OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Nascut la Tirgu Neamt in 1947 si emigrat in Israel in 1963, Moshe Idel este in prezent profesor la Universitatea Ebraica din Ierusalim si la alte citeva prestigioase universitati din SUA si din Europa, fiind unul dintre cei mai importanti specialisti in istoria iudaismului si in interpretarea Kabbalei. In 1988 l-a cunoscut pe Ioan Petru Culianu (Iasi, 1950-Chicago, 1991) si au ramas foarte buni prieteni pina la sfirsitul tragic al acestuia. Aveau multe lucruri in comun: amindoi se nascusera in aceeasi zona a Romaniei, pe care ulterior o parasisera, erau cam de aceeasi virsta, amindoi erau savanti in plina afirmare, cu multe carti publicate la edituri importante, amindoi studiau practicile magico-rituale si fenomenele mistico-religioase si amindoi au avut sansa sa fie discipolii unor mari maestri (Mircea Eliade, in cazul lui I.P. Culianu, si Gershom Sholem, in cazul lui Moshe Idel). „Moshe Idel este cel mai stralucit interpret al misticismului ebraic – scria Culianu in 1990 – un savant si un om extraordinar, a carui opera a revolutionat deja toate cunostintele noastre despre Kabbala.“ Dintre multele lucrari publicate de Moshe Idel, doar una i-a aparut in Romania (Mesianism si mistica, Editura Hasefer, 1996), urmind ca alta, celebra (Kabbala. Noi perspective), sa apara foarte curind la Editura Nemira.
Scris in urma aparitiei in SUA a cartii lui Ted Anton, Eros, Magic and the Murder of Professor Culianu (la Northwestern University Press; editia romaneasca la Editura Nemira, 1997), textul de mai jos nu este inedit. El a mai fost publicat in decembrie 1997, intr-o revista culturala care a sucombat intre timp si care s-a dovedit a fi modesta, cu aparitie neregulata si distributie precara. Articolul a ramas practic fara ecou si cred ca el merita o soarta mai bun. Sper sa o capete in paginile Observatorului cultural. Cu acordul autorului, il ofer din nou spre publicare acum, cind Ioan Petru Culianu ar fi avut virsta de 50 de ani, acum, cind se implinesc (pe 21 mai) noua ani de la asasinarea lui, acum, cind Moshe Idel se afla in Romania, invitat de Centrul de Studii Ebraice sa tina un sir de conferinte la Universitatile din Bucuresti si Cluj.

Andrei OISTEANU


O enigma tragica

Cind ultima sa carte, Calatorii in lumea de dincolo (Out of this World, Shambhala, Boston, 1991, ed. rom. Nemira, Bucuresti, 1994, 1996), vedea lumina tiparului, autorul, Ioan Petru Culianu, se afla de citeva saptamini in lumea de dincolo. Nu a putut sa se bucure nici de succesul altui volum, tot postum, Arborele Gnozei. Mitologia gnostica de la crestinismul timpuriu la nihilismul modern (The Tree of Gnosis. Gnostic Mythology from Early Christianity to Modern Nihilism, HarperCollins, San Francisco, 1992), o remaniere completa a primei sale lucrari despre Gnoza – aparuta cu ani in urma in franceza si italiana –, in care propune o noua metodologie in studiul religiilor. Culianu nu a putut sa vada nici cum cea de-a treia dintre ultimele sale carti, publicata dupa moartea sa, in engleza, avindu-l drept coautor pe Mircea Eliade, Eliade’s Guide to World Religions (editata tot de Harper-Collins; ed. rom. Humanitas, 1993, 1996), avea sa fie menita unei cariere insemnate – prima editie, franceza, primise deja un prestigios premiu. Un glont tras de un asasin inca nedescoperit, in jurul orelor 13, in ziua de 21 mai 1991, pe cind se afla in cladirea Swift Hall a departamentului Divinity School al Universitatii din Chicago, a curmat intr-o secunda o viata extraordinar de bogata si o cariera universitara in plina ascensiune.

Nu exista nimic in aceste trei carti care sa fi putut provoca reactia violenta care a culminat cu asasinatul, chiar daca ele ar fi fost tiparite inainte de crima. Nici in multele carti pe care le publicase inainte de 1989 in domeniul sau stiintific – carti despre gnosticism, extaz, ascensiunea sufletului –, sau in povestirile sale fantastice. Scrierile politice insa, cele din afara domeniului academic, ale lui Culianu, publicate in limba romana intr-o gazeta din New York, Lumea libera, vreme de un an si jumatate inainte de disparitia lui, sint adesea mentionate in acest context. Ele au legatura directa cu crima. Aceasta este parerea mai multor persoane si subiectul principal al recentului volum al lui Ted Anton, Eros, Magic and the Murder of Professor Culianu, publicat de Northwestern University Press din Evanston (ed. rom. Eros, magie si asasinarea profesorului Culianu, Nemira, 1997). Cu alte cuvinte, daca teza acestei carti este corecta, moartea lui Culianu poate fi un exemplu de asasinat politic comis asupra unui intelectual care a indraznit sa vorbeasca raspicat, pe pamint american, despre ceea ce el credea a fi fost una din cele mai mari farse politice ale ultimilor ani – lovitura de stat din 1989 impotriva dictatorului din Romania, Nicolae Ceausescu.


Savantul

Cine era eminentul, stralucitul tinar profesor, autor a numeroase lucrari, de la Universitatea din Chicago? Ca si Mircea Eliade, decanul studiilor despre religie din America, Culianu se nascuse in Romania si, ca si Eliade, a murit la Chicago. Ca si el, a sosit la Chicago ca sa tina cursuri despre religie la Divinity School, spera sa se stabileasca acolo pentru totdeauna, si fusese intr-adevar definitivat, obtinuse tenure la Universitatea din Chicago. Amindoi savantii au studiat in tinerete in Italia, amindoi si-au impletit activitatea academica cu o intensa creativitate literara. Amindoi au cultivat genul fantastic. Amindoi si-au scris tezele de licenta despre Marsilio Ficino si Giordano Bruno. Amindoi erau poligloti, stapineau mai multe arii stiintifice, erau neobisnuit de prolifici. Amindoi pot fi caracterizati ca generalisti, adica eruditi care tind sa antreneze intreaga sfera a religiei in incercarea de a oferi explicatii globale. In sfirsit, fapt care isi are importanta lui, amindoi aveau o atitudine anti-comunista ferma, motiv care i-a facut sa paraseasca Romania si care i-a tinut departe de tara vreme de zeci de ani de zile1.

Aceste afinitati semnificative dintre cei doi savanti au contribuit probabil la stabilirea unor relatii strinse intre ei, incepute inca demult, in anii ’70. Eliade a scris prefete si scrisori de recomandare pentru mult mai tinarul lui compatriot, in 1986 a sprijinit ideea invitarii acestuia pentru a preda la Chicago ca visiting professor si a fost coautor al lucrarii de referinta mentionate mai sus, despre religiile lumii. La rindul lui, Culianu a scris, chiar la inceputul activitatii sale, o biografie despre Eliade, in limba italiana, devenind un prieten devotat al familiei, desemnat de maestrul sau ca legatar al scrierilor sale. Aici insa, apropierile inceteaza. In ciuda acestor paralelisme remarcabile, vietile si gindirea lor nu au fost cu adevarat paralele. Eliade avea sa moara la virsta de 79 de ani dupa o cariera lunga si fructuoasa. Culianu a fost asasinat la virsta de 41 de ani. In cursul lungii sale cariere, Eliade a fondat o intreaga scoala de studiere a religiilor, intemeiata pe locul central al mitului in experienta umana in ansamblul ei. Din acest punct de vedere, Eliade nu a fost numai un generalist, ci si un monist, cautind unitatea experientei religioase autentice, asa cum o vedea el – in locul central al mitului, in importanta repetitiei in ritual, in rolul esential al centrului sacru si al timpului hierofanic.

In ceea ce-l priveste, Culianu a urmat un alt drum intelectual. Cauta si el o explicatie globala pentru conceptele si sistemele religioase, si va sugera o noua ipoteza pentru aparitia varietatii de forme religioase, si anume cu ajutorul metodelor cognitive, care considera istoria ca o suita de realizari ale unor potentialitati inerente in interactiunile produse intre premise putin numeroase. Pentru el, istoria unei religii este „consecinta interactiunii dintre sistemele mentale“. Intr-o anumita masura, el aplica o metoda provenita dintr-o tehnica medievala, cunoscuta sub numele de ars combinatoria, stiinta combinarii literelor, impartasita atit de kabbalistii extatici, cit si de misticul catalan Ramón Llull, si aplicata la modalitati de gindire studiate de Culianu. Potrivit cu aceasta abordare, istoria religiilor nu trebuie sa fie vazuta ca o dezvoltare hegeliana, o transmitere istorica de idei, si nu exista asadar evolutie sau conditionare a dezvoltarii religioase de catre factori sociali sau politici, ci numai o desfasurare continua de posibilitati ce se afla in asteptare in componentele de baza ale anumitor sisteme. Religia este cu precadere un sistem autonom. Desi aceste evolutii pot avea un puternic impact asupra evenimentelor din istorie, fapt pe care Culianu il subliniaza necontenit, el refuza sa accepte incercarile de a subsuma fenomenele religioase unor explicatii exterioare. De fapt, abordarea lui, asa cum este expusa pornind de la studiile sale timpurii, se indreapta cu evidenta de la pozitii mai fenomenologice si structuraliste la o pozitie puternic bazata pe teoriile informatiei si studiile cognitive. El a inceput sa-si expuna noua teorie in Incognita, revista consacrata abordarii cognitive a studiilor umaniste, pe care a intemeiat-o chiar el – si care, din pacate, a disparut o data cu el –, ca si in citeva din studiile sale de mai tirziu.

Religia, spune el, trebuie inteleasa cu ajutorul unor instrumente care sa poata explica si evolutiile din alte arii ale activitatii umane, ca, de pilda, stiinta. Spre deosebire de Eliade, care a cuprins si a dezvoltat o anumita forma a fenomenologiei religiei, si spre deosebire de ceea ce afirma la inceputul carierei sale pornind de la explicatiile istorice date evolutiei ideilor religioase, la moda la inceputul acestui secol, Culianu a cautat o explicatie mai structuralista, o explicatie care sa difere insa de aceea propusa de Claude Lévi-Strauss care, ca si Eliade, sublinia prea mult conceptia monista despre mituri, propunind in schimb o accentuare asupra interactiunilor care constituie principalele cauze ale diversitatii. Intr-unul din ultimele articole pe care le-a publicat si care trata despre mitul lui Faust, Culianu a propus o noua definitie a mitului, care graviteaza in jurul ideii ca nu atit intelesul este ceea ce defineste o povestire ca fiind mit, cit „vointa de a repeta o parte dintr-o naratiune supusa unor continue reinterpretari“. Accentul lui cade pe „punctul vid“ care nutreste diferite variante, avind uneori mesaje diferite. Iata de ce, continua el, „mitul este invaluit in ceata si niciodata nu straluceste cu claritate“. Religiile sint, si el subliniaza ca toate religiile sint, asa cum afirma undeva, „harti ale mintii umane“, pentru ca unitatea care se afla la baza gindirii umane, cind ea accepta citeva premise, va crea reactii similare. Culianu spera, asa cum a aratat in The Tree of Gnosis, sa aplice aceasta teorie si la alte domenii.

Trebuie sa spun ca exista extrem de putini oameni de stiinta in stare sa realizeze atit de mult intr-un timp atit de scurt. Cariera stiintifica a lui Culianu reprezinta o lunga serie de eforturi de a se indrepta de la un centru cultural la altul, de a stapini noi domenii, de a invata si aplica noi metode, de a schimba notiunile acceptate in domeniile deja studiate. In mod special reprezentativa pentru demersul lui inovator este lucrarea Eros et magie à la Renaissance. 1484 (1984; ed. americana Chicago University Press, 1987; ed. rom. Nemira, 1994, 1999), un studiu pe care-l incepuse inca din Romania, incheiat insa cu ani mai tirziu, si care se ocupa de gindirea lui Giordano Bruno. Cu toate ca investigheaza o perioada si un domeniu cercetate indeaproape de multi specialisti din ultima generatie – magia in perioada Renasterii, pe de o parte, si conceptia ei despre Eros, pe de alta –, cartea lui Culianu a fost in masura sa atinga o coarda care nici nu fusese banuita pina la el. Originalitatea abordarii sale s-a imbinat cu o vasta cunoastere a gindirii si a mitologiei vechi, cu exceptionala lui capacitate de a gasi legaturi intre surse in aparenta fara legatura intre ele, si, inainte de toate, cu indrazneala sa de a prezenta idei noi fara sa se lase intimidat de cunoasterea general acceptata. Astfel, de pilda, el subliniaza in cartea sa importanta retoricilor si a teoriilor Renasterii despre magia intersubiectiva pentru aparitia a ceea ce numea el manipularea maselor la Giordano Bruno.

Ca si Mircea Eliade, Culianu era un generalist, adica un savant care nu intelegea sa-si margineasca interesul la o singura religie, la o perioada de timp sau la un singur tip de fenomene. Tot ceea ce era uman il atragea. Magia veche, gnosticismul elenistic, ascensiunea sufletului, stiinta moderna si arta moderna, idei despre trup si moda, disputele despre metodologii moderne si literatura – la care a contribuit in mod activ –, chiar si politica actuala, asa cum vom vedea mai departe, toate acestea l-au fascinat intr-o masura atit de mare, incit a simtit nevoia de a lua pozitii explicite si originale.
Desi si-a petrecut ultimii ani in America si dorea sa ramina acolo si pe mai departe, Culianu avea o minte si o personalitate europene. Lucru evident in anumite aspecte ale eruditiei lui, bazata pe o uimitoare cunoastere a limbilor moderne si clasice, pe stapinirea complexitatilor religiei din lumea elenistica; evident in interesul sau universal care includea nu numai religia in manifestarile ei cele mai largi, ci si formele diferite de magie, stiinta, literatura, precum si istoria modei – subiectul ultimei lui conferinte la intilnirea Academiei Americane a Religiei la New Orleans – si, in fine, lucru de importanta majora, moartea si zborurile in afara acestei lumi. Ironicele afirmatii discrete si rezerva – aproape timiditatea – unui englez, entuziasmul si stralucirea unui italian, formularile elegante ale unui francez se impletesc, in cele mai multe dintre scrierile sale, ca si in viata sa, intr-un fel unic.

Personalitatea lui timida, blinda, eleganta si in acelasi timp foarte calda m-a atras inca din prima clipa cind ne-am intilnit la Chicago. Era gata, intr-un fel cu totul neobisnuit, sa ajute in orice mod posibil, era deschis intotdeauna pentru discutii intelectuale fara a introduce predilectii personale si idei preconcepute; colegialitatea lui era renumita, atitudinea lui atenta si incurajatoare fata de studenti era exemplara. Era capabil sa traiasca, si intr-adevar a trait cu intensitate, la intersectia mai multor lumi, nerabdator sa descopere afinitatile inca nedetectate dintre ele. Locuinta lui modesta din Chicago a fost punctul de plecare a multor aventuri intelectuale pe care le-a planuit, ca de pilda o enciclopedica istorie a magiei, numeroase conferinte tinute in universitati din Statele Unite si Europa unde era des invitat; a fost si un loc de unde se raspundea imediat oricarei scrisori in modul cel mai politicos si mai substantial. Multiplele lui preocupari, legaturile cu nenumarati savanti din intreaga lume, memoria fenomenala si extraordinara-i libertate de gindire dadeau oricui convingerea ca se afla in fata unui spirit superior. Avea o capacitate rar intilnita de a stabili legaturi personale, acele vincula pe care le-a studiat in cartea sa despre Bruno. Pentru multi dintre studentii lui, moartea sa a fost profund traumatica, precum pierderea unui bun prieten, mai curind decit doar ca disparitia unui profesor stralucit.
Exilul

In pofida a toate, Culianu era, esentialmente, un strain. Probabil ca un sentiment exilic a persistat in familie de mai multe generatii. Stramosii lui, greci de origine, au emigrat in secolul al XVIII-lea din regiunea Trebizonda in Moldova, la Iasi, din pricina persecutiilor suferite din partea turcilor. Familia s-a integrat usor in cultura romaneasca, participind din plin la miscarile cultural-literare din zona. Cu toate acestea, de la instaurarea regimului fascist la sfirsitul anilor ’30 si inca si mai mult in timpul regimului comunist, familia Culianu nu si-a mai gasit locul care i se cuvenea in viata culturala. S-a stabilit, ca sa spunem asa, pe pozitia unei opozitii. Este unul din motivele pentru care tinarul Ioan a decis, dupa cei cinci ani de studii de italiana la Universitatea din Bucuresti, sa paraseasca Romania, in 1972, si sa se stabileasca in Italia, unde a studiat istoria religiilor si a predat, pina in 1976. Dupa perioada petrecuta in Italia, unde a lasat multi prieteni si admiratori, a continuat cu o teza de doctorat la Sorbona, cu Michel Meslin, predind in acelasi timp la Groningen. A trait in Olanda 12 ani. Apoi, a fost o perioada in Chicago ca visiting professor si, incepind din 1986, intr-o situatie mult mai stabila, la Divinity School a Universitatii din Chicago. A avut o viata intensa, cu nenumarate calatorii, din motive personale si universitare, lecturi febrile si o activitate stiintifica debordanta. Este autor al mai multor carti, in diferite limbi – peste cincisprezece volume –, autor a numeroase studii stiintifice – citeva sute, insa nu exista o bibliografie sigura a scrierilor lui – si, in ultimii ani ai vietii, autor a numeroase articole pentru presa, multe dintre ele in limba romana, dar si altele pentru ziare din Italia, Anglia si Franta. In pofida reusitei lui instalari in viata academica americana, a continuat sa aiba un sentiment al exilului – asa cum il aflam din inceputul articolului despre Elie Wiesel, publicat in Lumea libera din 15 septembrie 1990:

„Un scriitor afirma dupa razboi... ca orice exilat trebuie sa se identifice cu Ovidiu; Mircea Eliade, care mi-a acordat nemasurata sansa de a accepta sa-mi continuu dezacordurile de vederi cu el 2, spunea in Jurnal ca orice exilat trebuie sa se identifice cu Ulise. Eu cred ca orice exilat trebuie sa se identifice cu Elie Wiesel. Iar daca Wiesel are dreptate, atunci orice exilat nu poate sa nu se identifice cu el... Wiesel este un rezistent.“
Aceasta rezistenta a devenit la Culianu o vocatie, asa cum vom vedea mai pe larg in ultimul paragraf. Sa fi fost aceasta exilica forma de existenta influentata, dupa cum sugereaza Bernard McGinn in Eulogia sa, si de profunda implicare a cercetarii lui Culianu in gnosticismul vechi, o religie care proclama conditia de exilat a omului drept conditie cosmica esentiala?


Crima, indiferenta si o noua carte

Asasinarea lui Culianu este inca un mister. Se pare ca cercetarile FBI nu au dat la iveala nimic semnificativ. Presa americana este mai degraba indiferenta, lumea universitara din America – tacuta. Socul provocat de aceasta moarte prematura si violenta ramine patrimoniul celor citiva prieteni din Europa, Israel si America. In Romania, moartea lui a devenit un teren de disputa, impartind presa intre nationalistii care se bucura de crima, condamnind in termeni duri critica facuta de Culianu la adresa regimului si a culturii din Romania, si liberalii care depling disparitia lui. Articole lungi au aparut in principalele ziare, lucrarile lui au fost rapid traduse in romana, iar pentru multa lume din Romania, ca si printre exilatii romani, el a devenit o figura legendara.

Singurele exceptii remarcabile de la indiferenta occidentala fata de asasinarea lui sint constituite de o carte dedicata personalitatii lui de catre doi buni prieteni din Italia, unul profesor emerit de literatura engleza la Universitatea La Sapienza din Roma, autor al unor lucrari remarcabile despre misticism – Elémire Zola, si prof. Grazia Marchianò, ca si de volumul recent tiparit al profesorului si ziaristului din Chicago, Ted Anton. Prima este mult mai personala si stiintifica, pornind de la legaturile dintre Culianu si autori, de la timpul pe care el l-a petrecut in Italia la inceputul anilor ’70 si apoi in cursul vizitelor facute ca profesor, in ultimii ani. Ultima carte, de ale carei teze ne vom ocupa aici, este mai pe intelesul tuturor si se ocupa in special de perioada petrecuta in America si de misterul crimei.

Anton, care a cercetat cazul in timpul ultimilor cinci ani, atit in America cit si in Europa, nu l-a intilnit niciodata pe Culianu, insa a fost fascinat de personalitatea lui si de tragicul eveniment. Bazindu-se pe numeroase discutii cu prieteni, colegi, studenti si membri ai familiei lui Culianu din Romania, Anton a incercat sa cuprinda intre copertile cartii o mare diversitate de evenimente legate de viata lui Culianu, numeroasele ei straturi de adincime, accentuind puternic pe factorul potential interesat in organizarea crimei: Securitatea romana. Straduindu-se sa treaca succint in revista aspectele stiintifice ale activitatii lui Culianu, Anton este mult mai preocupat de viata si de mediul victimei. Tema principala a acestei carti este ca profesorul Culianu, care a inceput sa scrie cu asiduitate, la sfirsitul anilor ’80, in ziare si reviste tiparite in limba romana din Statele Unite, a atras atentia Securitatii nu numai prin critica lui necrutatoare, ci si prin capacitatea lui de a citi harta evenimentelor din spatele scenei, ca si gindirea serviciilor secrete care actionau in Romania, si de a le expune in public.

Intr-adevar, in citeva din articolele scrise in romaneste in 1989 si 1990, ca si in discutiile pe care le-am purtat, Culianu si-a sustinut chiar de la inceput teoria ca inlaturarea regimului Ceausescu nu a fost rezultatul unei revolte populare care ar fi rasturnat regimul comunist, ci un experiment KGB care, folosind Securitatea romana, luptase pentru o liberalizare controlata si foarte modesta, pe scurt, pentru ceea ce este cunoscut cu termenul rusesc de perestroika. Iata de ce a refuzat sa se intoarca in Romania si sa dea curs invitatiei de a fi directorul unei importante institutii culturale, dupa caderea comunistilor. Activitatea ziaristica a lui Culianu s-a intensificat, iar la inceputul lui aprilie 1991 un interviu foarte critic, in care ataca noul regim si descria viata din Romania ca pe o „pierdere“, a fost publicat de saptaminalul 22, cu un titlu provocator: Lumea est-europeana – o tragica pierdere de timp, de oameni, de energii. Mai mult, doar cu o luna si citeva zile inainte de moarte, Culianu l-a primit pe regele Romaniei, la Chicago, si imediat dupa aceea a fost amenintat cu moartea.
Aceste fapte, afirma Anton, urmind si parerea altor persoane, inclusiv a familiei din Romania, au atras atentia ofiterilor de Securitate, care au decis sa-l elimine, nu numai pentru a reduce la tacere o personalitate foarte critica, ci si ca sa-i intimideze pe alti romani din exil ca, de pilda, pe foarte popularul crainic de la National Public Radio (NPR), Andrei Condrescu. Zvonuri false despre moartea acestuia s-au raspindit imediat dupa moartea lui Culianu.

Dincolo de formularea acestor teze, Anton incearca sa imagineze modul in care aceasta intentie a fost dusa la indeplinire, dedicind multa energie muncii pe un teren dificil, unde fapte fragmentare se impletesc cu reconstituiri ce cu greu pot fi coroborate. Intr-adevar, Anton este de apreciat pentru doua motive principale: pentru energia depusa ca sa afle cit mai multe despre eroul lui din orice sursa posibila, studiind romana in acest scop si petrecindu-si multe luni in Bucuresti (si) ca profesor la Universitate, cercetind presa din Romania si incercind sa discute cu oricine ar fi putut sa-i dea informatii importante. Mai mult, se pare ca el a fost singurul ziarist american care a atras cu adevarat atentia asupra unui eveniment ce ar fi trebuit, dupa parerea mea, sa fie cu mult mai prezent atit in presa, cit si in lumea universitara. Desi nu au existat cu siguranta chiar interdictii de a vorbi despre acest subiect, un val de tacere s-a asternut prea repede si prea usor peste amintirea unui om de stiinta inzestrat care era, la urma urmelor, membru al unei facultati dintr-o prestigioasa universitate din America si stabilit in aceasta tara. Anton a inceput sa se ocupe de eveniment in citeva articole publicate la scurta vreme dupa crima, iar ampla lui investigatie de acum reprezinta deocamdata cea mai documentata descriere a cazului.

(va urma)

Traducere din limba engleza de Claudia Dumitriu
______

1. Pentru alte, pline de interes, paralele – si neparalele – intre Eliade si Culianu, v. textul substantial al introducerii lui Andrei Oisteanu la editia romaneasca din Out of this World – Calatorii in lumea de dincolo, Nemira, 1994, pp. 10-19.
2. Adica de a coopera, in ciuda rezervelor sale fata de anumite doctrine.