OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

O premiera simandicoasa cu Lucia di Lammermoor, asa cum ne-a obisnuit in ultima vreme Opera Nationala Bucuresti, prin ritmul alert al lansarii in apele actualitatii al noilor productii, s-a derulat in fortissimo printre norii de ploaie ce au consemnat votul de reinvestire acordat Presedintelui Romaniei. Atit Piata Universitatii, cit si sala Operei au rasunat de entuziasmul locuitorilor din capitala Romaniei, unii amatori de Basescu, altii de Donizetti. Micile detalii contribuie, de multe ori, la impresia de ansamblu.

Tocmai de aceea sugeram conducerii operative a ONB – ca sa incepem cu o mica obiectie plina de bune intentii, mai ales ca ploi vor mai veni – sa astupe cu doi-trei-patru saci de ciment cele citeva gropi din fata intrarii, care nu numai ca fac o impresie deplorabila, dar mai si produc incidente neplacute. Fara apel la primaria de sector sau firma ce are obligatii contractuale cu parcarea, doi angajati ai ONB pot rezolva rapid – 4 saci de ciment, doua lopeti si trei galeti, eventual incluse in bugetul unui spectacol precum Lucia di Lammermoor, unde butaforia este chiar remarcabila – situatia, nici financiarmente n-ar fi mare scofala. Cu scuzele de rigoare pentru interventia sindicalist-administrativa, sa consemnam faptul ca partea strict muzicala a completat fericit efortul de a integra scenografia si decorurile intr-un tot echilibrat si armonios. Fara stridentele ce, deseori, paraziteaza spectacole, bune altminteri. Regia a apartinut unui mai vechi prieten al scenelor romanesti, bulgarul internationalizat Ognian Draganoff, iar conducerea muzicala, dirijorului Adrian Morar.

Am apreciat, repetam, partea plastica a spectacolului, asigurata de Catalin Arbore, dar faptul ca este si mai-marele operei ne obliga sa fim mai rezervati cu elogiile muncii sale sub aspect strict profesional. Este limpede ca arhitectii au o viziune mai larga asupra spatiului si, nu de putine ori, o opera iese bine pentru ca ei, arhitectii, inteleg mai clar ce „da bine“ si ce nu in economia intregului spectacol. Este o impresie, o discutie mai tehnica ar merita lansata cu alt prilej: contributia spatiului la conturul si armonia unui spectacol de opera. Corul a fost pregatit de un vechi combatant al domeniului – Stelian Olaru, in timp ce solisti au fost Mihaela Stanciu, Ionut Pascu, Robert Nagy, dintr-o noua generatie de cintareti de opera. Alaturi de veterani ai scenei lirice, precum Pompeiu Harasteanu. Un spectacol de tinuta si, de ce nu, de succes, chiar daca soprane de coloratura se produc acum mai lesne la Festivalul de la Istanbul si vin mai greu la Bucuresti.

in schimb, Bucurestii vor beneficia in urmatoarele zile de o tentanta sub toate aspectele „Saptamina a Muzicii Contemporane“. O frumoasa constructie, gindita si pusa in forma organizatorica de doi distinsi muzicieni-muncitori intelectuali, precum Dan Dediu si Liviu Danceanu. Este adevarat ca publicul, nu doar al nostru, ci de pretutindeni, nu se da in vint dupa lucrari de ultima ora. Dar credem ca, ajutati de insistenta si de o buna oferta, se pot cistiga noi iubitori de muzica recenta, contemporana, moderna, cum vrem sa-i spunem. Editia din acest an se va desfasura intre 23 si 30 mai, cu accentul pus pe manifestarile de la Universitatea Nationala de Muzica Bucuresti. Programul integral al manifestarii, care, speram noi, va retine interesul unui public meloman dornic si de programe inedite, se poate gasi si site-ul: www.muzica-contemporana.ro.

Nu putem incheia aceste scurte si rapide consideratii legate de viata muzicala bucuresteana fara sa pomenim de ultimele doua aparitii ale lui Cristian Mandeal de la Ateneul Roman. in simfonicul saptaminii trecute l-a avut ca oaspete pe violoncelistul ruso-britanic Andrei Gorokov – fost elev al lui Daniil Safran, lansat de Menuhin pe piata britanica – in concertul de Edgar Elgar. Cu un sound cald si tandru, mai mult slav decit anglo-saxon (nu-i vorba, ca si partitura lui Elgar este plina de tinjeli ceaikovskiano-dvorakiene), muzicianul „britanic“ a confirmat pe deplin marea scoala interpretativa... rusa.

Simfonia a cincea de Sibelius, in acelasi registru al armoniilor nordice. Ce era acum o suta de ani „muzica nationala“ devine pe zi ce trece un bun al tuturor. Concertul extraordinar Mozart sustinut de Cristian Mandeal si Orchestra de Camera a Filarmonicii „George Enescu“, pus sub auspiciile firmei Mercedes Benz, a oferit unui public divers sansa unui Mozart de calitate. Un concert „popular“, cu interpretari de tinuta, care fac o buna propaganda muzicii. Violonista Mariana Sirbu, si ea cu o remarcabila cariera internationala, la nivelul mai vechilor prestatii: bun. Regretam ca nu am ajuns si la Sala Radio ca sa audiem Simfonia a 7-a, in mi major de Bruckner si o piesa inedita pentru violoncel de E. Bloch-Schlomo, Rapsodia ebraica. Poate cu alt prilej, cu gindul la regretata Janis Joplin si sfisietorul ei Oh Lord, won’t You buy me a Mercedes Benz?!.