OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

De cînd este primăvară şi capitalism, cum arde soarele niţel mai tare, încep revendicările sindicale. În toate ţările lumii, unde tancurile nu trec peste trupurile celor care încearcă să protesteze şi să solicite guvernelor diverse măriri salariale, joaca cu „Huo!“ şi „Jos!“ a intrat deja într-o veche tradiţie. Aşa că noile mişcări stradale organizate pe plaiurile unde se cultivă doar micşunelele şi legumele vin din Spania şi Olanda – destul de timid, altminteri, între noi fie vorba –, de sindicatele neaoşe se combină şi se conjugă fericit cu toate proiectele de lege iniţiate de Administraţia Băsescu-Boc. Reforme peste reforme, reformări peste reformări sînt aruncate pe piaţa comentariilor şi a bombănelilor autohtone, pentru a da impresia de activitate şi de multă muncă în folosul Naţiunii şi al Ţării. Astfel, sînt puse la fezandare publică fel de fel de noi proiecte de lege, ultima dintre ele fiind Legea Educaţiei, dezbătută în cadru simandicos oficial şi cu „partenerii sociali“ – ce duios sună, între noi fie vorba –, şi cu experţii din Comisia Prezidenţială, şi cu miniştrii de Resort, adică cei ai Învăţămîntului şi cel de Finanţe. Căci reforma sistemelor, atît de des invocată (Educaţie, Sănătate, Justiţie etc.), trenează de multă vreme, dincolo de vorbăria cu aplomb a tandemului Boc-Băsescu, a căror expertiză în varii domenii era precum cele ale lui Gh. Gheorghiu-Dej şi Ion Gheorghe Maurer în poezia de dragoste persană. Măcar că ultimul mai mergea şi la vînătoare şi nu se dădea în stambă de prim-ministru ca mare cosaş sau vajnic muncitor silvic.

 

Apariţiile publice ale celor doi lideri ai naţiunii române, care îşi tot dau cu presupusul în varii domenii, devin jenante. Nu înţelegem de ce au fost create aceste comisii prezidenţiale care se substituie organelor competente ale Statului şi încearcă să creeze o supracompetenţă încărcată de importanţa puterii politice. Se face o mare eroare cînd oamenii politici intervin cu autoritatea lor politică în luarea unor măsuri, reale şi dorite, de natură strict profesională. Nu are cum preşedintele să evalueze situaţia din Învăţămînt sau Sănătate mai bine decît experţii cu competenţe specifice în domeniu. Ultimele ieşiri la rampă ale şefului Statului vizavi de erorile de diagnostic ale medicilor români au fost de pomină. Nu aşa se fac reforme şi se reformează un sistem. Dar întrebarea care urmează este simplă: chiar doreşte cineva să reformeze ceva în România? Avem mari rezerve de a răspunde afirmativ. Senzaţia noastră – poate ne înşelăm, să fie păcatul nostru mărturisit – este că se doreşte doar un joc de imagine şi conservarea puterii în mîinile actualei puteri. Restul? Dumnezeu cu mila, şi cu fonduri europene mai cîrpim cîte ceva. Aneantizarea, pe diverse căi, mai dure sau parşive, a opoziţiei, punerea cu botul pe labe a presei independente – cîtă mai există –, acroşarea şi înrolarea alături de actualii guvernanţi a tuturor celor care mai au idei şi opinii proprii, astfel ca de 1 Mai să se defileze organizat, unit şi solidar în jurul unui Unic Partid şi Unic Conducător. Poveştile cu Reforma Educaţiei sau a sistemului sanitar sînt demne de cauze mai bune.

 

Dincolo de situaţia reală din România. Dar ştie cineva cu exactitate situaţia reală din România, ca să evalueze corect şi eficient nişte măsuri coerente? Şi nu doar de schimbarea becurilor de 100W cu cele de 15W şi reformarea reformelor prin vorbe? De relansarea economiei şi to make money nu pomeneşte nimeni nimic. Iar avem mari rezerve. Chinezii cumpără Volvo, nimeni nu stă degeaba, noi facem economii. Cîrpeli şi cîrpăceli, meschine şi absurde deseori, care nu duc decît la o stare de nemulţumire generală. Totul se subsumează, din păcate, politicului. Restul e propagandă ieftină şi joc de imagine. Imaginea deformată a unei realităţi mult mai concrete. Reformarea unui sistem, fie cel de Educaţie sau de Sănătate, nu poate avea loc fără o bună corelare cu celelalte sectoare. Degeaba incriminau Emil Boc – cu aerul lui de dirigintă veşnic nemulţumită – şi Traian Băsescu, veşnic bombănicios la adresa oricui şi a orice, că nimic nu e bine şi că nimic nu merge ca lumea. Dar ei în ce ţară trăiesc? Parcă mai cunoaştem cazuri în istorie de lideri politici nemulţumiţi de propriul popor! Reforme şi reforme, reforma Statului şi reformularea Constituţiei, de parcă 300 de parlamentari ar putea fi mai grozavi decît cei aproape 500, cîţi avem acum. Dacă nu ne schimbă în profunzime pe termen lung şi rămînem la autocraţia modernizării din timpul Regulamentelor Organice, nu am făcut şi nu facem mare brînză. Şi asta în acord cu cerinţele UE.

 

Învăţămîntul şi Educaţia, fără un 6% din PIB, nu pot mişca prea multe, spun experţii, oricît am schimba miniştri şi consilieri prezidenţiali. Şcoala de medicină românească, pusă la zid zilele acestea de un om doar cu expertiză marinărească, nu poate fi reformată doar prin vorbe. Buba e în politic, şi nu în profesional. Şi atunci, orice ingerinţe din afara sistemului, pentru a reforma un sistem, oricare ar fi el, sînt supuse eşecului. Nu ne facem iluzii că se va reforma ceva în aceste luni de primăvară, cînd toată lumea se pregăteşte nu doar de sărbătorile pascale, dar şi de mult aşteptatele concedii. A trecut iarna, a mai trecut un an, trai pe vătrai, neneacă, ce reforme?, să fie la ei acolo, noi avem alte treburi! Un popor fericit, avînd conducători care nu ştiu să se bucure de nimic. Şi tot aşa o ducem, dacă nu la calendele greceşti, măcar la o vacanţă pe ţărmurile Mării Egee. Dacă treaba devine groasă, o să intervină alde Sarkozy şi Angela Merkel, şi nu ne lasă Europa de izbelişte. Facem şi reforme, dacă e cazul. De ochii lumii, nu ar fi pentru prima dată. Paşte şi Pesah fericit vă dorim!