În 2006 a apărut la Editura
Paralela 45, în Colecţia „Ficţiune fără frontiere“,
coordonată de Gheorghe Crăciun, atît de controversatul roman
al lui William Burroughs, Prînzul dezgolit (Naked Lunch),
într-o traducere de Sorin Gherguţ, venind să suplinească
anumite goluri ale pieţei pieţei editoriale româneşti
postdecembriste.
William S. BURROUGHS, Prînzul dezgolit, Traducere de Sorin Gherguţ, Editura Paralela 45, Colecţia
„Ficţiune fără frontiere“, Piteşti, 2006, 340 p.
După cum probabil se ştie, romanul
lui Burroughs a întîmpinat obstacole încă de la
prima ediţie. A fost publicat pentru prima dată la Paris, în
1959, la aproape trei ani de cînd fusese terminat, urmînd
ca, în 1962, să poată fi publicat şi în America, abia
după respingerea acuzaţiei de obscenitate ce îi fusese adusă.
Apariţia romanului a declanşat un întreg scandal, care s-a
stins doar în sălile de judecată. Mai mulţi scriitori
reprezentativi ai generaţiei Beat, printre care şi prieteni ai lui
Burroughs, precum Jack Kerouac, Allen Ginsberg, Norman Mailer au
intervenit în proces şi au reuşit să atragă atenţia asupra
valorii literare a textului. Acuzaţia de obscenitate apăruse, se
pare, chiar ca reacţie la una dintre afirmaţiile făcute de autor
în „Introducerea“ romanului: „Întrucît
Prînzul dezgolit abordează această problemă de sănătate
şreferindu-se la consumul excesiv de narcotice, pe care îl
identifică, în forma lui severă, cu senzaţia de Boalăţ,
este inevitabil brutal, obscen şi dezgustător. Boala are adesea
trăsături respingătoare, neindicate stomacurilor sensibile“.
Valoarea literară constă în
raţiunea ordonării actului narativ
E posibil ca valoarea literară a
textului să nu fi fost surprinsă de ochii nespecializaţi ai
acuzatorilor, nu din pricina subiectului ales, ci, mai degrabă, din
cauza modalităţii de abordare a acestuia. Firul epic e complicat,
romanul are o structură aparent hibridă, a cărei semnificaţie se
relevă abia la sfîrşit, dezvăluind, de fapt, că ordinea
lecturii capitolelor poate fi aleatorie, ceea ce Burroughs însuşi
va mărturisi la un moment dat. Aşadar, valoarea literară se poate
ascunde cu uşurinţă în spatele structurii narative, prin
hăţişurile de teme şi motive, care, la o primă lectură, nu sînt
deloc facile sau inteligibile. Nu putem stabili foarte clar toate
firele narative şi modul în care acestea se împletesc.
Există însă un nucleu care poate fi conturat cu o oarecare
precizie. Romanul are, în principiu, un singur protagonist, pe
William Lee, consumator de halucinogene şi de opiacee, cocaină şi
heroină. Fiind căutat de poliţie în America, destinul său
mută acţiunea în Mexic – unde îl va cunoaşte pe Dr.
Benway, iniţiatorul unor experimente similare spălării creierului
–, apoi, într-o zonă denumită Libertia, cu o localizare
vagă, şi, după aceea, în Intezone. Graţie tehnicii
decupajului, spaţiul şi timpul se întretaie aproape fără
limite, producîndu-se, astfel, treceri aproape insesizabile (şi
deci bulversante la nivel de lectură) între diferitele
topografii ale romanului, înlesnind întoarceri şi
reveniri cu totul rupte de linearitate. Vocea naratorului-personaj
apare destul de rar şi, atunci cînd intervine, marchează, de
fapt, administrarea unei noi doze, fapt care poate fi interpretat şi
ca un „cîrlig“ narativ.
Ar fi mai mult decît util să nu
ne imaginăm că, dacă William Burroughs a fost dependent de
droguri, îi putem şi nega valoarea de scriitor. De asemenea,
ar fi absurd să credem că anumite experienţe ar fi fost trăite
numai şi numai prin prisma imaginaţiei, fără nici o legătură cu
consumul de narcotice. Injectarea unei noi doze este, de fiecare
dată, pretext pentru dezvoltarea unor filmuleţe narative cu mai
mică sau mai mare legătură între ele, episoade marcate ca
fiind croşetate în mod conştient sau nu şi a căror broderie
pune la vedere ţesătura de motive şi teme care structurează
romanul. În „Introducere“, Burroughs mărturiseşte că
textul reprezintă un fel de culegere de notiţe scrise în
perioada de boală: „Boala este dependenţa de droguri, iar eu am
fost dependent vreme de cinsprezece ani. Cînd spun dependent mă
refer la Junk (...) sub multe forme: morfină, heroină, opiu,
demerol (...). Cînd vorbesc de dependenţa de droguri, nu mă
refer la canabis, marijuana sau orice alt preparat de haşiş,
mescalină, Bannisteria Caapi, LSD 6, Ciuperci Sacre sau alte grupuri
din grupul halucinogenelor... Nu există nici o dovadă că uzul
vreunuia dintre halucinogene are ca rezultat dependenţa fizică“;
„Nu-mi amintesc exact cum am scris aceste note publicate acum sub
titlul Prînzul dezgolit. Titlul mi-a fost sugerat de Jack
Kerouac. Nu am înţeles ce vrea să spună pînă recent,
după însănătoşire. Titlul înseamnă întocmai
ceea ce spun cuvintele care îl compun: Prînzul DEZGOLIT,
un moment îngheţat în care fiecare vede ce se află la
capătul fiecărei furculiţe.“ Valoarea literară constă, aşadar,
în raţiunea ordonării actului narativ, în structurarea
lui conştientă sub formă de tot, de construct narativ.
Pasajele anterioare unei noi doze sînt
un fel de respiro, un moment în care acţiunea romanului pare
să găsească un punct de sprijin coerent. Imediat ce e marcată
prezenţa substanţei, urmează pasaje minunate, dar în care
acţiunea stagnează. Diferenţele dintre coordonatele spaţiale şi
temporale se anulează, topindu-se în sincronii: „Imaginile
vin încet şi tăcut ca zăpada... Seninătate... Dispare orice
măsură de apărare... totul e liber să pătrundă sau să se
ducă... Frica e pur şi simplu imposibilă... (...) Camera pare să
se zgîlţîie şi să vibreze... Sîngele şi materia
a multe rase, negri, polinezieni, mongoli montani, nomazi din deşert,
poligloţi din Orientul Apropiat, indieni, rase încă
neconcepute şi nenăscute, străbat trupul... Migraţii, voiaje
incredibile prin deşerturi, jungle şi munţi (stază şi moarte în
văi alpine închise, în care plantele cresc din părţi
genitale, (...)“. Iar sincronia e un fel de stare pe loc. În
schimb, expunerea compensează, e rapidă şi sub formă de
enumerare. E, de fapt, singurul mod de a putea transcrie sincronia
atîtor elemente. Ritmul e dinamic, senzaţia e de explozie la o
scară foarte mare într-un cadru restrîns, un etern Big
Bang. E cel mai deosebit act mimetic pe care l-am întîlnit
pînă acum în literatură. E mimesisul stării fizice
iniţiale şi, expansiv, al stării prezente a universului. Este
mimesisul vieţii în sine. E posibil ca acest tip de mimesis să
nu fi fost neapărat ignorat de scriitori, în genere, ci, pur
şi simplu, scăpat din vedere. Tehnica decupajului şi cea a ruperii
linearităţii, tehnici care facilitează surprinderea acestui tip de
proces, nu sînt inovaţii ale lui Burroughs. Ele apar mereu de
la modernism încoace. Dar scriitorii au preferat să piardă
linearitatea în diacronie, flash-back-urile apărînd
între diferite secvenţe ale scării temporale, fără ca
sincronia să se topească. Şi nu cred că justificarea acestei
caracteristici a scriiturii lui William Burroughs are legătură cu
consumul de narcotice. Burroughs nu e nici primul, nici ultimul
scriitor consumator de droguri. Burroughs scriitorul e însă
cel care, prin subiectivitatea lui, atinge aspecte care altora le-au
rămas ascunse.
Critica la adresa societăţii
americane
Dar acţiunea înaintează pînă
la urmă. Starea descrisă este diferită în funcţie de
substanţa consumată, astfel că lucrurile se mişcă, şi chiar se
se mişcă în multe direcţii. Prînzul dezgolit atinge
politicul, socialul, homosexualitatea. Vorbeşte despre pedeapsa
capitală, despre „dependenţa de control“ şi despre moarte –
moartea, paradoxal, ca trăire maximă, ca apogeu al trăirii, dar şi
moartea ca metodă de dominare. Politic vorbind, există cîteva
partide (mai mult sau mai puţin) imaginare, un fel de replică a
unor formaţiuni la nivel planetar. E vorba de Factualişti,
conservatori şi radicali, în acelaşi timp, aflaţi pe poziţia
opusă statului controlat cu desăvîrşire. Lichefianţii sînt
fascişti sau comunişti (denumirea avînd legătură cu
tehnicile de lichefiere despre care vorbea Stalin), iar Divizioniştii
reprezintă cazul homosexualităţii ca obsesie, desprinse de natural
şi împinse către zona manipulării şi a controlului.
E tratată o „Problemă de Sănătate
Mondială“, spune Burroughs. Apare sugestiv un „Minister al
Igienei Mentale“, care, alături de alte chei ale lecturii, induce
ideea traficului de droguri mascat interzis, pentru că, de fapt,
consumul în exces al substanţelor toxice nu e decît o
altă formă de spălare a creierelor, o formă de igienă pe care
subiecţii şi-o aplică din proprie iniţiativă. Apare, astfel,
noţiunea de guvern, în genere, în orice loc de pe Terra,
ca un înlesnitor al traficului de droguri. Căci ar fi şi naiv
să credem că nu există o toleranţă a cultivării, exportării,
importării şi consumării de droguri de mare risc.
Critica la adresa societăţii
americane e vizibil acidă. Vorbeşte despre „putregaiul primordial
al Americii“, făcînd din ea o ţară bătrînă şi
depravată, dar se extinde şi la nivel mondial. Locurile prin care
trece personajul şi tipurile de organizare socială pe care le
întîlneşte acolo nu reprezintă proiecte utopice. Cartea
nu aparţine genului science-fiction. Societăţile prezentate nu
există în imaginar, ci în realitate. Sînt replici
ale lumii în care trăim, aceeaşi lume, doar că văzută din
alt unghi.
Înţelesurile romanului sînt
multiple şi incredibil de general valabile. Deşi a trecut o
jumătate de secol de la scrierea acestei cărţi, materialul este
cît se poate de actual. Asta mai ales într-o Românie
postcomunistă, care, pînă de curînd, s-a confruntat
doar cu ororile dependenţei de putere a totalitarismului, ce
inhibase alte vicii, precum homosexualitatea sau drogurile în
formele lor extreme.
Pe lîngă nucleul critic există
însă, cum spunea Ginsberg în depoziţia sa, momente de
poezie pură. Prînzul dezgolit este o carte sinestezică. E o
carte a mirosurilor, a imaginilor şi a sunetelor. În primul
rînd, mirosurile sînt deosebit de puternice. Şi, în
funcţie de subiectivitatea lectorului, ele pot chiar să domine
imaginile. E vorba de mirosuri, în principal organice şi ale
descompunerii organice, ori mirosuri din natură, neplăcute de cele
mai multe ori, care pot stîrni senzaţii. Mirosurile parfumate
apar rar şi atunci în exces, producînd reacţia de
respingere. Se poate vorbi de plăcere, însă e o plăcere
întoarsă pe dos. E plăcerea mirosurilor abjecte.
Decrepitudinea e creatoare de sinestezii.
Cît despre imagini şi sunete şi
sinestezie, în genere, iată: „Mirosuri de gătit din toate
ţările plutesc peste Oraş. O ceaţă de opiu, haşiş, fum roşu,
răşinos de Yage, miros de junglă, de apă sărată, de rîu
clocit, excremente uscate, transpiraţie şi organe genitale. Fluiere
de munte, jazz şi be-pop, instrumente mongole cu o singură coardă,
ţambale ţigăneşti, tobe africane, cimpoaie arabe...“. Efectul
lor creşte în proporţie geometrică atunci cînd sînt
multiplicate, reluate adică la intervale de mai multe pagini, pentru
a marca starea de spirit a protagonistului.
Tudor Vianu, în Dubla intenţie a
limbajului şi problema stilului, distingea între un limbaj
tranzitiv şi unul reflexiv, acesta din urmă putînd fi în
starea lui cea mai pură doar limbajul nebunilor, limbajul cel mai
lipsit de referenţialitate. Aflată undeva nu foarte departe de
începutul primei lecturi a Prînzului dezgolit şi uimită
de poezia pură de care vorbea şi Ginsberg, mă bucuram că am găsit
ceva care să răstoarne afirmaţia maestrului, completînd-o.
Credeam că limbajul unei cărţi despre care se afirmă că s-a
scris singură, sau că drogul a scris-o, este la fel de
nonreferenţial. Dar nu, maeştrii au întotdeauna dreptate, iar
ce e mai interesant e faptul că acest roman, în ciuda
aparenţelor, este de o referenţialitate aproape greu de suportat
sau de acceptat.
Farmecul cărţii este şi unul de
limbaj, însă, prin traducere, se pierde. Mai mult decît
în alte cazuri, se produce o privare de limbaj, prin
translaţie, pentru că Burroughs apelează cu mare succes la
varietăţi argotice sau chiar hibride lingvistice (de pildă,
engleza pidgin), pentru a putea transcrie mai plastic diversitatea.
Diversitatea, iată, este un cuvînt
foarte potrivit, Prînzul dezgolit este o carte a diversităţii,
a diversităţii de idei, de imagini, de personaje, de întîmplări,
a diversităţii de tipuri de dependenţă şi a dependenţei de
diversitate.
Autor: 
Categoria: 
Etichete:
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters