Se întîmplă de multe ori
să confundăm inteligenţa cu sensibilitatea, notorietatea cu
valoarea, frumuseţea cu bunătatea, cultura cu autenticitatea,
vizibilitatea cu fericirea, veselia cu succesul, banalitatea cu
seriozitatea şi cu profunzimea, hărnicia cu eficacitatea. Legăm în
mod automat inteligenţa de valoare, inteligenţa de autenticitate,
inteligenţa de succes, sensibilitatea de bunătate, sensibilitatea
de frumuseţe şi de profunzime, iar fericirea o confundăm cu
succesul, cu veselia, cu valoarea sau cu frumuseţea. În
acelaşi timp, luăm frumuseţea şi bunătatea drept vizibilitate şi
fericire, vizibilitatea şi fericirea drept veselie şi succes..., şi
lista poate continua pînă cînd epuizăm toate
aranjamentele şi permutările acestor termeni (ceea ce s-ar putea să
dureze mai mult decît o viaţă de om). Remarcaţi că am ales
aproape la întîmplare substantive cu care sîntem
(sau credem că sîntem) familiarizaţi, pe care le-am alăturat
în mod mecanic, confundîndu-le sensurile în cele
mai variate moduri posibile.
Să transformăm acum termenii de mai
sus în adjective pentru substantivul „muzică“. Rezultă
muzică inteligentă, muzică sensibilă, muzică valoroasă, muzică
frumoasă, bună, cultă, autentică, veselă, de succes, banală,
serioasă, profundă sau eficace. Dacă le adăugăm acestor cuvinte
adjectivul muzical obţinem: inteligenţă muzicală, sensibilitate
muzicală, valoare muzicală, frumuseţe muzicală, cultură muzicală
etc. Le putem asocia şi locuţiunea „în muzică“ şi
atunci vom avea: valoarea în muzică, eficacitatea în
muzică, succesul în muzică, banalitatea în muzică
ş.a.m.d.
Să încercăm acum să rezolvăm
un test de logică, în care ni se cere să construim o frază
folosind termenii de mai sus – ceva asemănător includerii într-o
propoziţie a cuvintelor iepure şi fuge. Din prima încercare,
am obţinut: Succesul în muzică depinde de hărnicia şi de
seriozitatea bazate pe o cultură serioasă, cu care un muzician
sensibil şi inteligent (evitînd banalitatea) transformă
eficace profundele sale meditaţii despre frumuseţe într-o
artă valoroasă, plăsmuindu-se, astfel, un act de cultură
autentică pentru binele şi fericirea omului. Mi se pare adînc!
Aş putea încerca şi Frumosul se întrepătrunde cu
binele muzical doar în muzica serioasă, în cazul căreia
banalităţii şi unei veselii gratuite li se opun valorile profunde
ale culturii autentice pe care... Prefer să mă opresc aici. Mi-e
teamă că o să începeţi să mă luaţi în serios, căci
folosesc un stil care ne e tuturor familiar.
Concluzia e că cei care citesc o
cronică muzicală sau o lucrare despre muzică în care frazele
sună ca cele de mai sus ar trebui să aibă mereu în minte
celebrul anunţ din staţiile de metrou londoneze „mind the gap,
mind the gap!“, adică „ai grijă la gol, la gaură“ sau, în
cazul nostru, la prăpastie.