OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Inainte de a fi orice altceva, Graffiti Files inseamna 160 de pagini de compilatie de texte confesive, coordonata si asamblata la initiativa Evei Pervolovici (Razna), proiect la care au contribuit prin texte si Mess, Yoz, Jadda, Florin17 si Sage, Ratpoison (LDJ), Crown, Philip Armonica, Razna, si Yoz prin ilustratii. Graffiti Files nu e nici pe departe un subiect nou in 2006, la trei ani de la aparitie – despre carte s-au mai scris cronici in Ziarul Financiar, Adevarul, Romania libera si chiar aici, in paginile Observatorului cultural (Simona Popescu).

De ce a beneficiat cartea de atita atentie la aparitia ei, desi era scrisa de niste anonimi-amatori intr-ale literaturii, de 14-18 ani, ascunsi in spatele unor pseudonime? Pentru ca e o lectura intensa, care te expulzeaza din realitatea prezentata zilnic in media si te lasa sa tragi cu ochiul intr-una dintre comunitatile ascunse ale Bucurestiului. Altfel spus, underground pur, greu de gasit, deci valoros.

Povestea alcatuirii textelor care urmau sa fie incluse in compilatie e insa cel putin la fel de underground: via Internet, pe forumul de discutii al unui website dedicat graffiti-ului romanesc, Eva a alcatuit un topic in care ne invita sa ne jucam, sa spunem ce ne trece prin minte – nimeni nu stia la inceput de finalitatea pe care urma sa o aiba topicul respectiv – transpunerea (dupa o asamblare prealabila) a textelor de acolo intr-un roman. Nici nu credeam ca numele final al romanului va ramine Graffiti Files, caci am brainstormuit in repetate rinduri, incercind sa venim cu un nume mai bun. Pe Internet, timp de citeva luni, ideea crestea armonios pe sistemul bulgarelui de zapada, iar Eva incerca sa schiteze citeva reguli: de exemplu, cerea sa cream macar un personaj, sa vorbim toti despre acelasi personaj. Nu prea a iesit, dovada ca textul final al cartii nu are un fir epic, e rupt si totusi ceva il leaga.
il leaga micile gesturi de fronda descrise acolo. Comunitatea grafferilor din Bucuresti nu e deloc bine inchegata. in majoritatea lor liceeni, grafferii sint dornici de afirmare in comunitatea lor, iar lupta e strinsa. in combinatie cu prospetimea si vioiciunea virstei pot spune, parafrazind o reclama TV, ca grafful iti da aripi, si nu neaparat in sensul bun.

„Din 2003 pina in prezent cred ca s-au schimbat multe. La inceput au fost foarte multi care desenau, poate din cauza brand-ului, ca era la moda sa fii «graffer», dar dintre toti cei care au desenat atunci – si au fost multi – acum doar 2-3 mai sint activi“ – fragment dintr-un interviu (nepublicat) pe care il luam lui Erps, un vechi graffer axat pe colorarea metroului bucurestean. 2003 a insemnat pentru graffiti-ul autohton, in afara de aparitia Graffiti Files, si anul in care au fost realizate primele graffiti-uri pe magistrala a doua a metroului bucurestean, iar in Graffiti Files exista pasaje veritabile care descriu acte de explorare urbana a statiilor de metrou. Erps vorbeste despre faptul ca titulatura de graffer iti confera un statut social rivnit de orice tinar. in cercul tau de prieteni devii faimos, respectat, privit cu ochi curiosi si inconjurat de o aura misterioasa. Esti cel ce face graffuri, ai the cool factor.
Graffiti Files nu e o carte tehnica, care sa te invete cum sa faci graffiti-uri, asa cum multi tineri au crezut la auzul numelui. Daca exista vreo legatura intre literatura si Graffiti Files e greu de spus. Daca raspunsul e da, atunci trebuie dezvoltata o discutie ampla pe tema conditiei scriitorului, caci background-ul autorilor nu ii recomanda deloc ca prozatori, iar scriitura, oricit de sincera si pura ar fi, e tot stingace. Daca raspunsul este nu, si inclin sa cred ca este, atunci Graffiti Files trebuie privita ca fiind un experiment al vremurilor ei si nimic mai mult. Sigur, lectura cartii e o experienta unica, dura, frumoasa, traita la intensitate maxima si ceva valoare literara are cartea, doar a primit atitea cronici pozitive.

De ce merita totusi parcursa cartea? Pentru ca e un cross-culture, un culture jamming intre cultura graffiti si literatura. Graffiti, in esenta, se rezuma tot la actul de a scrie. Cripticul din graffiti-uri e similar cu cel prozaic. in grafitti exista simboluri, ca si in literatura, dar metaforele sint inlocuite de litere distorsionate, alterate, accesibile nu oricui. Odata deslusita taina literelor si a simbolurilor de pe perete, privitorul de graffiti e incercat de aceleasi sentimente pe care le are si cititorul unui roman dupa parcurgerea acestuia. Iar in Graffiti Files, autorii de graffuri devin autori de carte prin schimbarea suprafetei pe care se exprima. Felul in care se exprima ramine insa neschimbat, la fel de alert, greu de digerat si multicolor.