OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Prin 1934, oraselul ardelean Fagaras parea raiul pe pamint: germani, romani, maghiari, evrei si romi vietuiau in buna pace si intelegere, la fel ca si cei patru copii ale caror trasee existentiale din zbuciumatul deceniu urmator sint surprinse in filmul Cocosul decapitat de Radu Gabrea, ecranizare a romanului autobiografic omonim al lui Eginald Schlattner.

„Coperta“ intregii povesti este de fapt seara de 23 august 1944, in cursul careia sasii, dintre care multi se inrolasera in armata germana, au devenit brusc, dupa vreo opt veacuri de convietuire pasnica, dusmanii romanilor. A fost inceputul sfirsitului pentru amintita minoritate nationala – idee sugerata de metafora fatidicului cocos, al carui cap aducator de noroc sasii l-ar fi cautat, fara succes, din ’44 incoace.
Protagonistul acestui film de maturizare, Felix Goldschmidt (David Zimmerschied), in virsta de 16 ani, organizeaza, in aceeasi seara de 23 august, petrecerea de absolvire a scolii, pretext pentru reunirea tuturor colegilor de clasa. Felix este fiu de intelectual sas (un mic-burghez foarte liberal), iar crizele specifice adolescentei il pun in situatia de a alege intre adeziunea la cauza nazista si confirmarea sa evanghelica, la fel cum trebuie sa aleaga intre doua posibile iubite (cele creionate mai jos).

Hans Adolf Bediner (Axel Moustache), pina nu demult cel mai bun prieten al lui Felix, adera cu entuziasm neinfrinat la Tineretul German Nationalist si la teoria puritatii etnice promovata de acesta, sperind ca aportul sau la inaltarea lumii noi sa-i faca uitata conditia sociala umila si sa devina astfel demn de mina Alfei Sigrid Binder (Ioana Iacob). Ea este fiica unui nobil sas, printesa tiganilor de pe mosia acestuia si victima potentiala a unei misterioase boli ereditare; si Alfa are de ales intre cei doi flacai descrisi mai sus. In fine, Gisela Glückselig (Alicja Bachleda-Curus) este fiica patronului evreu al cinematografului local, napastuita inevitabil din pricina originii sale si indragostita iremediabil de Felix.

Iata patru personaje cu relatii simetrice intre ele, ideale pentru un film agreabil, care sa-i garanteze publicului un timp placut in fata marelui ecran. Iar filmul semnat de Radu Gabrea (care a fost ajutat la mizanscena de austriacul Marijan David Vajda, creditat ca al doilea regizor) este unul agreabil; eu unul l-am vazut si revazut mai intii cu placere, apoi fara a ma plictisi. Totusi, Cocosul... nu este un film mare, care va face data in istoria cinematografiei autohtone sau europene (este vorba de o coproductie romano-germano-maghiaro-austriaca). Nu este nici macar una dintre cele mai valoroase creatii ale cineastului de al carui nume sint legate filme precum Prea mic pentru un razboi atit de mare (1970), Dincolo de nisipuri (1974) sau Un barbat ca Eva (1984). Cocosul... este un film de epoca in general corect, dar lipsit de vina. Imi este imposibil sa decupez vreo secventa memorabila (iar un regizor cu o viziune puternica ar fi gasit in aceasta poveste destule oportunitati pentru a crea imagini care sa ne staruie pe retina mult timp dupa ce iesim din sala de cinema) sau sa remarc interpretarea vreunui actor; din acest ultim motiv, cred ca si spectatorilor le va fi imposibil sa empatizeze cu vreun personaj. Zimmerschied este prea fad, Moustache – prea cabotin, Iacob – prea exaltata, iar Bachleda – prea mironosita. Ei nu creeaza niste personaje atasante si credibile, ci niste papusi usor manevrabile pentru a demonstra teza filmului.

Nu stiu exact cit din vina ii revine scenariului inconsistent (realizat de Radu Gabrea si Bert Koss, cu sprijinul lui Wolfgang J. Ruf si Razvan Radulescu) si cit actorilor neconvingatori, dar relatiile dintre personaje sint tratate cu superficialitate si uneori ingrosate nejustificat. De exemplu, sugestiile gay din doua scene cu Felix si Hans Adolf sint nu numai nepotrivite cu educatia religioasa a protagonistului, dar si lipite artificial – tradarea ulterioara a celuilalt putea fi potentata si mai subtil. Iar personajele secundare sint, fara exceptie, fie schematizate, fie caricaturizate; cazurile cele mai flagrante sint Karlibuzi (Matthias Franz Stein), bufonul clasei, si Hermine (Marion Mitterhammer), matusa über-filonazista a lui Felix.
Cocosul... are certe virtuti tehnice (imaginea picturala a lui Walter Kindler, muzica nostalgica a lui Stefan Zorzor, scenografia retro a lui Florin Gabrea etc.) si lasa in fiecare cadru impresia unei productii profesioniste. De asemenea, este primul lungmetraj de fictiune despre destinul tragic al sasilor transilvaneni (cum ne atrage atentia caietul sau de presa) si merita toata stima pentru asta. Marea sa problema este ca nu ofera satisfactii cinefililor care doresc mai mult decit divertisment educativ. Asadar, va recomand sa mergeti sa-l vedeti, dar sa nu cautati capul cocosului; il veti gasi doar in amintirea filmelor de odinioara ale lui Radu Gabrea.