„Am atîtea inimi cîte limbi cunosc.“ Este o afirmaţie făcută
în secolul al III-lea î.Hr. de către Quintus Eunnius, cel care este considerat
părintele literaturii latine, vorbitor al celor trei limbi ale ţinuturilor
italice de sud: greacă, latină şi oscă.
Mulţi ar tinde să considere desuete aceste rînduri într-o
perioadă precum cea pe care o parcurgem, caracterizată prin austeritate. Ca să
nu mai vorbim de necesitatea aerisirii curriculei româneşti, recunoscută prin
faptul că sufocă adolescentul afectîndu-i dezvoltarea, confiscîndu-i o parte
din această perioadă atît de frumoasă a vieţii sale.
Necesitatea incontestabilă de a reforma sistemul educaţional
românesc duce uneori către măsuri luate în pripă, insuficient cîntărite, mai
ales în condiţiile inexistenţei consultării publice prealabile.
Este şi cazul ultimelor măsuri luate de Ministerul Educaţiei
odată cu elaborarea noului plan-cadru pentru ciclul liceal inferior (clasele a
IX-a şi a X-a) şi, respectiv, superior (clasele a XI-a şi a XII-a). Voi lăsa la
o parte discuţia despre reducerea din trunchiul comun a unei ore de educaţie
fizică, decizie care a suscitat o dezbatere aprinsă (post bellum, din păcate,
în buna tradiţie românească).
Mă voi referi, în cele ce urmează, la o altă măsură
controversată – cea de eliminare, din trunchiul comun al ciclului inferior, a
unei ore de limbă modernă doi din aria curriculară „Limbă şi Comunicare“.
Oficialii Ministerului ar putea veni cu cel puţin două
contraargumente: în primul rînd, o a doua oră, la aceeaşi disciplină, a fost
păstrată, în cazul multor specializări, pentru curriculum-ul diferenţiat.
Practic, elevii vor avea acelaşi număr de ore. Ne gîndim la specializări ca, de
pildă, Matematică-Informatică, Ştiinţe ale naturii sau cele umaniste precum:
Ştiinţe sociale, Filologie. Să observăm, în treacăt, că la specializarea
Filologie, adică exact aceea care constituie trambulina viitorilor studenţi şi
specialişti în domeniul limbilor străine, a mai rămas o singură oră în cadrul
trunchiului comun, situaţie care frizează absurdul. Parcurgînd însă acelaşi
plan-cadru, constat cu stupoare că la specializări din filiera vocaţională, la
un profil artistic precum Muzica (specializare umanistă prin excelenţă),
aceeaşi a doua oră de limbă modernă doi a fost exclusă şi din cadrul
curriculum-ului diferenţiat şi, fapt absolut revoltător, chiar şi din
curriculum-ul aflat la decizia şcolii. Aceeaşi situaţie se întîlneşte şi în
cazul altor specializări foarte apropiate de filiera umanistă precum Coregrafie
sau Arta actorului. Ce să mai vorbim de profilul sportiv sau chiar de cel
teologic, acolo unde cea de-a doua oră de limbă modernă doi a fost pur şi
simplu mazilită.
Al doilea contraargument al autorităţilor ar fi că a doua
oră a fost păstrată în ciclul liceal superior, probabil în perspectiva
bacalaureatului (despre a căruistructură de viitor doar Dumnezeu ne-ar putea vorbi – lucru care ne face
să ne întrebăm unde este predictibilitatea sistemului, una dintre
trăsăturile-cheie ale educaţiei contemporane).
Ca o ironie a sorţii, singurul comisar european pe care
România îl are răspunde de multilingvism. Sînt cunoscute luările de poziţie ale
domnului Leonard Orban în favoarea bilingvismului, dacă nu a trilingvismului
(cum este cazul multor state din familia europeană. Ni s-a vorbit adesea de
criza acută de traducători şi de interpreţi de limba germană. Cum se împacă
această situaţie cu măsurile Ministerului Educaţiei despre care discutăm? Şi-a
pus cineva problema că a doua limbă străină este, în multe zone ale ţării,
engleza? Trăim vremuri în care aceasta are statutul de limbă universală. Iar
autorităţile române găsesc de cuviinţă că, în loc de mărirea numărului de ore
la limba modernă doi, este necesară diminuarea acestuia. Justificarea măsurii
ne lasă fără replică: „Trebuia tăiat de undeva“. Această afirmaţie spune multe
despre temeinicia deciziei.
Aceste gînduri nu îşi propun o critică sterilă la adresa
responsabililor din învăţămîntul românesc. Am susţinut şi voi susţine în
continuare necesitatea corelării între partea ştiinţifică şi cea
psiho-pedagogică. Există însă aspecte pentru care doar viitorul va fi
judecătorul nostru. Iar dezvoltarea adolescentului trebuie pusă în legătură cu
abilităţile sale de comunicare în limba maternă şi în limbile străine. Ceea ce
m-a surprins negativ a fost lipsa totală de reacţie din partea comisarului
pentru multilingvism, domnul Leonard Orban, dar şi din partea Academiei Române.
A interacţiona, a relaţiona sînt necesităţi fundamentale în
societatea informaţională a prezentului şi mai ales a viitorului. Iar prin
asemenea decizii, dictate de raţiuni economico-financiare, şi nicidecum de
necesitatea descongestionării programelor şcolare, riscăm să-l privăm pe
tînărul român tocmai de accesul în lumea din ce în ce mai exigentă a acestui
viitor.
Autor: 
Categoria: 
RSS Feed
Newsletters