OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Istoric si hermeneut de anvergura internationala al imaginarului, Corin Braga este figura cea mai proeminenta a „neocomparatismului“ din Romania. intr-adevar, daca la primul nivel numele sau se plaseaza pe o orbita de mare electiune intelectuala – configurata de Gilbert Durand, Jean-Jacques Wunenburger, Jean Delumeau, Carl Gustav Jung, Henry Corbin, Mircea Eliade, Northop Frye sau Charles Maurron –, la cel de-al doilea, insusi Corin Braga este cel care traseaza o inedita orbita avind ca „punct nuclear“ arhetipologia.

Solidele sale carti, la care se adauga numeroase studii, articole ori conferinte, atesta din plin ca aceasta dubla gravitatie in cosmosul culturii este potentata si de permanenta migratie de la o orbita la alta, gratie nu atit poliglotismului, cit mai ales deschiderii multi- si transdisciplinare a spiritului si gindirii lui Corin Braga. Cu alte cuvinte, comparatistul Corin Braga depaseste conditia de „nomad poliglot“ (in sensul lui Jean-François Malherbe) in favoarea celei de „cercetator-calator“ (intre discipline, epoci istorice si metodologii).

insemn major al veritabilului comparatist de astazi, conditia de pe urma dobindeste la Corin Braga valente de questa in lumile imaginarului umanitatii. insa, desfasurat cu o rigoare ce aminteste de constructorii de catedrale, spre deosebire de calatorii medievali, periplul sau cognitiv izbuteste sa ilumineze locul fara loc al imaginarului, mai mult, rolul ireductibil de liant pe care acesta il joaca atit la scara transistorica a culturii, cit si la scara subiectului multiplu, reontologizindu-l.
Primele doua carti – Nichita Stanescu – Orizontul imaginar (1993, Premiul pentru debut la Salonul National de Carte, 1994) si Lucian Blaga – Geneza lumilor imaginare (1998, Prefata de Nicolae Balota, Premiul Societatii „Lucian Blaga“) – reprezinta o densa propedeutica pentru marile sinteze ulterioare. Urmarind, printr-o abordare tematica si arhetipologica, degajarea cosmologiei imaginarului stanescian, autorul cauta sa fixeze, intr-o epoca a decantarilor axiologice, locul pe care poetul il ocupa in cosmologia liricii romanesti. Analiza configuratiilor simbolice, a jocului continuu dintre regimul intelectiv si cel senzitiv al imaginii – pe scurt, a relatiei aproape mistice dintre om si opera –, complinita de coagularea hermeneutica a invariantilor creatiei (poetica metaforica, viziunea metafizica, tendinta spre ontologie etc.), il situeaza pe Nichita Stanescu „in punctul de confluenta unde modernismul se recapituleaza pe sine, deschizindu-se spre postmodernism“.

in cazul celuilalt eseu, cautarea lui Corin Braga focalizeaza „ecuatia nucleara“ a personalitatii si operei lui Lucian Blaga, „punctele origo ale imaginarului“ (N. Balota) identificate intr-o „intuitie de natura magica“. Printr-un indraznet demers psihanalitic, vizind, asadar, geneza lumilor imaginare, autorul construieste teza dupa care complexul fantasmatic originar, ancorarea magica a lui Blaga in existenta, emerge din starea initiala de indiferentiere a sinelui datorata „suplinirii“ (in perceptia parentala) a surorii moarte. Corin Braga nu se opreste insa aici. Extinzind unghiul metodologic prin psihocritica si mitanaliza, hermeneutul imaginarului surprinde tensiunile contradictoriale majore ale inconstientului blagian (arhetip crestin – arhetip orfic – gnosticism) si contureaza o „gramatica“ a creatiei in care entuziasmul dionisiac si ataraxia panica se raporteaza la forta indicibila a modelelor cosmologice adoptive.
10 studii de arhetipologie (1999), carte ce prefigureaza volumul capital din 2006, De la arhetip la anarhetip, se impune in primul rind prin intemeierea teoretica viguroasa a arhetipologiei ca alternativa metodologica esentiala la pozitivismul falimentar (si) in studiul literaturii comparate.

Dupa o agera investigatie a ipostazelor istorico-semantice ale conceptului – metafizica (pe linia Platon, patristica crestina, Dante), psihologica (pe linia Ficino, empirismul englez, Kant, Jung, Blaga, Bachelard, Gilbert Durand) si culturala (pe linia M. Eliade, N. Frye, E.R. Curtius, Etiemble) – Corin Braga acorda arhetipologiei statutul de „stiinta imanenta a culturii“ si de „cale hermeneutica“ ideala pentru comparatism, datorita capacitatii acesteia de analiza spectrala a tuturor viziunilor despre lume. Fara a renunta la valentele ontologice – care proiecteaza in critica literara mitocritica si mitanaliza – sau antropologice – care deschid critica literara spre psihocritica si psihanaliza –, arhetipologia se dovedeste a fi operatorul ireductibil al unei gramatici a literaturii universale. Rigoarea cu care pune in lumina geneza invariantilor, interrelatiile, metamorfozele sau pseudomorfozele acestora – ceea ce confirma dinamismul si spiritul transgresiv al metodei – face din arhetipologie calea regala a comparatismului actual. Acest fapt este convingator probat de Corin Braga, atit prin schita psihoistorica a culturii europene, trasata in finalul eseului, cit si prin studiile propriu-zise, precum: Oedip intre mitanaliza si psihocritica, Cultele religioase in Dacia romana si postromana, Visul baroc – simbol al colapsului ontologic, Postmodernismul literar romanesc etc.

Odata facut saltul pe orbita gramaticii literaturii universale, Corin Braga o imbogateste cu doua tomuri monumentale, simetrice si ca titlu si ca amploare a periplului istorico-exegetic. Este vorba despre Le paradis interdit au Moyen-age. La quête manquée de l’éden oriental (prefata de Jean-Jacques Wunenburger, Premiul Asociatiei de Literatura Generala si Comparata din Romania) si La quête manquée de l’Avalon occidentale. Le Paradis interdit au Moyen-age – 2, ambele publicate de L’Harmattan in 2004, respectiv 2006. Consacrate calatoriilor initiatice esuate din Evul Mediu european, aceste carti se constituie intr-o impresionanta fresca a imaginarului occidental medieval din perspectiva „anatomiei“ metamorfotice a mitului Paradisului terestru. Prelucrind cu rafinata eruditie ceea ce se numeste „la matière d’Asie“, Corin Braga isi conduce abil cititorul nu numai pe tarimurile magice ale cosmografilor medievali, ci si in fascinanta logica simbolica ce a modelat veacuri de-a rindul viziunea despre lume a omului.

Scenariul arhetipal al calatoriei initiatice amputate – recurent in cartile populare despre Alexandru Macedon, in textele sfintului Macarie sau ale numerosilor misionari si aventurieri prin Asia mongola, precum Marco Polo ori calatorul de cabinet Jean Mandeville – este explicat prin „cenzura ontologica insurmontabila“ impusa de dogma iudeo-crestina. inlocuind toposul sacru al Marii Zeite datatoare de nemurire din reprezentarile antice greco-latine cu Edenul definitiv inchis in urma pacatului adamic, crestinismul desavirseste arhetipul finalului ratat al marilor queste medievale: redemptiunea si resacralizarea omului devin o promisiune pentru Paradisul celest.
Explorind „la matière d’Irlande