OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Totul se repeta pe scena noastra politica, istoria noastra – mai indepartata sau mai recenta – functioneaza in baza principiului enuntat de Giambattista Vico in prima jumatate a secolului al XVIII-lea: corsi e ricorsi. Reiau aici un editorial mai vechi, la fel de actual azi ca si acum un an. Sper, totusi, ca peste inca un an textul de mai jos sa-si fi pierdut actualitatea.

Nu stiu altii cum sint si cum gindesc, dar eu recunosc cinstit ca imi e foarte greu sa ma impac cu atitudinea celor mai multi dintre politicienii autohtoni. O atitudine care insulta, la tot pasul, inteligenta si bunul-simt al cetatenilor pe care pretind, altfel, ca ii reprezinta. Si, nu in ultimul rind, o atitudine care sfideaza in egala masura memoria si realitatea. Pentru ca multe dintre discursurile leite poleite ale acestor politicieni de Obor par adresate unei societati amnezice, lipsite total de memorie si de criterii de apreciere a realitatii. Pe scurt, ei au impresia ca se afla in fata unei turme ale carei reactii, previzibile, pot fi manipulate oricind si, oricum, in sensul dorit de ei. Nu sint, desigur, singuri in aceasta aventura.

Diversi ziaristi, fie naivi, fie aserviti in moduri si grade la fel de diverse le lustruiesc constiincios statuile, straduindu-se sa le confectioneze o spoiala de legitimitate.
Un exemplu tipic de impostura politica il reprezinta Theodor Stolojan. In cazul lui, discrepanta dintre ceea ce pretinde ca doreste – salvarea liberalismului in Romania – si actiunile pe care le intreprinde este atit de mare, incit nu poti sa nu te intrebi daca nu cumva fostul consilier prezidential, lider al nou-infiintatului Partid Liberal Democrat e absolut convins ca electoratul autohton sufera, in masa, de daltonism si amnezie. Pentru ca nu-mi pot explica altfel cum ar putea cineva cu trecutul lui Theodor Stolojan sa vorbeasca in numele miscarii liberale, asumindu-si astfel o legitimitate pe care nu o are si nici nu a avut-o vreodata.

In fond, despre ce fel de legitimitate se poate vorbi in cazul lui Theodor Stolojan si cine i-a conferit-o? Este el un liberal autentic, cu o evolutie consecventa pe scena politica? Prin ce a dovedit fostul sustinator al lui Ion Iliescu – in campania electorala din 1996 – ca are intr-adevar o mentalitate liberala? Nu cumva ni se vinde o imagine, un produs contrafacut, asa cum sint de gasit cu sutele de mii pe piata romaneasca?
Intrebarile de mai sus nu sint citusi de putin retorice. Nu se poate sa nu vezi ca sub o eticheta masluita se ascunde, de fapt, un Ersatz, de tipul nechezolului care inlocuise, in timpul regimului comunist, cafeaua, de negasit in magazinele epocii. A pretinde ca pentru a reforma si a salva liberalismul e imperios necesar sa rupi PNL-ul si sa ataci guvernul condus de un liberal cu aceleasi argumente utilizate de PSD mi se pare o dovada de crasa incoerenta logica, daca nu chiar de ticalosie pur si simplu.

Nu contest nimanui, si cu atit mai putin politicienilor, dreptul de a critica, dimpotriva, cred ca normalitatea se intemeiaza pe spirit critic si pe libertatea de gindire si de expresie. Mai mult decit atit, cred ca se pot formula destule reprosuri la adresa actualului Guvern, cu conditia sa nu te lasi orbit de patima si sa nu vezi si realizarile acestuia. Exista insa o mare distanta (si logica, si politica, si umana) intre a critica si a demola, distanta pe care platformistii au strabatut-o cu brio. Iertat fie-mi scepticismul, dar nu pot sa cred in bunele intentii ale cuiva care considera ca trebuie mai intii sa-ti infiga cutitul in spate ca apoi sa te „salveze“.

In plus, memoria mea functioneaza (inca!) si ma intreb ce garantii poate oferi cineva care isi abandoneaza echipa in toiul competitiei si se retrage rusinos, asa cum a facut Theodor Stolojan, fara sa binevoiasca sa dea minime explicatii gestului sau. Nu a facut-o nici atunci, cind retragerea sa a fost inconjurata de mister si a alimentat tot soiul de zvonuri, si nu a facut-o nici mai tirziu, cind a reaparut pe scena politica in calitate de „proaspat“ consilier prezidential.
Theodor Stolojan incearca acum sa-si edifice o identitate liberala de sine statatoare, desi in ultimii cincisprezece ani imaginea lui a fost asociata cind cu Ion Iliescu, pe care acum zece ani il considera cel mai potrivit presedinte pentru Romania, cind cu Traian Basescu. Demersul sau mi se pare lipsit de credibilitate pentru ca actiunile de pina acum ale fostului prim-ministru iliescian demonstreaza ca personajul politic Stolojan nu este altceva decit un Jolly Joker ce poate „juca“ pe orice post, in functie de interesele celor care conduc jocul.