OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

In Suplimentul de cultura, nr.15 (5-11 martie), poetul Serban Foarta vorbea despre singuratatea artistului, despre refuzul inregimentarii, de orice natura ar fi ea, chiar si fata de propria-i poetica. Spusele sale mi-au mers drept la inima, cum s-ar zice, dar m-au si pus pe ginduri, ba chiar m-au intristat. Personal, cred ca artistul este cel care se smulge din colectivitate, din fluxul textual continuu, dintr-o rumoare verbala, pentru a se replia asupra sa si a-si distinge propria voce. Nu e vorba de mitul romantic al artistului izolat in turnul sau de fildes, dind cu tifla multimii ingrate, filistine, ci de o singuratate absolut necesara actului creator, as spune chiar constitutiva. Ai nevoie de un ragaz, de o departare, de un refugiu pentru a decanta, pentru a filtra tot ce-ai adus cu tine, pentru a converti zumzetul indistinct intr-o melodie.
Cit priveste inregimentarea, de orice fel, aceasta si-a dovedit de-a lungul vremii efectele cumplit de nocive, de la proasta calitate a scriiturii, la procustizare, la aducere la un numitor comun si pina la pierderea autenticitatii.

Uitindu-ma insa la peisajul literar actual, mai ales la ceea ce se intimpla in spatiul romanesc, nu am cum sa nu ma intristez, caci, intr-o lume a proliferarii strategiilor de piata, singuratatea artistului, non-inregimentarea risca sa devina o utopie. In ultima vreme, am observat chiar o spaima de singuratate. Toata suflarea scriitoreasca incearca sa se grupeze, sa se afilieze, sa adere la grupuri si grupulete, sa secrete manifeste si teorii generationiste. Ca sa fim drepti, acest criteriu nu este o descoperire a vremii noastre, ci mai degraba o inertie, o comoditate mostenita si ridicata la rang de strategie. Perceptia literara a ajuns sa se bazeze aproape exclusiv pe colectivitati, a devenit una de tip colhoznic (hai cu grupul, ca sa nu zic brigada). Scriitorii nu mai sint considerati ca individualitati distincte, ca voci personale, ci la gramada, cu toptanul (nouazecisti, douamiisti, Poliromisti etc.). O supa primordiala (postmoderna oare?), in care plutesc, pe linga cei buni, autentici, o multime de alti scriitori al caror unic merit este de a se fi afiliat si din care se vor desprinde cu adevarat, in timp, cei care vor reusi acel exercitiu de insingurare.

Dincolo de constatarea acestei tendinte de inregimentare, ramine totusi intrebarea: cum s-a ajuns oare aici? E vorba numai de lenea si de comoditatea romaneasca sau e ceva mai grav? Dupa mine, raul are radacini mult mai adinci. In urma debandadei create dupa 1989, cind piata a fost invadata de o multime de scriitorasi de mina a treia, si cind critica de intimpinare, dar nu numai, a intrat intr-un soi de colaps, s-a produs o bulversare a criteriilor receptarii literare. Criticii de prestigiu, putini la numar, au refuzat (sau n-au mai putut) sa ordoneze fenomenul literar romanesc. Singurul care a incercat s-o faca a fost regretatul Radu G. Teposu. S-a creat astfel o anomie, o dezordine si o indistinctie, resimtite ca o frustrare, mai ales de catre tineri. Pentru a iesi din aceasta situatie, singura posibilitate a ramas promovarea de grup, afilierea devenind conditia obligatorie a vizibilitatii literare. Din dorinta disperata si imediata de afirmare, multi tineri au inceput sa se plieze pe cererile de piata si sa secrete texte epatante, stridente, fara nici o urma de autenticitate, de o factura indoielnica. Prin urmare, strategiile au ajuns sa perverteasca valoarea scriiturii, chiar scriitura insasi.

Aceasta perceptie globala, nediferentiata, nu are nimic de-a face cu spiritul critic, cu talentul si originalitatea. Larma, tam-tamul si rumoarea au inlocuit vocile puternice si distincte. Asa ca ceea ce pare firesc pentru Serban Foarta, pentru mine si alti artisti pare sa devina un miraj. Totusi, continuu sa tinjesc dupa aceasta normalitate extrem de necesara. Refuzul de a ma adapta cererii pietei nu este un anacronism, o lipsa de intelegere a mersului vremii, ci o aparare a libertatii artistice, precum si a autenticitatii si a individualitatii. Nu vreau sa ma afiliez nici unui grup literar, nu ma intereseaza C.A.P.-ul literar, vreau sa fiu perceputa ca un creator anume (literatura la bucata, nu la gramada). Ma intreb insa ce-ar trebui sa fac pentru asta: sa recurg si eu la o strategie de piata si sa scriu manifeste (Manifestul individualistului)? Poate sa inventez si un grup?!