OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Numarul pe ianuarie al lunarului Magazine littéraire ne propune un consistent dosar consacrat personalitatii complexe a lui Gottfried Wilhelm Leibniz (1646-1716) – matematician, logician, filozof, diplomat, consilier politic si juridic, istoric, la care se adauga preocuparile sale de inginer, geolog, lingvist si chiar poet, animat de idealul enciclopedist, spirit universal care continua sa fie o sursa de inspiratie. Dosarul, alcatuit de David Rabouin, contine articole semnate de Alexandre Astruc, Marcelo Dascal (Une pensée plurielle), Michel Fichant, Marine Picon, Elie During (Leibniz selon Deleuze: „une folle creation de concepts“), Michel Delon, Fréderic Ferro, Fréderic de Buzon, Martine de Gaudemar, Vincent Sullerot (Reflexions sur l’éthique), Jean-Baptiste Rauzy (Une philosophe-logicien), Marc Parmentier (Un mathématicien de génie). Alexandre Astruc (Pour saluer Leibniz) considera ca Leibniz, primul filozof modern, ii datoreaza totul lui Descartes, desi acesta nu era unul dintre preferatii sai, in vreme ce Michel Fichant (Un philosophe de l’universel) analizeaza trei notiuni fundamentale – armonia universala, justitia universala si caracteristica universala – care circumscriu gindirea leibnizeana celor trei domenii aferente: metafizica, etica si logica. Preocuparea autorului pentru raportul intre limba si gindire, ca si proiectul unui limbaj filozofic „rational si real“, a carui trasatura principala este claritatea, sint analizate de Marine Picon (Le rêve de la langue universelle).

Faptul ca Leibniz n-a intrunit aprecierile tuturor contemporanilor sai constituie punctul de plecare al unui foarte dens articol de Michel Delon (Voltaire irrite et Diderot séduit), unde sint puse fata in fata perspectiva mefienta a lui Voltaire, cel care reducea efortul lui Leibniz de a unifica credinta si ratiunea, teologia si stiinta, la o simpla vorbarie lipsita de orice valoare intelectuala si care nu se sfia sa parodieze principalele concepte leibnizeene in Candide sau optimismul, si, pe de alta parte, fascinatia lui Diderot pentru gindirea filozofului german, cu care impartasea aceleasi idealuri iluministe. Despre teoria lumilor posibile – dezvoltata in tratate precum Theodicee sau Monadologia – vorbeste Fréderic Ferro (La pyramide des mondes possiblé), accentuind actualitatea ideilor leibnizeene in filozofia contemporana, dar si Fréderic de Buzon (Romans, mondes possibles) care comenteaza atitudinea lui Leibniz fata de roman, gen cu nimic mai prejos, in opinia lui Leibniz, decit textele filozofice. Martine de Gaudemar (La notion de personne) abordeaza modul in care o notiune precum cea de „persoana“ este determinata deopotriva de coordonate juridice si morale. Leibniz este, printre altele, autorul conceptului de „societate virtuala“ sau Republica a spiritelor, in care justitia divina se manifesta prin constientizarea de catre cei damnati a responsabilitatii ce le revine ca urmare a faptelor lor.
Demn de citit este si interviul cu Carlos Fuentes realizat de Patrice Gambaro, Éloge de la culture metissée.