OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Azi, marti 11 iunie, ora 13,00, are loc lansarea CD-ului Radio Big Band Blues, Let the good times roll, realizat de Editura „Casa Radio“, la Centrul de Presa al Societatii Romane de Radiodifu-
ziune.

Super! Acesta este cuvintul ce mi-a fost smuls dupa ascultarea discului pe care tocmai il tineti in mina! Sincer sa fiu, nu ma asteptam ca niste muzicieni bine-stiuti de multa vreme sa se autodepaseasca! Si sa-mi depaseasca asteptarile cu interpretarea citorva standarde blues. Eu, care n-am crezut ca o reluare poate egala ori depasi originalul, sint, uite, nevoit sa-mi scot palaria si sa dau cu ea de pamint! Big Band Blues reuseste performanta de a cinta cu asemenea feeling, incit nici o secunda nu mi-a dat ragaz sa aflu vreo hiba, vreun motiv de circota. Totul suna perfect, iar momentul in care s-au facut inregistrarile i-a surprins pe meseriasi intr-o forma de zile… albastre!

Cei care si-au dozat fortele pentru isprava sint nume cunoscute. Simpla lectura spune suficient ascultatorului roman, care a avut urechea deschisa catre scena muzicala autohtona, rock sau blues, jazz ori pop. Sorin Chifiriuc, Florin Ochescu, Hanno Hoffer, Berti Barbera, Alex Tomaselli, Eugen Caminschi nu au nevoie de prezentare pentru iubitorul de blues din Romania.
Pentru ascultatorul din alta tara, mi se pare necesar sa spun ca acest disc reprezinta dovada concreta a faptului ca blues-ul este un gen muzical clasic! La fel ca paginile orchestrale datorate unor Bach, Mozart sau Schubert, piesele semnate de Dixon, Jordan, Berry si altii au devenit repere ale culturii muzicale. Cind niste interpreti dintr-o tara atit de departata de patria originara a blues-ului isi fac auzita maiestria, e de presupus ca blues-ul a devenit de ceva timp limbaj universal valabil. Si numai doza personala de suficienta, tuseul fiecaruia poate diferentia emotional exprimarea artistica. Iar in cazul de fata, toti interpretii au suferit destul ravagiile unui timp despre care nu e cazul sa vorbim aici.

Aparenta usurinta cu care muzicienii romani distileaza partiturile, orchestratiile viguroase, improvizatiile chitaristice datorate citorva dintre miinile care, atunci cind vor cu adevarat, pot scoate armonii dumnezeiesti, forta pachetului de suflatori, unitatea indiscutabila a band-ului – toate acestea farmeca ascultatorul nepretentios si dau argumente iubitorului de teorii multiculturale, degustator de licori intelectuale.
Lipsit de ingenuitatea unuia si de sofisticarea celuilalt, iau asupra-mi riscul declaratiei ca acest disc este un pretext nimerit de a privi in jur si a judec unde sintem, cum traim, ce-am vrut, ce-am visat, ce-am obtinut, ce datorii sint neplatite, ce iubiri sint parasite…
Sa nu fiu acuzat ca laud formal aceasta realizare, imi exprim si un regret: nu s-a gasit loc pentru o muzicuta in cele 17 blues-uri. Sint convins ca vom auzi-o in urmatoarele imprimari din seria deschisa cu acestea. Pentru ca blues-ul fara muzicuta este ca o noapte de petrecere fara femei sau fara bautura. Cine s-ar incumeta la asa blasfemie?

Dumitru Ungureanu
a.k.a. M.V. Pop