OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Stefan BORBÉLY
Opozitii constructive
Colectia „Eseuri“, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2002, 168 p., f.p.


Pentru adeptii criticii de idei – probabil cea mai moderna si constructiva alternativa la critica impresionista traditionala, mai totdeauna plictisitoare, in mod evident perimata –, lectura ultimului volum al lui Stefan Borbély, Opozitii constructive (Cluj, Ed. Limes, 2002, 166 p.), este un bun prilej de reala satisfactie. Ne aflam in fata unei carti originale, efectiv libera, neinhibata, lipsita de orice prejudecati, polemica, dar calma, echilibrata, deosebit de competenta. Ne regasim in critica lui Stefan Borbély, unul dintre cei mai importanti (desi inca foarte putini) critici contemporani romani de idei. Fata de „foiletonistii“ formati in epoca Ceausescu distanta este foarte mare.

Aceasta critica de idei a contribuit in mod substantial si radical la regenerarea criticii romanesti actuale. Un proces care se intrevede si intr-o alta carte, la fel de remarcabila, la fel de recenta, de Ion Bogdan Lefter, Anii ’60-’90. Critica literara (Pitesti, Ed. Paralela 45, 2002), pe care o vom discuta in curind. Este evident ca „ceva“ se intimpla in „noua“ (vrem sa spunem recenta) critica romaneasca. Mutatiile sint evidente: abandonarea canonului oficial, policentrismul, dislocarea monopolului criticului unic formator de opinie si al revistelor oficiale traditionale, mai toate agonizante, sprijinite oficial, primatul valorilor si solutiilor individuale. Cu un termen pretentios, se poate vorbi de o schimbare de „paradigma“. Dar nu obligam pe nimeni sa adopte nici terminologia, nici punctele noastre de vedere. Stefan Borbély, prin definitie un spirit sintetic, ne ajuta mult sa-i retinem si sa ne formulam noi insine ideile cu claritate.

Dar, mai intii, cine este de fapt Stefan Borbély? Intrebarea – deloc retorica – ne ajuta, prin raspunsul pe care-l provoaca, sa intelegem esenta si articulatiile gindirii sale. Deloc conventionale. Deloc curente in critica romana actuala. Sa spunem, mai intii, foarte pe scurt, ca Stefan Borbély este, in primul rind, un critic transetnic. Detaliul este capital si vom vedea indata si de ce. Situat intre doua culturi – si, de fapt, deasupra lor –, se simte uneori o unda de regret a caderii intre doua lumi. Este, cu alte cuvinte, un intelectual maghiar de cultura si expresie integral romanesti. Insa care a depasit in constiinta sa orice conditionare, si maghiara, si romana, ca sa nu mai spunem constringere etnica de o origine sau alta. Dar cit este de integrat si solidar cu cultura si limba romana o dovedeste admirabilul sau text Sindromul Tony Judt. Orice sovinism roman sau maghiar este respins sau ignorat cu deplina dezinvoltura. In mod spontan, natural, fara nici o crispare. Prefigureaza, fara indoiala, viitorul tip intelectual al Europei Centrale multiculturale, format in interiorul culturii romanesti.

A fost pentru noi, cei care veneam la Cluj dintr-o cu totul alta zona culturala si etnica, o reala surpriza. Si o deosebita (nu exagerez deloc) satisfactie. Iata un maghiar, imi ziceam, caruia nu-i mai pasa daca este maghiar, roman sau de orice alta nationalitate. Psihoza nationalista, prejudecata puritatii etnice, mitul si ura strainului totdeauna ostil ii sint (ca si noua, de altfel) complet straine. El stie foarte bine – si are integral dreptate – ca exista romani „buni“ si „prosti“. Dupa cum exista, la fel de bine, maghiari „buni“ si „prosti“. Superioritatea, ca si inferioritatea intelectuala sint aspecte individuale si nu depind de nici o com-petenta, statistica si solidarizare etnica.

Am atins in acest punct una dintre ideile centrale ale cartii, respectiv ale ideologiei transetnice. Nu etnicitatea, ci calitatea individuala conteaza. Nu apartenenta la o etnie si la o istorie este importanta, ci competenta, profesionalismul, opera personala. Stefan Borbély militeaza cu pasiune pentru „meritocratie“ (p. 65), respectiv, pentru competitivitate si profesionalism pe toate planurile, pentru „austeritatea serioasa de a construi“, pentru folosirea tuturor competentelor, indiferent de originea lor etnica. Criteriul selectiei nu este deci nici statistic, nici istoric, ci calitativ, „valorile intrinseci ale personalitatii“. El cheama intelectualitatea din Romania la asumarea responsabilitatii propriului destin cultural (p. 54-55), in nume strict individual. Istoria, incontestabil, constituie o mare realitate. In Transilvania, ca si oriunde in lume. Dar, in actuala faza istorica, nu se mai poate trai doar din mituri perimate, unele primitive.

Transilvania, in pragul integrarii in UE, nu mai este, nu mai poate fi, un fel de Jurassic Park al nu stiu carei „Romanii Mari“ sau „Ungarii Mari“, hiper-idealizate, utopice, himerice, total anacronice. Omogenizata, regionalizata, enclavizata. Fenomenul globalizarii relativizeaza si mai mult notiunea de „frontiera“, care va exista inca o lunga perioada. Dar chiar din epoca anterioara lui N. Titulescu se vorbea de „spiritualizarea frontierelor“. Si pe buna dreptate.
Carte inconformista si foarte lucida, Opozitii constructive arunca o vie (si pentru multi, foarte multi), inconfortabila lumina si asupra statutului social real al Romaniei postceausiste. Putini, foarte putini au indraznit sa-i spuna – pina acum – acestui lucru pe nume. Distrugindu-si burghezia si mica burghezie incipienta, Romania a fost impinsa spre o societate de tip arhaic, tribal, taranesc, de clanuri si cumetrii, dominata de retele clientelare, de rudenii si prietenii. Excesul de folcloristica-kitsch si de „aghiazma“ ne intoarce undeva, intr-un ev intunecat, care numai „european“ nu este.

Stefan Borbély observa cu oroare (ca si noi, de altfel) ruralizarea accelerata a Clujului (p. 15), mentalitatea preponderent rurala a intregii tari, mediu in care nationalismul agresiv gregar se dezvolta in mod natural. Fenomenul este dublat de persistenta „metehnelor“ traditionale, de deprinderile ancestrale. Ele sint mult mai tari decit toate legile, pure abstractiuni, inca neasimilate, neintrate in deprinderi si in moravuri. Traim inca in cultul relatiei personale dominante, utile si imediat eficace. „Actul politic nu are parte, in Romania de azi, de virtualitatea controlului civic sau popular: functioneza de unul singur, in perimetru inchis, autocefalic, ca stat in stat, flancat de Armata, de Securitate si de Biserica, adica de cele mai neeuropene si nedemocratice institutii de care dispune in prezent tara“ (p. 57). A tolera toate confesiunile si a nu subventiona nici una (episcopi, preoti, pastori – functionari de stat!), acesta ar fi idealul. Romania, stat laic? Acesta ar fi idealul autorului, deocamdata (inca) o utopie...

Cind trece la analiza unor carti cu subiect specific, inrudit temelor din Opozitiile… sale, Stefan Borbély se releva un critic taios, chiar dur. Dar civilizat. Polemica sa este condusa constructiv, insa fara vreo agresivitate inutila. De unde un stil energic, limpede si cursiv, de o eleganta de spadasin experimentat. Nu este deloc intimidabil. Nu se lasa influentat de nici unul dintre prestigiile si ierarhiile unor grupuri de presiune sau relatii. Face efectiv placere aceasta libertate critica dezinvolta, competenta si substantiala. Stefan Borbély, dupa noi (si nu numai), unul din criticii importanti ai epocii actuale, nu are inca statutul pe care-l merita. Schita sa de sinteza a criticii actuale (Incizia de catifea, p. 101-108) este remarcabila in multe privinte.

Independenta sa fata de pseudo-autoritatile straine (de fapt, revistele care-l publica, vezi cazul Tony Judt) este exemplara. Stefan Borbély dovedeste prin intreaga sa, de acum, opera ca critica si, in general, cultura romana incepe sa depaseasca statutul ancilar, de suiveur etern, neocolonial. Criticul contribuie cu succes la decolonizarea culturii romane. Ea a produs deocamdata inca putine personalitati competitive pe plan international. Exista insa si critici romani (cum ni se reaminteste) care au publicat multe carti in strainatate, in mai multe limbi, in spirit independent, dupa metoda self help. Fenomenul este nou, sistematic ignorat, dar cu mari urmari in timp. El este bine scos in evidenta in Opozitii constructive. Si aceasta este o forma de „opozitie constructiva“...