OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Cutitul e la os, Franta trebuie sa aleaga. Vechi/nou. Imobilism/schimbare. Depresie/speranta. Dupa 12 de ani de declin sub dreapta lui Chirac, un viitor radios cu noua stinga: Ségolène Royal! N’est-ce pas? in fond, ce ruptura mai clara cu trecutul, decit o femeie conducind Franta patriarhatului politic? „Un eveniment planetar“ – cum zice Ségo. inalta, zvelta. 53 de ani, arata de 43. Garderoba haute-couture. Zimbet si compasiune. Stil si substanta. De partea cealalta, Sarko. Pitic, hiperactiv, impulsiv. 52 de ani, arata de 51 (cind cade lumina bine). Ministru de interne crud, insensibil la angoasele existentiale ale tinarului (islamic) din periferii, slugoi al marelui capital, stegar al cabalei de dreapta, nepasator la soarta celor multi. Ahtiat dupa tronul la care viseaza de mic.

Cel al „monarhiei prezidentiale“, in care Alesul are, bunaoara, un majordom dedicat aprinderii si stingerii televizorului. Iar aeronava prezidentiala, dupa zboruri de noapte, da ture in jurul aeroportului pina se face 7 dimineata – ora optima de trezire a Suveranului (Chirac, Jacques), cu café au lait si croissants au lit. Ei, de-ajuns! Vedeti, Ségo nu vrea sa fie Presedinta Frantei. Sloganul ei e altul: La France Présidente. Franta la presedintia Frantei! in solidaritate. Cum anume, i-a lasat pe tovarasii de drum sa explice. Tous contre Sarko e apelul stingii dupa primul tur de scrutin. Sarko = catastrofa. Capitalism salbatic. Plus fascism. Sfirsitul Frantei, asa cum o stim.

Joc fara extreme
in tentativa de-a lua presedintia spre a o distribui uniform populatiei, candidata socialista are o unica problema: francezii. Unii s-au saturat de Franta, asa cum o stiu. Si, potrivit sondajelor, sint majoritari. E drept, la turul intii, sondajele au gresit. Nicolas Sarkozy a depasit 31% – cind n-ar fi trebuit sa atinga o treime din voturi, in timp ce Ségolène a cazut sub 26%. Centristul François Bayrou a urcat la aproape 19%. Grotescul Le Pen: sub 11%, dupa ce in 2002 jucase in finala ca sperietoare/sac de box/magnet de voturi pentru Chirac. Iar extrema stinga si-a pierdut rosul/verdele din obraji: impreuna, comunist-ecologistii sint la nivelul lui Le Pen (nu doar electoral). Bayrou e arbitru, asadar. Cui va da golul de aur? Poate nu conteaza. Un partid de „centru“ nu e nici cal, nici magar. E catir – animal steril. Fara calificarea in finala, centristii revin la matca – dreapta cu dreapta, stinga cu stinga. Proiectiile pentru turul al doilea: Sarko – 54%, Ségo – 46%. La fel spuneau si sondajele din ultima luna, cu o plaja ceva mai strinsa. Pas mal, Sarko! Aparent, oui – dar e vorba de Franta, sa nu uitam. in 1981, socialistul Mitterrand a remontat fulminant de la 46% si se stie ce-a urmat: 14 ani de Stinga-Caviar, un regal. Pe Sena si pe Loara, aparentele insala. De pilda, ce pare nou e vechi si invers.

Loburi de pe fundul terenului
Nu Ségo, ci Sarko e locomotiva acestor alegeri. Oferta lui a fixat temele dezbaterii, catalizind un interes electoral fara precedent. Royal doar a reactionat. Loburi de pe fundul terenului, nu veniri la fileu. Platforma socialista e caragialesca: schimbari in parti esentiale, dar sa ramina cum e. Socialism, spre a evita convulsiile sociale. in Franta, socialismul e superb. Medicina si invatamintul merg foarte bine, iar de armonie se ocupa Secu’. Securitate, dar sociala: pensii, ajutor de somaj, concedii de boala si maternitate etc. Mici probleme, insa. Somajul ramine aproape 9% (dublu cit americanii, triplu cit britanicii). Pensionarii longevivi se inmultesc, natalitatea nu-i grozava. Sectorul public aduna deficite-gigant, in timp ce platitorii de impozite se raresc, iar salariile stagneaza. intre timp, povara fiscala e 53% din PIB! Ca lider al Dreptei, Chirac n-a fost deranjat de socialism. Pe tura lui, Stinga a introdus saptamina de lucru de 35 de ore, ca sa creeze (fortat) noi locuri de munca – fara scaderea lefurilor, diferenta fiind acoperita din buget. Joie de vivre! Sarkozy a venit cu un slogan interesant: „Muncind mai mult, cistigi mai mult“. Tulburator: destui francezi sint pentru! Nu din lacomie, ci observind ca nu se mai ajung. Ghinion: legea nu permite.

Sarko are si alte bazaconii. Reducerea impozitelor. Si a birocratiei. Un salariat din cinci lucreaza in administratie, care consuma 45% din buget! Cind le sint amenintate slujbele, ies cu sindicatele in strada si guvernul cedeaza. Sau cade. Apoi, acordarea cetateniei dupa criterii noi, neasteptate. Cunoasterea limbii franceze sau practicarea unei meserii cerute in Hexagon, spre exemplu. Pentru socialisti, acestea sint blasfemii. Ceasul ticaie, insa. Un studiu american avertizeaza ca, in ritmul actual, UE, asa cum o stim, risca sa dea faliment prin 2020-2025, incepind cu pensiile. Adio securitate sociala, nu va mai fi de unde! Desigur, estimarile americane nu pot fi invocate in Franta, unde anti-americanismul e stil de viata. Dar cifrele sint cifre. Cumva, Franta trebuie sa produca mai mult. Si repede. Sarkozy avanseaza remedii clare si verificate.

Frumusetea e ca „salbaticia capitalista“ da rezultate foarte iute. Reagan si Thatcher au avut nevoie de 3-4 ani ca sa creeze prosperitatea si stabilitatea de care americanii si britanicii se bucura si azi. Prin comparatie, Sarko propune mici copilarii, dar orice inceput e bun. E posibil, insa, ca balanta sa n-o incline ideile, ci imaginea. Ségo stie sa joace bine cartea vulnerabilitatii feminine. Dar e adesea rece, distanta, rigida. Sarko e un vorbitor mult mai convingator, spontan si temperamental. Se vor intilni in direct, la televiziune. Rezultatul poate fi capital pentru soarta UE. Baricadare in Etatism sau deschidere, oricit de timida, spre piata libera? O schimbare reala ar da un semnal formidabil intregii Uniuni. Si ar mai fi un subiect, ocolit pina acum: America. Sarko s-a intilnit cu Bush. Ségo a evitat. Oricit se fac unii ca nu pricep, terorismul islamic, statal si supra-statal e o amenintare de moarte. O alta relatie franco-americana ar fi un atu formidabil pentru Occident. Pe 6 mai, Chirac va sti cui preda majordomii de la Elysée.