Dl Liu Xiaobo merită mult mai mult
decît mine această recompensă
preşedintele Barack OBAMA, Premiul
Nobel pentru Pace – 2009
Premiul pe 2010 va rămîne unul
dintre cele mai importante din istoria Nobelului
Thorborn JAGLAND, preşedintele
Comitetului Nobel – citate din cotidianul Libération, Paris,
12 decembrie 2010
Înainte de a face public Apelul
meu (găzduit, cu solicitudine, de Observator cultural, nr. 296, din
9 decembrie) – ca preşedintele Băsescu să-şi trimită, cu orice
preţ, ambasadorul la ceremonia de la Oslo, pentru a drege, astfel,
monumentala gafă făcută de MAE, cu trei săptămîni mai
devreme, ce risca să facă de rîs, grav, România
postdecembristă –, am dorit să mă consult cu mai multe
organizaţii şi personalităţi din societatea civilă. Propunerea
mea era ca acestea, dacă ar fi socotit de cuviinţă, să-şi asume
Apelul, eu fiind dispus, în acest caz, să renunţ la
paternitatea lui, urmînd să figurez pe document doar ca simplu
semnatar. Ar fi avut, mă gîndeam eu, mai mult impact şi ecou.
Printre organizaţiile consultate s-a numărat şi GDS.
Din primul moment, ideea mea a părut a
găsi o bună primire chiar la preşedintele GDS, dl Radu Filipescu,
curajosul fost disident/ opozant (pentru mine, termenii sînt
perfect sinonimi!), un om pe care l-am admirat încă de pe cînd
am aflat, prin Europa Liberă, despre acţiunea sa în 1983, cu
puţin înainte ca eu însumi, cu numai trei ani mai tînăr,
să iau calea exilului (poza lui, cu unul dintre manifestele sale,
decupată dintr-o revistă a refugiului, a stat, ani îndelungaţi,
pe un perete al biroului meu de la Universitatea Catolică din
Milano, iar acum, revenit în ţară, e aşezată, la loc de
cinste, în biblioteca mea…).
Un comunicat MAE difuzat doar de
Agerpres
Cînd l-am căutat, sîmbătă
dimineaţa, pe 4 decembrie, dl Filipescu nu prea era la curent cu
situaţia, dar, odată informat, a considerat imediat salutar să
reacţionăm – ceea ce, pentru mine, era fundamental. L-am rugat să
citească Apelul, apoi să se sfătuiască şi cu ceilalţi membri ai
GDS, pentru a obţine eventualul consimţămînt. Trebuia
acţionat urgent. Ceremonia de la Oslo, ca în fiecare an, era
programată pentru vineri, 10 decembrie. Mi-a promis că mă va suna
domnia sa, cît de curînd. Totuşi, trecînd o zi şi
jumătate şi văzînd că nu mai suna, duminică seara, după
orele 21.00, am hotărît să-i telefonez. Mi-a răspuns, extrem
de amabil, spunîndu-mi ceva din care reieşea că ar fi apărut,
ori că urma să apară, în curînd, un comunicat al MAE
care ar fi răsturnat situaţia: România s-ar fi decis să-şi
trimită, totuşi, ambasadorul! Deci, să nu ne pripim… Mi-a promis
că îmi va trimite comunicatul, de îndată ce-l va avea.
Eram tare curios…
A doua zi, luni, 6 decembrie, am
aşteptat. Comunicatul nu mai sosea. Dat fiind, însă, că
timpul „strîngea“ şi, pe măsură ce trecea, dispărea şi
şansa de a mai aduna şi alte semnături, mă resemnasem, în
cele din urmă, să dau drumul la Apel doar în numele meu
personal. Cum GDS (ce are ca organ revista 22, la care, de-a lungul
anilor, mai colaborasem, şi unde chiar dl Filipescu preconiza, în
caz de asumare, publicarea) întîrzia răspunsul, am
hotărît să iau contact cu Observatorul cultural, la care, şi
aici, de-a lungul timpului, mai colaborasem, dar care-mi şi fusese
aproape în unele împrejurări dificile. Răspunsul dlui
Ovidiu Simonca a fost extrem de încurajator. Aşadar, luni 6
decembrie, consultasem e-mailurile pînă la nivelul orelor
16.00, cu puţin înainte să plec către Universitate, unde ţin
un curs (intitulat tocmai Opoziţie/ Disidenţă şi Exil în
România comunistă…). Mailul de la dl Filipescu tot nu
sosise. Seara, cu mai mulţi studenţi, am participat la
(re)inaugurarea statuii Regelui Carol, din Piaţa Revoluţiei, un
eveniment memorabil, apoi la recepţie. Am revenit acasă tîrziu.
Abia atunci am deschis computerul şi am găsit anunţatul e-mail de
la dl Filipescu, datat „6 dec., orele 5.01 p.m.“.
Deşi nu mă prea pricep la
ordinatoare, am înţeles că era vorba despre un mail
forwardat, care, în cîmpul from purta menţiunea
probabilului emitent iniţial, ceva cu numele de „redactia@opensys“.
Destinatari erau mai mulţi membri ai GDS. La subject era specificat:
„Fwd: FW: MAE: România, reprezentată la ceremonia de
decernare a Premiului Nobel pentru Pace la nivel de ambasador,
Agerpres“. Rezulta, deci, că era o depeşă Agerpres. La mail, dl
Filipescu a şi adăugat, amabil: „Cred că (Apelul tău – n.n.)
a fost un demers util“.
Imediat, i-am mulţumit, întrebîndu-l
însă ce însemna „redacţia@opensys“, şi, mai ales,
ce failibilitate avea comunicatul. Din păcate, nu mi-a mai răspuns,
nici la mail, nici telefonic…
A doua zi, am decis să trimit textul
meu la Observator cultural, forwardînd dlui Simonca şi
comunicatul MAE. Pînă marţi 7 decembrie, seara, la orele
21.00, cînd Observator cultural intră în tipografie, am
căutat să verificăm acel comunicat. O minimală deontologie impune
verificarea din două surse. N-a fost chip! Dat fiind ecoul în
presă al hotărîrii dlui ministru Baconschi ca România
să nu fie reprezentată la nivel de ambasador la ceremonia de la
Oslo (declaraţie făcută la Universitatea din Cluj, reprodusă demediafax.ro, 16 noiembrie, difuzată la RFI, vineri 19, şi apărută
în ziare precum Evenimentul zilei, 20 noiembrie – o poziţie
susţinută, din opoziţie, şi de fostul titular PNL al Externelor,
dl Cioroianu, la RFI, tot în 19 noiembrie…), ne-am fi
aşteptat ca acel comunicat să figureze la loc de cinste pe site-ul
oficial al MAE. N-a fost cazul…
Mai grav e că, oricît am căutat,
depeşa pe care o primisem de la dl Filipescu nu se găsea nici pe
fluxul de ştiri consultabil, „la liber“, al Agerpres… De-abia
ulterior, de la cineva ce lucra direct în agenţie, am avut
prima confirmare că acea depeşă exista cu adevărat, că nu era un
fals – cum am fost tentaţi să bănuim. Numai că, în loc să
fie postată pe fluxul principal, gratuit, depeşa cu pricina se afla
pe un flux criptat, contra cost… De ce? Ca să nu prindă de veste
chinezii? Ca să treacă neobservată? Mai tîrziu, am aflat şi
cînd a fost lansată exact: luni, 6 decembrie, la orele 14.22.
Ştim acum şi cine a redactat-o: un angajat obişnuit al agenţiei.
Deci era o ştire reală. Dar de ce nu era ea confirmată? De ce nu a
fost preluată de nimeni, în nici o altă publicaţie sau site
(şi, repetăm, de ce nu figura ea pe site-ul oficial al MAE?).
Mai mult. Cum se face că dl Filipescu
ştia, încă de duminică, 5 decembrie, seara, ce ştire avea
să apară luni, la 14.22? Singura redacţie care a preluat-o, şi
încă la loc de frunte, a fost, deja de marţi, 7 dimineaţa,
cea a revistei 22. Cînd însă am căutat ştirea şi în
ediţia tipărită – stupoare! Nici măcar sub formă de rezumat nu
mai figura… Fusese postată numai în ediţia on-line… În
aceeaşi zi, 7 decembrie, dar seara, depeşa a părăsit locul de
frunte şi a fost pusă mai la urmă… De ce? Fiindcă nu aveau
încredere în ea? Fiindcă nu era confirmată? O depeşă,
cu adevărat buclucaşă, ce reproducea un comunicat, pe drept
cuvînt, cam ciudat. Iată-l:
„Bucureşti, 6 decembrie: România
va participa la ceremonia de decernare a Premiului Nobel pentru pace,
care va avea loc pe 10 decembrie, la Oslo, la nivel de ambasador, a
precizat MAE. «România se va alinia poziţiilor UE şi va
participa la ceremonie, la nivel de ambasador», se precizează
într-un comunicat al MAE, transmis Agerpres. Recent s-avehiculat în presă ipoteza că Romania nu îl va va
(sic!) trimite pe şeful misiunii diplomatice României (sic!)în Suedia, la ceremonia decernării premiului Nobel pentru
pace, programată pe 10 dec. la Oslo. Laureatul premiului Nobel
pentru medicină din acest an, britanicul R. Edwards, dar şi
ambasadorul chinez în Suedia vor lipsi de la ceremoniile de
înmînare a Premiilor Nobel de săptămîna viitoare
de la Stockholm, a anunţat săptămîna trecută Fundaţia
Nobel potrivit AFP. Profesorul Edwards, părintele copiilor-eprubetă,
nu va putea veni în capitala suedeză din motive de sănătate,
a precizat directorul Fundaţiei Nobel, Michel Sohlman, în
cadrul unei conferinţe de presă. Ambasadorul chinez la Stockholm,
Cheng Mingming, a declinat în ce-l priveşte invitaţia la
banchetul tradiţional din 10 dec., organizat în capitala
suedeză în onoarea laureţilor, a menţionat Sohlman, care a
precizat că nu are cunoştinţă dacă refuzul este legat de
acordarea Nobelului pentru pace disidentului chinez Liu Xiaobo.
China, la fel ca alte cinci ţări, între care Rusia, a anunţat
că nu va fi reprezentată la ceremonia înmînării
Premiului Nobel pentru Pace, care are loc la Oslo, în Norvegia,
tot la 10 decembrie şi în absenţa laureatului, aflat în
închisoare în ţara sa“.
Cîteva comentarii. Un text mai
anodin şi mai ameţit – pentru a face să treacă neobservat sau a
se ascunde „pe după vişin“ (de ochii cui? ai chinezilor? ai
românilor mai sensibili la astfel de chestiuni?), într-o
beţie de cuvinte, şi a spune, aparent, doar în treacăt, ca
să nu se spună că nu s-a spus, ceva realmente important
(răzgîndirea, cam tardivă, în legătură cu trimiterea
ambasadorului), totul amestecat, şmechereşte cu „fapte diverse“,
nesemnificative – nici că se putea… Din acest punct de vedere,
MAE este dibaci.
Confuzie cronologică şi superficialitate
Depeşa Agerpres, dar şi comunicatul
care îi sta la bază par a fi redactate cu un diletantism ieşit
din comun, nedemn de un Minister de Externe, cît de rudimentar.
Trecem peste formula „Romania se va alinia pozitiei UE şi va
participa…“, ce sună de parcă ar face-o contra voinţei sale
(mai ştii?), ca şi peste cele cîteva stîngăcii de
exprimare gen „nu îl va va trimite“ ori „şeful misiuniidiplomatice României“, fără articolul posesiv (greşeli –
Agerpres sau redactare prea în pripă – MAE?), ce nu-şi pot
avea, în nici un caz, locul într-un asemenea comunicat
oficial. Grav este că MAE încurcă Suedia cu Norvegia, scriind
că: „îl va va trimite pe şeful misiunii diplomatice
României în Suedia la ceremonia decernării Premiului
Nobel pentru Pace, la Oslo“. Să nu ştie MAE că dispune de o
ambasadă şi de un ambasador propriu la Oslo, sau – oroare! –
crede că Oslo este un oraş al Suediei?
Pentru a lămuri situaţia, vom aminti
că Premiile Nobel pentru Pace se acordă la Oslo, în Norvegia,
de către preşedintele Comitetului Nobel, printr-o ceremonie
fastuoasă separată, ce se ţine, în fiecare an, în
prezenţa regelui acestei ţări, în Sala mare a Primăriei din
Oslo, de Ziua internaţională a drepturilor omului, 10 decembrie,
ora 13.00, pe cînd toate celelalte Premii Nobel (literatură,
medicină, chimie, fizică, economie) se conferă, printr-o ceremonie
comună, în aceeaşi zi, dar la ora 16.00, în Suedia, la
Stockholm, de către însuşi Regele Suediei. Ambele ceremonii
sînt urmate de banchete de stat. De aici, probabil, confuzia…
De ce să îl trimită România
la Oslo pe ambasadorul său din Suedia (care, în mod normal,
trebuia, în aceeaşi zi, să asiste la ceremonia tuturor
celorlalte Premii Nobel, de la Stockholm), plătind o deplasare de
1000 de km, riscînd şi un incident diplomatic? Am verificat pe
site-ul MAE: România are o ambasadă la Oslo, Capitala
Norvegiei (adresa: Oscars Gate, 51, tel. +47/22/44.15.12), şi un
ambasador – dr Cristian Istrate. Doar dacă MAE o fi dorit, cumva,
să-l pedepsească pe ambasadorul său la Oslo, poate, deoarece
acesta nu ştie prea bine… latineşte: în CV-ul de pe site-ul
MAE, dr Istrate se prezintă ca absolvent de Drept – 1987, „cum
laudae“ în loc de „cum laude“. Trec peste faptul că, în
vremea lui Ceauşescu, astfel de menţiuni latineşti, pe diplome, nu
existau (suna, pesemne, prea „burghez“) ori că formula
consacrată este „magna cum laude“, mai degrabă decît mai
modestul, şi puţin cunoscutul, „cum laude“. Cu astfel de
agramatisme, pe site-uri oficiale, vrem să ne arătăm noi în
lumea civilizată? Hotărît lucru, Norvegia asta, de la doamna
Udrea – ce din regat o scotea republică şi membră UE şi, mai
nou, îi provoca dlui Baconschi ispite greu de controlat! –,
nu le poartă, defel noroc actualilor guvernanţi…
Două paragrafe (din şase!) sînt
dedicate situaţiei profesorului Edwards, cîştigătorul
Nobelului pentru Medicină, ce nu va putea veni să-şi ridice
premiul din motive de sănătate. Cu alte cuvinte, pare a spune
comunicatul MAE, mai sînt şi alţii care nu vor putea să vină
la Oslo, nu doar disidentul chinez… Sigur, care din cauză de
boală, care din cauză de închisoare politică, la grămadă,
puşi pe acelaşi plan… Plus ambasadorul chinez în Suedia ce,
fapt scontat, s-a supărat şi pe celelalte Premii Nobel şi a
declinat invitaţia chiar şi la banchetul de la Stockholm (nu se
spune, în schimb, ce a făcut ambasadorul chinez de la Oslo,
care, potrivit declaraţiilor secretarului Comitetului Nobel, Geir
Lundestad, a returnat invitaţia nedeschisă…v. Libération,
12 decembrie 2010) Dar ce treabă avem noi sau MAE cu aceasta? Totul,
repetăm, doar pentru a îneca, şi a învălui, mine de
rien, cum zice francezul, adevărata ştire, într-o mare de
informaţii fără importanţă…
Unde mai pui că, din acest comunicat,
MAE apare certat şi cu timpul: nu numai ceea ce aminteam săptămîna
trecută, că a anunţa cu nonşalanţă participarea la 6 decembrie,
după masă, la un eveniment fixat pe 10, este extrem de tardiv (am
putea spune şi nepoliticos), mai ales cînd protocolul Nobel
prevede ca dată-limită de anunţare a participării… 15
noiembrie! Este şi riscant, deoarece e greu de crezut, în
condiţiile acestea, că ambasadorul român, deşi, probabil,
primit „la mustaţă“ la ceremonie, a mai prins şi un tacîm
la banchetul aferent… Dar şi menţiunea că „britanicul Edwards
şi ambasadorul chinez vor lipsi de la ceremoniile de înmînare
a premiilor de săptămîna viitoare“, apărută într-un
comunicat dat publicităţii luni, 6 decembrie, cînd vineri,
10, adică exact patru zile mai tîrziu, urma decernarea, denotă
o gravă confuzie cronologică, amestecată cu superficialitate şi
zăpăceală. Care „săptămîna viitoare“, cînd mai
erau numai patru zile? După părerea noastră, tot graba este de
vină… Improvizaţie, precipitare… Cît priveşte expresia
„s-a vehiculat în presă ipoteza…“, nu mai comentăm.
Care „ipoteză“? Declaraţiile personale ale dlui Baconschi,
ţinute la Cluj, sînt deja celebre. Ele aparţin domniei sale,
nu presei, şi le-am citat şi discutat şi mai sus, şi săptămîna
trecută…
În mod normal, pentru un asemenea
comunicat, la MAE ar trebui să cadă capete…
Suspansul a continuat pînă joi,
9, după prînz. Nimeni şi nimic nu confirma, la noi,
fantomatica ştire, mijită marţi, discret, numai pe site-ul
revistei 22. Presa tăcea. Procedase aproape identic şi la anunţul
neparticipării… Chestiunea părea a nu pasiona chiar pe nimeni…Observator cultural ieşise din tipografie miercuri, cu Apelul semnat
doar de mine… Joi dimineaţa, nici măcar un post de radio
important ca RFI nu reuşise să afle dacă vom merge, sau nu, la
Oslo cu ambasadorul. M-au întrebat pe mine, într-un
interviu. Nu ştiam mai multe…
Liu Xiaobo: Nu urăsc pe nimeni
În vremea aceasta, veştile se
acumulau, dar nu şi în provinciala, adormita mass-medie
românească: marţi seara, deja, Euronews şi France 24 anunţau
că se ajunsese la 20 de ţări boicotante. Lista era de toată
frumuseţea: în afară celor cinci „grăbite“ (Kazakstan,
Rusia, Cuba, etc., la care, practic, din 16 noiembrie, era să ne
asociem şi noi…), se ivea acum inefabila tripletă Iran, Venezuela
şi Coreea de Nord, dar şi Vietnam, Pakistan, Afganistan, Sri Lanka,
Arabia Saudită (dictaturile între ele…), care sigur o făceau
din convingere, cu mai surprinzătoarele Argentina, Columbia, Serbia,
acestea din urmă, foarte probabil, şantajate mercantil… Nu
întîmplător, Comitetul Nobel vorbea despre presiuni fără
precedent, mergînd pînă la cyber-atacuri cu viruşi
asupra ordinatoarelor distinşilor săi membri, trataţi de „clovni“
de către puterea chineză (v. Libération). De departe, însă,
cea mai tare ştire a fost tot joi că ministrul „taiwanez“
(numele real al „Taiwanului“ este Republica Chineză, cea care în
2011 va împlini fix o sută de ani, fiind continuatoarea
directă a Republicii marelui dr. Sun Yat Sen, salvată, în
Taivan, de către generalul Cian Kai Sî – o ţară, acum,
democratică şi foarte prosperă) care ar fi trebuit să primească
un aşa-zis Premiu Confucius, instituit de China comunistă peste
noapte, l-a refuzat scurt. Premiul a fost dat unei pioniere de 6 ani.
O palmă aproape la fel de mare ca şi Nobelul opozantului Liu, pe
obrazul, şi aşa mînjit, al R.P.Chineze!
În schimb, în seara de joi,
tot de la RFI – care s-a ocupat cel mai bine de problemă –
aflăm, în sfîrşit, că da, va fi timis ambasadorul
Romåniei. Era, după patru zile, confirmarea mult-aşteptată.
„Minunea“ fusese anunţată joi, ora 13.00, într-o
conferinţă de presă, convocată de către şefa comunicării MAE,
o anume Doris Mircea. Pînă la ceremonia de la Oslo mai erau
exact 24 de ore. Atunci, de fapt, România a vestit lumii că va
lua parte, totuşi, la decernare (probabil însă, cum am văzut,
din motive evidente, nu şi la banchet). În ultimul moment, s-a
mai aflat că se mai disociaseră de tristul front al refuzului şi
Columbia, Argentina şi Serbia. Si acestea, pesemne, cu „lingurile
de gît“.
SUA însă au anunţat că întreg
Congresul (Cameră şi Senat) a votat miercuri, în unanimitate,
o rezoluţie de sprijin către laureatul Nobel întemniţat şi
că delegaţia americană la Oslo va fi condusă de către însăsi
dna Nancy Pelosi, legendara şefă a Camerei inferioare. Denzel
Washington, celebrul actor de culoare, a condus sîmbătă
concertul în cinstea lui Liu Xiaobo. Iar textul, realmente
magnific, al laureatului Liu Xiaobo (Nu urăsc pe nimeni) a fost
citit de către marea artistă Liv Ulmann, care a început
printr-o adîncă plecăciune în faţa portretului
disidentului… A urmat o ceremonie înălţătoare, cu un
discurs splendid, despre libertate şi valoarea universală a
drepturilor omului, ţinut de şeful Comitetului Nobel. „Farsă“?
„Clovni“? „Teatru politic“ – cum spunea Guvernul chinez?
Dacă aş fi fost dl Baconschi, aş fi
mers, în formă privată, măcar să fiu acolo, în
public.
„Free Liu Xiaobo!“
Vineri, 12 decembrie, la Bucureşti, în
faţa Ambasadei RP Chineze, a avut loc singura manifestaţie din
România în favoarea lui Liu Xiaobo. La manifestarea
spontană, un flash mob, au participat studenţi de la SNSPA şi de
la alte instituţii de învăţămînt superior din
Bucureşti. Protestul a fost iniţiat de un grup de studenţi şi
tineri doctoranzi de la Facultatea de Ştiinţe Politice a SNSPA. Au
participat, printre alţii, Gabriel Andreescu, Remus Cernea, Doru
Braia şi Adrian Niculescu. Manifestanţii au construit din litere,
în faţa Ambasadei RP Chineze, un apel: „Free Liu Xiaobo!“.
Înainte de protest, la sediul SNSPA, la iniţiativa aceloraşi
studenţi, a avut loc un colocviu, la care au fost invitaţi doi
foşti disidenţi Radu Filipescu şi Gabriel Andreescu, profesoara
Mihaela Miroiu (moderatoarea întîlnirii), profesorul
Ştefan Stănciugelu, Doru Braia, Remus Cernea, Adrian Niculescu şi
Sorin Tudor (blogger).
În fotografie: protestul din faţa Ambasadei RP Chineze din Bucureşti – vineri, 12 decembrie 2010
Autor: 
Categoria: 
Etichete:
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters