OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Ar fi trebuit sa devina arhitect, constructor de case si palate… Cel putin asa a visat, o vreme, tatal sau, el insusi un cunoscut arhitect. Destinul avea insa alte planuri pentru Liviu Ciulei.
De-a lungul unei cariere de peste cinci decenii, el avea sa „construiasca“ nu in marmura, ci in materialul mult mai sensibil al iluziei, al emotiilor, al gindurilor.

Imboldit de la spate de parintele sau, a inceput Arhitectura in 1942, terminind-o in 1949. La acea vreme, era deja de trei ani absolvent al Conservatorului de Muzica si Arta Dramatica. „Tradator“, ca si sora sa, al traditiei de familie, se va indrepta spre lumea artei spectacolului, devenind o personalitate pluridimensionala a teatrului si filmului – actor, regizor, scenograf, profesor. A abordat marele repertoriu clasic, construind spectacole de anvergura dupa Shakespeare, Gorki, Büchner, Caragiale, G.B. Shaw, Wedekind ori Brecht. A militat pentru ceea ce s-a numit „reteatralizarea teatrului“, impotriva naturalismului plat, apelind la mari repere culturale si pastrind un permanent echilibru intre zborul fanteziei si solida cunoastere a specificului profesional al domeniului.
Actualul Teatru Nottara reprezinta un dar al tatalui impresionat de talentul fiului, care avea sa cucereasca in timp, prin arta sa, patru continente, cu precadere pe cel american, unde a reusit impunerea unui stil bazat pe asocierea dintre reconstituire si sugestie. Debutind ca actor chiar anterior absolventei, Liviu Ciulei avea sa se afirme pentru prima data in tripla calitate (regizor, actor si scenograf) citiva ani mai tirziu cu spectacolulul Strange, la Teatrul Odeon. In 1948, Lucia Sturdza Bulandra il va lua la Teatrul Municipal.

Timp de opt ani i se interzice punerea in scena, va fi doar actor si scenograf, dar aceasta perioada va insemna afirmarea sa categorica in aceste domenii, experienta folosindu-i enorm, dupa cum s-a vazut, permitindu-i apoi afirmarea impetuoasa ca regizor. In 1956 se consacra ca teoretician prin publicarea unui exploziv eseu, Teatralizarea picturii in teatru. Lasind libertate interpretului, tradind rigorile timpului si spatiului, asociind cuvintul cu dansul, el va redeschide calea scolii regizorale romanesti si va permite afirmarea unei intregi pleiade de actori tineri. Asta si gratie directoratului sau la Teatrul Bulandra, inceput in 1963 si intins pe nu mai putin de zece stagiuni. In 1967 va fi invitat pentru prima data sa monteze pe o scena straina: Moartea lui Danton de Büchner, la Schiller Theater din Berlin. De altfel, numele sau se va lega – sapte ani mai tirziu, cind va trece intiia oara Pacificul, pentru a monta la Arena Stage, Washington, D.C. – si de descoperirea unor surprinzatoare adincimi filozofice in opera neterminata a lui Büchner, Leonce si Lena, Liviu Ciulei fiind primul om de teatru care a facut-o cunoscuta in lumea americana. Fara vreo inclinatie declarata pina atunci spre clasicismul francez, se va apropia, in 1979, de Molière, tot la Arena Stage, unde va monta si Ibsen, precum si Hamletul shakespearian. Anul 1980 ii va aduce numirea ca director artistic la Guthrie Theater din Minneapolis, spatiu caruia ii va aduce faima si stralucire. Mai mult de 50 de spectacole au inscris numele sau in istoria teatrului de peste ocean: „Micului panteon de mari regizori contemporani trebuie sa-i adaugam numele lui Liviu Ciulei. Impreuna cu P. Brook si J. Grotowski, acest regizor roman este un adevarat novator in domeniul teatrului“ – scria Mel Gussov in New York Times.

Timp de trei ani, incepind din 1986, a fost profesor de regie la Columbia University, iar din 1989 preda arta actorului la New York University.
Dupa caderea comunismului in Romania, i-am pindit cu totii reintoarcerea: in 1991 ne-a daruit, la Teatrul Bulandra, Visul unei nopti de vara si Desteptarea primaverii.
A abandonat cinematografia in 1965, dupa obtinerea, la Cannes, a premiului pentru regia Padurii spinzuratilor. Actor in opt pelicule, Liviu Ciulei a realizat doar trei filme: Eruptia, Valurile Dunarii si deja amintitul Padurea spinzuratilor. Nici regia de opera nu i-a fost straina: dintre montarile sale amintim Lady Macbeth din Districtul Mtcensk (1980) pe muzica lui Sostakovici.
Tacut, serios, grav, maestrul declara astazi cu modestie: „Sint bucuros ca undeva, o pagina din aceasta istorie a teatrului romanesc am mizgalit-o si eu…“.