OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Cornel UNGUREANU
Geografie literara
Editura Universitatii de Vest, Timisoara, 2002, 304 p., f.p.


Aparut spre sfirsitul anului 2002 la Editura Universitatii de Vest din Timisoara, volumul Geografie literara semnat de Cornel Ungureanu tinteste „cartografierea“ particularismelor locale din literatura noastra moderna. O intreprindere, asa-zicind, de sinteza, in care pot fi lesne identificate atit afinitatile autorului cu spiritualismul si organicismul interbelic, cit si preocuparea sa constanta pentru identitatile culturale zonale, manifestata in proiectele culturale central-europene de la „A Treia Europa“. Din Prefata aflam ca „Proiectul nostru de a realiza o «geografie literara a Romaniei» nu urmareste, citusi de putin, vreo «regionalizare», federalizare, segmentare a tarii. Prea tematori de posibilele rupturi, romanii au trait, dupa 1918, un sir de centralizari din care au exclus orice dialog fertil privind localismul creator.

Selectarea valorilor estetice a eliminat din dezbaterile culturale un sir de nume, de carti, de deschideri catre literaturile din preajma“. Observatie intemeiata...
Ducind mai departe unele idei enuntate in Istoria... lui G. Calinescu, critic in special „de proza“, Cornel Ungureanu schiteaza o istorie a literaturii si in special a prozei romane de la Junimea incoace, dintr-o perspectiva „topografica“: spatiul bucurestean, dar si cel al Brailei si Craiovei, al Munteniei si Transilvaniei, „balcanismul“, spatiile Baraganului, ale Banatului si Maramuresului sint identificate in anamorfozele unor opere diverse: de la scrierile lui Eminescu, Caragiale si Slavici la Marin Sorescu, Stefan Banulescu si Paul Georgescu, trecind prin Mateiu Caragiale, Mihail Sebastian, Mircea Eliade, Vintila Horia, Petre Pandrea, Geo Bogza, G. Calinescu, Vasile Voiculescu, Valeriu Anania, Marin Preda, Alexandru Ivasiuc, I.D. Sirbu, Mircea Ciobanu, Gabriela Adamesteanu si Mircea Cartarescu.

Sint de asemenea evidentiate „geografii sacre“ si „geografii profane“, geografii imaginare sau locuri spirituale (spatiul isihastic de la Minastirea Antim, de pilda). Chiar daca nu ne putem impiedica sa observam, in trecere, faptul ca destule nume literare semnificative sint omise, iar „geografiile literare“ ale Moldovei si Dobrogei lipsesc cu desavirsire din peisaj (pina si capitolul despre Eminescu priveste mai degraba relatia poetului cu Imperiul austro-ungar!), obiectiile de fond care pot fi aduse cartii de fata privesc, totusi, metoda. Adept al unui localism organic (dupa expresia lui Nicolae Iorga) centrat pe ideea de spatiu si de identitate spirituala, Cornel Ungureanu aplica operelor discutate o grila de lectura „specifista“ venita din interbelic, mai exact – o sinteza „inefabila“ intre aproximarile speculative calinesciene si morfologia culturala spengleriana preluata pe filiera Blaga-Vasile Bancila. In pofida unui aport – neostentativ – al mitocriticii, antropologiei imaginarului si criticii arhetipale (autorul e, prin vocatie, atras de „critica profunzimilor“, dar si de fenomenologie), se simte, pe alocuri, lipsa unui aparat teoretic ceva mai riguros.

In plus, caracterul prea succint al explorarilor lasa – deliberat? – impresia unui mozaic de schite in vederea unui proiect mai amplu, avind, totusi, avantajul deloc neglijabil ca nu te lasa sa te plictisesti. Partile cele mai articulate ale cartii ramin, probabil, paginile despre Slavici si minoritatile etnice ale Austro-Ungariei, „topografiile imaginare“ ale Baraganului, Munteniei si Dunarii de Jos, „dosarul“ balcanismului literar si comentariile dedicate unor scriitori reprezentanti ai gindirii magice traditionale si/sau ezoterice: aici, criticul se simte cu adevarat la el acasa. Luate in parte, „peregrinarile“ libere, placut narativizante, pe diverse teritorii literare, de la Oltenia lui Petre Pandrea la „Baraganul magic“ voiculescian si la „lumea petrolului“ a lui Bogza, asociatiile surprinzatoare de idei, rapidele schimbari de planuri si perspective sint seducatoare; abundenta de sugestii interpretative, acuratetea expunerii, calitatea decupajelor „livresc-documentare“ si, mai ales, importantele deschideri oferite fac din aceasta carte compozita ceva mai mult decit o atractiva incursiune in diversitatea identitara „localista“ a literaturii romane. Dincolo de (neo-)traditionalismul de fond al perspectivei adoptate – aproximabila fie ca neo-traditionalism... alternativ, fie ca varianta conservatoare a multiculturalismului – ideea-pilot a volumului e fertila si generoasa; cu alte instrumente de lucru – tinind, sa zicem, de antropologia culturala mai noua – rezultatele ar fi fost si mai convingatoare.
Oricum: Geografie literara are sanse sa ramina cartea cea mai „reprezentativa“ pentru proiectele si identitatea intelectuala ale lui Cornel Ungureanu.