OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

„Trecind prin muntii Thai, Confucius a intilnit o femeie care plingea amarnic linga un mormint. Maestrul s-a grabit sa ajunga in apropierea ei si apoi l-a trimis pe Tze-lu sa-i vorbeasca. «Bocetul tau», i-a spus acesta, «este cel al cuiva care a suferit durere dupa durere». «Asa este», a raspuns ea. «Demult, tatal sotului meu a fost ucis, in acest loc, de un tigru. Sotul meu a fost omorit tot asa, iar acum fiul meu a murit in acelasi fel.» Maestrul a intrebat-o: «De ce nu te muti din acest loc?», iar raspunsul ei a fost: «Pentru ca aici stapinirea nu ne asupreste». Atunci, Maestrul a spus: «Adu-ti aminte, copilul meu, de lucrul acesta: o stapinire asupritoare este un lucru mai groaznic decit sint tigrii».“

Istorioara de mai sus este reprodusa de Bertrand Russell in cartea sa Idealurile politice. Puterea, intr-un capitol a carui tema este aducerea sub control a puterii sau, cu alte cuvinte, „modul prin care ne putem asigura de faptul ca guvernarea este mai putin groaznica decit sint tigrii“. Or, numai o societate in care libertatea de gindire si de expresie sint recunoscute si respectate poate oferi conditiile necesare pentru ca puterea politica sa nu alunece in totalitarism. Nu intimplator, orice partid cu mentalitate autentic democrata este interesat ca relatia putere-opozitie sa functioneze eficient, oricit de neplacute i-ar fi criticile aduse. La noi insa, partidul de guvernamint pare predispus sa ignore necesitatea existentei unei opozitii coerente, atit din partea partidelor politice, cit si din partea societatii civile si a intelectualilor neinregimentati, manifestind din ce in ce mai des, in ultima vreme, puseuri de autoritarism care tradeaza reziduurile unei mentalitati totalitare. Slabiciunile opozitiei parlamentare si extraparlamentare ii determina pe reprezentantii PSD sa se creada invincibili si, de aceea, etern dezirabili, ceea ce le induce convingerea ca „partidul e-n toate, in cele ce sint si-n cele ce miine vor ride la soare“. Daca totusi mai exista zone nemarcate, atunci si acelea trebuie anexate. Aceasta pare sa fie concluzia la care au ajuns inaltii responsabili PSD, care au realizat, probabil dupa indelungi meditatii, ca partidul nu are, in domeniul literaturii, lideri de opinie din sfera sa politica. Cutremuratoare revelatie, intr-adevar, mai ales cind motivatia atragerii de materie cenusie este una extrem de pragmatica: „avem nevoie de un mai mare suport de imagine din partea unor oameni de cultura“! Si, ca sa fie si mai convingator, premierul a oferit si o solutie imediata pentru remedierea aceastei situatii intolerabile: „trebuie sa cream citeva proiecte politice de sprijinire a unor proiecte din zona culturii scrise“ (sublinierea imi apartine).

Cu alte cuvinte, nu starea deplorabila – din punct de vedere financiar – in care functioneaza institutiile culturale de la noi ii preocupa pe demnitarii PSD, nu bugetul jignitor acordat culturii, nici indiferenta crasa a culturnicilor ministeriali fata de cladiri si monumente de patrimoniu si nici, cu atit mai putin, statutul umilitor (din nou din punct de vedere financiar) al majoritatii intelectualilor romani, nevoiti sa supravietuiasca din salarii de mizerie, ci absenta unor lideri de opinie din domeniul literaturii care sa faca, probabil, apologia maretelor realizari ale partidului si ale minunatilor lui conducatori. E usor sa te imbeti cu apa rece, cind sondajele iti indica procente uriase si cind prestatia partidelor de opozitie este, inca, neconvingatoare. Dar isi inchipuie oare laboratoarele de imagine ale PSD ca vor reusi sa cistige adepti din rindul oamenilor de cultura oferindu-le acestora proiecte politice? Oportunisti, desigur, se vor gasi destui, dar se pare ca puterea nu se mai multumeste doar cu ei, tinjind dupa personalitati credibile. Citi se vor grabi insa sa se incoloneze sub stindardul PSD, cind libertatea de gindire si refuzul obedientei sint, pentru intelectualii veritabili, valori mult mai de pret decit orice recompense colorate politic?

De fapt, partidul de guvernamint are nevoie de prestatori de servicii si nu de oameni de cultura autentici. A dovedit-o in repetate rinduri, ori de cite ori prin diferitii sai purtatori de cuvint a sanctionat drastic independenta de opinie. Problema PSD-ului este, intr-adevar, una serioasa si ea tine de atitudinea reprezentantilor sai fata de toti cei care isi permit luxul de a gindi pe cont propriu: aroganta, complexele de inferioritate transformate in complexe de superioritate, „glumitele“ si ironiile acre la adresa celor ce gindesc altfel si mai au si „nesabuinta“ de a spune deschis ceea ce gindesc (vezi, de pilda, recentele declaratii ale lui Razvan Theodorescu despre Mona Musca ori frecventele comentarii stupid-glumete ale lui Cozmin Gusa sau Adrian Nastase insusi), refuzul de a accepta dialogul autentic – altul decit cel de tipul „nu-i asa ca sintem cei mai buni?“, „da, sa traiti!“ („dialog“ practicat asiduu de ministrul Educatiei si Cercetarii, dna Ecaterina Andronescu, in intilnirile cu oamenii de cultura) –, ca si dispretul evident fata de diversitate, diferenta, individualitate.

Reactia deputatului PSD Mihai Malaimare este una de bun-simt; intr-adevar, ce sa faca liderii de opinie din domeniul literaturii? „Sa propage doctrina partidului?“, se intreaba presedintele Comisiei de Cultura din Camera Deputatilor. Ma indoiesc, totusi, ca de propagandisti are nevoie PSD. Ceea ce isi doresc creatorii de imagine ai partidului sint mai curind adeziunile, aplauzele, multumirile din inima, vesnica recunostinta, intr-un cuvint: incolonarea. Dar cum ar putea adera un intelectual cu coloana vertebrala la un partid care incearca prin toate mijloacele ce-i sint la indemina sa descurajeze si sa discrediteze eforturile unor intelectuali neinregimentati precum Andrei Plesu, Mircea Dinescu, H.-R. Patapievici, Claudiu Secasiu, Ladislau Csendes de a face lumina in problema dosarelor de Securitate? Fiindca este limpede pentru oricine ca blocajul actual din CNSAS nu poate fi rezolvat fara vointa politica. Atitudinea partidului de guvernamint fata de intelectualii independenti a fost exprimata nu o data de personaje de cultura ca Ion Predescu, membru al Comisiei juridice din Senat, care ii pune la colt pe scriitorii impertinenti si neseriosi cu acelasi aplomb cu care elevii-problema sint apostrofati de profesorul autoritar si stapin pe situatie.
Oamenii PSD-ului au ales de mult intre Adrian Paunescu si Andrei Plesu, intre Ristea Priboi si Marius Oprea, intre Sorin Penes (Editura Aramis) si Gabriel Liiceanu (Editura Humanitas), intre Eugen Simion si Nicolae Manolescu, intre Dragos ªeuleanu si Cornel Nistorescu…

Sau poate isi inchipuie PSD ca dintre intelectuali s-ar putea alege cumva aceia care sa fie dispusi sa ridice statuie unui viitor guru, a carui absenta este deplinsa de secretarul general al PSD, Cozmin Gusa, intr-un interviu recent, publicat in revista 22. Cea mai mare nemultumire a cetateanului Cozmin Gusa este ca „in viata publica romaneasca nu prea avem nici un guru care sa nu fie contestat, care sa fie urmat fara ezitare. Noi avem nevoie sa credem in anumiti oameni, care sa reprezinte simbolul in anumite domenii“. Sa fi uitat Cozmin Gusa atit de repede cum arata o societate in care exista un tatuc absolut, care nu putea fi contestat decit cu pretul libertatii si pe care eram obligati sa-l urmam fara ezitare? Acesta sa fie idealul politic luminos pe care ni-l propune dezinvolt partidul de guvernamint prin intermediul secretarului sau general? Cit despre „oameni care sa reprezinte simbolul“, sa nu uitam, totusi, ca realitatea este spatiul fiintelor vii carora nimic din ceea ce este omenesc nu le poate fi strain, asadar oameni perfectibili si nu pseudo-simboluri goale de continut.
Nu am nici un fel de indoiala ca intre supravietuirea in umbra unui guru si convietuirea cu tigrii, intelectualii veritabili vor alege intotdeauna cea de-a doua varianta. Restul, din oportunism sau din graba, se vor prosterna.