OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Nepotul meu Tudor are aproape sase ani, vorbeste foarte multe prostii, cinta niste cintece de-ti tiuie urechile si-ti dogoreste obrazul… in fine, un mic Goe, cu mentiunea ca n-a purtat niciodata costum de marinel. N-a purtat nici un fel de costum, nu l-am vazut si sper sa nu-l vad curind in costum negrisor cu cravata minuscula, asa cum sint imbracati copiii care vor sa para seriosi. De catre parinti si mai seriosi.

Cu citeva zile in urma s-a intimplat sa ramin singura cu tinarul domn si, ca sa mai potolesc cumva urgia verbala si fizica ce se propaga dinspre dumnealui, mi-am zis: trebuie sa-i citesc ceva. Ca daca ii povestesc, ma intrerupe si nici nu prea ma bazez pe harul meu de povestitor la gura sobei. Iau o carte serioasa, cu povesti celebre, cu poze frumoase si pagini lucioase. El poate se mai linisteste, poate il cuprinde catharsisul, iar eu imi aduc aminte de copilarie si de intimplarile minunate cu Frumoasa…, cu iezii, cu zina cea mica. S-a nimerit sa fie Tezaurul cu povesti de la Editura Aquila.
Si, vorba lui Puiu Calinescu din recent revazutul BD in alerta, „mama, deapana“. Dar ce sa depeni, ca in locul limbii frumos curgatoare si limpezi ca cristalul, ce mi-a fost dat sa ma aud citind? Ca: „Invitatia era valabila pentru cele doua surori, dar nu si pentru Cenusareasa“. Dar ca: „Un sobolan a fost transformat intr-o clipita intr-un vizitiu cu barba, cu un comportament impunator“. Si toate astea pentru ca „femeia nu o suporta pe fiica ei vitrega…“. Si totusi: „Cenusareasa, draguta din fire, isi ajuta surorile vitrege“. Ori eu n-am mai citit povesti de mult, ori asta e Cenusareasa repovestita pentru tinerii de viitor si eu nu ma prind la asa maniere verbale… Mai incerc.

Cu Sindbad marinarul nu mai continuu pentru ca „o furtuna imensa a izbucnit pe mare si ne-a deteriorat serios vaporul…“
Lucrurile iau o turnura urita in Frumoasa din padurea adormita, caci: „Regele si regina au interzis folosirea fusului pe intreg teritoriul tarii. Contravenientii au fost aspru pedepsiti“. Stop joc: ce sa fie contravenient? Ca atunci cind trec eu cu masina pe rosu si ma opreste politistul si nu mai spun mai departe ce se intimpla. Sau ca atunci cind merg cu autobuzul fara bilet… Dar Tudor nici nu conduce, nici nu prea merge cu autobuzul, sau oricum nu-si cumpara el biletul… Ce ar putea fi un contravenient la gradinita? Nu pot iesi din aceasta dilema. Si in consecinta, ca sa terminam odata, Frumoasa din padurea respectiva nu doar ca nu si-a ascultat parintii, dar a fost si treaba asta… contravenienta. Curat catharsis!

Ionica, fratele cel mic, nu va fi insa niciodata asa ceva pentru ca el se poarta deja ca un gentleman si iata cum vorbeste el cu necunoscutii de la casuta din padure: „S-a dus la imensa usa si a batut energic: Puteti sa ne cazati peste noapte?“.
Nu la fel de politicos este iedul cel mare. Il suspectez de legaturi cu baietii de cartier, pentru ca ii spune lupului: „Cara-te de aici imediat, stim ca tu esti lupul“. Ce bine ar fi fost daca ar fi ascultat-o pe mama lui, capra, sensibila la mesajele paranormale, care „a avut o presimtire foarte neplacuta“.
Dar cel mai dubios personaj este „ce-a de-a doua sotie“ din Alba ca Zapada. Ea face un lucru de care vrem cu totii sa uitam si de aceea poate ar fi bine sa cerem scoaterea ei din literatura. Aceasta creatura a iadului „isi interoga permanent oglinda“. Mai mult decit atit, a incercat lichidarea dusmanului prin metode medievale, adica „jumatatea unui mar rosu a imbibat-o cu otrava“. Alba ca Zapada a cedat probabil prin infometare, pentru ca „ea nu i-a dat drumul in casa, dar pe geam a acceptat un mar rosu, apetisant“.

Tragica fetita cu chibrituri „s-a decis sa mai aprinda un chibrit“. In Ali Baba „femeia a cazut de acord“, pentru ca tilharul, in fata pesterii, „a incercat mai multe variante de comenzi“.
Eu n-am mai incercat nimic. Nepotul meu asculta si ride, nu stiu de ce ride, dar ride copios. N-o fi putind el sa discearna variantele si registrele limbii, n-o fi stiind el ce sint alea neologismele, ce ar trebui sa fie o buna traducere, ce imensa e responsabilitatea celor care editeaza carti pentru copii, dar ride de se prapadeste. Si eu impreuna cu el. Si imi vine sa urlu. Cartea e mare, scumpa, lucioasa. N-o cumparati, n-o faceti cadou. Deschideti-o inainte si cititi ceva la intimplare.