OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Alaturi de genul literar creat de Perec, „Mi-aduc aminte“, ar trebui asezat genul „Ti-aduci aminte?!“.
Tonul salutului meu din aceasta seara apartine genului „Ti-aduci aminte?!“...
Ti-aduci aminte, Tepe?
Lui Dumitru Tepeneag i se spune Tepe. Este un exemplu rar de cognomen, de „porecla“ alcatuita chiar din patronim si care tine loc de prenume (ori va fi inghitit prenumele). Folosit fara vreo diferenta: ca prenume, nume, supranume, pseudonim „alias“...

Un alias cum nu se poate mai apropiat de idem-ul identitatii. „Tepenegii“ sint convinsi ca „francezii“ nu pot pronunta Tepe si unii dintre ei si-au schimbat numele in Tepeneag. Tepe, insa, si-a aranjat numele in pseudo...: Pastenague... Incepe bine, pentru ca sint cinci litere comune cu Pasternak, dar se incheie intr-o negatie (nag) si rimeaza cu „gag“2, ceea ce da, retroactiv, ansamblului o nuanta de... pastirnac3.
„Francezii“ pot foarte bine sa pronunte TS – T; au auzit de tsunami, au invatat la scoala ca musca tete ii adormea pe africani..., ceea ce inlesnea colonizarea... Tepe nu are, insa, nici o legatura cu musca, nici cu vreun colonizat atipit.

Daca este o insecta, atunci este mai degraba un agent excitant, in genul lui Socrate, adica din cei care cauta mai mult sa „intepe“, decit sa mingiie sau sa descinte. „Spiritul de contradictie“, aceasta locutiune franceza cu o utilizare mai curind depreciativa, aproape ca ne face sa uitam ca Spiritul este spirit al contradictiei interesante, numita mai adecvat contrarietate, si ca, sub numele ei german, Geist, perpetuat de Hegel, el este filozofia insasi sau dialectica. Sa spunem ca Tepe este filozof. Scriitor, romancier, filozof. Si nu fara vreo legatura cu poezia... – voi ajunge si acolo.
Asadar, „ti-aduci aminte, Tepe?!“, era acum exact patruzeci de ani – aniversarea noastra; ne-am cunoscut la Bucuresti, unde ai facut sa fiu invitat. Era vremea cea buna a Uniunilor de Scriitori.

De Gaulle si Ceausescu se iubeau; iar poetii tineri, daca se intimpla sa intre in gratiile lui Guillevic sau chiar Aragon, descopereau farmecul sobru, ascetic uneori, in orice caz „popular“, al „Europei de Est“. Se putea da o raita prin Balaton, face un popas la Berlin si reveni prin Praga..., ceea ce mi s-a si intimplat.
La Bucuresti, onorabilii oaspeti straini erau adunati la hotelul Athénée Palace, daca imi aduc bine aminte, si se bucurau de „tuica“, intr-un bar cam intunecat, unde citeva dudui acreditate puteau sa mai prelungeasca seara... Oricum, nu imi amintesc decit aceasta intilnire, momentul in care s-a nascut prietenia noastra, nicicum pretextul oficial, colocviu sau lectura publica. Mona si Monique, care ne-au devenit prietene foarte bune. Imi amintesc, desigur, escapada in Oltenia, intr-o masina „democratica“, in care soferul nu te lasa sa schimbi programul, dar care ne-a permis sa trecem prin Tirgu-Jiu, unde l-am descoperit pe Brancusi in situ si Coloana Infinitului, Masa Tacerii, Poarta Sarutului, toate celelalte...

Si, pentru ca nu ne-am mai despartit de atunci, din povestirea acelor ani ar iesi o carte intreaga sau, in tot cazul, ea ar lua citeva ore bune. Era o istorie fericita, oricit de obscure si periculoase vor fi fost cararile, de vreme ce ea ajunge (si nu se sfirseste defel) pina la seara aceasta, in care esti sarbatorit in spatiul diplomatic al tarii tale de bastina, spatiu care va fi reintrat in Europa si pe care ai stiut si ai putut sa-l infratesti, in viata ta, cu cel al Frantei si al Parisului. Nu voi face decit sa enumar, foarte repede si sub forma unei liste citusi de putin exhaustive, citeva repere, citeva capitole ale acestei istorii, adica cele mai fericite ori mai nostime.
Am revenit de atitea ori in Romania, iar memoria mea intr-atit le amesteca pe toate (fara sa uite nimic, dar incapabila sa respecte „ordinea cronologica“, dupa cum se spune, preferind mai degraba sa puna epocile laolalta, ca si cind intregul peisaj i s-ar afla sub ochi, si chiar sa interverteasca episoadele, ca un romancier abil – aceasta fiind, de altfel, singura mea afinitate cu arta romanului, dupa cum stii, care iti este apropiata tie insuti si deloc mie...) – intr-atit le amesteca, asadar, de partea ta (adica tocmai acolo unde ne-am regasit mereu unul alaturi de celalalt), incit nu pot decit sa „evoc“ citeva amintiri desprinse din caierul timpului pierdut-de-regasit, dar care dau consistenta numita „prietenie“.

Au fost, asadar, intilnirile cu prietenii lui Tepe, nenumarati poeti romani din generatia sa ori mai tineri. Dimov, la Paris si la Bucuresti (de fapt, aproape toti oniristii), pe care l-a publicat revista Po&sie; Doinas (caruia, mult mai tirziu, inainte sa se stinga, i-am pus pe piept, la Bucuresti, decoratia „Arts et Lettres“). Sorescu, Mazilescu, Ana Blandiana, apoi Dinescu, Breban, Muresan si alti citiva prieteni. Ocazie pentru a pomeni aici antologia celor 15 poeti romani, alesi de catre Tepeneag si tradusi, in mare parte, de Alain Paruit, pe care i-am publicat in colectia mea, L’Extrême contemporain, in 1990. Episodul destul de lung si cu peripetii al cetateniei franceze, prilej de a ne stringe rindurile, la Paris, in jurul lui Tepe, al Monei si al citorva prieteni parizieni, Paul Otchakovski, tenacele editor, Sollers, Abirached... – si prilejul, in acelasi timp, de a ne da seama ca mediile „disidentei“ aflate in exil, departe de a fi omogene, sint mai curind dezbinate, muncite de disidenta intestina, de ostilitate interna...

Tepe si cu mine sintem oameni de revista. Ne plac revistele; ne place sa colaboram la ele, sa le facem si sa le preschimbam pentru ca ele sa renasca din propria lor cenusa. Aventurile si avatarurile acelor Cahiers de l’Est apartin acestui strat al istoriilor agitate din care este alcatuita si istoria literara. Tepe face parte, de ani de zile, din comitetul revistei Po&sie. Aici joaca si judeca, de pe pozitia unei exterioritati intime, afisind chiar o oarecare instrainare, ori stranietate, fata de un „mediu“ pe care, de altminteri, il cunoaste foarte bine; si fata de poezie – pe care o despica la rece si o traduce remarcabil. Este un fel de agent dublu fara duplicitate si a carui „dublitate“ ori dualitate este evidenta si cunoscuta de toata lumea. Ceea ce face ca relatiile sa fie foarte limpezi. In numarul 41 (epuizat, la ora actuala), ia pozitie, teoretica si critica, pe frontispiciul din L’Extrême contemporain, din care am facut un obiect de cercetare colectiva, intr-un colocviu. Astazi isi exerseaza liber, dupa cum stiti, talentul de chirurg critic in revista lui Léo Scheer4. Loviturile sale sint sigure, variate, nu as spune infailibile, dar fulgeratoare si precise, argumentate si lasind loc pentru replica, in cazul in care tinta s-ar preta la asa ceva. Nu afiseaza invulnerabila superioritate. Strategia sa este cea a atacului „din toate partile“, in termeni de strategie gaullista.

Independenta de spirit; vigilenta anticliseu, luciditate in fata „ideilor primite“; cunoastere a hotarelor literatura-filozofie, scriere si teorie. Una dintre trasaturile de caracter cele mai puternice ale lui Tepe ar fi ceva in genul unei neincrederi placide, un scepticism bine temperat, o luciditate a-patica (sau a-patetica...), ceea ce nu inseamna citusi de putin lipsit de pasiune. I s-a intimplat chiar sa... creada in ecologie!
Animalul rational este din regnul celor cu singe rece. Un jucator de sah. Jucatorul bun nu cistiga de fiecare data. Dar nici nu triseaza in reguli. Conversatiile noastre cele mai frecvente sint de natura politica si filozofica. Ni se poate intimpla sa punem pariu, insa destul de rar, pentru ca, cel mai adesea, cadem de acord. Am invatat multe de la el si nu numai despre „Europa de Est“... Un exemplu pentru aceasta libertate de ton, libertate a inteligentei critice, il gasesc in prefata sa din antologie, la pagina 7:

„Libertatea uzului, fara vreo restrictie, utilizarea la scara «industriala» a limbii in scopuri publicitare si jurnalistice, duc, in Occident, la un soi de indigestie lingvistica, la un déjà-vu permanent, daunatoare pentru literatura, in general, si mai cu seama pentru poezie. De pilda, practica jocurilor de cuvinte introdusa copios de ziarul Libération in jurnalismul francez este pe cale de a lipsi poezia de una din sursele sale cele mai importante“.
As dori sa inchei acest „ti-aduci aminte?!“ al meu, care nu este nici pe departe un „sa ne aducem aminte!“ (mai avem timp)..., cu doua istorioare hazlii, care completeaza portretul a doi artisti calatori, „vizitatori“...

Lui Tepe nu prea ii plac calatoriile, in orice caz cele transatlantice, si este putin atras de SUA. Iata-ne, insa, impreuna, la un moment dat, in Canada (Ontario?); il duc in Statele Unite, trecind pe la Niagara sau, daca vreti, pe la Buffalo: isi pune pasaportul in valiza inregistrata si ajungem pe solul american... fara pasaport. Imprejurare incilcita, pe care, in mod normal, n-o poti descilci... Isprava lui Candide...
Cealalta istorioara este premiul de la Craiova. Nu stiu cum, dar a facut sa obtin premiul de poezie de la Craiova..., caci mai exista si antologia „mea“ in limba romana, adica un volumas cu traducerile citorva poeme, datorat lui Tepe... Noi, in hotelul din Craiova; eu, sculindu-l cu noaptea in cap ca sa bem o cafea, pe care nu am gasit-o decit in strada; si ceremonia decernarii premiului, „provinciala“; plimbarea noastra prin parcul printesei Bibescu, pomenindu-l pe Valéry...
Ne doresc alte si alte, nenumarate, calatorii impreuna.


–––––––––––––––––
1. Versiunea originala a acestui text a fost prezentata de Michel Deguy la Institutul Cultural Roman din Paris, in 14 iunie 2007, in cadrul unei seri consacrate lui Dumitru Tepeneag, animate de Magda Carneci (director al ICR, Paris), la care au participat Nicolae Barna (critic literar, Institutul de Istorie si Teorie Literara „G. Calinescu“), Georgiana Lungu Badea (conferentiar la Universitatea de Vest din Timisoara), Florent Georgescu (redactor-sef la Revue Littéraire).
2. In originalul francez: blague („gluma“) sn. tr.t.
3. Francezul pastèque sro. pepenet pastreaza omofonia partiala cu Pastenague; am optat si in traducere pentru omofonie (i.e. alta familie de plante: cucurbitacee vs umbelifere) sn. tr.t.
4. La Revue Littéraire sn. tr.t.

Traducere din limba franceza de
Luiza Palanciuc