OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

La restaurantul celebrului Chåteau de Schengen din Luxembourg a avut loc sîmbătă, 8 octombrie, dineul de închidere al Celui de-al X-lea Congres Internaţional al Societăţii de Studii Kantiene de Limbă Franceză. Desigur, celebrul Leibniz, cum îl apelează adesea Kant în Critica raţiunii pure, nu a putut participa, dar spiritul său a fost prezent din plin, măcar dacă avem în vedere că acest congres s-a ţinut la cîteva zile după Cel de-al IX-lea Congres Internaţional Leibniz. Înainte de a spune cîteva cuvinte despre aceste două manifestări ştiinţifice de primă mărime din lumea filozofică, să ne reamintim contextul.

Cu cîteva zile înaintea începerii Congresului Internaţional Leibniz, România primea vestea opoziţiei Olandei şi a altor ţări europene cu privire la aderarea la spaţiul Schengen (adică acea zonă de libertate de mişcare în care controalele de la frontierele interne ale statelor semnatare sînt eliminate). Principala motivaţie a fost funcţionarea defectuoasă a Justiţiei române (cu tot ce ţine de asta: poliţie, vamă, procuratură, judecătorii, tribunale, curţi etc.), fapt simţit din plin de cel care călătoreşte prin Europa în aceste zile. Se ştie că autorităţile româneşti dau vina pe infrastructura defectuoasă. Dar aceasta este (sau ar trebui să fie) tot efectul politicilor guvernamentale, căci drumurile, căile ferate ori avioanele nu se construiesc singure.

Preţul călătoriilor în Europa şi România

Probabil că din cauza problemelor de infrastructură defectuoasă transportul la noi e mai scump ca peste tot în Europa. Un drum cu singura companie românească de transport aerian de la Bucureşti la Iaşi costă peste o sută de euro, adică tot atît cît costă drumul de la Bucureşti la Paris cu altă companie sau de şase ori (adică cu 600 la sută) mai scump decît un bilet de la Bucureşti la Stuttgart cu o companie low cost. Probabil că tot din cauza asta România nici măcar nu figurează pe harta trenurilor de viteză din Europa. Din cauza asta, la noi, salvarea companiilor feroviare se face tot pe seama călătorului, în loc să se găsească alte căi ce ar aduce bani la buget. Dau un singur exemplu. În ţările din Schengen, biletele se pot cumpăra online cu 3 luni mai devreme, dar cu reduceri substanţiale. Un drum de 400 km (cum e la noi Bucureşti – Iaşi), de o sută de euro, luat cu trei luni mai devreme costă 29 euro (deci, mai ieftin ca la noi), preţul crescînd pe măsura apropierii datei de plecare.

În ce priveşte trecerea propriu-zisă a frontierei româneşti, oricine a călătorit în străinătate a simţit în propriul buzunar şpaga dată vameşilor sau a văzut cozile camioanelor întinse pe cîţiva kilometri la Nădlac, lipsa eficienţei şi a profesionalismului proprii acestui sector vital al spaţiului Schengen. Chiar dacă România îndeplineşte condiţiile tehnice, chiar dacă are aparatură, problema e dată nu de maşini, ci de oameni. Cei care au trăit ani mulţi din şpagă, într-un sistem corupt de jos, de la vameş, şi pînă sus, la nivel guvernamental, nu au cum deveni peste noapte corecţi, eficienţi şi profesionişti. Aşa se face că măsura neadmiterii României în Schengen este una foarte corectă, îndreptăţită şi, după părerea mea, poate conduce pe termen lung la crearea condiţiilor pentru eliminarea unora dintre problemele de azi.

Corpul ca monadă la Leibniz

Trebuie spus că acest context românesc al Congresului Leibniz este mult mai pozitiv în raport cu cel din 2001, cînd atentatele teroriste aveau loc exact în timpul desfăşurării Congresului, ori cu cel din 2006, cînd România se zbătea să îndeplinească condiţiile aderării la UE. Tema celui de-al IX-lea Congres Internaţional Leibniz (Hanovra, 26 septembrie-1 octombrie) a fost „Natură şi subiect“, adică o temă care să permită punerea în evidenţă a profundei legături ce există între om, pe de o parte, şi lume, pe de altă parte. În plus, tema a permis abordarea unor aspecte extrem de variate ale filozofiei lui Leibniz, după cum se vede din enumerarea cîtorva din cele 37 de secţiuni ale Congresului: metafizică, logică, filozofie naturală, subiect, monadă, corespondenţa, ediţiile, problema spaţiului şi timpului, teoria substanţei, Leibniz şi Locke, Leibniz şi Japonia, receptarea filozofiei lui Leibniz, fizică şi medicină, filozofie politică, ştiinţă şi tehnică, metoda ştiinţei etc.

În al doilea rînd, o direcţie bine conturată în lucrările congresului ţine de rolul foarte important al subiectului în filozofia lui Leibniz. Subiectul poate fi analizat în dimensiunea sa logică, drept corelat al predicatului; în dimensiunea sa psihologică, ca ego; în dimensiunea epistemologică, drept ceea ce este înzestrat cu percepţie şi simţăminte. De aici, o serie de comunicări centrate pe natura substanţei individuale, teoria conceptului complet, individuali posibili şi obiecte posibile, lumi posibile, identitatea prin timp şi prin lumi posibile etc. După cum bine se ştie, în Discursul de metafizică, Leibniz defineşte substanţa individuală prin intermediul completitudinii noţiunii sale, în sensul că substanţa individuală este o noţiune atît de perfectă încît aceasta conţine toate predicatele subiectului. Mai mult, fiinţa divină are capacitatea de a cunoaşte tot ce i s-a întîmplat şi tot ce i se va întîmpla unei substanţe individuale. Această noţiune completă a unei substanţe individuale constituie în perioada de maturitate a lui Leibniz miezul metafizicii (abia după 1695 Leibniz face apel la celebra noţiune de „monadă“).

Aşa se face că Leibniz a influenţa mulţi filozofi (cum e cazul lui Brentano), unii l-au urmat îndeaproape (cum e cazul ucraineanului Isidor Savvic Prodan), alţii l-au criticat (Kant, Hegel etc.), după cum a rezultat cu multă claritate din secţiunea pe care am moderat-o  (secţiunea de receptare a filozofiei lui Leibniz, din 30 septembrie).

Existenţa lui Dumnezeu la Kant

De mai mică amploare, cel de-al X-lea Congres Internaţional al Societăţii de Studii Kantiene de Limbă Franceză, desfăşurat la Luxembourg între 5 şi 8 octombrie, a reunit 60 de participanţi, care au lucrat în 15 secţiuni şi în 4 sesiuni plenare. Cum tema congresului  a fost „Teologie şi religie“, comunicările au urmărit relaţia dintre filozofia teoretică şi cea practică a lui Kant, discutarea celebrului argument ontologic cu privire la existenţa lui Dumnezeu, finalismul, virtutea, fericirea, datoria, răul etc.

O secţiune interesantă a fost cea dedicată abordării modalităţilor (posibilitate, existenţă, necesitate), ştiut fiind faptul că autorul Criticii raţiunii pure a avut o abordare diferită atît în raport cu înaintaşii săi, cît şi cu contemporanii. Astfel, atunci cînd Kant susţine că apărătorii argumentului ontologic (Anselm, Descartes, Leibniz) au eşuat în demonstraţia lor cu privire la existenţa lui Dumnezeu, el aduce ca argument faptul că fiinţa (Sein) nu este un predicat real. Fiinţa este doar poziţia unui lucru în raport cu alt lucru, mai exact punerea în relaţie a obiectului cu subiectul. De exemplu, în judecata „Dumnezeu este atotputernic“ nu avem trei concepte (Dumnezeu, fiinţa şi atotputernicia), ci numai două concepte (Dumnezeu şi atotputernicia), căci micul cuvînt „este“ nu face altceva decît să lege subiectul de predicat sau, din altă perspectivă, să lege obiectul de conceptul pe care îl avem în minte.

După cum bine se ştie, Kant a respins posibilitatea cunoaşterii existenţei lui Dumnezeu pe baze teoretice, dar a admis existenţa lui Dumnezeu printr-o cunoaştere practică (morală). Existenţa lui Dumnezeu este un postulat al raţiunii pure practice, căci este o condiţie obligatorie pentru viaţa noastră cotidiană ca fiinţe morale să existe o fiinţă perfectă.

Faptul că şi la acest congres, ca şi la cel dedicat lui Leibniz, de la Hanovra, au participat cercetători din întreaga Europă (depăşind numeric pe cei de pe alte continente) arată cîtă nevoie este de dezbaterea problemelor religioase, teologice, spirituale, în genere, în noua Europă unită. Faptul că spiritul irenist al lui Leibniz s-a simţit atît la Castelul din Schengen, din Luxembourg, cît şi la Hanovra arată necesitatea de a fi prezent şi la Bruxelles, Strasbourg ori în alte locuri ale instituţiilor care fundează noua Europă unită.