OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Sub acest titlu, dar, evident, fara semnul intrebarii, scriitorul francez Daniel Leuwers a deschis, la Muzeul Literaturii Române, o expozitie minuscula si neobisnuita. Ea cuprinde carti olografe, de diverse formate, de la plierea simpla a unei coli de hirtie ceva mai mica decit un A4 si pina la formatul evantai, cel mai complex, obtinut prin plierea colii de mai multe ori. Pe suprafata astfel obtinuta, un scriitor si un pictor vin cu substanta propriu-zisa a cartii, altfel spus cu textul si cu imaginea. Tirajul este de sapte exemplare, dintre care patru revin autorilor, iar trei ramin in cadrul proiectului.

Cu portofoliul astfel obtinut, se organizeaza expozitii itinerante si se editeaza alte carti, de data aceasta conventionale in aparenta, adica tiparite si legate industrial, cu un tiraj de piata, dar total atipice ca discurs si surprinzatoare prin spontaneitatea si diversitatea grafica.
Desi, la prima vedere, componenta cea mai pregnanta a unui asemenea proiect este aceea ludica, iar performantele lui par a privi, in cea mai mare masura, valorile libertatii si stilistica spontaneitatii, in fond lucrurile sint ceva mai complicate. Cartile imaginate de Daniel Leuwers, sub inselatoarea lor aparenta de modestie si de vulnerabilitate, repun in discutie cel putin trei probleme care au facut o impresionanta cariera in dezbaterile culturale: obiectualitatea cartii, prezenta autorului in propriul lui text si relatia dintre limbaje.

Inainte de a fi carte in acceptiunea consacrata a cuvintului, cartea saraca este o reintoarcere la obiectul viu, la manuscrisul exilat intr-o arheologie vaga, la candoarea paradiziaca a unei lumi nascute nu doar din incordarea mintii, din aspiratiile inalte ale gindului, ci si din caldura nemijlocita si din ezitarile omenesti ale gestului. in acest obiect sumar, aflat cumva la limita paradoxala dintre derizoriu si fetis, autorul se substantializeaza, prezenta lui devine imanenta, iar abstractiunea pura a codului cultural este subminata surd de ritmurile unei respiratii aproape fiziologice.
Si la nivelul celalalt, al expresiei propriu-zise si al individualizarii limbajelor, cartea saraca are de facut citeva afirmatii esentiale. in ceea ce priveste limbajul plastic si limbajul literar, dispar subit toate suspiciunile traditionale, cum ar fi incompatibilitatea dintre gratuitatea retiniana si profunzimea liricului sau complexitatea epicului, dar si acea prejudecata, mai mult sau mai putin explicita, conform careia orice coabitare a limbajelor se intemeiaza pe suprematia unuia dintre ele. Cu alte cuvinte, imaginea comuna oscileaza intre cartea ilustrata, in care dominant este textul, si albumul, in care dominanta este imaginea. Si aici, cartea saraca devine un model de intelegere a relatiei dintre limbajele complementare, dar, mai mult decit atit, ea devine un spatiu efectiv in care se experimenteaza din nou virsta lor edenica, aceea in care functiona sincretismul natural si nu disocierea culturala.

Poetul si Pictorul, ca surse si vehicule emblematice pentru cele doua limbaje, nu mai sint nici ei simpli furnizori de coduri si de conventii, ci prezente efective si, la limita, daca paradoxul poate fi acceptat, forme brute de agregare a spiritului.
Daca mai luam in calcul si faptul ca, dincolo de principii si de filozofia generala a proiectului, Le Livre pauvre include nume ca Michel Butor, Michel Tournier, Daniel Leuwers, Wanda Mihuleac etc., expozitia de la Muzeul Literaturii poate fi perceputa si ca o intilnire directa, oarecum in substanta lor, cu autori pe care, pina acum, i-am inteles mai mult ca pe niste fictiuni indepartate si seducatoare. Iar discretia asumata a cartii sarace trebuie inteleasa, la rindul ei, ca ipostaza pudica a unei mari bogatii de fond.