OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Conferinta de presa

Marti 9 martie, la Muzeul Literaturii Romane s-a desfasurat conferinta de presa dedicata ridicarii in Parcul Carol a Catedralei Mintuirii Neamului. Ca era vorba despre o atitudine critica fata de acest proiect putea fi banuit din numele initiatorilor care apareau in invitatie. Lista pe care sint enumerati Mihai Agapie, Liviu Andreescu, Péter Banyai, Remus Cernea, Smaranda Enache, Domnica Macri, Emil Moise, Anton Niculescu, Dan Petrescu, Mircea Toma, William Totok, Paul Tumanian, Dinu Zamfirescu, Vasile Dem. Zamfirescu include numele unor intelectuali binecunoscuti pentru atitudinea lor anticlericala. Conferinta a prilejuit, intr-adevar, exprimarea unei atitudini contrare aventurii din Parcul Carol. Abordarea a fost totusi mai soft. Poate si pentru ca „batrinii“ au fost cu numele, generatia lui Remus Cernea, Emil Moise, Domnica Macri conducind dezbaterea.


Datele. Istoria ideii unei Catedrale

Conform cu insasi publicitatea facuta de Biserica Ortodoxa Romana (BOR), ideea s-ar fi conturat intre 1877-1878, in urma Razboiului de Independenta. In 1884, o initiativa in acest sens s-a materializat prin deschiderea unui credit de cinci milioane de lei aur, votat de Corpurile Legiuitoare. In 1892 si 1898, creditul a fost diminuat. O comisie numita de ministrul Cultelor si Instructiunii Publice a si constatat ca banii ramasi din credit sint insuficienti pentru finalizarea lucrarii. Au urmat lansarea subscriptiei publice din 1903 si abandonarea ei in 1914, apoi constituirea, in 1920, a comitetului de patronaj pentru colectarea de fonduri.

Comitetul, alcatuit din clerici si mireni, a abandonat si el. In 1926, Patriarhul Miron Cristea a reluat proiectul si, la cererea sa, Primaria Bucurestiului propune trei amplasamente: Piata Romana, Dealul Schitu Magureanu si Dealul Mitropoliei. Apelul pentru deschiderea colectei necesare Catedralei nu a mai fost lansat. S-a sfintit amplasamentul de la poalele Dealului Mitropoliei si s-a ridicat o troita, totul oprindu-se aici.
Tema a revenit de abia dupa schimbarile din decembrie 1989. In 1999, Emil Constantinescu si Patriarhul Teoctist au pus o cruce in Piata Unirii si au sfintit-o, intr-o ampla ceremonie publica. Evenimentul a avut loc dupa ce multi specialisti au explicat absurditatea de a ridica o ditamai catedrala peste Dimbovita si metrou. Realitatea s-a razbunat. Astazi, crucea de piatra este un simbol a ceea ce se intimpla cind ipocrizia si lipsa simtului masurii fac intelegere una cu alta.


Faptele

La 18 aprilie 2003, Guvernul Romaniei hotara: „(1) Terenul proprietate publica a statului, in suprafata de 52.700 mp, situat in municipiul Bucuresti, Calea Serban Voda – Parcul Carol, Sectorul 4 [...] se transmite din administrarea Consiliului General al Municipiului Bucuresti in administrarea Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Romane, pentru Catedrala Mintuirii Neamului“. Conform aceleiasi Hotariri Nr. 438, „Imobilul din Parcul Carol – fost Monument al Eroilor Comunisti (dezafectat) –, situat in municipiul Bucuresti, Sectorul 4, proprietate publica a statului, se transmite din administrarea Regiei Autonome «Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat» in administrarea Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Romane“.

La inceputul lunii februarie, primarul Traian Basescu a lansat o consultare pe site-ul Primariei. Cind primele rezultate au indicat dominatia nemultumitilor, ministrul Dan Nica a atacat public initiativa primarului general, depasindu-si surprinzator competentele – daca in tara asta mai poate surprinde ceva. La 22 februarie 2004, Traian Basescu i-a raspuns in stilul binecunoscut, subliniind caracterul de dezbatere publica a initiativei. Pe 10 martie, cind s-a incheiat consultarea, 303 bucuresteni votasera „DA“ pentru amplasarea Catedralei in Parcul Carol, 631 scrisesera „NU STIU“, iar 3067 s-au aratat „IMPOTRIVÓ. Cifra poate fi ea insasi impresionanta, dar mai impresionante au fost mesajele celor care au folosit site-ul Primariei pentru a-si exprima opiniile.
La data de 8 martie, unul dintre organizatorii conferintei de presa la care m-am referit la inceput (Remus Cernea) a descoperit, linga Monumentul Eroilor, o reprezentanta a firmei Edificia Carpati. Aceasta i-a explicat ca demontarea monumentului se va face in saptaminile urmatoare.

Acelasi Remus Cernea i-a inminat presedintelui Ion Iliescu (miercuri 10 martie), in contextul intimplator al unei vizite facute de acesta la Salonul de carte, materialele privind controversa amplasarii Catedralei. A doua zi, Ion Iliescu facea o scurta vizita in Parcul Carol din Capitala, „unde a vrut sa constate «pe viu» daca este posibila amplasarea Catedralei Mintuirii Neamului in locul Mausoleului Eroilor Comunisti“ (vezi Evenimentul zilei, vineri 12 martie).
Presa a publicat citeva reactii pozitive la conferinta din 9 martie. Imediat au aparut contrareactiile. La 13 martie, Senatul Uniunii Arhitectilor din Romania a dat publicitatii un comunicat in care se spune, printre altele: „ne pronuntam pentru stoparea oricaror actiuni de demolare a monumentului si de interventie in cadrul Parcului Carol“.

La 17 martie, Serban Sturdza, presedintele Ordinului Arhitectilor din Romania, era chemat la Comisia de cercetare a abuzurilor a Camerei Deputatilor pentru a raspunde in chestiunea Parcului Carol. A doua zi, presedintele Camerei Deputatilor, Valer Dorneanu, a tinut sa declare ziaristilor ca demersul presedintelui Comisiei a fost o actiune „absolut personala si neregulamentara“ (vezi Ziua, vineri 19 martie).
Joi 18 martie, Consiliul General al Municipiului Bucuresti a aprobat, cu o singura abtinere de la vot, transmiterea in administrarea BOR a terenului din Parcul Carol pe care ar urma sa fie construita Catedrala Mintuirii Neamului. Primarul general Traian Basescu a anuntat imediat ca va initia masuri administrative impotriva Hotaririi de Consiliu.
Duminica 21 martie, la chemarea Asociatiei „Solidaritatea pentru libertatea de constiinta“, a avut loc demonstratia-plimbare in Parcul Carol „pentru a protesta fata de initiativa de construire a Catedralei Mintuirii Neamului intr-un perimetru declarat monument si care ar trebui, in consecinta, respectat si protejat“.


Aspecte normative

Conform Art. 136 din Constitutia Romaniei, bunurile proprietate publica sint inalienabile si nu pot fi date decit „in administrarea regiilor autonome ori institutiilor publice“, sau pot fi eventual „concesionate ori inchiriate“. Acest principiu este reluat in Legea Nr. 213/1998, unde se enunta: „Art. 12 – (1) Bunurile din domeniul public pot fi date, dupa caz, in administrarea regiilor autonome, a prefecturilor, a autoritatilor administratiei publice centrale si locale, a altor institutii publice de interes national, judetean sau local“. Conform Art. 11 (2), „Actele juridice incheiate cu incalcarea prevederilor alin. (1) privind regimul juridic al bunurilor din domeniul public sint lovite de nulitate absoluta“.

In concluzie, Hotarirea guvernamentala Nr. 468 din anul 2003 se dovedeste un act fara putere. Atribuirea Parcului Carol in administrarea BOR este pur si simplu ilegala si anticonstitutionala. Ca atare, este lovita de nulitate absoluta. De altfel, instantele de contencios administrativ au respins anterior darea in administrare a unor bunuri proprietate publica.
Dincolo de referirile anterioare, ar fi intrebarea: ce spune si Legea Nr. 422 din 2001 privind protejarea monumentelor istorice. Ea repeta ca monumentele istorice? proprietate publica a statului sau a unitatilor administrativ-teritoriale sint inalienabile, imprescriptibile si insesizabile si pot fi date numai in administrarea institutiilor publice.

Legea are in vedere si posibilitatea interventiilor asupra monumentelor istorice. Ele pot fi lucrari de cercetare, construire, extindere, reparare, consolidare, conservare, restaurare, amenajari peisagistice, lucrari de intretinere si iluminarea interioara si exterioara de siguranta si decorativa, executarea de mulaje de pe componente ale monumentelor istorice, amplasarea definitiva sau temporara de imprejmuiri, constructii de protectie, schimbari ale destinatiei monumentelor istorice, stramutarea monumentelor istorice, amenajarea cailor de acces in zonele de protectie a monumentelor istorice. Doar ca interventia asupra monumentelor istorice devine legitima atunci cind este o actiune necesara protectiei lor. Nu impotriva conservarii lor. Ar fi de intrebat: care a fost argumentarea organismelor care au ceva de spus: Ministerul Culturii si Cultelor, Institutul National al Monumentelor Istorice, Oficiul National al Monumentelor Istorice si Comisia Nationala a Monumentelor Istorice?


Tema Monumentului Eroilor Comunisti

Conform proiectului BOR insusit de Guvern, fostul Monument al Eroilor Comunisti – numit in Hotarire, intr-un stil interesant, „imobilul din Parcul Carol“ –, proprietate publica a statului, este dat in administrarea BOR pentru a fi reamplasat. Daca monumentul nu va fi distrus pur si simplu in timpul operatiei, ceea ce arhitectii tot repeta, el va sta „aruncat“ intr-un loc oarecare al Bucurestiului. Toata operatia are o logica neclara. Daca acesta este un obiect de patrimoniu, atunci mutarea sa este contrara protectiei. Pentru astfel de constructii, monumentul nu se reduce la piesa in sine, ci include cadrul in care ea a fost ridicata. Apoi, de vreme ce este o piesa fara conotatie religioasa, de ce ar intra ea in administrarea BOR?
Daca Monumentul Eroilor Comunisti a fost declasat din statutul de obiect de patrimoniu din pricina simbolisticii nefaste, se pune intrebarea: de ce sa cheltuiasca Guvernul 40 de miliarde de lei pentru a-l muta, in loc sa-l distruga? Doar atitea alte obiecte de patrimoniu mor din lipsa de fonduri.

Majoritatea arhitectilor a subliniat valoarea monumentului creat de arhitectul Nicolae Cucu. Istoria a dovedit, spunea unul dintre ei, ca deplasarea monumentelor nu serveste nici civilizatiei, nici culturii. Apoi, Parcul Carol este un ansamblu coerent din punct de vedere peisagistic si monumental. El este un exemplu in geografia saraca a Capitalei si are un loc bine definit in constiinta bucurestenilor.
In comunicatul din 13 martie la care s-a facut referire, Senatul Uniunii Arhitectilor din Romania sintetiza pozitia Uniunii fata de monument in felul urmator: „ansamblul arhitectural existent astazi in parc are o valoare artistica de netagaduit“.
Mausoleul Eroilor Comunisti poate deveni un mausoleu al victimelor sale ori chiar un muzeu discret dedicat suferintelor produse de regim. Lupta cu simbolul se poate termina printr-o simpla decizie formala. Guvernul a aratat ca are si banii pentru un proiect mai amplu: suma de 40 de miliarde de lei devenita disponibila.


Cazul Institutului Astronomic

Cu privire la ridicarea in Parcul Carol a unei Catedrale s-a exprimat, de mai multe ori, si conducerea Institutul Astronomic. Aceasta este preocupata de „poluarea luminoasa“ pe care un astfel de lacas, o data ridicat, ar produce-o.
Reactia Institutului Astronomic a fost intimpinata cu superioritate, unii ziaristi au ironizat pur si simplu preocuparea cercetatorilor pentru conditiile muncii lor. Unul dintre ei, Ciprian Chirvasiu, califica nemultumirea astronomului Magda Stavinschi fata de poluarea optica drept „artag“. Si iata ce ii opunea ziaristul ca argument: „Doamna cititoare in planeti, lumina harica nu polueaza, ci intunericul din sufletele strimte, unde nu-i aer nici cit sa arda o candela!“.
Optiunea Institutului Astronomic a fost incadrata intr-o initiativa care face din Parcul Carol un Parc al Stiintei si Tehnicii. Institutiile din jurul parcului contureaza perfect un astfel de simbol. Un Parc al Stiintei si Tehnicii precum cel preconizat va sugera eventual ca societatea trebuie sa-si respecte mai mult oamenii de stiinta. Iata un alt proiect in care s-ar putea revarsa cei 40 de miliarde de lei gasiti disponibili de catre Guvern.


Problema de fond

Biserica Ortodoxa invoca initiativele pentru ridicarea Catedralei, interpretindu-le in favoarea sa. Istoria duce la o concluzie mai curind contrara. Construirea unei Catedrale a Mintuirii Neamului s-a impiedicat tot timpul de lipsa resurselor. Romania a fost intotdeauna prea saraca pentru astfel de proiecte excesive.

Banii strinsi pentru Catedrala s-au risipit fara respectarea vointei donatorilor. Existenta Parcului Carol nu a fost periclitata de inaintasi. Povestea spusa chiar de BOR ne da si o lectie simbolica: cind a fost nevoie, ministrul Cultelor si Instructiunii Publice, Spiru Haret, a preferat sa investeasca mai curind in scoli decit in catedrala.
Totusi, dreptul Bisericii Ortodoxe Romane de a-si construi o astfel de ctitorie este indiscutabil. BOR reprezinta un organism autonom. Nici nu cred ca exista persoane care sa puna in discutie acest drept. In schimb, nu e deloc clar de ce BOR isi inchipuie ca e legitim sa primeasca portii din bugetul contribuabililor si din terenurile publice. Ideile ierarhilor BOR sint libere, dar nu ca sa afecteze Bucurestiul si principiile de administrare ale vietii publice.
Pe acest subiect am discutat des in ultimele zile cu colegii mei mai tineri. Ei par mai precauti si in acelasi timp mai calmi in a descrie exact in cuvintele potrivite ceea ce se intimpla.

Din punctul meu de vedere, lucrurile sint simple si cer etichete radicale. Proiectul Catedralei reflecta o mentalitate ceausista. El nu are nimic spiritual. Nimic in comun cu buna traditie a arhitecturii ortodoxe. O constructie megalomana care concureaza Casa Poporului. Cu ce difera logica conducatorilor BOR, care si-au asumat proiectul, de logica familiei Ceausescu, care a creat spatii simbolice demolind Bucurestiul?
Coniventa dintre Guvern (vezi hotaririle neconstitutionale, vezi interventia ministrului Dan Nica in chestiunea consultarii populare), Consiliul General al Municipiului Bucuresti si ierarhii BOR poarta pecetea stilului mafiot: ascunderea in graba a neregulilor, sfruntarea legilor, sfidarea bucurestenilor etc. Afirmatiile purtatorilor de cuvint ai BOR in materie, ca banii vor veni exclusiv de la enoriasi, ca nu se va clinti nici un fir de iarba, sint pur si simplu mincinoase.

Unde vor fi gasiti cei pe putin 1 miliard de euro, dupa evaluarile unor arhitecti? BOR planifica secatuirea bugetului public si distrugerea Parcului Carol. Este o aventura impotriva intereselor publice. Sa construiesti prin distrugerea monumentelor si parcurilor intr-un oras care duce lipsa si de unele, si de altele!
Alaturi de argumentele de mai sus, exista si unele cu adevarat „de fond“. Noi ne aflam, istoric, in momentul includerii Romaniei in proiectele paneuropene apartinind, la rindul lor, unei epoci a globalizarii. Privim la acest proces dintr-un racourci istoric asupra interesului national. Or, a gindi astazi societatea romaneasca in logica „mintuirii neamului“ este cu totul anacronic. Aceasta inadecvare „de spirit“ este agravata de contextul dramatic al vietii de zi cu zi. Sa directionezi energiile spre piramide ortodoxiste intr-o vreme cind lipsa resurselor produce ravagii umane si institutionale ravaseste pur si simplu societatea.

Din pacate, ierarhii BOR nu accepta nici un criteriu care sa reflecte interesele comunitatii; nici un argument care sa permita revederea, macar de principiu, a propriilor pozitii. Nu am vazut decit litaniile dedicate „adevarului lor“, apelul la infailibilitatea bisericii ori afirmarea unei puteri pe care ierarhii o exhiba din ce in ce mai vizibil. In urma consultarii facute de Primaria Bucurestiului, Vincentiu Ploiesteanul, episcop vicar patriarhal si secretar al Sinodului, avind printre atributii si proiectul construirii Catedralei Mintuirii Neamului, a reactionat in felul urmator: „Biserica Ortodoxa Romana lucreaza cu vesnicia, nu cu durata mandatelor parlamentare. Catedrala Neamului nu se face pentru patru ani, ci pentru sute de ani. Lucram, desigur, cu politicieni si nu ne este indiferent cine conduce tara. Dar nu putem face nici un troc in privinta Catedralei Mintuirii Neamului“.