Autor: 
Categoria: 
Este posibil să vorbim despre o literatură europeană şi nu despre literaturi europene? Dar despre o literatură globală? Care sînt condiţiile existenţei lor? Cum se integrează ele în cadrul a două procese distincte, dar simultane – unificarea europeană şi globalizarea?
La toate aceste întrebări au
încercat să răspundă doi dintre cei mai importanţi oameni
de litere din SUA şi Europa – David Damrosch, Ernest Bernaum,
Professor of Literature, Harvard University, şi Theo D’haen,
Professor of English and Comparative Literature, KU, Leuven – în
cadrul conferinţei Literary Studies Facing European Literature/
Studiile literare şi literatura europeană, organizate de Facultatea
de Litere şi Universitatea din Bucureşti, în zilele de 15 şi
16 aprilie 2011.
Ceremoniile de acordare a titlului dedoctor honoris causa celor doi invitaţi de onoare au fost urmate de
discuţii efervescente, în urma comunicării susţinute vineri
de David Damrosch (Europe between the Nation and the Globe), iar
sîmbătă, de Theo D’haen (Visions of European Fathers: The
New Comparative Literature).
Ziua de vineri, 15 aprilie, a debutat
cu decernarea titlului profesorului Theo D’haen, care, în
cadrul discursului de acceptare, a răspuns la una dintre marile
probleme actuale ale literaturii comparate – Why World Literature
Now? (De ce e necesară acum literatura globală?) –, explicînd
această repoziţionare a SUA pe harta mondială şi a literelor prin
evenimentele din 11 Septembrie 2001. Literatura globală este o
realitate necesară, prin care Theo D’haen înţelege
„glocalizarea“, i.e. transferul globalului în perimetrul
localului, păstrînd astfel diferenţa specifică.
Cea dintîi dintre cele două
conferinţe ale invitaţilor de onoare, a profesorului David
Damrosch, a redefinit distanţa Europe Between the Nation and the
Globe (Europa, între naţiune şi glob) ca literatură
europeană, cu sensul de „memorie a pieţelor literare“, pentru
că piaţa bunurilor literare determină dezvoltarea ideii de
literatură europeană şi globală. Respondenţii au fost Mihaela
Irimia şi Bogdan Ştefănescu de la Facultatea de Limbi şi
Literaturi Străine. Mihaela Irimia a subliniat logica deictică a
discursului literaturilor naţionale, care a blocat multă vreme
dezvoltarea unei autentice literaturi europene (Cultural Deixis and
European Romanticism(s)), în vreme ce Bogdan Ştefănescu a
încercat să aducă drept contraargument la propunerea lui
David Damrosch faptul că nu există posibilitatea unei comparaţii
autentice care să păstreze diferenţele specifice (Why Compare?
What to Compare?).
În prezenţa celor doi profesori,
David Damrosch şi Theo D’haen, a avut loc, la Sala de lectură a
Facultăţii de Litere, lansarea volumului The Canonical Debate
Today. Crossing Disciplinary and Cultural Boundaries, un volum
colectiv coordonat de către cei doi şi Liviu Papadima şi publicat
anul acesta la Editura Rodopi, Amsterdam-New York.
Ziua de vineri a continuat cu alte
patru paneluri, în care discuţiile s-au centrat pe
posibilităţile actuale ale literaturii comparate (Mircea
Anghelescu, Adriana Babeţi şi Ioana Both), pe naşterea ideii de
literatură europeană (studenţii programului de masterat al
colectivelor de Teoria literaturii şi Literatură comparată: Iulian
Curuia, Laura Cernat, Emilian Ghelase şi Adrian Haidu), pe
redefinirea mişcărilor din literatura europeană (Roxana Eichel), a
moştenirii bizantine a spaţiului literar românesc (Caius
Dobrescu) şi pe transformarea studiilor literare în studii
culturale (Ion Bogdan Lefter).
Urmînd structura zilei de vineri,
evenimentele de sîmbătă, 16 aprilie, au debutat cu decernarea
titlului de doctor honoris causa profesorului David Damrosch. În
discursul său de acceptare, sub titlul de World Literature from Cluj
to the World, David Damrosch a subliniat rolul pe care îl joacă
spaţiul românesc în domeniul literaturii comparate,
menţionînd contribuţii ale unor personalităţi precum Virgil
Nemoianu, Mihai Spariosu sau Ileana Orlich. Considerînd că
„România a fost mereu o patrie a studiilor comparatiste“,
Damrosch a ales să vorbească despre unul dintre întemeietorii
studiilor moderne de literatură comparată şi universală, Hugo
Meltzl de Lomnitz (1846-1908), originar din Cluj-Napoca şi
cofondator, alături de Samuel Brassai, al primei reviste de
literatură comparată din lume, Acta Comparationis Litterarum
Universarum. Ambii veneau pe filieră goetheiană, încercînd
să „îndeplinească visul lui Goethe de Weltliteratur“.
Damrosch recomandă o întoarcere către originile literaturii
comparate, acum, cînd „comparatiştii abia de cîţiva
ani au început să redescopere cu adevărat perspectiva globală
pe care o anticipase Goethe şi pe care o întruchipa revista
lui Meltzl.“
Discursul lui David Damrosch de
acceptare a titlului de doctor honoris causa a fost urmat de
comunicări ale profesorilor Theo D’haen, Paul Cornea şi Mircea
Martin. Theo D’haen, în comunicarea sa Visions of European
Fathers: The New Comparative Literature, a accentuat faptul că ideea
de literatură globală a revenit în centrul atenţiei în
lumea culturală americană abia după evenimentele din 11 Septembrie
2001. Abia atunci s-a simţit nevoia unor abordări diferite nu numai
ale realităţii economice, ci şi ale celei culturale. Iar în
căutarea acestor noi modalităţi de „revizitare“ a literaturii
comparate, cercetătorii din Statele Unite au început să
reconsidere această disciplină în lumina unor teorii ale
cărturarilor europeni. E nevoie de o recitire a părinţilor
fondatori pentru o înţelegere mai umanistă a literaturii
decît a fost cazul unor abordări mai recente, de prin anii ’70
pînă în anii ’90, consideră D’haen.
A fost nevoie însă de 11
Septembrie pentru „revizitarea“ noţiunii de literatură
comparată?, s-a întrebat Mircea Martin (Quelques réflections
sur l’européennité), comentînd afirmaţiile lui
Theo D’haen şi considerînd că literatura comparată era
deja reformată înainte de 11 Septembrie. Referitor la ideea de
literatură globală, profesorul Martin a accentuat că un astfel de
concept ar exclude unul dintre criteriile esenţiale în
aprecierea literaturii, criteriu enunţat de Harold Bloom, cel al
valorii estetice, considerînd că, adesea, originalitatea cade
victimă principiului randamentului.
Şi profesorul Paul Cornea, într-unBref commentaire sur la communication de Theo D’haen, a dezvoltat
ideea necesităţii pe care unii teoreticieni precum Edward Said,
Emily Apter sau Hinrich Seeba au simţit-o de a revizita operele
„părinţilor fondatori“ ai comparatismului (de plidă, Erich
Auerbach, Leo Spitzer, Ernst Robert Curtius). Paul Cornea a accentuat
însă un aspect surprinzător: aceşti părinţi fondatori au
fost cunoscuţi mai degrabă ca mari filologi, şi mai puţin drept
comparatişti, nepunînd în practică noţiunea deWeltgeschichte, dezvoltată de Goethe. Spre exemplu, a adăugat Paul
Cornea, opera de căpătîi a lui Auerbach, Mimesis, conţine o
istorie a realismului limitată la Europa Occidentală, chiar marii
scriitori ruşi lipsind (Tolstoi, Turgheniev, Cehov). În plus,
momentul care a determinat o schimbare radicală în ceea ce
priveşte studiul comparatist nu este 11 Septembrie, ci perioada de
după cel de-Al Doilea Război Mondial, cînd căderea
sistemului colonial a determinat o regîndire a statutului
identitar al naţiunilor. Cele două zile de dezbateri au adus în
prim-plan necesitatea regîndirii noţiunii de literatură
globală şi legitimitatea acesteia în contextul unor
evenimente precum 11 Septembrie şi procesul de unificare a Europei.
În fotografie: Theo D’haen și David Damrosch - doctor honoris causa la Universitatea din București
Etichete:
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters