OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Malta. Insula pisicilor si a cactusilor cu fructe comestibile, a cladirilor orientale din piatra de culoarea nisipului si a leandrilor, a autobuzelor in care fiecare calator se saluta cu soferul (sic!) si a palmierilor de toate soiurile si formele, a cavalerilor ioaniti („de la Malta“, cum altfel?), dar mai ales a Mdinei, prima capitala a acestui tinut de piatra, cam de dimensiunile Bucurestiului, oras medieval locuit (ca sa nu mai credem noi ca Sighisoara…), de o liniste magnifica si o curatenie pe masura (caci Sighisoara…), a lagunelor, a grotelor albastre si a unei puzderii de iahturi, barci, salupe, iole, catamarane etc. etc.

Malta. inceputul inca unei calatorii europene a artelor romanesti – sezonul vara-toamna –, prin intermediul programului Promocult, initiat de Ministerul Culturii si Cultelor. Imaginativa si aplicata, Asociatia Youth&uture, coordonata de universitara pitesteana Carmen Nicolescu, a strins cinci artisti plastici tineri (Maria Axinte, Cristina Ciucu, Marius Ivanovici, Vera si Doru Luchian), o actrita (Nora Chiriac) si un scriitor (Miron Beteg), asezindu-i sub bagheta unui regizor (Bogdan Cioaba), in vederea unei expozitii cu vernisaj spectacular: „Credinta in libertatea alegerii multiple“.
„Sintem ca niste copii care nu stiu sa se joace“, zice Miron Beteg, privind polemic catre receptor, lasand prin urmare expozitiei si comunicarii ei verbale in maniera teatrala dreptul de a invita la alteritate, dar si la capacitatea de perceptie a multiplicitatii stilistice. Ivindu-se din cutiile cu mulaje, puse sub apasat semn feminin (ca o aventura? a cunoasterii? a bucuriei?), ale lui Marius Ivanovici, actrita sarjeaza contra artei ca „afacere delicata“. in consecinta, spune textul, dar o sugereaza si lucrarile de pe simeze, „asta vrem sa facem. Sa va scapam de sufletele cu orare de functionare. De sufletele inchise din cind in cind pentru a primi marfa. De sufletele care se livreaza cu TVA“.

De aici si geometriile de angoasa ale Verei si ale lui Doru Luchian, sparte pe alocuri de pete de culoare, in liniaritatea lor bine calculata, tinzind in unghiuri si pante (in cazul celui de-al doilea), in scenografia lor de vas scufundat ori de apartament uitat (in cazul celei dintii). De aici clovnii Cristinei Ciucu, figuri triste, melancolice, initiate, deformate parca de dorinta metamorfozei, adunindu-se ca dintr-un caleidoscop malaxind culori si, prin urmare, ajungind la forme de inteles sau la frinturi organice. Prin contrast, tematic in primul rind, icoanele Mariei Axinte devin, in expozitie, momentul de odihna, raminind la latitudinea receptorului sa isi asume „libertatea alegerii multiple“, sa gaseasca logica potential unificatoare ori sa vagabondeze prin conglomeratul de optiuni stilistice si tematice.

Expozitia-spectacol mai are un pas, cel de la Alicante, din Spania, dupa ce abia a sosit din Italia, de la Citta della Pieve. Probabil cavalerii Sfintului Ioan i-au purtat noroc, la Attard, in Malta, nu atit cu „zalele lucii“ cit cu soarele insulei lor prin care, de vreo citeva mii de ani, s-au tot perindat, amestecindu-se, fenicieni, greci, cartaginezi, romani, spanioli, arabi, francezi, britanici, in plina Mare Nostrum care, pesemne, prefigura Europa Nostra. Oricum, prezenta la vernisajul maltez a cardinalului de Milano, Monseniorul Charles G. Vella, a fost primul semn benefic, de un rafinat simt al artei, dar si al comunitatii ca motor al „alegerii multiple“.

Si, pentru ca in nici un caz continentul nu este limita optimei comunitati posibile, povestea romaneasca a cardinalului merita sa mai fie spusa o data.
Pe la inceputul anilor ’60, Florin Anton, un tinar satul de paradisul comunist, l-a intilnit, nu fara peripetii, la Bucuresti, pe si el inca tinarul, pe atunci, Vella. intelegind ca romanul vrea sa scape prin Istanbul, preotul l-a sfatuit sa nu ocoleasca Ambasada SUA din capitala Turciei si nici pe ambasadorul John Kennedy (nu, nu JFK). Dupa o vreme, cel din urma il suna pe prelat, verifica identitatea romanului si ii aranjeaza emigrarea in Statele Unite. Unde acesta devine stomatolog, trateaza, printre altii, membri ai grupului Beathles, ai familiei Kennedy (exact, familia lui JFK) si ii lasa monseniorului Charles G. Vella o imagine pregnanta despre o alta Romanie, nu a lui Dej, Ceausescu &Co., ci, poate, una legata si de vernisajul la care a participat.