După o perioadă liniştită, fără
noutăţi de librărie, editura electronică Liternet publică două
volume proaspete: Portrete-robot cu texte cu tot de Şerban Foarţă
şi Ninsoarea electrică de Traian T. Coşovei. În continuare,
puteţi citi fragmente din recenziile la aceste cărţi şi din
textele literare. Puteţi descărca gratuit cărţile de pe site-ul
Editurii Liternet, secţiunea „Librărie“: http://editura.liternet.ro.
Cartea lui Şerban Foarţă
„Portrete-robot cu texte cu tot e un
florilegiu sprinţar, cu ştaif poetic şi impact cromatic, absorbit
în siajul deja clasicului Mic tratat de pisicologie, dar şi un
fel de intermezzo însoţit de cut-outs digitale, ce a căzut,
în format .pdf şi, probabil, fără ştirea autorului, dintre
paginile exuberantului Îndreptar practic de chiciologie: unde
altundeva ar putea privi toate aceste multicolore perechi de ochi
dacă nu înspre colecţia generoasă de obiecte stridente pe
care Şerban Foarţă a izbutit să le culeagă cu răbdare şi în
coaja cărora a ştiut cum să bată pentru a le extrage potenţialul
estetic? Aşadar, cu gîndul (încă) la pisici şi cu
privirea spre kitsch, Şerban Foarţă trece în salturi de
şotron peste frontiera dintre stil şi absenţa lui“.
(Fragment din recenzialui Alexandru Budac, „Şevaletul digital“)
Preambul: Schema şi schima au aceeaşi rădăcină
„Copil fiind (şi, mai tîrziu, la noi acasă), era în uz o enigmatică expresie, anume «şcaţ de pe cutia de ceai».
Eu, unul, nu-mi aduc aminte să fi văzut, după război, o astfel de cutie misterioasă, dar intuiam că era vorba de, îndeobşte, prostul gust al feluritelor fotoportrete («bust în c... pe scaun», în picioare, de grup, de nuntă, de familie, ş.a.m.d.).
E ceea ce, azi, se cheamă poze kitsch.
Cuplurile nupţiale, mai cu seamă,
aveau un aer ţeapăn şi stupid care stîrnea ilaritate, ˜
ca, între altele, figura de mai jos:

Mai puţin tenta rozulie, ce este contribuţia mea la dublul portret-robot (nupţial/funebru?), acesta provine din fondul de fonturi ale PC-urilor, anume MS Outlook.
În marea-i generozitate, ordinatorul este un depozit de, ştie-se, tot felul de «confecţii».
Restrîngîndu-ne la vastul domeniu fizionomic, el ne oferă ochi, urechi, guri ş.a. de gata.
Avîndu-le, ne este foarte lesne să le îmbinăm (dîndu-le nuanţa convenabilă, desigur) într-o mulţime cvasiinfinită de portrete, dacă vreţi, robot (aidoma, pesemne, cu acelea de pe cutiile de ceai, ˜ şi similare, într-un fel, schematicelor masle ale cartomanţiei).
Altminteri, idealul de frumuseţe însuşi al fiecăruia în parte, «genul» propriu de femeie sau bărbat (de unde şi expresia, cam desuetă astăzi, «X e şsau nu eţ genul meu)», aduce a portret-robot“.
(Fragment din Portrete-robot cu texte
cu tot)
Cartea lui Traian T. Coşovei
„Un poet foarte talentat este Traian
T. Coşovei, unul dintre cîştigătorii concursului de debut pe
anul 1979 de la Cartea Românească, cu volumul Ninsoarea
electrică. Laurenţiu Ulici nu l-a prea cruţat, într-un
articol de acum cîteva săptămîni, insinuînd lipsa
originalităţii. De cîteva ori, în articol se vorbeşte,
cu aerul că e o fatalitate, de reminiscenţe. Rostirea poetică ar
fi de ucenic ascultător al lui Nichita Stănescu. Cele două exemple
citate de critic sînt indiscutabile, dar cîte mai erau în
tot volumul? Traian T. Coşovei nu e un poet din familia lui Nichita
Stănescu, aşa că asemănările trebuiau considerate accidentale.
În al doilea rînd, criticul scrie: «Noutatea
poeziilor sale se bizuie pe reordonarea unor calităţi vechi».
Ideea articolului este că asistăm la apariţia în poezie a
unui «nou val», al anilor ’80, şi că întotdeauna
asemenea «începuturi de timp poetic» se
caracterizează prin aşezarea «într-o ecuaţie poetică
comună» a unor proprietăţi «existînd disparat»
mai devreme. S-ar putea susţine însă la fel de bine şi
contrariul, şi anume că orice început e, înainte de
orice, o ruptură, o negaţie“.
(Fragment din recenzia lui Nicolae
Manolescu, „Stări de spirit“)
„Stare de spirit“(din volumul Ninsoarea electrică)
Aerul meu alerga înaintea respiraţiei mele,
sîngele meu alerga înaintea inimii mele,
frunzele alergau înaintea copacilor
(zidurile aveau glasuri de păsări)
zidurile alergau înaintea păsărilor,
păsările alergau înaintea inimii mele.
Trecerea norilor, noaptea,
himere albe căutîndu-şi trupul,
ori părul tău arzînd ca un războinic
pe rugul de gheaţă al stelelor.
Mai daţi un răgaz aerului să bată
peste rănile noastre de glorie.
Daţi un răgaz stelelor să coboare
peste femeia care doarme alături de mine.
Mai daţi un răgaz
frunzelor, păsărilor
pietrelor, copacilor
şi mai ales daţi un răgaz inimii mele
să le ajungă din urmă...

