OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Situaţia din localitatea minieră Roşia Montană reprezintă un barometru nu doar pentru economia României de după 1990, ci şi pentru atenţia acordată patrimoniului naţional. Unul dintre cele mai importante aspecte ale problemei patrimoniului ar fi că România este una dintre ţările care descurajează investiţia în patrimoniu şi în cultură. Şi asta pentru că soluţia cea mai veche pentru finanţarea proiectelor culturale, mecenatul, este neprofitabilă. România nu dispune de o legislaţie care să ofere o scutire de impozite pentru cei care investesc în patrimoniu şi în valorizarea acestuia. Nu avem nici o legislaţie eficientă care să stipuleze statutul patrimoniului în România. În aceste condiţii, situaţia patrimoniului este simptomatică pentru atitudinea generală faţă de proiectele culturale. Una dintre mărcile discursului pe tema valorilor de patrimoniu este hipernaţionalismul. Afirmaţii ca „Nu ne vindem ţara!“ sau „Nu cedăm valorile naţionale străinilor!“ se aud frecvent în spaţiul public şi indică lipsa cronică de idei ce caracterizează dezbaterea pe această temă.

 

Nu există nici o îndoială în privinţa faptului că Roşia Montană dispune de o moştenire culturală semnificativă, fiind una dintre cele mai vechi aşezări miniere din Europa. Elementele de patrimoniu ale acestei aşezări pot fi împărţite în două categorii. Pe de o parte, localitatea dispune de importante situri arheologice. Lista monumentelor istorice cuprindea situri ca vestigiile romane de la Alburnus Maior – zona Carpeni, incinta funerară romană din zona „Hop-Găuri“, Galeria „Cătălina Monuleşti“ din zona protejată a centrului istoric al localităţii, galeriile romane din Masivul Cârnic, care completează vechile zone clasate ca monument istoric, cunoscute sub denumirile de „Aşezarea romană şi Exploatarea minieră de la Alburnus Maior, Zona Orlea“. Pe de altă parte, localitatea dispune şi de elemente de patrimoniu arhitectural. Casele declarate monument istoric din centrul localităţii reprezintă puţinele mostre ale arhitecturii transilvănene de secol XIX, acestea îmbinînd elementele arhitecturii vernaculare cu elemente ale arhitecturii urbane. Alăturarea celor două stiluri reprezintă o trăsătură unică a arhitecturii transilvănene şi este o caracteristică identitară a arhitecturii uneia dintre cele mai vechi zone miniere din Europa.

 

Momentan există un singur proiect minier pentru Roşia Montană, conceput de Compania Roşia Montană Gold Corporation, care deţine licenţa de exploatare minieră a zăcămintelor din această zonă. De la venirea companiei canadiene în localitatea din judeţul Alba au curs rîuri de cerneală, opiniile fiind şi în această privinţă (ca în atîtea alte cazuri la noi) total opuse. Pe de o parte, există cei care susţin fără rezerve şi obiecţii acest proiect, fără a pune sub semnul întrebării complexitatea acestuia – aspectele legate de asigurarea respectării normelor de mediu, ramificaţiile economice, sociale şi problemele legate de protejarea patrimoniului. De cealaltă parte, sînt cei care resping din start proiectul, fără să accepte nici un argument în favoarea acestuia. Nu e nevoie de pregătire tehnică pentru a înţelege că patrimoniul de la Roşia Montană nu mai poate rămîne în starea în care se află după ani de zile de dezinteres. Nu e de neglijat nici faptul că localitatea are probleme de mediu, generate de o exploatare minieră cu o istorie de aproximativ 2000 de ani, ultima condusă chiar de statul român, care a lăsat zona într-o stare deplorabilă. Situaţia patrimoniului se înscrie în acelaşi cerc vicios în care se înscriu şi problemele sociale ale Roşiei Montane. Pentru a putea conserva şi pune în valoare patrimoniul din această zonă nu ne putem baza pe o finanţare de stat, în condiţiile în care acesta acordă sume insignifiante pentru acest sector. În toate ţările cu venituri importante de pe urma patrimoniului, există parteneriate cu sectorul privat. E evident că fără o prosperitate economică a zonei nu pot exista sumele necesare salvării patrimoniului.

 

Compania RMGC a inclus un plan de prezervare a patrimoniului pentru Roşia Montană, care presupune alocarea unor sume importante pentru susţinerea cercetării arheologice din zonă. Experţi precum Matei Drâmbărean, director coordonator în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Alba şi dr. Beatrice Cauuer, arheolog la Universitatea din Toulouse şi responsabil-şef cu misiunea arheologică de la Roşia Montană au declarat că „propunerea companiei RMGC, împreună cu investiţia pentru un nou muzeu minier în Roşia Montană, pot fi o alternativă referitoare la conservarea unei părţi din patrimoniul local, realizarea unui proiect de expunere şi prezentare a descoperirilor programului de cercetare (artefacte, modele fotografii, prezentări 3D ale zonei din subteran, filme, etc) şi deschiderea în subteran a unei noi şi valoroase zone miniere antice şi medievale care să prezinte lucrări miniere desfăşurate pe parcursul a 2000 de ani“. De asemenea, în proiect este prevăzută o finanţare semnificativă pentru restaurarea clădirilor declarate monument istoric.