OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Cu o zi înainte de începerea Tîrgului de Carte de la Caen, unde România a fost invitată în cadrul Festivalului Insolite Roumanie, am făcut drumul Bucureşti-Paris-Caen, împreună cu Florin Iaru şi Geo Tuică, operator la Televiziunea Română. Avionul nu ne-a zguduit prea tare, am mai şi moţăit, dar de la aeroportul Charles de Gaulle a început alergătura, cu schimbatul de RER-uri, pînă la gara Saint-Lazare, de unde trebuia să luăm trenul spre Caen, Grandes Lignes. Înghesuială, frăsuială, cărat bagaje, eu mai puţin, că aveam ajutor din partea lui Florin Iaru (spre marea mea uşurare). De îndată ce ne-am văzut cu biletele în buzunar, am mers să bem o binemeritată bere într-una din cafenelele instalate cu zecile pe pavé de la rue. Apoi fuga-fuga la tren. Aici, numai afişajul pentru L’Île de France funcţiona, dar pentru Grandes Lignes, pauză. În sfîrşit, Florin Iaru prinde un funcţionar şi-l întreabă, apoi repejor, cu două minute înainte de închiderea automată a uşilor, reuşim să urcăm. Găsim cu greu trei locuri, că era vineri, iar trenul era full, şi comutăm pe româneşte. Verva lui Florin şi limba în care vorbeam erau un adevărat spectacol pentru francezii rezervaţi şi cuminţi. Aşa că, taca-taca, vremea a trecut repede. La gară, ne aşteptau Laurent Porée, Laure Hinckel şi Monica Salvan. Pupături, glume despre Tuică şi ţuică: Florin l-a adus pe Tuică, iar eu ţuică. Dar timp nu prea mai e, lăsăm bagajele şi ne îmbarcăm spre Saint-Aubin-sur-Mer, ca să vedem expoziţia de fotografie a Danei Cojbuc, Remake. Lume, dezbateri, prăjituri. Însă oboseala îşi spune cuvîntul. În plus, mai e şi mîine o zi.

 

După un somn bun, a doua zi mergem în grup (cîţiva prieteni, români şi francezi) la Salon du Livre. În curtea castelului lui Guillaume le Conquérant, printre vestigii, în apropierea bisericii Saint-Georges, construită în pur stil normand, alei cu verdeaţă şi mulţi copaci, corturi albe, elegante (care mai tîrziu s-au dovedit a fi şi foarte utile, pentru că în Basse Normandie plouă mult), pentru lansări şi spectacole, iar mai sus, un cort şi mai mare, ticsit cu standuri cu cărţi. Găseşti tot ce vrei, romane, cărţi de istorie, de mentalitate, albume, cărţi de bucate, reviste, cărţi pentru copii şi BD-uri din belşug (ce bine e să fii copil, de altfel părinţii vin însoţiţi de copii de toate vîrstele, unii chiar în cărucior). Dăm o raită pe la standuri şi ne oprim mai ales în faţa standului Balkans-Transit: Travesti de Mircea Cărtărescu în roman BD, de Edmond Baudoin, Un brin d’aneth et le ciel bleu, cartea Sandei Niţescu, în original, Pas question de Dracula, proze de Dan Lungu, Lucian Dan Teodorovici şi Florin Lăzărescu, traduse de Laure Hinckel şi Iulia Tudos Codre, Pomelo rêve şi Monstres Chéris, de Ramona Bădescu, cu ilustraţii originale de Benjamin Chaud, Fotografii interzise, cartea lui Andrei Pandele, tricouri cu desene de Dan Perjovschi. Pauză de cafea. La terasa în aer liber, ne întîlnim cu Sanda Niţescu, Edmond Baudoin, Laure Hinckel. Stăm de taclale, Edmond Baudoin ne povesteşte cu pasiune cum a lucrat la Travesti. Pe o ploaie torenţială care ne împrăştie care încotro, intru în cortul unde se ţine spectacolul lui Marie Lemoine, Mères des jours, jucat chiar de Ziua mamelor, spectacol creat în 2007 pentru preambulul „România“. Într-un decor minimal, îmbrăcată într-o rochie neagră, Marie Lemoine stă lîngă o acordeonistă şi spune poveşti româneşti în franceză. Copiii o urmăresc cu sufletul la gură. Pentru aproape o oră, cortul cu poveşti ne separă de forfota Salonului. Afară continuă să toarne cu găleata. Mergem la întîlnirea cu Sanda Niţescu, într-un alt cort, special pentru lansări şi întîlniri cu scriitorii. Apărut în 2000 la editura L’Harmattan, cu subtitlul Imprécis de cuisine roumaine, la doi ani după versiunea românească de la Cartea Românească, în traducerea Irinei Mavrodin, volumul Un brin d’aneth et le ciel bleu are savoarea nostalgiei şi a felurilor de mîncare specific româneşti. Se vorbeşte despre màmàliga, sarmalé, tocana, gogonélé, borsch, platchinta, iar adaptarea franţuzească, precum şi accentul mă amuză, dar dincolo de exotism, aduc în cort arome, gesturi şi personaje. Urmează apoi plăcintele lui Dragoş, cornuleţele Monicăi şi ale Cătălinei, toate foarte apreciate. Şi atunci ne gîndim că n-ar fi rău să deschidem un atelier literaro-culinar. Am avea mare succes la Caen.

 

Pe 25 mai, cafenea literară, Le bouillonnement inquiet, în biserica Saint-Georges cu scriitorii Simona Popescu, Stelian Tănase, Magda Cârneci şi Lucian Dan Teodorovici, despre rolul scriitorilor într-o societate în plină fierbere. Moderatoare este Anne Madelain, de la revista Au sud de l’Est, consacrată Balcanilor. După prezentarea de rigoare a fiecăruia dintre invitaţi, discuţia este îndreptată spre schimbările survenite după 1989 în plan literar. Căderea regimului comunist i-a făcut pe mulţi scriitori, crede Stelian Tănase, să se orienteze mai puţin spre literatură, a fost o perioadă în care planul public, social şi politic, a trecut pe primul loc. Timp de cinci ani, mărturiseşte Stelian Tănase, n-a mai scris şi chiar se întreabă de ce a încetat să scrie literatură. Explicaţia e că România a devenit în cîteva zile o societate complet diferită. A fost o perioadă în care scriitorii au trebuit să înveţe, după experienţa cenzurii şi a ghetoizării lor, cum să se exprime liber, fără o „voce ascunsă“. O altă explicaţie ar fi că pentru a scrie romane e nevoie de o societate matură, burgheză, cu puncte de referinţă precise, cu o anume stratificare socială. „Am început să scriu, lucru neaşteptat pentru mine, cărţi de istorie, am fost «confiscat» de arhive, pentru că am simţit că acolo sînt poveşti mult mai dramatice, conflicte şi personaje puternice. Acum m-am reapucat de scris romane, peste două, trei luni voi publica un nou roman la o editură din Bucureşti. Cred însă că aceasta perioadă de cinci ani a fost una a redescoperirii de sine a autorului, dar şi a societăţii româneşti, care a suferit transformări profunde.“ La rîndul ei, Magda Cârneci a precizat că societatea românească a cunoscut în anii ’90 o bulversare totală. A fost un deceniu nebunesc, dar fascinant. O societate se năruia, iar alta se năştea, însă regulile jocului nu erau încă stabilite, ceea ce a permis apariţia unui spaţiu de libertate. Absenţa cenzurii şi dispariţia blocajului mental pe care-l presupunea cenzura a dus la o descumpănire şi ne-a luat cîţiva ani buni pînă cînd fiecare şi-a putut descoperi o formă proprie de existenţă.

 

Perioada de tranziţie a dus la schimbări la toate nivelurile, social, politic, cultural, profesional (mulţi scriitori au devenit jurnalişti, personaje publice), dar şi schimbări ale felului de a trăi, ale felului de a te gîndi pe tine ca român. Lucian Dan Teodorovici a vorbit despre cum se publica după anii ’90 în România şi despre cum se publică acum, despre literatura noii generaţii, despre colecţiile de la Polirom. S-a vorbit totodată despre ce înseamnă să spui „eu“ în literatură, despre scriitorii străini de expresie franceză. Asupra acestui aspect, Magda Cârneci a atras atenţia că vizibilitatea oferită de o limbă de circulaţie reprezintă uneori o pierdere, că există experienţe care nu trec bariera limbii. Scriitura, experienţele şi limba în care scrii sint indisolubil legate.

Şi, cum îi stă bine unei cafenele literare, s-au citit fragmente din cărţile autorilor invitaţi. Ceva ceva tot a lipsit: cafeaua, drept pentru care am mers apoi în grup la o terasă. Era soare, frumos şi mirosea a soc în curtea castelului.