OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Cea mai spectaculoasa evolutie a lumii editoriale romanesti in intervalul 1990-2000 a fost, fara indoiala, explozia documentului si a literaturii confesive sub toate formele: memorii, jurnal, corespondenta, evocari, interviuri. Sute si sute de volume, fie cu scrieri inedite, fie cu primele reeditari dupa 50-60 de ani, acoperind aproape doua secole de istorie si cultura si apartinind oamenilor politici (de la Casa Regala a Romaniei – Carol I si Carol al II-lea, Regina Maria, Mihai de Romania, printul Nicolae – pina la C. Argetoianu, Alexandru Marghiloman, R. Bossy, Al. Vaida-Voevod, M. Manoilescu, G. Gafencu, I.G. Duca, I. Averescu, I. Antonescu, C.Z. Codreanu s.a.), inclusiv figuri ale comunismului din epoca Gh.Gheorghiu-Dej si N.Ceausescu (precum Belu Silber, Al. Barladeanu, S. Brucan, Dumitru Popescu, S. Curticeanu, Titus Popovici s.a.), victimelor persecutiilor si inchisorilor comuniste (din zecile de titluri s-au detasat Ion Ioanid, Adriana Georgescu, Lena Constante, N. Steinhardt, Elisabeta Rizea, N. Crainic, Aurel State, Ion Ghetie), scriitorilor, gazetarilor si artistilor afirmati intre cele doua razboaie mondiale (precum C. Noica, Alice Voinescu, Petre Pandrea, Mihail Sebastian, C. Beldie, G. Tomaziu, G. Nandris, H. Brauner s.a.), ori in anii de dupa instaurarea comunismului (Alexandru Paleologu, I.D. Sirbu, Mircea Zaciu, I. Negoitescu, David Prodan, Radu Petrescu, Sanda Stolojan, V.Nemoianu, Constantin Mateescu, Matei Calinescu), ca si unor mari personalitati ale exilului romanesc, de la Mircea Eliade, E.M. Cioran, Eugène Ionesco, la Monica Lovinescu si Virgil Ierunca.
Toate stilurile, toate culorile politice, oameni din toate provinciile romanesti si de toate virstele, unii reprimati deopotriva de totalitarismul de dreapta si de cel de stinga, apoi literati si actori, academicieni si tarani, filozofi, preoti, studenti sau oameni de stiinta, au alimentat aceasta extraordinara foame de adevar, de viata cruda, de document si marturie nevoalata a cititorului roman, obosit de fictiune, ostil la orice tentativa de reinstaurare a evazionismului si mitologizarii istoriei, intoxicat de manualele oficiale, malformat de propaganda, frustrat de trairea religioasa si tinut riguros departe de culisele „istoriei mici“.


Demonia, copilaria si betia argoului

Doua mari tendinte au structurat, in esenta, literatura noilor veniti in proza romaneasca de dupa 1990. Una este cea a realismului cinic, grotesc si cu fibra apocaliptica, unde in special Bucurestii apar intr-un bizar amestec de Bulgakov si René Guenon, de Gogol si Sabato (vezi prozele unor autori precum Radu Aldulescu, Daniel Banulescu, Caius Dobrescu, Dan Stanca, Adrian Otoiu, Petre Barbu, Razvan Petrescu, Razvan Popescu s.a.) prin care se incearca exorcizarea prezentului prin sarcasm, mizerabilism, demonie sexualizata, ludic sarcastic si insurgenta mistica la marginea anarhiei.
A doua tendinta vizeaza, dimpotriva, trecutul, constiinta captiva in mitul copilariei („virsta de aur“ traita la mahala, prin hiperbolizarea nimicului), cu eul proiectat fabulos, fie la modul oniric luxuriant, ca in Orbitor-ul lui Mircea Cartarescu, fie cvasi-proustian, prin imbibarea psihismului infantil cu seve livresti si estetizari postmodern programate (vezi Alexandru de Ion Manolescu, Exuvii de Simona Popescu, Oniria lui Corin Braga, Buimatic prin lume de Dima Bicleanu, Muzici si faze de Ovidiu Verdes), un trend in care intra, la rigoare, Zbor in bataia sagetii de H.-R. Patapievici, jurnalele lui Cristian Badilita s.a.

In plan secund, inca trei fenomene interesante: 1) tacerea, ratarea sau uitarea in care au intrat aproape toate marile nume de prozatori ai generatiilor anterioare, in paralel cu disparitia limbajului esopic, inutilitatea scriiturii subversive (in regimul libertatii de expresie), demonetizarea parabolei politice si reintegrarea stiintei istorice in drepturile ei firesti; 2) recuperarea, adeseori abuziva, a sexualitatii, a limbajului crud si a anormalitatii sub toate formele; 3) cultivarea unor subiecte, contexte si forme epice cvasi-tabuizate de cenzura comunista, de la parodia politica la genul horror, trecind prin Michel Tournier sau Stephen King, prin scriitura sincopata, cinetica, onirismul suprarealist, dar mai ales frenezia argotica, libertatea limbajului si pasiunea pusa in absorbtia cotidianului mizer, pestilential, indracit.
Una peste alta, ca o face cu talent si amoralitate, patetic sau in raspar, noua proza contribuie din plin la ceea ce Andrei Plesu vedea (cu trista indreptatire) drept principala trasatura a Romaniei postcomuniste: „euforia dezastrului“.


Romania intre Occident si Orient

Daca e de gasit un numitor comun al eseului romanesc de dupa 1990, acesta este criza de identitate, re-definire a romanitatii. (Cel mai bun ghid pentru traditia subiectului il constituie cele patru volume ale antologiei Dreptul la memorie, realizata de Iordan Chimet la Editura Dacia, 1992-1993).
Au fost reluate – din unghiul europenitatii sau, dimpotriva, din unghi reactionar – toate marile si spinoasele subiecte care au impartit dintotdeauna istoriografia, sociologia, politica si etnopsihologia in Tarile Romane de la 1700 incoace: este posibil un panromanism (!) intre pangermanism si panslavism? Modernizare si sincronizare versus conservatism si izolationism; toleranta si multiculturalism versus autoritarism si idealul statului etnocratic; „balcanism“ inseamna nobletea purpurei imperiale a Bizantului sau, dimpotriva, mahalaua fetida si purulenta a Fanarului pseudo-european? Este filozofia romaneasca o provincie in care Erlebnis-ul german, fascinatia Lebensphilosophiei intretaie anarhismul slav, plin de reverii barbare, de fervori mistice si puseuri altericide? Este Romania („neantul valah“, cum ii spunea E.M. Cioran) condamnata in aeternum la ineficienta, insubordonare, inconsistenta si... inconstienta prin tare genetice, ori, invers, blestemul istoric, al situarii geopolitice intre imperiile slav, german (austro-ungar) si otoman si-a pus definitiv pecetea pe specificul national? In ce masura s-au reacomodat si stimulat reciproc, dupa Marea Unire de la 1918, Transilvania, Valahia si Moldova?

Obsesiile identitare, spectrul federalizarii, necesitatea stringenta a integrarii politico-economice europene, reexaminarea culpelor traditionale autohtone in ce priveste masivul si permanentul aflux al elementelor alogene in Tarile Romane, conflictele dintre ortodoxism si catolicism fata de actuala amploare a sectarismului si ereziei, lupta instinctului fundamentalist cu valorile democratiei si liberalismului, asimilarea postmodernitatii sub toate aspectele – iata citeva teme predilecte ale eseisticii romane de astazi, fie ca vorbim de nume-blazon, demult afirmate, precum Alexandru Paleologu, Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu, Nicolae Manolescu, Octavian Paler, Sorin Alexandrescu, Adrian Marino, Z. Ornea, Al. Zub, Sorin Antohi, de noile aparitii-„dinamita“ (H.-R. Patapievici, Cristian Tudor Popescu), de resuscitarea unor mari valori ale perioadei interbelice cu statut de clasici (Mircea Eliade, E.M. Cioran, St. Zeletin, E. Lovinescu, Nae Ionescu, Mircea Vulcanescu, C. Radulescu-Motru) sau de acea gazetarie politica, aparent livrata efemerului, dar vizind, in fond, chestiuni istorice, vicii structurale, studii de context strategic sau constante etnospirituale (O. Paler, Emil Hurezeanu, Alina Mungiu, Vladimir Tismaneanu, N.C. Munteanu, Ioan Buduca s.a.)


Poezia, in deriva, dramaturgia, in configurare

Dupa 1990, poezia a intrat intr-o infricosatoare inflatie: sute de volume apar anual, invazie de veleitari, o incultura sufocanta si o tot mai accentuata vulgaritate. Din ceea ce s-a numit „generatia ’60“ nimeni nu mai tine prim planul scenei, in vreme ce liderul „generatiei ’80“ in poezie, Mircea Cartarescu, a trecut cu arme si bagaje la proza. Singurele nume care s-au impus in ochii vigilenti si arhipretentiosi ai criticii literare sint Ioan es. Pop (poezia realismului sarcastic si exasperat, cu tuse negru-expresioniste), Rodica Draghincescu si Floarea Tutuianu (feminitatea debordind de senzorial, cinic si provocator; titlul unui volum de Floarea Tutuianu – Libresse oblige – spune aproape totul despre dezinhibarea noii „lirici feminine“).

Cit despre teatru – nici aici nu mai supravietuieste (scenic) vreun nume cu sonoritate dinainte de 1990. Incet, incet, au aparut citeva nume de tineri dramaturgi, prezenti in antologia Après la censure (text francez si englez), Editura Unitext, 1999: Vlad Zografi, Horia Garbea, Alina Mungiu, Petre Barbu, Saviana Stanescu, Ion Mircea, Radu Macrinici, Valentin Nicolau s.a., cu texte incitante privind istoria biblica sau expansionismul rusesc versus civilizatia europeana, cu piese de teatru ce repun in discutie istoria Romaniei fata de minoritatea maghiara, ori starea psiho-sociala actuala a tarii (subcultura, invazia prostului gust prin mass media, mizerabilismul etc).

Cu vaga impresie ca multe dintre caracteristicile enumerate mai sus reprezinta note comune ale Estului european postcomunist, inchei cu nadejdea ca, intr-o buna zi, intr-una din aceste tari, cineva va avea initiativa editarii unei reviste cu adevarat est-europene, prin care sa ne cunoastem, in sfirsit, unii pe altii, in deplina libertate. Pina atunci, stam cu totii cu ochii pironiti spre Vest, cu picioarele in Est si mijlocul fiintei... nicaieri.

(Text scris pentru catalogul romanesc editat pentru Frankfurter Buchmesse 2000. Versiunea originala ne-a fost oferita cu amabilitate de catre autor, la solicitarea noastra. Din traducerile incluse in catalog au fost eliminate numele lui I. Antonescu si C.Z. Codreanu.)