Luînd în discuţie
conceptul de „literatură europeană“, care stă la originea
antologiilor realizate de Dalkey Archive Press, Colum McCann
evidenţiază, în prefaţa cărţii, „A Refusal to be
Bordered“, cîteva fenomene ce nu mai sînt străine
celor interesaţi atît de transformările spaţiilor
geografice, cît şi de percepţia asupra acestora şi de modul
de raportare la identitatea geografică, istorică şi culturală, ce
îşi pun amprenta asupra felului în care se scrie
literatură astăzi. Ideea de scriitor global, spune McCann, e
relativ nouă, pînă mai ieri se vorbea despre scriitorul
englez, canadian, american, pentru ca, astăzi, un scriitor precum
Michael Ondaatje (născut în Sri Lanka, educat în Anglia,
cetăţean canadian şi care a scris un prim roman despre un cîntăreţ
de jazz american) să fie numit unul „internaţional“. De
asemenea, acesta pune în discuţie mai vechi obsesii privitoare
la ce anume mai înseamnă astăzi literatură naţională şi
în ce măsură un scriitor mai poate fi socotit reprezentativ
pentru ţara sa, punînd accent pe un aşa-numit „refuz al
graniţelor“, o tendinţă de a elibera literatura de orice
constrîngere, de a-i recunoaşte varietatea nesfîrşită,
precum şi faptul că identitatea scriitorilor e una „compusă,
contradictorie, incompletă, chiar incoerentă“.
În antologie sînt prezenţi
şi prozatorii Lucian Dan Teodorovici (România) şi Iulian
Ciocan (Moldova). Pe 30 aprilie, în cadrul Festivalului
Internaţional de Literatură PEN World Voices 2011, a avut loc
lansarea antologiei, în prezenţa lui Aleksandar Hemon, a lui
Colum McCann şi a autorilor Frode Grytten, Iulian Ciocan şi Andrej
Blatnik.
Timpul, istoria, memoria obiectelor
Cu o tematică variată şi mereu
surprinzătoare prin abordarea diferită a unor obsesii comune,
textele din volum oferă, într-adevăr, dacă nu o imagine
completă, măcar una orientativă asupra a ceea ce se întîmplă
în acest moment cu literatura europeană. Selecţia vastă, din
care nu lipsesc autori din ţări precum Macedonia, Georgia,
Bosnia-Herţegovina etc., mai puţin sau deloc traduşi la noi, ajută
şi la înţelegerea contextualizată a literaturii române
contemporane.
Ca o observaţie generală, sînt
puţine textele ce aşază în centru teme politice, sociale, şi
chiar şi cele care au drept cadru un anumit context istoric se
axează, de fapt, tot pe sondarea universului interior, pe elemente
legate de existenţa privată, cotidiană, de evenimentul mărunt; o
anumită preocupare pentru viaţa şi memoria obiectelor, pentru
transformarea lor subtilă şi călătoria nesfîrşită a
atomilor prin univers, purtînd poveşti care se înlănţuie
la infinit, e doar un reflex al aceleiaşi obsesii a timpului, a
trecerii şi a eternei deveniri a lucrurilor. O reconciliere a lumii
materiale cu cea imaterială, o căutare obstinată a unui sens în
dinamica lucrurilor, a unei ordini care să ofere un sens precis
mersului lumii se află la antipodul unei alte teme recurente, cea a
dezintegrării conştiinţei, a unui proces de dezindividualizare ce
îşi găseşte ecou, de asemenea, mai ales în
întîmplările particulare – multe dintre proze reunesc
elemente ale fantasticului, absurdului, straniului, cultivă
echivocul sau umorul negru. În linie cu ceea ce observau
prefaţatorul şi editorul volumului, mulţi dintre autori îşi
plasează acţiunea povestirilor în cu totul alte spaţii decît
cele natale, cum vom vedea, uneori cu relevanţă pentru textul lor,
alteori spaţiul nefiind cheia principală de înţelegere a
întîmplărilor.
O apologie a lucrului mărunt, a
obiectului aparent inert, care-şi trădează însă o secretă
viaţă interioară, nefiind altceva decît un receptacul al
emoţiilor celor din jur, înmagazinînd, sintetizînd
energii şi conservîndu-le pentru a le restitui în
viitor, apare în texte precum Academician Sisoye’s Inaugural
Speech (Blaze Minevski, Macedonia), Just Things (Danute
Kalinauskaite, Lituania), Dust (Stefan Sprenger, Liechtenstein) sauDream Diary (Marco Candida, Italia). Prima povestire reproduce
structura unui discurs academic, cu introducere, discurs propriu-zis,
epilog, apendice, bibliografie şi mulţumiri; Sisoye e un cercetător
în sfîrşit acceptat în rîndurile Academiei
de Arte şi Ştiinţe din Macedonia, care-şi pregăteşte discursul
ce urmează să fie rostit în cadrul ceremoniei. Sub pretextul
unei abordări ştiinţifice care vizează dinamica atomilor, acesta
vorbeşte auditoriului despre eterna transformare a lucrurilor şi
despre reţeaua de legături nevăzute ale lumii care face ca nici un
eveniment să nu se petreacă întîmplător: odată ce
corpul omenesc e părăsit de suflet, atomii se împrăştie,
reintegrîndu-se în altă parte – în ochiul unei
femei îndrăgostite, într-o picătură de rouă, în
vîrful unei frunze, participînd iar şi iar la ţesătura
lumii, aflată într-o permanentă metamorfoză, aşa încît
nimeni nu poate şti dacă nu cumva are în el un atom dintr-o
muscă ce a trăit cu o mie de ani în urmă sau unul din
dovleacul copt între coapsele ei fierbinţi de soţia lui
Kosan, scribul regelui macedonean Vukashin... O scriitură de o
nostalgie sfîşietoare, dublată de o ironie amară şi de o
formulă narativă inedită, caracterizează frumoasa povestire a
scriitorului macedonean, autor a mai multor volume de proză scurtă
şi romane, cum ne dezvăluie prezentarea editorului.
În Just
Things, lumea obiectuală devine însuşi centrul de interes al
naraţiunii, al cărei fir epic e aproape anulat în favoarea
unei meditaţii asupra esenţei lucrurilor şi a rolului acestora de
vehicule anamnetice: e adevărat că după moarte, susţine naratorul
(profesor de literatură lituaniană, care le cere elevilor săi să
scrie un eseu cu subiectul „Lucruri“), oamenii ajung să
locuiască în obiecte. De aici, obsesia contemporană a mobilei
minimaliste, de pildă, cu rolul de a goli de semnificaţie
interioarele, eliberîndu-le de orice semne ale trecutului, cu
reversul ei, nevoia de a inventa un trecut, de a simula patina
obiectelor, atunci cînd se produce inevitabilul dezechilibru al
celor ce vor să trăiască numai în prezent. În Dust,
unul dintre personaje susţine că Dumnezeu apare doar atunci cînd
praful se înalţă în aer, iar o cercetătoare germană
descoperă metoda prin care să dizolve epifania în particule,
fără să reuşească însă să le reunească la loc.
Povestirea lui Marco Candida vorbeşte despre vise ca despre frînturi
din cele mai îndepărtate cotloane ale minţii umane şi despre
obiectele însufleţite care respiră, precum un dicţionar
Zigarelli, care începe să acapareze treptat obiecte ce aparţin
instrumentarului cotidian: un stilou, un notepad, un glob pămîntesc.
Ca şi tatăl din proza lui Danute Kalinauskaite, evocat de oglinda
cu un colţ ciobit, un cuţit sau nişte capsule cu ulei din seminţe
de dovleac, aici nonno, bunicul personajului narator, pare să
locuiască în chitara acestuia sau în binoclul ori
colecţia de monede pe care a dăruit-o nepotului său. Dincolo de
textele uneori cu caracter poematic, alteori în cheie ironică,
se prefigurează aceeaşi obsesie a trecerii inevitabile, a
reintegrării fiinţei, nimic altceva decît un obiect
însufleţit, în lumea obiectelor din care provine de
fapt.
Între straniu, fantastic şi absurd
Tot o literatură a angoasei, a temerii
transfigurate întîlnim şi în textele aflate la
graniţa dintre straniu, fantastic şi absurd, uneori cu
caracteristicile unor adevărate poeme în proză. Elza Kuga’s
Old Age Dementia (Nora Ikstena, Letonia) e un exemplu de proză
poematică, la graniţa dintre straniu şi absurd, a bizareriilor
vizuale şi a halucinaţiilor ce se confundă uneori cu rememorarea
unor întîmplări reale. Într-un Greenwich Village
ce se topeşte parcă în lumina moale al unei după-amiezi de
toamnă, căruciorul fantomatic al bătrînei Elza bîntuie
străzile, în vreme ce vecina ei, Elisheba, întîlneşte
într-o noapte, la lumina lunii, un Dumnezeu în care n-a
crezut niciodată. În proza lui Andrei Gelasimov, The Evil Eye,
o bătrînă vrăjitoare performează un straniu şi grotesc
ritual de vindecare a unui copil bolnav. The Ugliest Woman in the
World a Olgăi Tokarczuk (Polonia) şi The Clown a Anitei Konkka
(Finlanda) sondează lumea circului, ambele mizînd pe
dimensiunea dramatică a existenţei unor freaks, condamnaţi la
eternul dispreţ al celorlalţi. Într-un text scurt, eliptic,
cu un final neaşteptat, My Girlfriend (Mima Simic, Croaţia),
protagonistul descoperă că universul iubitei sale oarbe e conturat
cu linii mult mai precise decît s-ar fi aşteptat, şi tot
într-o proză de dimensiuni reduse – One Minute: Dumbo’s
Death (Vladimir Arsenijevic, Serbia) – regăsim povestea unui
vagabond (de fapt, un emigrant bosniac) care sfîrşeşte tragic
pe străzile unei Barcelone etern luminoase.
Majoritatea textelor din antologie
reunesc elemente ce amintesc de mijloacele fantasticului sau
absurdului, pe care mizează însă pînă la capăt cîteva
colaje de texte foarte scurte, precum Six Tales (Goncalo M. Tavares,
autor tradus la noi de Editura Humanitas Fiction cu romanulIerusalim, în 2008) sau Fourteen Small Stories (Peter
Adolphsen, Danemarca). Prozele lui Tavares sînt mici povestiri
absurde, ce cultivă grotescul: în The Mother and Her Three
Children e vorba despre moartea fioroasă a unei femei decapitate de
bărbatul ei, care nu moare însă pînă nu-şi regăseşte
copiii. La Adolphsen violenţa e deopotrivă psihologică, dar şi
fizică, într-una dintre povestiri e vorba despre un copil atît
de plictisitor încît e trimis la un orfelinat, în
alta despre un măcelar care, în timpul Marii Ciume londoneze,
ajunge să-şi devoreze propriul corp.
Dezintegrarea identităţii
Cîteva dintre cele mai valoroase
texte ale antologiei au în centru problematica identitară,
implicînd ideea unei dezintegrări a conştiinţei, cauzate fie
de drame individuale, fie de repercusiuni ale unor evenimente
istorice traumatizante.
Amintind de textele de o acuitate
psihologică greu de îndurat ale lui John Cheever, proza
norvegianului Frode Grytten, Hotel By a Railroad, e o demonstraţie
despre cum o banală vacanţă, atunci cînd conştiinţa e
traversată de o criză, se poate transforma într-o etapă
definitorie a propriei existenţe. Ca într-un tablou de Edward
Hopper (de altfel, capitolele ultimului roman al autorului norvegian,
„Rooms by the Sea“, „Rooms in the City“, sînt bazate pe
cîteva tablouri ale pictorului american), într-un
(non-)spaţiu, al provizoratului, al incertitudinii şi al eternei
treceri, unde nimic nu se fixează şi totul are caracterul fugitiv
al imaginilor ce se desfăşoară dincolo de o fereastră de tren,
cîteva întîmplări se petrec fără a părea să
aibă o însemnătate decisivă, dar se dovedesc a fi capitale.
Captiv în plictisul matrimonial şi trăind tentaţia
aventurii, protagonistul va face, în cele din urmă, o alegere
cu totul neaşteptată.
Tot despre o criză existenţială e
vorba şi în proza estonianului Toomas Vint, Beyond the Window
a Park is Dimming, ce urmăreşte rememorarea episodului dureros al
unei despărţiri şi traumele provocate de acesta. The Wire Book şiThe Prophecy (Michal Ajzav, Cehia, şi Drago Jancar, Slovenia)
vorbesc despre două dileme morale, declanşate, în primul caz,
de interdicţia de a scrie dintr-un lagăr de război, în al
doilea, de o inscripţie injurioasă scrisă pe pereţii unei cazarme
la adresa regelui iugoslav.
Scriitori de notorietate precum Hilary
Mantel (autoarea romanului Wolf Hall, tradus la noi de Editura
Litera, premiat cu Man Booker Prize în 2009), Ingo Schulze sau
Enrique Vila-Matas sînt, de asemenea, prezenţi în volum.
Proza lui Mantel (The Heart Fails Without Warning) e povestea
stranie, cu elemente de o cruzime psihologică ce amintesc de romanul
ei istoric menţionat mai sus, a două surori dintre care una suferă
de anorexie, în timp ce Enrique Vila-Matas optează şi el
pentru povestea stranie şi tristă a unui procuror dintr-un oraş
din Siberia (Petreskov), un fel de Barbă-Albastră inofensiv,
urmărit de un blestem cumplit. Textul lui Schulze (Oranges and
Angel) se desfăşoară în jurul unui personaj bizar, un
italian pe nume Ralf, care apare şi dispare pe neaşteptate din
vieţile protagoniştilor.
Lucian Dan Teodorovici a optat pentru
un text familiar cititorului român, Goose Chase (După gîşte
e prezent şi în volumul Celelalte poveşti de dragoste),
povestea plină de umor a unei iniţieri amare, în care furtul
unor gîşte devine pretext pentru o incursiune în
neverosimila viaţă ţigănească, guvernată de legi imuabile.
Povestea, bine condusă, în stilul alert care l-a consacrat pe
autor, se desfăşoară pe firul subţire dintre caracterul
melodramatic al întîmplării, care capătă dimensiuni
colosale pentru protagonistul dotat cu sensibilitate şi curiozitate,
şi umorul irezistibil. Auntie Frosea, textul lui Iulian Ciocan, are
drept cadru Moldova din timpul Perestroikăi, şi vorbeşte, în
cîteva secvenţe de viaţă cotidiană, despre existenţa
tristă, lipsită de orice perspectivă, din comunism, unica evadare
a lui Auntie Frosea constituind-o vizionarea telenovelei Sclava
Isaura, cu al cărei personaj se identifică, pînă la a o
considera contemporana sa.
Best European Fiction 2011
Editor Aleksandar Hemon, prefaţă de Colum McCann
Dalkey Archive Press, Champaign and London, 2010, 511 p.
Autor: 
Categoria: 
Etichete:
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters