OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Domnule Jean Mattern, ati venit in Romania in calitate de coordonator al colectiei „Du monde entier“ la editura Gallimard, pentru a primi premiul acordat de Uniunea Scriitorilor din Romania, in cadrul festivalului Zile si Nopti de Literatura de la Neptun, editurii Gallimard. Ce a insemnat acest premiu pentru dumneavoastra?
Ne-am simtit fireste foarte onorati de acest premiu. Orice premiu este o forma de recunoastere, iar recunoasterea nu poate decit sa-ti faca placere, mai ales cind lucrezi intr-un domeniu uneori dificil cum este cel al literaturii, cind lucrezi pe termen lung, cind incerci sa pui lucrurile in ordine, cind incerci sa faci cunoscuti niste autori, niste opere. Uneori lucrurile sint complicate si iau mult timp. Prin urmare, orice forma de recunoastere este binevenita. Si cind am fost anuntati in primavara ca vom primi acest premiu, am primit vestea cu bucurie, cu placere si recunostinta. Am fost totusi surprins la inminarea premiului, luni seara, la Constanta, de discursul tinut de profesorul Mircea Martin, care parea ca are totodata mici reprosuri de facut editurii Gallimard, dar aceasta este numai o mica observatie, as spune putin surprinzatoare, in contextul unei ceremonii de inminare a premiilor. insa, fireste, am fost foarte bucuros si foarte onorat.
Puteti fi putin mai explicit? in ce a constat aceasta nota surprinzatoare?
Profesorul Mircea Martin parea sa sugereze ca acest premiu este mai degraba unul de incurajare, pentru anii ce vor veni, decit o recompensa pentru anii trecuti, pentru ceea ce am facut deja pentru literatura romana.

- In domeniul literaturii straine, Editura Gallimard publica maximum
35 de titluri pe an
E intr-adevar surprinzator daca ne amintim ca editura Gallimard i-a publicat pe Emil Cioran, Eugen Ionescu, Mircea Eliade, Horia Badescu, iar, de curind, a publicat romanul Gabrielei Adamesteanu, Dimineata pierduta.
Da, iar in anii ’70 l-am publicat pe Paul Goma, ceea ce-i foarte important, mai ales pentru Romania acelor vremuri, pentru ca era greu sa fie publicat aici. Prin urmare, am jucat de mai multe ori un rol important pentru Romania. Cred, bineinteles, ca se poate face mai mult, dar asa cum am explicat deja in cadrul festivalului de la Neptun, orice munca editoriala presupune anumite constringeri, constringeri de natura economica, dar mai ales mediatica, ca sa obtii recunoasterea publica a unor autori. De aceea, sintem nevoiti sa limitam numarul traducerilor pe an la editura Gallimard in domeniul literaturii straine, nu vorbesc aici de stiintele umane, ci de literatura, de romane in mare parte. Limitam in mod deliberat numarul aparitiilor la 30-33, maximum 35 pe an. Poate parea relativ putin pentru o editura precum Gallimard, dar din experienta anilor trecuti, am constatat ca, daca depasim aceasta cifra, recunoasterea din partea presei, a mass-mediei in general, ca si vizibilitatea cartilor respective in librarii sint extrem de reduse, iar noi vrem sa obtinem maximum de vizibilitate pentru fiecare autor. Desi nu reusim de fiecare data acest lucru, macar incercam. Asadar, numarul limitat de titluri, de publicatii pe an are ratiunile sale, pe care tocmai le-am mentionat.

Are insa si consecinte, pentru ca asta inseamna ca trebuie sa facem alegeri extrem de dificile. Colectia pe care am placerea s-o coordonez, alaturi de alti colaboratori, o editoare pentru literatura engleza, un alt editor pentru literatura spaniola, care fac o treaba formidabila, colectia aceasta se cheama „Du monde entier“, iar titlul este evident programatic, vrem sa dam seama de literatura din lumea intreaga. Cind vrei sa faci lucrul asta cu 35 de titluri pe an, asta inseamna inevitabil ca nu poti publica in fiecare an cinci titluri din literatura romana. Si asta nu-i valabil numai pentru literatura romana, ci pentru multe alte literaturi. Nu exista un procentaj predeterminat, nu exista nimic stabilit aprioric. in fiecare an, ne facem planul editorial, in functie de cunostintele noastre obisnuite, dar mai ales in functie de titlurile care ne sint propuse, care ne sint trimise, si incercam intotdeauna sa cream un program coerent, de foarte buna calitate, care sa propuna cu adevarat cele mai bune titluri. Unii ar putea considera ca am publicat putini autori romani anii trecuti, dar cred ca daca ne situam in contextul pe care tocmai l-am evocat, si anume putine titluri pe an, dorinta de a da seama de bogatia literaturii din lumea larga, cred ca cifra „atinsa“ de literatura romana, de catre autorii romani, este departe de a fi neglijabila. Si, stiti, in calitate de editor, nu pot gindi in termeni de literatura patrimoniala, trebuie sa tii seama de autori si de valoarea literara a operelor. La urma urmei, prea putin conteaza zona geografica sau lingvistica a operelor, ceea ce ne intereseaza este calitatea lor literara, importanta lor, faptul ca ne atinge, faptul ca ne spune ceva, ca face sa vibreze ceva in noi. Prin urmare, ceea ce conteaza este sa se stabileasca o conexiune, un dialog intre cartile straine traduse in franceza si cititorul francez. Nu ma gindesc in termenii urmatori: public atitia autori romani, atitia polonezi, atitia englezi etc.

Nici nu ma aflu acolo pentru a realiza un catalog al literaturii romane, ma aflu acolo pentru a propune opere importante pentru cititorul francez. Dar e adevarat ca de ceva ani buni am constatat o schimbare de optica a publicului francez. Cred ca literatura straina a inceput sa fie citita mai mult decit inainte in Franta, caci in paranteza fie spus, literatura franceza continua sa fie in inima publicului francez, este bogata, fecunda, si fireste ca cititorul francez se indreapta mai intii catre propriii autori. in ultimii 15-20 de ani, exista o deschidere mai mare catre literatura straina, o mai mare curiozitate. Cred ca uneori interesul pentru cutare sau cutare autor a inceput odata cu interesul pentru o tara anume, pentru o cultura sau o civilizatie anume. Motivatia aceasta exista inca, dar cred ca se estompeaza. Cred ca cea mai mare parte a editorilor de azi, precum si a tinerilor cititori nu alege, nu citeste un roman pentru a afla ceva despre Romania, despre Cuba sau Japonia. il alege pentru ca li s-a spus ca e un roman bun, pentru ca e o lectura pasionanta. Cred ca cititorul nu mai cauta atit particularul in literatura straina, ceea ce numim uneori, desi nu-mi place formula asta, „aspectul exotic“ al literaturii straine. Cred ca daca literatura straina are priza, „tine“ la cititorul francez, asta nu se datoreaza atit particularului cartii, cit particularului transformat, sublimat de catre autor, particularului devenit deja universal.

Ceea ce conteaza e transfigurarea la care ajunge o opera.
Exact. Si dupa asta judeci si valoarea ei. Daca autorul reuseste sa faca asta, atunci avem de-a face cu o opera mare. Daca ne uitam la operele majore ale literaturii universale, daca ne gindim bine la operele integrate deja in canon, observam ca adesea se porneste de la lucruri locale, particulare, pentru a ajunge la universal. Ce intelege un cititor strain din Un veac de singuratate de Marquez, din lumea aia care-i la mii de leghe departare de noi, de cultura noastra? Nimic, si totusi, prin forta romanului sau, autorul reuseste sa dea o dimensiune atit de umana, universala, incit reusesti sa intri in romanul sau si nu-l mai uiti vreodata. Si as putea cita o multime de romane. Ce intelegi din contextul socio-politic din Ana Karenina? Ce intelegi din Doctor Jivago, de Boris Pasternak, caci n-am trait asemenea persecutii, asemenea tulburari politice? Si as putea continua. Kundera, cu cele mai bune carti ale sale, care se petrec in Cehoslovacia. N-am cunoscut regimul comunist si n-am trait ceea ce a trait el, insa el a reusit sa transfigureze toate acestea si sa le transforme in ceva universal. Cred ca literatura are in permanenta rolul de a ne spune ceva despre noi insine prin intermediul unei existente traite departe de noi.

- Ma intereseaza in primul rind sa am informatia necesara despre literatura romana
Deci, prima conditie pentru a fi publicat la Gallimard este de a scrie bine, de a scrie o opera capabila sa depaseasca particularul, in asa fel incit sa atinga publicul francez. Dar dincolo de asta, daca exista vreun autor roman, romancier, prozator, care ar dori sa fie publicat la Gallimard, ce-ar trebui sa faca in mod concret, cum ar trebui sa procedeze?
E foarte greu sa dai sfaturi in privinta asta, pentru ca alegerea depinde de un context precis, depinde de cit de incarcat e planul editorial, citeodata colectia are prea multe titluri, deci trebuie asteptat, prins un moment de ragaz. in plus, s-ar putea sa nu pot cumpara drepturile pentru cutare sau cutare carte pe care o propun. E un context care se schimba mereu. E foarte greu sa dai sfaturi. in privinta literaturii straine si a celei romanesti in particular, ma intereseaza in primul rind sa am informatia necesara. Sa stiu ce este important pentru cititorul roman, care sint cartile bine primite de catre critica si daca acestea au facut sa se miste lucrurile aici. Sint, in prima instanta, citeva elemente importante. Apoi, trebuie sa aflu daca ceea ce a atins publicul roman poate avea acelasi efect, poate functiona si pentru spatiul francez. Apoi trebuie sa primim cartea, care trebuie citita, din pacate nu eu ma ocup de asta, ci o echipa de cititori profesionisti si de consilieri. Lucrez insa cu oameni in care am incredere, pe care-i cunosc bine, de multa vreme.

Bineinteles, daca o parte din carte este deja tradusa, asta-i deja un lucru cert. Deciziile in privinta literaturii straine le iau insa editorul, in acest caz eu insumi, si Antoine Gallimard, directorul general si proprietarul editurii. Si pentru a-l convinge pe Antoine Gallimard, pentru a-i spune: „Cred ca am o carte cu adevarat importanta, care merita sa fie intr-un catalog al editurii, alaturi de marii autori care figureaza deja“, trebuie, fireste, ca eu insumi sa fiu convins de asta. Mi-e mai usor sa ma entuziasmez daca am citit macar o mica parte din carte in franceza decit daca m-as baza pe rapoartele de lectura, pe entuziasmul echipei mele de cititori profesionisti si de consilieri. E adevarat ca problema traducerii este esentiala. Cred ca institutiile romanesti ar trebui sa se ingrijeasca de asta, sa nu neglijeze formarea traducatorilor, sa privilegieze, pe cit posibil, acest aspect, ceea ce Institutul Cultural Roman incearca sa faca deja, insa programul de traduceri este foarte recent.
Ati stabilit deja contactele? Cum decurge concret acest proiect?
Da, am stabilit contacte concrete cu cei care lucreaza la Institutul Cultural Roman, iar acesta a fost unul din aspectele pozitive ale sejurului meu in Romania. Mi s-a explicat cum functioneaza Institutul in acest moment si ce vor face. E o institutie foarte noua, fara multa experienta. Am fost foarte multumit sa-i intilnesc pe cei de la Institutul Cultural Roman. Cred ca un astfel de institut ar trebui tocmai sa-i dea editorului strain maximum de informatie si sa insoteasca, pe cit posibil, de fiecare data, aceasta informatie de texte deja traduse.

Deci, in opinia dumneavoastra, un rol important in publicarea si difuzarea literaturii romane in strainatate il joaca institutiile romanesti.
Institutiile romanesti pot juca un rol important. Fac comparatia cu multe alte tari, mai ales tari din Europa centrala, care s-au dotat cu astfel de institutii. Tari mai curind de talie mai mica, daca vorbim in termeni demografici, pentru ca tin sa spun ca detest sintagmele de genul „literatura mica“, „literatura mare“, pe care le consider lipsite de temei. Nu exista literatura mica sau mare, ci numai tari care din punct de vedere demografic cintaresc mai putin in Europa, precum Norvegia, Tarile de Jos, precum partea flamanda a Belgiei. Acolo exista institutii, fundatii care se ocupa de promovarea literaturii lor, institutii cu adevarat profesioniste, care fac prezentari sintetice, clare, precise, ne tin la curent cu autorii importanti, cu operele aparute de curind, completind astfel munca editorilor si a agentilor literari. Aceste institutii dispun adesea de mijloace financiare, mai mult sau mai putin importante, ceea ce le permite autorilor sa calatoreasca, sa vina in Franta, pentru promovarea unei carti, sa cunoasca un ziarist, un autor, sa stabileasca legaturi. Sint nenumarate posibilitati pentru a sprijini promovarea unei carti. Aceste institutii s-au dovedit de un real folos. Norvegia este o tara mult mai mica decit Romania, cu o limba mai dificila, pe care o vorbesc mai putini oameni si totusi, daca ne uitam la locul pe care il ocupa literatura norvegiana in Europa... Bineinteles, ceea ce conteaza in primul rind este calitatea autorilor. Nu exista aprioric literaturi care trebuie aparate. Cele mai bune institutii din lume n-ar putea face nimic fara autori buni. Nu poti apara calitatea unei sticle goale, ci calitatea unui vin bun. Cred ca romanii trebuie sa uite de complexe, de toate ideile preconcepute despre francofonie, despre amicitii si inamicitii, despre vechile aliante. Cred ca va trebuie mai mult pragmatism, trebuie facuta o munca de prezentare, trebuie contactati oamenii care se intereseaza de literatura straina.

Si sa contam pe literatura buna.
Da, intr-adevar, literatura comerciala e mai mult pentru spatiul englez, american. Literatura buna se scrie in toate limbile si nu trebuie sa aveti nici un complex in privinta asta. Pretutindeni in lume, autorii buni isi vor gasi locul lor. Uneori dureaza mult, foarte mult. Un autor precum Norman Manea abia a fost recunoscut in Franta, tocmai a fost publicat la editura Seuil, ca sa nu vorbesc doar de Gallimard. Dar a durat mult, e un autor important, cunoscut de mult in Romania, care insa abia acum a fost recunoscut in Franta. Dar literatura si cataloagele literare de valoare se realizeaza in timp, pe termen lung, nu in trei sau sase luni.

Romanii au complexul ca nu sint recunoscuti in strainatate, se tem ca vor ramine in acest spatiu literar ingust, necunoscuti sau uitati. Toata lumea se lamenteaza, ceea ce devine de-a dreptul demoralizant, mai ales pentru tinerii scriitori.
Da, asa e. in cele trei zile cit am stat la Neptun, am auzit destule discursuri cam plingacioase. Si-mi pare rau. Cred ca romanii n-ar trebui sa se puna in pozitia asta de inferioritate, n-ar trebui sa fie frustrati, nu trebuie sa spuna „Nu sintem iubiti destul“. Trebuie sa fiti lucizi in privinta istoriei, a existat o ruptura, din cauza Cortinei de Fier, care a durat mai bine de 50 de ani. Cred ca deja s-a publicat totusi destul de mult in tarile occidentale, multumita unor oameni curajosi, care au transmis manuscrisele in Vest, si pentru ca oamenii au plecat in exil. Deci literatura romana n-a fost cu desavirsire absenta in aceasta perioada. Fireste, legaturile trebuie refacute incetul cu incetul, iar genul asta de lucruri nu se face in sase luni.
Dar in acest moment, cum este privita literatura romana, ce reactii ati avut in legatura cu romanele recent aparute, din partea publicului si a criticii? De exemplu, cum a fost primit romanul Gabrielei Adamesteanu?

Da, romanul Gabrielei Adamesteanu a fost exceptional primit. Este o reactie legata de tema ei, de istoria romana care transpare in povestea ei. Romanul sau este un fel de cronica familiala, chiar daca scriitura este foarte moderna. Complexitatea istoriei romane, perioada intunecata, grea a regimului comunist, Romania care-si cauta locul in momentul izbucnirii Primul Razboi Mondial se reflecta in Dimineata pierduta. Dar cred ca a avut parte de o critica atit de buna pentru ca scriitura Gabrielei Adamesteanu a impus-o, in traducerea excelenta a lui Alain Paruit, ca pe o voce originala, o voce care te emotioneaza. Ceea ce a contat si in acest caz a fost mai ales valoarea literara a romanului, nu atit faptul ca era un roman romanesc. Cititorul francez nu si-a spus: „Ah, vreau sa citesc in sfirsit un roman romanesc“. Ceea ce a contat in primul rind este faptul ca un roman bun povesteste despre Romania. Nu dorinta de a afla ceva despre Romania te face sa citesti un roman, asta-i numai un efect secundar al literaturii de calitate.

- Daca vrei sa ai vizibilitate, trebuie sa scrii roman
Deci, ceea ce intereseaza in momentul de fata in Franta nu este dimensiunea globala a literaturii romane, perceptia ei integrala, ci numai autorii cu specificul scriiturii lor. Nu faptul ca apartii unei literaturi, oricare ar fi ea, ci originalitatea vocii va conta.

Exact. Un roman dupa altul va fi citit, apreciat sau nu. Oricum, un autor, un artist in general, isi doreste mai ales sa scape de aceasta eticheta. Un artist face parte din familia creatorilor, are universul lui, imaginarul lui propriu, chiar daca nu este rupt de contextul istoric, socio-cultural. in plus, trebuie avut in vedere ca cititorii nu se pot focaliza pe o singura literatura. Astazi poate citesc un roman bun de Gabriela Adamesteanu, miine poate vor dori sa citeasca un roman spaniol, englez sau francez. Asta este realitatea. Cred ca tendinta cvasienciclopedica, exhaustiva, de cunoastere a unei literaturi in intregime a disparut la mare parte dintre cititori. Deci, institutiile culturale romanesti trebuie sa se gindeasca mai intii la asta, sa prezinte cit mai bine autorii, si nu o perspectiva globala a literaturii romane. Literatura romana nu trebuie promovata in bloc, trebuie prezentati autorii si romanele lor.
Daca am inteles bine, va intereseaza mai ales romanele, proza.
Romanul este astazi pretutindeni in lume forma de expresie dominanta. Poezia ramine fireste un sector important, si mie imi place poezia, iar la Gallimard exista si o colectie dedicata poeziei, intitulata „Poésie Gallimard“, dar in termeni de importanta mediatica, de realitate economica, de numar de exemplare, de practica a lecturii, poezia este astazi marginala in raport cu romanul. Daca vrei sa ai vizibilitate, trebuie sa scrii roman.