OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

De ce il ascultam noi pe Voiculescu cind deschide gura sau cind isi pune ciinii domesticiti, fosti lupi tineri, sa urle a paguba?
Hai sa ne gindim putin la ceea ce-l lasa astazi pe Voiculescu sa se faca ascultat. De ce crede el ca vocea lui este legitima, sa vedem care este legitimitatea partidului mic si cu orgoliu mare de astazi, de unde isi trage el esenta. Sa ne uitam la evolutia lui si a lumii pe care si-a creat-o in jurul lui. Si ca sa intelegem mai bine, sa simplificam lucrurile si, ca in filmele acelea care incep cu sfirsitul si ne deconspira abia la final cheia filmului, sa retro-rulam proiectia.

Dan Voiculescu este presedinte de partid politic aflat la guvernare, partid cu trezeci si ceva de parlamentari. Partidul sau se numeste conservator din mai 2005, dar a ajuns la putere dupa ce in 2004, dupa alegeri, i-a tradat pe PSD-istii lui Adrian Nastase, cel de atunci. Partidul lui Dan Voiculescu, pe acea vreme umanist, ajunsese in Parlament cu cei treizeci si ceva de parlamentari pe listele PSD pentru ca lui Adrian Nastase ii era frica de imperiul mediatic al lui Dan Voiculescu, care era si puterea lui de negociere. Nastase avea o adevarata obsesie fata de presa si detesta sa fie criticat. Credea el ca presa te poate face sa cistigi sau sa pierzi alegerile. Asa o fi. Dan Voiculescu si-a facut imperiu mediatic la fel cum si-a facut si imperiu financiar, asa, peste noapte. A inceput mai serios prin ’93 cu Antena 1 si au urmat restul, radiouri si tiparituri. In ’95 avea deja primul milion de dolari. Cica televiziunea l-a facut bogat. As! La cit de jalnic arata pe vremea aia, este clar ca era finantata.

Antena 1 si-a pastrat licenta pentru vremurile ce aveau sa vina. Bani de televiziune si de restul jucariilor mediatice a avut de la GRIVCO (comert, media, banci, energie), iar bani de GRIVCO (cu reprezentante in Moscova, Beijing, Beirut) a avut de la Crescent, firma de paradis fiscal (Cipru), ajutat fiind de bunul Fouad Sanbar (nume cu rezonanta respectabila), dupa cum declara Voiculescu, „omul care m-a ajutat enorm si inainte si dupa Revolutie“. Probabil se cunosteau din anii ’70-’80 pentru ca Felix a scris in CV ca pina la Crescent a crescut in diferite „Intreprinderi de stat de Comert Exterior“.
Toate cele de mai sus sint informatii oferite chiar de biografia lui Dan Voiculescu, privita din prezent spre trecut. Concluziile vis-a-vis de apartenenta lui Voiculescu la aparatul comunist apartin cititorului posesor de gindire critica. Toate acestea, coroborate cu NU-ul raspicat al CNSAS, ne aduc cu inima aproape de cei care cu sufletul curat au redactat acum 17 ani Punctul Opt al Declaratiei de la Timisoara. Acel Punct Opt este diferenta dintre noi si tarile deja membre UE.

Un partid de 2%. Un partid fara legitimitate, nascut din negocieri politicianiste si nu din vot popular, dintr-un vot viciat de legitimitate, dintr-un vot pe niste liste parazitate. Un partid rebotezat de rusinea tradarii ajunge astazi la o notorietate nemeritata si isi aroga dreptul de a pune conditii, isi aroga dreptul de a face „jocul“, vrea sa-si spele numele si vrea sa creasca.
Sa vina cineva si sa-mi spuna ca acest partid, care propunea candidati la Presedintie inca din 1992, este altceva decit ambitia personala si dorinta de putere si prestigiu a unui om care se elibereaza cu incrincenare de anonimatul pe care nu si l-a dorit niciodata. Legitimitatea cu orice pret, dorinta de acceptare ce l-a aruncat in malaxorul CNSAS, cartile publicate pe spezele proprii, masterate politice la 60 de ani, diplome de la universitati dubioase, un site personal falic sint semnele unei personalitati avide de afirmare ce a trebuit reprimata de meserie in floarea virstei. O personalitate careia i s-a vorbit de eroii necunoscuti, dar care visa bolnavicios si iubea pe ascuns gloria.

Implicatiile si convulsiile Coalitiei, cit si e-xistenta acestei coalitii sint rezultatele unei istorii private, cea a unui personaj emblematic si reprezentativ pentru cei care au construit imperii in doi, trei ani, exact acei ani in care Declaratia de la Timisoara, in loc sa devina Constitutie, era privita ca fiind perimata. Sa vina Vranceanu Firea si sa-mi spuna ca fetele alea plictisite de la televizor, vazute la Consiliul National, ale unor oameni care nici ei nu stiu cum au ajuns conservatori, sint fetele unor oameni sinceri care au intrat in politica din convingere si nu sint fetele unor fripturisti, ale unor rejectati de alte partide, fetele unor oameni care nu sint oportunisti.

Partidul lui Voiculescu (partid pentru care numele nu conteaza) este jucaria lui si parlamentarii lui sint intimii lui si marionetele formate de el sint ale lui. Fie ca se numesc Anton (Tovaras senator), Seres (Ucenic ministru) sau Pascu (Grivco viceministru), toti sint ai lui. Sint acesti oameni, demnitari ai Romaniei, oameni cu legitimitate? Au ei ce cauta acolo? Sint ei conservatori sinceri sau doar de nevoie? Sint ei oameni liberi si respectabili? Sau sint cu totii oameni cu merite indoielnice care acum ocupa functii de conducere?
Omul fara legitimitate iti intra pe git cu forta. Poporul nu-l vrea, il detesta, dar el este acolo. Fara legitimitate se ajunge la coercitie sau la inselaciune politicianista, la fente facute democratiei.