc între 30 octombrie şi 2 noiembrie. Berliner Liste 2008 se află anul acesta la cea de-a V-a ediţie şi cuprinde lucrări de artă ce au fost produse din 1960 pînă azi. Participă 75 de galerii de artă contemporană din 12 ţări. Anaid Art Gallery va prezenta lucrări ale artiştilor Szabó András, Harem6 (Flavia Marele şi Ildikó Mureşan), Alexandru Rădvan, Sorin Tara, Traian Boldea, Suzana Dan, Botond Ferenczy, István Laszló şi Sorana Ţăruş.
- Top 10 la Cinema Studio. Cele mai bune 10 filme româneşti, selectate de 40 de critici, de la Reconstituirea de Lucian Pintilie, la 4 luni, 3 săptămîni şi 2 zile al lui Cristian Mungiu, vor fi proiectate între 30 octombrie şi 2 noiembrie la Cinema Studio din Bucureşti. Gala Top 10 – Cele mai bune filme româneşti se deschide astăzi, de la ora 19.00, cu proiecţia peliculei Reconstituirea (1968) de Lucian Pintilie. Filmul va fi reluat vineri, de la ora 10.00, urmat de A fost sau n-a fost? (2006) de Corneliu Porumboiu, Nunta de piatră (1972), de Mircea Veroiu şi Dan Piţa, La Moara cu noroc (1955) de Victor Iliu, Secvenţe (1982), în regia lui Alexandru Tatos, şi Pădurea spînzuraţilor (1964), semnată de Liviu Ciulei. Cinefilii vor avea parte de acelaşi maraton şi sîmbătă, cînd vor fi proiectate Probă de microfon (1980) de Mircea Daneliuc, 4 luni, 3 săptămîni şi 2 zile (2007) de Cristian Mungiu, Croaziera (1981) de Mircea Daneliuc, şi Moartea domnului Lăzărescu (2005), în regia lui Cristi Puiu.
- Retrospectivă de pictură românească la Paris. O expoziţie retrospectivă de pictură românească va fi vernisată astăzi, 30 octombrie, la Fundaţia Taylor din Paris, sub înaltul patronaj al Ambasadei României în Franţa şi al ICR Paris. Asociaţia „Soleil de l’Est“ organizează o expoziţie a artiştilor pe care i-a prezentat publicului francez din 1994, cînd a fost fondată de inginerul Mihai Gavaza, pentru a expune în Franţa artişti ai Europei de Est. Sînt cuprinse lucrări semnate de 43 de pictori români, printre care Ion Ghe. Anghel, Constantin Blendea, Ilie Boca, Suzana Fîntînariu, Dan Hatmanu, Waldemar Mattis-Teutsch, Constantin Piliuţă, Ştefan Pelmuş, Ion Sălişteanu. Vernisajul va fi completat de lansarea unui album de artă reprezentativ pentru pictura românească din ultimele două decenii.
- Primul cinematograf digital din România. Astăzi, 30 octombrie, publicul va putea vizita primul cinematograf digital din România, The Light Cinema. Proiecţiile propriu-zise vor începe vineri, 31 octombrie. „Pe 30 octombrie este ziua porţilor deschise la The Light. Aşteptăm publicul să ne viziteze şi să vadă care este propunerea noastră de cinema, care este conceptul The Light“ – a declarat John Sullivan, partener The Light. Complexul The Light se află în cel mai nou mall bucureştean, The Liberty Center, are şapte săli de cinematograf, care dispun de facilităţi de proiecţie digitală 3D, şi o capacitate totală de 1.200 de locuri.
- Solişti români în Portugalia. O serie de concerte vor fi susţinute, în Portugalia, de renumiţi solişti români, precum oboistul Aurel Marc, pianista Octavia Marc, violoncelista Laura Buruiană şi pianistul Andrei Vieru. Potrivit ICR Lisabona, oboistul Aurel Marc va evolua în concert, alături de tînăra pianistă Octavia Marc, vineri, 31 octombrie, la Muzeul Nogueira din Braga. Stagiunea muzicală a ICR Lisabona continuă cu un concert susţinut marţi, 11 noiembrie, la Muzeul Muzicii din capitala Portugaliei, de doi interpreţi aparţinînd tinerei generaţii de muzicieni români – Laura Buruiană, la violoncel, şi Andrei Vieru, la pian.
Literaturile naţionale în epoca globalizării. Problema canonului
Vineri, 31 octombrie, şi sîmbătă, 1 noiembrie, vor avea loc la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti lucrările conferinţei internaţionale Literaturile naţionale în epoca globalizării. Problema canonului. Avînd ca invitaţi speciali doi dintre cei mai renumiţi specialişti ai domeniului, David Damrosch (Columbia University, New York) şi Theo D’Haen (Leuven Universiteit, Belgia), şi cu peste 80 de participanţi din ţară şi din cele mai prestigioase universităţi ale lumii (printre care King’s College Cambridge, Vanderbilt University, universităţile din Pisa, Viena sau Barcelona), conferinţa reuneşte comunicări despre statutul şi rolul literaturilor naţionale în peisajul cultural contemporan.
Prima secţiune a conferinţei va avea ca temă generală problema transformărilor prin care trece literatura unei naţiuni, în contextul globalizării şi a strategiilor pe care fiecare cultură le alege pentru a-şi redefini identitatea literară.
O altă secţiune a conferinţei va urmări raportarea literaturii române la cultura occidentală şi locul ei în contextul european şi global. Filologi, specialişti în domeniul traducerilor, profesori de literatură la universităţi din Europa vor susţine comunicări despre modul în care literatura română se poate „exporta“ în spaţiul european, despre dificultăţile construcţiei unui canon literar în epoca globalizării şi despre specificul predării literaturii române în universitate. Problema literaturii în şcoală şi în universitate va fi reluată într-un workshop final, organizat de IMEN (International Mother-Tongue Education Network).
Programul conferinţei:
n Vineri, 31 octombrie, ora 9.30 – Deschiderea festivă a conferinţei, Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I“.
n 31 octombrie-1 noiembrie – Lucrările conferinţei, Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti.
n Sîmbătă, 1 noiembrie, ora 19.00 – Închiderea lucrărilor, Amfiteatrul Odobescu al Facultăţii de Litere. Invitat de onoare: scriitorul Mircea Cărtărescu.
Ciprian Alexandrescu – Premiul Special al Juriului, la Uppsala
Filmul Interior. Scară de bloc de Ciprian Alexandrescu a cîştigat Premiul Special al Juriului la cea de-a 26-a ediţie a Festivalului Internaţional de Scurtmetraj de la Uppsala, desfăşurat în perioada 20-26 octombrie. Potrivit ICR Stockholm, premiul i-a fost înmînat producătorului Paul Sorin Damian. Interior. Scară de bloc, din distribuţia căruia fac parte Vlad Ivanov, Luminiţa Gheorghiu şi Tudor Aaron Istodor, prezintă reacţia vecinilor atunci cînd un cadavru este descoperit în ghena unui bloc. Cu umor negru şi fineţe, filmul arată compasiunea şi limitările oamenilor în încercarea lor de a face faţă neprevăzutului. Scurtmetrajul lui Ciprian Alexandrescu a fost deja premiat la Festivalul CineMAiubit, în 2007, şi nominalizat la Premiile Gopo pe 2008. Filmul a fost selectat şi în secţiunea „Cinéfondation“ din cadrul Festivalului de la Cannes de anul acesta. Interior. Scară de bloc a fost selectat în competiţie alături de Alexandra de Radu Jude şi a concurat cu peste 300 de producţii din întreaga lume. Este pentru a doua oară consecutiv cînd un film românesc este premiat la Festivalul Internaţional de Scurtmetraj de la Uppsala, cel mai mare eveniment de gen din Scandinavia. Anul trecut, Uppsala Grand Prix i-a revenit lui Radu Jude, pentru filmul Lampa cu căciulă.
Presă, minorităţi şi diversitate
Centrul pentru Jurnalism Independent lansează, săptămîna aceasta, un site cu informaţii despre reflectarea minorităţilor în presa din România şi despre diversitate. Pagina de web a fost realizată ca parte a programului „Creşterea capacităţii presei româneşti de a facilita integrarea socială“, derulat în perioada septembrie 2007-octombrie 2008, de CJI şi de BBC World Trust Service. Programul a pornit de la ideea că „problema minorităţilor nu este tratată suficient de presa locală, iar cînd este tratată, este tratată fără obiectivitate“ – a spus Mihaela Danga, director adjunct al CJI, vineri, 24 octombrie, la o întîlnire cu tema „Reflectarea minorităţilor în presă“. Astfel, programul şi-a propus să stimuleze calitatea relatărilor despre grupurile defavorizate în presa locală, în scopul unei corecte reflectări a problemelor acestora la nivel naţional. Mihaela Danga a precizat că la program au participat peste 30 de jurnalişti din presa locală – presă scrisă, radio şi televiziune –, interesaţi de minorităţi şi de diversitate. Jurnaliştii români au fost instruiţi, la Cluj şi la Iaşi, de traineri români şi britanici, în urma cursurilor rezultînd 8 materiale de presă scrisă, 7 materiale radio şi 4 filme.
În plus, CJI lansează un site (www.diversitate.cji.ro) dedicat minorităţilor şi diversităţii: „Îl dorim mai mult decît un site de program. El va continua să fie actualizat şi după acest program. Intenţia este să se transforme într-un centru de resurse pe tema diversităţii şi va rămîne parte a site-ului CJI. Nu vrem să dublăm ceea ce există, sperăm să colaborăm cu organizaţiile care lucrează în acest domeniu, cu accent pe presă“ – a explicat Mihaela Danga. Aceasta a precizat că ideea site-ului, care va avea şi o variantă în limba engleză, ar fi „să devină un instrument fără de care nu te apuci să scrii. Vrem să fie un site de referinţă“.
Colocviul „Andrei Scrima şi limbajul teologic contemporan“
În 29 şi 30 octombrie se desfăşoară, la Roma, Colocviul Internaţional „Andrei Scrima şi limbajul teologic contemporan“ – eveniment organizat de filiala ICR din capitala Italiei, Accademia di Romania. Preşedintele ICR, Horia-Roman Patapievici, va participa la lucrările colocviului alături de reprezentanţi ai Mitropoliei Ortodoxe Române pentru Europa Occidentală şi Meridională, precum şi ai Consiliului Pontifical pentru Cultură, de Bogdan Tătaru-Cazaban, consilier de stat pentru Cultură şi Culte în Administraţia Prezidenţială, şi de mai mulţi specialişti în teologie sau limbaj, printre care Vlad Alexandrescu, Anca Manolescu, Anca Vasiliu, Michel Dousse şi Claude Geffré. Opera monahului şi teologului român Andrei Scrima se regăseşte în acest context, iar discursul său reconstruieşte dinamica vieţii şi a mesajului ecleziastic. Teza lui Scrima este că limbajul teologic devine un izvor infinit de paradigme hermeneutice şi nu de simplă subiectivitate; prin viaţa lor profund spirituală, mediatorii dialogului teologic şi ecumenic influenţează expresia şi legitimitatea limbajului teologic contemporan. Profesor de studiu comparat al religiilor, Andrei Scrima a fost şi unul dintre membrii grupului „Rugul Aprins“, o mişcare religioasă care se adresa unei elite intelectuale şi care a fost desfiinţată abuziv de regimul comunist. A plecat din ţară în 1950, pentru a trăi întru „Dumnezeu liber de orice închidere“, şi a revenit după 1989. Andrei Scrima a decedat în 2000.

