OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Mega, hiper, maxi, megamaxihiperconcertul secolului, ce s-a derulat in aceste zile-nopti de vara „pe intregul litoral“ al mapamondului, a depasit cu mult atit imaginatia, cit si capacitatea organizatoric-mobilizatoare ale celor mai virili activisti ai PCUS, PCC si PCR. Luati laolalta. Nici o spartakiada muzicala sau maoiada culturala nu a atins asemenea cifre. Manifestul pentru salvarea planetei Pamint a adunat sute de vedete muzicale din diverse generatii, a coagulat intentii ecologiste si le-a incuscrit cu cele umanist-umanitare. Intentiile sint bune si generoase, mai greu de pus in practica. La Kyoto sau la Fundulea, la Glina sau Kremlin.

Cind mediile internationale vehiculeaza termeni si cifre, precum „more than 1 milion audience“ sau „more than 2 bilion viewers“, si totul „across the world“, orice proiect de imaginar muzical-artistic paleste. Prin aceasta „The Global Audience“ simtim, uneori si vedem pe viu, „multiform distribution“, cum sintem legati unii de altii, chiar si „wireless“. Initiativa fostului vicepresedinte al Statelor Unite, Al Gore, creatorul unei organizatii precum The Alliance for Climate Protection, s-a transformat dintr-o joaca de-a ecologia si protectia mediului intr-un fabulos show mediatic-musical, depasind toate asteptarile.

Si pentru ca, incepind cu Australia si Africa – cu concertele de la Sydney si Johannesburg, trecind prin Asia – cu Tokio si Shanghai, Europa – cu Londra, Hamburg si Bucuresti si incheind cu New Jersey, New York si Rio de Janeiro, mari nume ale muzicii rock-pop-raggae-house-metalic-dance s-au produs, spre marea bucurie a maselor largi, putem spune ca nimic nu este inca definitiv pierdut. Dincolo de tot ceea ce ne desparte: ca noi il iubim pe Enescu, si nu manelele, ca Beatles au fost altceva decit Led Zeppelin-ul care l-a trimis pe Robert Plant la Bucuresti abia acum, cind deja nepotii nostri sint admiratorii lui Harry Potter si nu ai lui Jimmy Hendrix si Carlos Santana, dincoace de culoarea si credintele noastre, de pasiunile politice si ambitiile intelectuale. Visul lui Schiller si Beethoven, dar si al lui Marx &Engels &Lenin &Stalin, de „infratire a popoarelor“ – iata-l deja implinit sub semnul generos al muzicii. Daca legende vii ale muzicii contemporane, precum Bob Dylan, U2 sau The Rolling Stones, au lipsit de pe desfasuratorul concertului Live Earth, multi altii au concertat cu brio. Madonna a fost la Londra, alaturi de Justin Timberlake si Red Hot Chili Peppers, Shakira a dat din solduri si din buric spre entuziasmul iubitorilor de Brahms si mecanica din Hamburg, carora le-au indulcit climatul rece si vocea si temperamentul tandru-melancolic al lui Enrique Iglesias. Al carui „papa“ va veni si la noi sa contribuie la bucuria pensionarimii romane la anuntata crestere a veniturilor reale.

La Bucuresti au combatut Directia 5, Compact, Voltaj, Iris l-a aruncat pe scena de la Romexpo pe vesnic-junele Marculescu, plus Holograf si Phoenix-ul lui Nicu Covaci (cu Tandarica la tobe). Cine poate spune ca nu sintem racordati la planeta Pamint, daca n-ar fi sa vedem decit mormanele de gunoaie de la Glina, mortii de pe autostrazile romanesti si neasteptata vioiciune a miscarilor ecologiste vizavi de cazul Bordei? Unde dl Ion Iliescu milita patimas, precum Joan Baez impotriva razboiului din Vietnam. Zile toride, la propriu si la figurat. Reusim abia azi sa fim la zi cu lumea contemporana, fata de acum 30-40 de ani, cind purtam plete, fugariti de militieni, si ascultam John Mayall, Cream si Jim Morrison, admonestati de Florin Ursulescu ca nu iubim suficient muzica romaneasca de la Mamaia. Am fost pentru 24 de ore la unison cu intreaga planeta, incidentele de pe Autostrada Soarelui si Parcul Bordei venind sa exemplifice gravele probleme, nu doar de mediu si cultura, cu care ne confruntam si in Romania. Vocalizele lui Marian Vanghelie si Ion Iliescu in favoarea copacilor si a naturii ne-au facut sa zimbim cu duiosie, urmarind inainte imaginile cu Duran Duran, Police, Genesis si Jon Bon Jovi. Led Zeppelin? Robert Plant? Ce sa mai caute Robert Plant la Bucuresti, cind avem vedete ca Elena Udrea si Mihaela Radulescu, iar muzica manelelor este cea care sparge orice piata? Ce sa mai ofere si cui acest Gica Petrescu al muzicii heavy metal pop rock? Unui public pus pe…, pus pe ce? Poate stiti mai bine ca mine…

Led Zeppelin: Jimmy Page – chitarist, John Paul Jones – bass, key board, John Bonham – baterie, Robert Plant – voce, o voce inconfundabila. Eram tineri in 1968, astazi, Dazed and Confuzed si Good Times, Bad Times nu ne mai ofera decit regrete. Poate ca unii se bucura ca a venit Robert Plant la Bucuresti. Era mai bine sa nu fi venit rusii in 1944, dar asta nu mai are legatura cu concertul nostru si Parcul Bordei. Sau are?
All my love, sa traiti bine, keep in touch!