Rezoluţia 1973 adoptată de Consiliul
de Securitate al ONU pe 17 martie 2011 a pus pe jar o omenire
întreagă. Existînd suportul legal şi juridic, dincolo
de cel moral, pentru protejarea vieţii civililor din Libia, Franţa
a dat tonul operaţiunilor militare. Acceptarea unei no fly zone a
deschis poarta atacurilor aviaţiei franceze, apoi a forţelor
militare britanice, canadiene şi americane asupra obiectivelor
militare libiene. Şi alte state s-au raliat misiunii militare,
altele au acceptat să o sprijine politic (Germania, Polonia), altele
au fost contra (Rusia). Au fost vizate în primul rînd
sistemele radar şi de apărare antiaeriană, ca şi anihilarea
aviaţiei libiene. Care deja făcea multe victime în rîndul
populaţiei civile.
După primele zile de revoltă, cînd
rebelii anti-Gaddafi au cucerit mai multe oraşe şi se îndreptau
spre Tripoli, forţele loiale lui Gaddafi, avînd concursul
aviaţiei şi dispunînd de armament greu (tancuri, vehicule
blindate, artilerie), au reuşit să recucerească terenul pierdut.
Şi să ameninţe oraşul Benghazi, din estul Libiei, fieful
opoziţiei şi al mişcării de rezistenţă ce se opune regimului
autoritar al colonelului Muammar Gaddafi. La Benghazi s-a creat un
Consiliu Naţional de Tranziţie, condus de un fost ministru al
Justiţiei, Mustafa Abdel Jalil. Care a declarat deja Republica
Libia, recunoscută de Franţa şi de Portugalia. Faptul că forţele
aliate au un partener de dialog – au fost începute discuţii
privind situaţia umanitară şi alte aspecte legate de perioada
post-Gaddafi – ne îndreptăţeşte să credem că plecarea
liderului libian a intrat pe un drum fără întoarcere. Nu
intrăm în detaliile aspectelor militare – la televizor,
copiii se pot distra de minune văzînd fel de fel de avioane,
rachete, fregate sau submarine, să amintim că portavionul „De
Gaulle“, mîndria flotei franceze, a venit şi el în
zonă pentru a intra în luptă –, ci vom încerca să
desluşim impactul politic, diplomatic şi economic al evenimentelor.
Mai întîi a surprins
iniţiativa Franţei de a prelua leadership-ul acestei operaţiuni. O
analiză mai de aproape a celor întîmplate în
ultimele luni în lumea arabă ar fi trebuit să ne facă mai
atenţi şi circumspecţi, aşa încît Traian Băsescu şi
România să nu cadă de papagali şi să rămînem
descoperiţi pe plan politico-diplomatic. Ofiţerii SIE şi analiştii
MAE ar fi trebuit să atenţioneze şefimea mereu fudulă a acestor
instituţii ale Statului român („Îmi daţi un euro, vă
dau informaţii de un euro. Îmi daţi 100.000 de euro, vă
livrez informaţii de 100.000…“, afirma nu demult, cu cinism,
fostul istoric Mihai Răzvan Ungureanu) să poziţioneze corect
Statul român şi Administraţia prezidenţială în
actuala conjunctură strategică. Deocamdată, am rămas cam în
vînt.
Unde e România? Nu se ştie.
Nicăieri. Pe aici. După cîteva zile de tăcere şi fără să
avem un punct de vedere oficial, a ieşit la rampă şeful statului –
şi nici măcar la o conferinţă de presă, ci dînd un
interviu la TVR – ca să ne spună că stăm în stand by.
Aşteptăm opţiunea NATO, pe care ne vom plia şi noi. Ei şi? Deja
nu se mai uită nimeni la noi. După ce am iritat Parisul şi
Berlinul cu afirmaţii nu foarte controlat diplomatice, nici măcar
politic nu am reuşit să fim lîngă partenerii noştri.
Ezitările – sau cum să numim o
anume rezervă faţă de situaţia intervenţiei militare în
Libia? – noastre de poziţionare ne vor costa scump. În
acelaşi timp, pot ieşi la iveală mai vechi învîrteli
ale Statului român cu regimul colonelului Gaddafi. Balet
început pe vremea lui Ceauşescu şi continuat şi după
dispariţia lui. Sînt mulţi bani în joc. Şi nu e vorba
doar de arme şi petrol, ci şi de construcţii civile şi militare
în Libia, în care au fost implicaţi zeci de mii de
muncitori şi de tehnicieni români. Afacerile noastre cu Libia
s-ar putea să nu fie chiar ortodoxe. Aşa că interesele României
în Libia sînt mult mai încîlcite. Putem să
nu-l credem pe Ştefan Andrei – România deţinea şi
zăcăminte petroliere, şi dreptul de exploatare în Libia,
mărturiseşte fostul ministru de Externe al regimului Ceauşescu –,
putem să nu-l credem nici pe Dinu Patriciu – România nu
deţinea nimic, răspunde rabinic magnatul român de astăzi –,
dar cineva trebuie să gestioneze corect interesele noastre.
Regionale, în lumea arabă, aflată într-un periculos,
riscant şi furtunos vînt de libertate, dar şi euroatlantice.
Cine să conserve relaţiile noastre
internaţionale în lumea de azi, în care internaţionalul
bate naţionalul? Erodarea relaţiilor cu Franţa lui Sarkozy nu ne-a
adus admiraţia americanilor. Ţîfnoşenia preşedintelui
Băsescu – trăgîndu-l după el şi pe actualul ministru de
Externe, Theodor Baconschi – nu poate aduce nimic bun (politica
externă românească suferă de lipsă de expertiză, iar
reacţiile oficialilor români sînt fie precipitate, fie
întîrziate). Ceva trebuie întreprins ca să
readucem România în cărţi, to put Romania on the map,
cum ar veni.
Doar cu sclifoselile dnei Elena Udrea
şi cu bezelele aruncate admiratorilor PDL nu se poate face politică
externă. Aşa cum am reţinut, cu strîngere de inimă,
afirmaţiile lui Boc şi ale ministrului său de Externe, legate de
evacuarea cetăţenilor români din Japonia. Statul român
are obligaţii faţă de cetăţenii săi, indiferent dacă ei
cîştigă bine sau mai puţin bine. Trăncăneala inconsistentă
a liderilor noştri politici ne costă scump. Poate nu ar strica să
luăm în calcul aducerea la Palatul Victoria, în locul
lui Emil Boc, a unuia dintre cei doi diplomaţi români care
încearcă din răsputeri să repare la Bruxelles ceea ce se
strică la Bucureşti. Este vorba despre ambasadorii Mihnea Motoc şi
Sorin Ducaru, care ar putea aduce, pe lîngă expertiza
profesională, o doză de calm şi de responsabilitate şi în
afacerile interne. Chestiunea libiană este mult mai complexă decît
pare la prima vedere şi îmbracă mult mai multe aspecte decît
ceea ce se vede, în mod curent, pe micile ecrane. Un preţ de
şapte sau opt lei pentru litrul de benzină ar da peste cap toată
România. Ceva măsuri concrete – scăderea taxelor şi a
TVA-ului – ar merita luate în calcul. În rest, a venit
primăvara şi ne pregătim de vacanţele estivale. Ofertele firmelor
de turism sînt cu 25% mai mici.
Autor: 
Categoria: 
Etichete:
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters