OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

„Un prieten obisnuia sa-mi aminteasca, cindva, in Romania: «unii trebuie sa plateasca un pret mai mare pentru biletul de intrare la spectacol. Fii fericit ca poti sa-ti permiti pretul.» L-am platit, sint inca aici, bucuros ca sint aici.
Drumul spre acest eveniment a fost lung si contorsionat. Norocos cum sint, o recenta operatie de angioplastie m-a inzestrat cu suficiente armaturi in arterele inimii ca sa pot nadajdui chiar intr-o revenire, peste vreo 20 ani, pentu o sansa secunda, tot aici...

Am avut deja in lunga mea viata unele celebrari speciale. Aceasta isi are, insa, propria greutate si importanta. Mi-am inceput existenta in Romania, acolo am descoperit prietenia si iubirea si literatura, acolo am vazut prima oara marea. Acolo se afla mormintele familiei. Limba interioritatii mele si a scrisului meu este limba romana. Cella este nascuta la Bucuresti.
Evoc adesea un moment crucial al copilariei si poate ar trebui s-o fac si aici, acum. Era iulie 1945, citeva luni dupa intoarcerea din lagarul din Transnistria. Descopeream mincaruri si carti, haine, jocuri, admirabile matusi. Era o dupa-amiaza solara si linistita, semiobscuritatea camerei se dovedea ospitaliera. Eram singur in univers, ascultind o voce care era si nu era a mea. Partenera mi-era o carte de basme romanesti a unui maestru al limbii, Ion Creanga, daruita cu citeva zile inainte, cind implinisem solemna virsta de 9 ani. Atunci si acolo, cred, a inceput pentru mine minunea cuvintelor, magia literaturii.

Literatura a intrat in viata mea prin limba romana. Cind a trebuit sa-mi parasesc tara, am luat limba cu mine, cum isi cara melcul casa. in casa limbii mele il pastrez pe Ion Luca Caragiale, geniul umorului dulce-amar romanesc, al ironiei si satirei, pe melancolicul Bacovia, pe intensul realist al irealitatii imediate, Blecher, pe faimosii exilati Ionescu si Cioran si pe multi, multi altii.
Presupun ca ati inteles de ce sint aici, astazi, seara.
Multumesc domnului ambasador Motoc pentru magulitoarele cuvinte, gazdelor noastre pentru dineu si multumesc prietenilor veniti aici sa impartaseasca aceasta festivitate, menita, s-ar zice, sa ridice cu o mica treapta statutul meu romanesc.

Alocutiune tinuta de Norman Manea la dineul oficial de la resedinta ambasadorului roman la ONU, Mihnea Motoc, in seara de 26 martie 2007.