Urbancolia reprezintă reinventarea poetului Dan Sociu ca
prozator. Spun reinventare pentru că, odată cu publicarea acestui volum,
prozatorul încearcă să şteargă urmele lăsate în cele două volume de poezie
publicate pînă acum. Urbancolia e o carte care urmează o formulă deja
consacrată în proza tinerilor scriitori. Întîlnim toate elementele specifice
prozei (post)fracturiste: autoficţiune, teoria conspiraţiei şi chiar
„...capitolul obligatoriu cu amintiri din comunism...“.
Se poate observa în titlul acestui capitol o distanţă
ironică (puţin susţinută însă) a autorului faţă de această formulă prozastică,
care se vrea, după cum spune Mihai Iovănel (Cultura, mai 2008), „manifestul
autorilor generaţiei“. Nu cred că debutul în proză al lui Dan Sociu reprezintă
un manifest „în sensul de cristalizare a direcţiei care trebuie urmată“, însă
recunosc în acest volum formule prozastice deja consacrate şi clişeizate la
tinerii scriitori. În primul rînd, este cel puţin neinspirat să declari, cu
atîta siguranţă, că un roman de debut reprezintă manifestul unei întregi
generaţii. De asemenea, romanul nu poate reprezenta un model dominant pentru
noua proză, pentru că din aceeaşi generaţie fac parte şi alţi prozatori, care
nu „practică“ aceeaşi formulă prozastică – Dan Lungu, Sorin Stoica, Filip
Florian, Lucian Dan Teodorovici.
Într-un interviu realizat de Elena Vlădăreanu, autorul
răspunde la întrebarea „Este Urbancolia «romanul autorilor generaţiei»?“:
„...cred nu că e romanul autorilor generaţiei…, ci că asta e cea mai bună
direcţie pentru romanul contemporan, adică depăşirea mărturisirilor în regim de
urgenţă, a zguduirilor existenţiale de tot felul şi transformarea lor în
plăcere pentru cititor.“ (România liberă, 31 mai 2008).
Aş tinde să găsesc cel puţin încă o direcţie pentru romanul
contemporan, cea deschisă de Sorin Stoica în O limbă comună, prozator care
mizează pe o sinceritate maximă, fără a fi patetic, şi care înglobează în
propriul său text metatextul şi referinţele la propria scriitură, a cărei
supratemă este întotdeauna scrisul.
Să revenim însă la cartea de faţă, care desfăşoară pe
parcursul naraţiunii sale două poveşti de dragoste, expuse fragmentar, cea de-a
doua fiind întreruptă de prima, care ocupă, cantitativ, o parte mult mai
însemnată în carte. În prima poveste, avem o tînără jurnalistă, hotărîtă să îşi
depăşească propria condiţie prin orice mijloace, un agent CIA şi un poet în
mizerie. Ofiţerul CIA, spe-cialist în arme neconvenţionale, coleg de birou cu
Condoleezza Rice, prieten cu Iliescu, Băsescu, Geoană şi Talpeş, este trimis
într-o misiune ingrată, „... undeva la mama dracului, la zeci de mii de
kilometri depărtare de o nevastă nevrotică şi două fiice care nu-i mai vorbeau
de cîţiva ani, de cînd aflaseră, studente fiind, că tatăl lor e, printre altele,
ucigaş de palestinieni...“, se îndrăgosteşte de „adorabila
romåncuţă“/jurnalistă căreia îi cumpărase, în sens de mulţumire „un set de
strap on-uri şi un mic post de televiziune locală. Dildourile îi foloseau,
bineînţeles, pentru a fi violat, dar, se-nţelege, numai cînd şi unde avea ea
chef, fără a ceda nici o clipă la rugăminţile lui de a o atinge,săruta, mîngîia...“.
Într-o cîrciumă amărîtă
de provincie, locul de întîlnire între cuplul fatal (tînăra jurnalistă şi
agentul CIA) şi poetul singuratic, se iau decizii ce par vitale numai pentru
presă – cum ar fi intrarea României în UE cu trei ani mai devreme, agentul CIA
fiind „convins“ de amantă să acorde un ajutor României, stabilind intrarea în
UE pentru 2007.
Televiziunea locală, la care vor lucra Diriga (jurnalista
ambiţioasă) şi poetul/personajul-narator, face parte dintr-un plan mai amplu al
serviciilor secrete americane, o întreagă reţea de racolare a inocenţilor este
dezvoltată, într-un scenariu la care au luat parte Eminescu, Iorga, George
Enescu, Isidore Isou şi multe alte personalităţi.
Cea de-a doua poveste ne aduce în prezent, desfăşurîndu-se
între Iaşi şi Bucureşti, şi marchează începutul relaţiei personajului-narator
cu Viviana, un adevărat colac de salvare pentru poetul nostru, care, la fel ca
şi Dan Sociu, publică Fratele păduche şi Cîntece excesive.
Mai interesante puteau fi fragmentele ce exprimă aversiunea
prozatorului faţă de poetul Dan Sociu, dacă acestea ar fi beneficiat de mai
multă atenţie: „...la 23 am publicat o carte de poezie, se pare că aveam un
oarecare talent pentru ocupaţia asta sordidă..., borcane bine legate, bani
pentru încă o săptămînă se numea... un titlu prea lung şi stupid, care ar fi
trebuit, ca şi poemele din carte, să exprime viaţa de student, inventasem, de
fapt, totul, pentru că eu nu ieşisem încă din oraş, ...peste un an, am luat
premiul Eminescu pentru făcătura aia...“. Se pare că reinventarea ca prozator
necesită eliminarea poetului, o idee bună şi un pas cel puţin necesar, însă
tema nu este dezvoltată îndeajuns de mult în carte, cum nu sînt dezvoltate nici
alte teme potenţial interesante, cum ar fi tema scrisului sau observaţiile care
se referă la lumea tinerilor scriitori.
După lectura celor două sute de pagini ale cărţii, ne vom
pune întrebarea: Este Urbancolia „romanul autorilor generaţiei“? Dacă romanul
nou reprezintă adaptarea unor formule prozastice pentru satisfacerea unui model
de succes comercial, atunci vom răspunde în mod pozitiv. Ţin totuşi să atrag
atenţia că din tînăra generaţie a făcut parte şi un Sorin Stoica şi alţi
prozatori, care au propus formule prozastice diferite şi mult mai interesante
pe termen lung. Bineînţeles, se va spune că literatura nouă nu se luptă cu
aşa-numita high-literature, ci cu televiziunea, iar această formulă, care pune
pe primul loc plăcerea cititorului, este singura capabilă să asigure
supravieţuirea. La această obiecţie, voi răspunde prin cuvintele aceluiaşi
Sorin Stoica: „Literatura n-ar trebui să concureze cu TV-ul, pentru că mizele
sînt diferite. …TV-ul nu-şi propune să descrie realitatea, ci creează un
univers paralel, autist şi inautentic. Aşa că literatura nu trebuie să
concureze cu televiziunea. Să facă, ce ştie, să facă pentru că sînt teritorii
unde literatura e suverană, iar televiziunea nu are acces“.*
–––––––––––––
* Interviu cu Sorin Stoica realizat de Florin Lăzărescu în
volumul Jurnal, de Sorin Stoica, Polirom, 2006.
Autor: 
Categoria: 
RSS Feed
Newsletters