OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Comentatorii de pe toate meridianele – ziaristi, dar si analisti politici si militari, istorici, sociologi, cercetatori si universitari de prestigiu, unii dintre ei ei aflati acum sau in trecut in contact cu centrele de decizie din marile capitale ale lumii – au lansat in discutie o multitudine de teme ale momentului, pe planuri foarte diferite, de la cele asa-zicind imediate, legate de concretul confruntarilor diplomatice si militare, si pina la punerea in cauza a rolului si functionarii institutiilor internationale sau la schitarea unei noi „noi ordini mondiale“. Chestiuni pe toata gama: politice, juridice, etice s.a.m.d. Totul distribuit pe doua planuri mari, interferente in parte, totusi delimitabile: cel al interventiei propriu-zise, cu toate complementele ei politice, institutionale, mediatice; si cel al dezbaterilor de principiu, ideologice, de „filozofie“ politica, de – finalmente – interpretare a contemporaneitatii in sensul cel mai larg, a lumii in schimbare. Din pacate, acestea din urma au loc pe fundalul concret al actiunilor militare si sub presiunea apreciabila a manifestatiilor pacifiste occidentale, ceea ce – pe de o parte – face dificila dezbaterea teoretica, impulsul firesc fiind sa te pronunti direct asupra evenimentelor, in plus intervenind – pe de alta parte – si presupozitia de „imoralitate“ care planeaza asupra discutiilor teoretice „in vreme de razboi“, cind n-ar trebui sa facem altceva decit sa ne dorim incetarea ostilitatilor. Cine nu vrea pace?! Cui ii poate fi indiferenta moartea unor oameni in lupta sau sub bombardamente? Cum sa faci distinctii calme si speculatii „scolastice“ cind in Irak curge singe?…
De fapt, si analiza evenimentelor efective, si dezbaterea teoretica ar trebui sa se poarte pe tonuri rationale, cu argumente si din perspective cuprinzatoare. In continuare – citeva dintre temele momentului, deopotriva concrete si generale, descrise pe scurt.


- Razboi sau interventie militara?

Am folosit pina aici cuvintul „razboi“ doar intre ghilimele. Fiindca ceea ce se petrece acum in Irak nu este – stricto sensu – un razboi, ci o interventie militara (expresie pe care am favorizat-o), pe firul celor din 1991, din Kuweitul invadat de Irak, si – respectiv – 1999, din Iugoslavia. In ambele cazuri a fost vorba despre coalitii internationale care au decis sa intervina pentru a stopa o agresiune a unui stat asupra altui stat sau a unui regim de dictatura impotriva unei parti a populatiei pe care o guverna. De fiecare data, a existat un larg consens international in favoarea interventiilor, mergind pina la decizii ale Consiliului de Securitate al Organizatiei Natiunilor Unite. In vorbirea uzuala, tot ce inseamna armata, impuscaturi, victime cazute in lupta se cheama „razboi“. Va trebui sa intelegem mai bine sensul celuilalt termen, interventie. Nu e o simpla – si neglijabila – diferenta terminologica.


- Interventie ilegitima sau legitima?

Este actuala interventie militara in Irak la fel de legitima precum cele din 1991 si 1999? Marile polemici diplomatice care au impartit Europa si lumea in doua pe acest teren s-au purtat si continua sa se poarte. In opinia axei Paris-Berlin-Moscova-Beijing, cu sustinerea multor altor state si a opiniei publice din majoritatea tarilor de pe glob, decizia de atacare a Irakului ar fi abuziva.
Pina la alte argumente, sa reamintim in acest punct doar existenta Rezolutiei 1441 a Consiliului de Securitate al ONU, care impunea dezarmarea Irakului, si anume sub sanctiunea unor „consecinte seriose“. Ce poate inseamna „consecinte serioase“? Pentru legitimizarea suplimentara a interventiei militare, Statele Unite ale Americii au incercat sa obtina o rezolutie si mai explicita. Apoi, la opozitia a trei membre ale Consiliului cu drept de veto, si anume Franta, Rusia si China, au renuntat, trecind la actiune pe baza documentului votat toamna trecuta.


- Decizie unilaterala sau coalitie?

Statele Unite sint acuzate ca ar fi luat o decizie unilaterala. Realitatea de fapt e alta. (Si se cuvine sa ignoram alegatiile celor care ii trateaza pe aliatii Americii drept „obedienti“ sau „cumparati“, ceea ce indica presupozitia lipsei de demnitate si de independenta a prea multor guverne pentru ca „ideea“ sa fie plauzibila; ea nu e compromitatoare pentru acuzati, ci pentru acuzatori.)
Interventia militara din Irak este sprijinita de o ampla coalitie de 45 de state. 15 dintre ele au dorit sa nu fie deocamdata mentionate in actuala conjunctura internationala, in atmosfera de o extraordinara tensiune pe care au creat-o polemicile diplomatice din ultimele saptamini. Celelalte 30 se cunosc: Afganistanul, Albania, Australia, Azerbaidjan, Bulgaria, Columbia, Coreea de Sud, Cehia, Danemarca, Eritreea, Estonia, Etiopia, Filipine, Georgia, Italia, Japonia, Letonia, Lituania, Macedonia, Marea Britanie, Nicaragua, Olanda, Polonia, Romania, Salvador, Slovacia, Spania, Turcia, Ungaria, Uzbekistan si Statele Unive.


- Criza institutiilor internationale?

Dupa esecul negocierilor din Consiliul de Securitate al ONU pentru adoptarea unei noi rezolutii in criza irakiana si dupa scindarea Organizatiei Pactului Nord-Atlantic si a Uniunii Europene in state pro si anti-interventie, s-a vorbit intens despre o criza a celor mai importante institutii interenationale actuale, ba chiar despre „decesul“ lor simbolic, in special al Natiunilor Unite.
Doar doua observatii. In primul rind, divergentele nu sint ceva neobisnuit si grav in cazul unor organisme care functioneaza prin negociere. In al doilea rind, ca structuri institutionale procesuale, evolutive, construite in timp, prin redefiniri si remodelari periodice, ele sint in masura sa transforme dificultatile, perturbatiile sau chiar blocajele care intervin in functionarea lor in motivatii pentru viitoare evolutii. Uniunea Europeana e de mai multi ani in curs de reelaborare ca model de integrare supranationala, NATO – de asemenea – se tot extinde, ONU se va remodela.


- Interventie „preventiva“?

Lasind deoparte numeroase alte surse de conflict diplomatic, geo-strategic, economic etc. etc., principalul motiv de divergenta dintre alianta din jurul Statelor Unite si contestatarii ei este caracterul „preventiv“ al interventiei militare din Irak. Justificat sau nu?
Justificat in parte – dupa cum am vazut – de neindeplinirea obligatiilor stipulate de Rezolutia 1441 a Consiliului de Securitate al ONU. Dar mai este si motivul celalalt, aparut dupa 11 septembrie 2001: escaladarea terorismului international, sustinut de o retea fundamentalist-islamica, Al Quaida, si de citeva tari, detectate ca facind parte dintr-o „axa a Raului“. Irakul se afla printre ele. Acumularea de arme de distrugere in masa, chimice, biologice sau chiar nucleare, in mina guvernelor in cauza e un pericol pe care ramine ca viitoarele remodelari ale dreptului international sa-l defineasca. Odata ce 11 septembrie a avut loc, mai sint necesare alte tragedii pentru a trece la eliminarea rampelor de lansare a altor atacuri teroriste la scara planetara? Este – in fond – interventia din Irak „preventiva“ sau, dupa 11 septembrie, ea nu e decit o consecinta, avind – deci – legitimitatea unui raspuns militar la un atac pe care l-a condamnat aproape intreaga comunitate internationala?


- Lumea de azi, lumea de miine…

In sfirsit, perspectiva cea mai cuprinzatoare din care evenimentele in curs se cuvin privite este aceea a evolutiei civilizatiei contemporane, odata ce Razboiul Rece a ramas in urma, conceptul de stat national incepe sa fie depasit catre noi forme de integrare, iar „neamestecul in treburile interne“ a inceput sa fie perceput in democratiile avansate drept o atitudine care poate fi moralmente culpabila, atunci cind „treburile interne“ inseamna suferinte provocate unor populatii de catre regimuri abuzive sau criminale. Presedintele rus Vladimir Putin a pus punctul pe i, declarind ca interventia militara din Irak incalca principiul „statului suveran“. Intr-adevar. Dar mai poate fi suta la suta „suveran“ un guvern in lumea in curs de „globalizare“? Nu cumva mecanismele din ce in ce mai sofisticate ale lumii de azi cer reguli noi de pastrare a echilibrelor? Nu cumva extinderea modelului politic si economic al democratiei euro-americane presupune si preluarea criteriilor sale morale?
Tuturor acestor intrebari, lumea de azi – sau cea de miine – le va oferi raspunsuri institutionale, apoi le va remodela, le va reelabora, evoluind, redefinindu-se…