OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Evgheni Ruhin pe fundalul lui Andy Warhol

Locuitorii orasului intemeiat de Petru cel Mare au prilejul sa viziteze doua expozitii de anvergura deschise nu de mult la Ermitaj si Muzeul de arta nonconformista din Petersburg. La Ermitaj sint expuse peste 50 de lucrari semnate de Andy Warhol, in timp ce la Muzeul de arta nonconformista s-au adunat, din diferite colectii, lucrari apartinind rusului Evgheni Ruhin. Ultima retrospectiva Ruhin dateaza din 1997. In ceea ce-l priveste pe Warhol, petersburghezii au pentru prima data ocazia sa vada o atit de ampla expozitie purtindu-i semnatura.

Barba, elan si pulover. Ale cui atribute sa fie? Evident, ale unui pictor. Sau ale unui geolog. Evgheni Ruhin a fost si unul, si altul: a dat admiterea la geologie, dar a frecventat concomitent si cursurile de la „MUHA“ (Scoala de arte plastice „Vera Muhina“ din Leningrad). Aceasta se intimpla la inceputul anilor ‘60. La sfirsitul aceluiasi deceniu, el devine liderul unanim recunoscut al generatiei sale. Zimbetul larg, puloverul deopotriva, barba asemanatoare unui desis virgin – acesta este portretul pe care i-l fac contemporanii. Igor Ross (nascut in acelasi an cu Ruhin) este stabilit in prezent in Germania. Vladimir Ovcinnikov, din aceeasi generatie, a avut recent o personala la Muzeul de arta contemporana din Moscova. Iar un alt reprezentant al generatiei lui Ruhin, si anume Anatoli Belkin, este pe cale sa finalizeze lucrarile la monumentul consacrat Galinei Starovoitova de la Petersburg. Pe toti cei enumerati mai sus ii leaga experienta comuna de la casa de cultura cunoscuta sub numele de „Gaza“ din orasul de pe Neva. Petersburghezii Evgheni Ruhin si Iuri Jarkih s-au numarat printre participantii la expozitia din 15 septembrie 1974, distrusa de autoritati cu ajutorul buldozerelor si intrata in istorie ca „expozitia masacrata“. Scandalul declansat de expozitia organizata pe maidanul Beliaevo a fost urias. Reactia autoritatilor a fost cea de perplexitate si stupefactie: nu puteau sa-si imagineze atita insolenta. In schimb, ea s-a bucurat de atentia deosebita a corespondentilor straini de la Moscova. Cutitele buldozerelor care „au masacrat“ expozitia de pe maidanul Beliaevo a constituit cel mai fierbinte subiect din acel an. Pentru prima oara, artistii plastici neoficiali de la Casa de Cultura „Gaza“ facusera front comun: au participat 52 de artisti plastici, de la realisti pina la abstractionisti. Succesul la publicul care apucase sa vada expozitia a fost enorm, asemenea cozi interminabile putind fi comparate doar cu cele din zilele blocadei Leningradului la ratia de piine. De fapt, a fost un experiment de scurta durata, desfasurat sub ochiul atotvazator al KGB-ului. Ideile erau importate din Moscova. Si banii pentru expozitie tot de acolo proveneau. Pentru ca acolo traiau diplomatii straini care cumparau lucrarile artistilor plastici nonconformisti de la Piter. In vizorul autoritatilor s-au pomenit deodata tocmai cei care asigurau legatura intre cele doua capitale. Autoritatile au reactionat cu promptitudine, cum, de altfel, le statea in obicei, luind masuri drastice pentru a sanctiona gindirea libera. Bunaoara, lui Iuri Jarkih i s-a turnat iperita azotata in pantofi, pe cind atipise in trenul care-l ducea la Moscova de la Leningrad. Dupa care a urmat o lunga imobilizare la pat a artistului. Jarkih organizase o Asociatie pentru expozitii experimentale. A doua mare expozitie a nonconformistilor din Piter a avut loc la Casa de Cultura „Nevski“ in anul 1975. De atunci dateaza termenul „Cultura Gaza“. Miscarea a cunoscut o curba ascendenta – ca ideolog il avea pe Jarkih, iar ca mobil, pe Ruhin. Expozitia de la „Nevski“ a fost ultimul lor proiect pus in practica. Dupa putin timp de la acea expozitie, Evgheni Ruhin a ars de viu in atelierul sau, in conditii misterioase, nici azi elucidate. Avea doar 33 de ani. Un bun motiv pentru legenda. Si Evgheni Ruhin a ajuns legenda. Era luna mai a anului 1976. Era o vreme cind intelighentia rusa redescoperise Maestrul si Margareta, vazind in moartea lui Ruhin mina directa a KGB-ului, la fel ca si in moartea traducatorului Bogatariov, dar si a multor altora. Acest caz a dat un puternic impuls miscarii pentru apararea drepturilor omului in orasul „faurar de revolutii“. Ura reciproca dintre „barbosi“ (cum erau numiti de oficialitati artistii plastici neoficiali) si conducerea sovietica atinsese apogeul.

Arta si Politica

In secolul XX, arta si politica se afla intr-o legatura indisolubila. „Cultura Gaza“ a fost posibila datorita celor doua expozitii initial autorizate de putere. Dar asocierea „artistilor de la Gaza“ nu s-a produs pe baza unor criterii estetico-artistice oficial afirmate: majoritatea dintre participanti nu erau membri ai Uniunii Artistilor Plastici din URSS, adica nu erau „maestri oficiali“, ceea ce atragea asupra lor pericolul de a fi acuzati de parazitism si trindavie. Sub aceasta acuzatie a fost expulzat din URSS viitorul laureat al Premiului Nobel pentru literatura, Iosif Brodski. De aceea nu se poate afirma ca intre nonconformisti si disidenti era o granita bine stabilita. Logica vietii marginale ii determina pe artistii plastici sovietici sa accepte o ruptura radicala de sistemul social. In timp ce logica evenimentelor il impingea pe artist in politica.

La 1 iunie 1976, „barbosii“ din Piter au vrut sa comemoreze un an de la moartea misterioasa a lui Ruhin. Cu acest prilej, amicii lui au incercat sa organizeze o expozitie in aer liber, intr-un spatiu neconventional. Insa nu au mai ajuns pina la locul stabilit pentru actiune – spatiul din fata fortaretei Petropavlovsk. La 12 iunie, ei au mai incercat o data sa patrunda in zona fortaretei ce poarta numele sfintilor Petru si Pavel, dar fara rezultat. Pe istoricul pod Ioann si chiar pe cheiurile Nevei, militia a retinut toate persoanele de sex masculin cu barba. In noaptea de 3 spre 4 august, pe unul din zidurile fortaretei Petropavlovsk au aparut inscriptiile „Voi inabusiti libertatea, dar sufletului omenesc nu i se pot pune catuse!“, iar pe alte ziduri din oras – „Jos burghezia de partid!“, „Partidul, dusmanul poporului!“, „URSS – temnita a popoarelor!“, „Libertate detinutilor politici!“ si „Ascultati Vocea Americii!“. Ca urmare, la 13 septembrie au fost arestati Iuli Rabakov si Oleg Volkov. La putin timp dupa arestare ei au recunoscut ca sint autorii lozincilor din acea noapte de pomina. Au fost inculpati pentru huliganism si deteriorarea proprietatii de stat. Rabakov a fost condamnat la 6 ani de inchisoare cu regim sever, iar Volkov, la 7 ani de detentie.

„Barbosii“ din Petersburg nu au uitat insa ideile lui Ruhin. Andrei Cejin a fotografiat o moneda veche, a carei imagine multiplicata a marit-o astfel incit „moneda cit unghiuta“ sa ajunga la „dimensiunea tigvei umane“. Ruhin desenase pe timpuri o gramada de monede de cinci copeici, in avers si revers, realizind astfel cea mai mare lucrare a sa de 3,5x2 m. E drept ca zugravise o moneda de pe vremea tarilor rusi, datind din 1725. Dar motivul era acelasi. Ideile proveneau din America. Pictorii din generatia lui Ruhin si-au inceput cariera explorind arta pop. Problema principala pentru arta pop ruseasca viza sursele ei de inspiratie. Cu ce sa inceapa? Andy Warhol avea alaturi arta pop in realitate, o realitate pe care o transformase intr-un proiect de industrie artistica. In anii ‘60-’70, arta pop nici macar nu exista in Rusia. Ea era un vis, o speranta. Nu exista in URSS nici Marilyn Monroe, nici hamburgheri, nici publicitate ori reclama. Tot ceea ce pentru americani reprezenta mod de viata, pentru rusi constituia sarmul strainatatii indepartate si inaccesibile. Iar a practica arta pop pe un material de import insemna sa te expui din capul locului pericolului mimetic. Exista o singura cale de a iesi din impas. Trebuia selectat in mod personal materialul autohton, neaos, in baza caruia sa se poata edifica arta pop ruseasca, intr-o incercare dinauntru si nu din afara.

Inceputul a fost nespus de greu. Moscovitul Mihail Roghinski s-a oprit la un obiect domestic, cum ar fi usa. Usa rosie este astazi expusa in Muzeul de arta alternativa („O altfel de arta“) din Moscova. Acesta este un exemplu elocvent de arta pop rusa in baza unui subiect autohton. O usa veche de lemn, vopsita in culoarea revolutiei. Roghinski este bardul ruinelor sovietice. Arta pop americana reda pe larg fetisurile societatii de consum. Roghinski infatiseaza sacose din sfoara, un primus ruginit, pardesiuri de gabardina, fotografii cenusii si impersonale din pasapoartele sovietice – aspecte ale modului de viata socialist. Deosebirea este evidenta: intr-un caz avem o imagine vie si luminoasa, in celalalt, depersonalizarea e la ea acasa.
Komar si Malamud
Doi artisti plastici din acei ani, cunoscuti mai mult sub porecla de Komar (tintar, in romaneste) si Malamud si-au fixat atentia pe lumea pancartelor si a lozincilor. In socialism lozincile substituiau reclama. Dublu autoportret, semnat de cei doi, a fost inspirat de mozaicul din metroul moscovit care ii infatisa pe „cei doi corifei comunisti“ – Lenin si Stalin – pe atit de familiarul fundal rosu. Artistii si-au imortalizat chipurile pe un fundal asemanator, oferind un exemplu convingator de arta socialista. In anul 1974, Dublu autoportret a fost macelarit de cutitele buldozerelor, fiind expus alaturi de alte lucrari ale celor doi pe maidanul Beliaevo.

Punctul de atractie a expozitiei actuale Andy Warhol de la Ermitaj il reprezinta BMW-ul colorat in rosu. Un exemplu de arta pe intelesul noilor rusi. Roghinski, Komar si Malamud practicau de departe o arta pop in deplinul inteles al notiunii. Pe atunci, in URSS nici nu se prefigura cumva „febra societatii de consum“, termen ce putea fi intilnit doar in brosuri ideologice, unde erau criticate „tarile capitalismului in putrefactie“. Insusi mediul obiectual se deosebea profund de cel din SUA. In URSS nu existau BMW-uri. Incercind sa exploateze cit mai personal modul de viata sovietic, Roghinski a dat nastere unei arte cenusii, sterse, depersonalizate si triste, care sugereaza arta pop doar prin tehnicile de executare, in spirit apropiindu-se mai mult de metafizica italiana. Lumea lui Roghinski se circumscrie mai degraba celei a lui Morandi, decit a lui Warhol. Arta pop este prin definitie o arta impregnata de cotidian si tangentiala acestuia. Ea releva entuziasmul nedisimulat fata de beneficiile modului de existenta american, caracterizat, pe de o parte, printr-o publicitate intensa, iar pe de alta, prin benzi desenate infantil (tara copiilor mari) si prin stilul de a minca la repezeala, de unde si „cultura de fast-food“.
Artistii plastici rusi din anii ‘60-’70, cel putin, cei care se identificau drept nonconformisti, nu aveau nici un motiv pentru a se bucura de realitatea sovietica, dimpotriva. Roghinski accepta insa realitatea imediata, dar fara entuziasm, intr-o incercare de a consacra lucruri sfisietor de marunte, ceea ce confera o nota de profunda tristete lucrarilor sale.
In schimb, Komar si Malamud sint de o ironie nedisimulata, afisind un elan debordant, dar indepartindu-se de materialul originar, din care se inspira pentru lucrarile lor.

Ruhin a optat pentru o alta cale. El a incercat sa creeze un gen de arta pop pe temei religios. O arta, de altfel, extrem de evlavioasa. De exemplu, o cruciulita minuscula, neagra, pe un fundal cenusiu. Sau chipuri de sfinti zugravite pe un fundal gri. Acest gen de lucrari se bucurau de un succes nebun in rindul diplomatilor straini: griul si icoana – oare nu reprezinta acestea specificul rusesc la patrat? Un tablou realizat de Ruhin in acest gen atirna si astazi pe un perete al Consulatului american de la Sankt Petersburg. Culoarea eterna a prafului de pe drumurile Rusiei devenise predominanta. Se intuieste aici o lipsa de perfectiune. Dar tocmai poezia „imperfectiunii“ constituie esenta acestei arte, pe deplin asumata de cei care o practica. Arta pop americana are o suprafata neteda si lucioasa. Da bine la vedere. Cum se si cuvine sa arate un obiect destinat cerintei de masa. La fel ca americanii, Roghinski si Ruhin pun in valoare invelisul exterior al obiectelor, numai ca obiectele lor se deosebesc de cele din America. Pentru arta pop este importanta structura obiectului, chiar si atunci cind nu are de a face cu obiecte din realitatea imediata. Este vorba de un fenomen structural. Lucrarea trebuie sa coincida cu realitatea, la sporirea acestei impresii contribuind insusi invelisul acesteia. Arta lui Ruhin este aspra si spinoasa. Prima din lucrarile din expozitia lui Ruhin reprezinta o rogojina grosolana lipita pe o pinza, care nu este grunduita in alb, dar chituita pe de-a intregul cu ulei negru. O alta lucrare reprezinta o compozitie din cruci de piatra, construita in baza a doua culori: in loc de alb, Ruhin foloseste un fel de galben spalacit, iar in loc de negru, gudron. Aceasta combinatie de elemente primare, cu o structura grosolana, in culori sterse si avind o geometrie nepretentioasa (depotriva abstracta si crestina) creeaza un efect neobisnuit de puternic. Evident, un efect profund deosebit de cel lasat de BMW-ul lui Warhol. Un efect puternic, insa de departe destinat succesului de masa. Rogojina-Malevici.
Andy Warhol a imbinat reclama americana cu avangarda europeana. Mihail Roghinski a combinat avangardismul rus cu sovieticul „colectam lucruri vechi“, dupa formula: primusul ruginit-Malevici. Evgheni Ruhin a aflat despre poezia primusului datorita lui Roghinski, iar pe Malevici l-a perceput in varianta Vladimir Nemuhin. In pofida acestor influente, el a reusit sa creeze o lume speciala.