OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Gala a fost prezentată de Tania Popa, actriţă la Teatrul Naţional Bucureşti.

Despre anul editorial 2009, Carmen Muşat a spus că a fost unul al prozei, categoria „Proză“ fiind, de altfel, şi singura la care s-au acordat două premii.

Un moment deosebit în cadrul Galei l-a constituit omagiul adus de echipa Observator cultural unor traducătoare de elită: Antoaneta Ralian şi Anamaria Pop. Ovidiu Şimonca, redactor-şef adjunct al revistei Observator cultural şi, respectiv Iulia Popovici, redactor şi critic de teatru, au ţinut discursurile de laudatio.

Invitaţii speciali, Irina Sârbu şi Puiu Pascu au susţinut două mini-recitaluri de jazz, bossa-nova şi muzică interbelică românească.

Laureaţii celei de-a patra ediţii a Premiilor Observator cultural sînt:

Debut

Andrei Terian, G. Călinescu. A cincea esenţă, Editura Cartea Românească

Poezie

Alexandru Muşina, Regele dimineţii, Editura Tracus Arte

Critică/Istorie/Teorie literară

George Ardeleanu, N. Steinhardt şi paradoxurile libertăţii, Editura Humanitas

Proză

Matei Vişniec, Sindromul de panică în Oraşul Luminilor, Editura Cartea Românească

Varujan Vosganian, Cartea şoaptelor, Editura Polirom

Eseu/Memorialistică/Publicistică

Marius Oprea, Şase feluri de a muri, Editura Polirom

Premiul „Gheorghe Crăciun“pentru Opera Omnia a fost acordat în acest an scriitorului Radu Cosaşu.

Pe baza voturilor exprimate pe site, în timpul Galei a fost oferit şi Premiul cititorilor, acordat lui Varujan Vosganian pentru volumul Cartea şoaptelor, Editura Polirom.

Fiecare premiu la cele cinci categorii, Debut, Poezie, Critică/Istorie/Teorie literară, Proză, Eseu/Memorialistică/Publicistică a avut valoarea de 1.000 RON.

Premiul „Gheorghe Crăciun” pentru Opera Omnia a fost recompensat cu 4.000 RON.

Juriul: Paul Cernat, Caius Dobrescu, Antonio Patraş şi Carmen Muşat.

Trofeele au fost realizate de Elena Dumitrescu – sculptor.

Andrei TERIAN

Sînt, în acelaşi timp, şi bucuros, şi onorat pentru acest premiu. Pentru mine, un premiu are valoarea juriului care-l acordă. Şi, din acest punct de vedere, mă bucur că am primit acest premiu, mă bucur şi ţinînd cont de oamenii care-au făcut parte din juriu şi pe care îi stimez şi, totodată, pentru ceea ce înseamnă revista şi, mai mult decît atît, brandul Observator cultural.

Această carte are o poveste a ei, care, pentru mine cel puţin, e mai interesantă decît cartea însăşi. În destinul acestei cărţi au fost implicaţi doi oameni cu numele Paul. Unul dintre ei este Paul Cernat, care a scris prima cronică a cărţii şi care pentru mine a însemnat foarte mult, celălalt, căruia i-am mulţumit în „Prefaţă“, este domnul profesor Paul Cornea.

Multă lume m-a întrebat de ce am scris o carte atît de groasă. Vă asigur că n-am vrut să scriu o carte de asemenea dimensiuni. „Vina“ îi aparţine, în foarte mare măsură, domnului profesor Cornea.

George ARDELEANU

Este o carte despre Nicolae Steinhardt, şi nu este o carte despre George Ardeleanu. Există astfel de riscuri în alcătuirea unei monografii. Este o carte în care am încercat să mă ascund în permanenţă în spatele personajului şi să încerc să îi arăt multiplele faţete. Am încercat să reconstitui, prin acest personaj, nu numai destinul său, ci şi diversele contexte istorice prin care a trecut, pentru că Nicolae Steinhardt este un mare intelectual angrenat în bătăliile cu marile utopii ale secolului al XX-lea. El a experimentat cele două mari totalitarisme, fascismul şi comunismul, şi a ieşit demn şi luminos din astfel de experienţe traumatice. Este o demnitate care nu se asociază cu resentimentul.

Mulţumesc revistei Observator cultural pentru premii, este un premiu care mă onorează, după cum mă onorează şi compania selectă a celorlalţi contracandidaţi.

Radu COSAŞU

Pentru mine, Premiile Observator cultural se înscriu în registrul numit pentru totdeauna, în limba noastră, al ideilor gingaşe. E un registru, azi, din ce în ce mai subţire. Gingăşia unei idei, tandreţea intelectuală, pudoarea cofraternităţii, emoţia curată au ajuns să nu mai poată fi rostite decît cu jenă şi e foarte posibil că le vom scrie cu puncte-puncte precum altădată, nu acum, cuvintele licenţioase.

Fără nici o jenă, voi spune că sînt emoţionat primind acest Premiu special „Gheorghe Crăciun“, confratele nostru întru totul special, de o exigenţă faţă de scrisul lui şi de literatura română care garantează calitatea a tot ce are atingere cu numele său. Onoarea de a primi acest premiu mă îndeamnă nu numai să le mulţumesc, dar să-i şi felicit pe acei care au instituit acest premiu al cărui sunet provoacă ceea ce Nabokov descria, ca nimeni altul, „un junghi de tandreţe“, de atîtea ori greu suportabil.

Mulţumesc, de asemenea, Editurii Polirom, directorului ei, dl Silviu Lupescu, şi domnia sa fiind un intelectual special pe vremurile acestea trase la rindea. Strîngîndu-mi volumele într-o colecţie luminată de numele Gabrielei Adameşteanu, ale lui Ştefan Agopian şi Emil Brumaru, domnia sa mi-a dat dreptul la un zîmbet stîngaci, cît de cît voios, în faţa acestui inhibant cuvînt: „Opere“, la care ani de zile plicticoasa mea luciditate nu şi-a permis să se gîndească.

Varujan VOSGANIAN

Într-un mod cu totul straniu, Garabet Vosganian se întretaie cu ce se petrece astăzi. Eram, cred, în 1968, un copil în clasa a V-a sau a VI-a şi primeam revista Cutezătorii. Şi-ntr-un număr din această revistă, cu totul nepotrivit cu ceea ce citeam eu de obicei acolo, Virgil Teodorescu prezenta un tînăr poet. Era atît de tînăr, încît nici el nu cred că terminase şcoala primară. Se chema Matei Vişniec. Şi, împreună cu bunicul, citeam poeziile lui Matei Vişniec. Cînd m-am întîlnit cu Matei Vişniec după decenii, i-am povestit această istorie, care nu e în Cartea şoaptelor. Mă bucur foarte mult că – iată – destinul ne face să ne întîlnim toţi trei aici, pe calea undelor sonore, cu Matei Vişniec, şi pe calea cine ştie căror unde, cu bunicul meu Garabet.

Aş avea o propunere pentru un premiu pentru fairplay. Fiindu-mi contracandidat la Premiile României literare, Cristian Teodorescu a găsit nimerit să facă o cronică elogioasă cărţii mele. Am fost foarte impresionat de acest gest, care este destul de rar. Şi dacă ar trebui să se dea şi un premiu pentru fairplay, eu cu două mîini aş vota pentru Cristian Teodorescu, care nu e numai un mare caracter, ci şi un mare talent.

Matei VIŞNIEC

Am scris Sindromul de panică în Oraşul Luminilor într-un moment cînd m-a cuprins o sete teribilă de a mă reîntoarce la limba română, pentru a gusta imensa libertate pe care ţi-o dă limba maternă, dar şi pentru a spune lucruri pe care numai acest gen literar, romanul, le poate capta şi transmite. Mărturisesc un lucru: am scris această carte cu o imensă bucurie interioară, cu o mare plăcere, jucîndu-mă oarecum cu propria mea experienţă de scriitor. ş…ţ M-am jucat cu proza, cu ficţiunea şi cu realitatea, precum şi cu acest gen literar care este romanul, dar şi cu ultimii 23 de ani din viaţa mea de cînd trăiesc în Franţa, pe care i-am topit în paginile acestei cărţi. (fragment din mesajul audio transmis de la Paris de laureat şi prezentat în timpul Galei Observator cultural)

Marius OPREA

Mulţumesc mult revistei Observator cultural pentru că, deseori, am avut momente dificile pe parcursul acestor ani şi întotdeauna colegii de la Observator cultural au fost lîngă mine. Acum, cu acest premiu, îi simt mai aproape decît oricînd. Dacă n-ar fi fost să mă opresc din cauza, să zicem, unor rigori editoriale, această carte ar fi fost un fel de carte de nisip. Pentru că sînt foarte multe feluri de-a muri. Din păcate. O spun cu tristeţe.

Alexandru MUŞINA

În ultimii ani, 3-4 ani, am fost nominalizat de vreo 5-6 ori la premii importante, inclusiv anul trecut la Premiile Observator cultural. Ca orice ardelean conştiincios, de fiecare dată am venit, mi-am pregătit un discurs extraordinar, simpatic, subtil, în care să se vadă strălucirea minţii mele singuratice. În care oamenii să recunoască un spirit ales. N-am luat niciodată premiul. E prima dată cînd urc pe scenă. Şi de data aceasta mi-am pregătit un speech extraordinar. Din păcate, emoţia e prea puternică, oboseala la fel, iar ceea ce a spus Caius Dobrescu despre cartea mea m-a terminat, pur şi simplu. Cred că tensiunea a fost prea mare, au sărit circuitele, pînă se resetează, mai trece o săptămînă, aşa încît o să spun doar cîteva lucruri.

În primul rînd, vreau să spun, fără nici o ipocrizie, că acest premiu putea fi luat de oricare dintre nominalizaţii din această seară. Eu aş adăuga cel puţin patru nume, şi anume: Daniel Pişcu, Radu Vancu, Romulus Bucur şi, mai ales, Caius Dobrescu.

Pentru mine, acest volum este absolut neaşteptat, succesul lui este absolut neaşteptat şi confirmă vechea vorbă habent sua fata libelli. Acum un an, această carte nu exista. Meritul scrierii ei îi aparţine soţiei mele, Tania, care m-a lăsat să scriu. Pentru că, în mod normal, un bărbat ajuns la o anumită vîrstă trebuie să muncească, să facă bani, să se afirme, să demonstreze, nu să stea să scrie poezii.

Despre Antoaneta RALIAN

În 2005, am publicat în Observator cultural un interviu cu Antoaneta Ralian. Am avut enorm de multe ecouri. Interviul mi-a fost solicitat de Hotnews, de Liternet, a intrat şi în cartea mea de interviuri Pot să vă mai enervez cu ceva? Doamna Antoaneta Ralian tocmai terminase de tradus cărţile lui Henry Miller, iar interviul purta titlul: „Toată literatura lumii e una pregnant erotică“. Am înţeles mai tîrziu, cînd am cunoscut-o mai bine, de ce ne impresionează doamna Ralian. Farmec, bună creştere, ironie, curaj, căldură, tandreţe, empatie. Toate sînt existente la doamna Ralian. De jumătate de secol, Antoaneta Ralian traduce cîte două cărţi pe an. Anul trecut a tradus Bărbatul de la gară de Jennifer Johnston, la Humanitas Fiction, lansat la Gaudeamus de Carmen Muşat şi de Observator cultural, în prezenţa Ambasadorului Irlandei, şi Memorii ale unui bătrîn crocodil de Tennesse Williams, la Editura Minerva. Dar a publicat şi un text excelent în antologia Prima mea dezamăgire în dragoste, scoasă de Laura Albulescu la Editura Art. De acolo aflam cum Antoaneta Ralian, la 10 ani, se îndrăgostise de Sandu R., mai mare decît ea cu cîţiva ani, despre care scria; „Mi-l place“. Vorba aceasta, „mi-l place“, se încetăţeneşte în limba română. Şi nouă „mi-l place“ de doamna Antoaneta Ralian! (Ovidiu ŞIMONCA – fragment din prezentarea în cadrul Galei)

Despre Anamaria POP

Anamaria Pop e legată prin nenumărate fire de „ţările“ prin care călătoreşte. O parte din ea trăieşte în România, printre negocieri cu reviste, edituri, redactori, o altă parte, în Ungaria, în dialoguri de zi cu zi cu scriitori, ziarişti, prieteni. Cu excepţia lui Sándor Márai, autorii pe care-i traduce sînt în viaţă, colaborează, vorbeşte cu ei. Îşi alege scriitorii cu care lucrează cît se poate de simplu şi, în acelaşi timp, impenetrabil: sînt oameni morali, oneşti, oameni în care poţi avea încredere, şi nu doar în actul atît de intim al traducerii. E destul să-i vezi, pe Anamaria Pop şi pe Péter Esterházy, în vizitele lor comune la Bucureşti, ca să înţelegi parteneriatul de reciprocă onestitate şi sinceritate pe care-l presupune, pentru ea, a fi traducător. „Trebuie să te pui în pielea autorului, să trăieşti din plin şi în mod creativ fiecare cuvînt. Trebuie să simţi cînd şi unde introduci în plus un cuvînt... şi unde anume renunţi la un cuvînt... să cunoşti limitele limbii în care traduci, pînă unde ţi-e permis s-o violezi, să ai curajul s-o faci“, spunea Anamaria Pop într-un interviu de acum doi ani. A primit multe premii, în Ungaria şi, anul trecut, şi în România, dar premiile, bursele, finanţările nu spun destul despre ce înseamnă, pentru Anamaria Pop, a fi  traducător. E un mod de viaţă, luptînd cu geografiile nebănuite ale unor ţări străine care se contopesc. O limbă e o ţară străină, pe care o poţi cunoaşte împrumutînd privirea unui Călător ce nu face drumul pentru sine însuşi. (Iulia POPOVICI – fragment din prezentarea în cadrul Galei)

Grupaj realizat de Smaranda ŞCHIOPU, Ovidiu ŞIMONCA, un cristian

Fotografii de Simion BUIA, Silvia DUMITRACHE, un cristian

Galerii foto asociate

Gala Premiilor revistei Observator cultural 2010

Articole in legatura

Gala Premiilor revistei Observator cultural (VIDEO)