OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Pe vremea cind nu stiam mai nimic despre Lipscani (pe atunci nu auzisem de celebrele matasuri de la Lipsca si nici macar nu stiam ca de la Leipzig li se trage numele), pe vremea cind nu eram decit un copil nestiutor, aceasta strada a insemnat nespus de mult pentru mine.
In fiecare an, de Paste si de Craciun, mergeam impreuna cu bunica la cumparaturi si, cum trebuiau sa fie speciale (mai ales rochiile), intotdeauna ajungeam pe Lipscani. Ma dezbracam de uniforma de scoala si, parasind periferia terna, cu blocuri muncitoresti, alimentare, magazine prafuite si case construite la intimplare, porneam nerabdatoare spre Lipscani.

Coboram din tramvai la Sfinta Vineri, apoi o luam pe jos, mai incet decit mi-as fi dorit, iar Lipscanii ne intimpinau cu forfota lor, cu lumea lor plina de culoare, cu fatadele lor vechi si totusi cochete. Colindam magazinele cu o euforie care, simteam in mod nelamurit, nu venea numai din bucuria tirguielilor de sarbatoare, ci si dintr-o ciudata senzatie de libertate. Deschideam usile micilor pravalii, atit de diferite de mastodontii standardizati, precum Cocorul, Unirea sau Victoria, cu o curiozitate aproape bolnavicioasa. Dincolo de articolele de confectii, aveam mereu surpriza de a descoperi cite o colonada scapata de renovarea comu-nista, cite o scara de lemn in spirala, cu incrustatii frumoase.

Parcurgeam strada de la un capat la altul, cascam gura la casele coscovite, ne opream sa cumparam covrigi, gogosi si susan, intr-un ritual al aminarii, chiar daca nu stiam limpede ce asteptam. Cert este ca Lipscanii veneau dintr-o alta lume, lumea povestilor bunicii. Era o lume indepartata, plina de bogatie si de culoare, atit de diferita de cea in care eram nevoiti sa traim ca pionieri hraniti cu salam de soia, vesnic trimisi la colectat borcane, hirtie si fier vechi. Lipscanii erau ragazul meu, momentul de intilnire cu o lume fabuloasa, demult apusa.
In memoria mea de copil, strada aceasta va ramine ca un loc bun, un loc al unei frumuseti si al unei libertati intrevazute, prin urmare cu atit mai seducatoare. S-ar putea crede ca tot ce am scris aici sint simple amintiri din copilarie, numai ca nu exista simple amintiri, ci numai amintiri fondatoare.
Poate nu intimplator intr-unul din cele mai bune filme de Science Fiction, Blade Runner, diferenta dintre oameni si replicanti era data tocmai de amintirile din copilarie. Nici un replicant, oricit de imbunatatit, nu putea truca acest test. Trecutul lor confectionat nu putea insela pe nimeni. Trecutul meu, ceea ce am devenit, cea care sint in prezent se leaga in buna parte de acest ritual al Lipscanilor.