Ce au toate în comun? Sînt principii fundamentale, definesc un sistem, sînt axiomele pe care se bazează societatea. Renunţarea la ele ar face întreaga structură incoerentă şi şubredă. Ar face-o greu de înţeles. Ar transforma-o în ceva arbitrar, într-o formă lipsită de conţinut. Se presupune, sau cel puţin eu presupun, că şcoala ar trebui să se bazeze pe logică, nu pe simpla acumulare de cunoştinţe. Se presupune, sau cel puţin eu presupun, că şcoala ar trebui să evidenţieze în primul rînd fenomenele şi procesele, nu să transforme elevii în maşinuţe de memorat informaţii disparate.
Înţelegerea biologiei se bazează în mod fundamental pe teoria evoluţiei prin selecţie naturală. În lipsa ei, rămînem la un simplu nivel descriptiv; putem să spunem doar cum sînt lucrurile, nu şi de ce. De cînd evoluţionismul a fost eliminat din programa şcolară, studierea acestuia s-a transformat din explicită în „implicită“. Programa şcolară de biologie cuprinde la clasa a XII-a subiectul „Aplicarea unor reguli de menţinere a sănătăţii omului“. Îmi închipui nişte elevi care au studiat „implicit“ teoria evoluţiei şi un profesor povestindu-le că nu este bine dacă se tratează aiurea cu antibiotice. Şi un elev ridicînd timid două degete şi întrebîndu-l: „Dom’ profesor, dar de ce nu este bine?“.
Răspunsuri posibile:
Varianta A: „Pentru că aşa ţi-am spus eu!“.
Varianta B: „Pentru că prin evoluţie şi selecţie pot apărea tulpini rezistente“.
Dacă aţi fi elev, ce variantă aţi prefera? Dar dacă aţi fi părinte?
Din punctul lui de vedere, Ministerul Educaţiei s-a decis. Preferă varianta A.
Notă:
La data de 22 decembrie 2006, prin Ordinul nr. 5959 semnat de fostul ministru al Educaţiei şi Cercetării, Mihail Hărdău, a fost eliminată din programa şcolară studierea teoriei evoluţiei. Timp de şase luni, Ministerul Educaţiei a negat că teoria evoluţiei ar fi fost eliminată din programă şi a afirmat, prin vocea purtătorului de cuvînt, Mihaela Suciu, că „teoria evoluţiei se studiază implicit“. În urma unei campanii civice de protest, la data de 15 mai 2008, în cadrul unei conferinţe de presă, Ministerul Educaţiei anunţa reintroducerea evoluţionismului în programa de biologie începînd cu anul şcolar 2008-2009.
Cu toate acestea, programa nu a fost modificată, iar teoria evoluţiei continuă să fie absentă din învăţămîntul preuniversitar.
Alexandru Toma PĂTRAŞCU
vicepreşedinte al Asociaţiei Umaniste Române
- Articole in legatura
- „Anul Darwin“ în România şi în lume

