OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Acum, cînd scriu aceste rînduri, numele lui Viorel Mărginean reprezintă, alături de alţi maeştri ai artei contemporane româneşti, reperul unei generaţii. Ei au creat imaginea artei româneşti contemporane, în perioada deceniilor şapte şi opt, şi au consolidat, în plan social, statutul unei obşti artistice. Mulţi ani, Viorel Mărginean s-a aflat acolo unde se luau deciziile, iar prin rigoarea, prin capacitatea de a organiza, de a găsi soluţiile pragmatice, prin abilitatea de a face faţă situaţiilor dificile, a reuşit ca, în perioade grele, Uniunea Artiştilor Plastici să fie locul unde se simţeau mult mai puţin presiunile politicului.

 

Prin ampla expoziţie organizată la Muzeul Naţional de Artă al României din anul 2003, iar apoi prin albumul apărut, am avut dimensiunea unui artist complex, al unui pictor ce a reuşit să creeze imaginea unui spaţiu, să recupereze, în termenii generaţiei sale, valorile picturalităţii, să aducă în modernitate o spiritualitate aflată într-o relaţie directă cu natura. Viorel Mărginean vine din zona colinară a podişului transilvan, a trăit aproape de natura pe care încercăm acum să o salvăm, de o natură ce încă nu a „beneficiat“ de intervenţiile lipsite de dragoste ale contemporanilor noştri. Este o lume care, în lucrările lui, are farmecul unor viziuni imaginare, cu duh ancestral, pe care el o cunoaşte dintr-o perioadă cînd încă mai exista o relaţie de coabitare cu mediul natural. Întorcînd privirea în istoria picturalităţii noastre, trebuie să remarcăm că, în perioade diferite, spaţiul mioritic şi-a avut protagonişti remarcabili. Dacă Ion Andreescu şi-a legat numele de zona Buzăului, dacă majoritatea pictorilor interbelici au dat o imagine, şi astăzi încă atît de incitantă, a Balcicului, pot spune că Viorel Mărginean ne oferă cea mai adevărată percepţie asupra dealurilor şi a satului transilvan. Este o viziune a spiritului locului, cu un înţeles adînc, lipsită de un accentuat dramatism, aşa cum înaintaşii ne-au obişnuit. Numai cineva care a trăit, care a descifrat înţelesurile profunde ale unui spaţiu, acceptînd ideea că omul nu este decît unul dintre locuitorii lui, poate crea, poate reduce totul la o sinteză în care rigoarea şi emoţionalul se află într-un echilibru perfect.

 

Anii de continuu exerciţiu plastic au demonstrat deschiderea lui spre o lume variată. Între satul şi dealurile transilvane, avem imaginile din Delta Dunării, lume exotică a păsărilor şi a fluturilor, imagini în care regnuri aparţinînd unor lumi diferite convieţuiesc. În lucrările ultimilor ani, Viorel Mărginean este preocupat de misterul, rămas mereu indescifrabil, al naşterii, al vieţii ce sparge oul imaginar, făcîndu-şi loc în lume. Acesta este şi titlul unei mari compoziţii, realizate în 2003, aproape un atlas al vieţuitoarelor, o arcă a lui Noe brăzdată de frumuseţea curcubeului, ce străjuieşte „Viaţa“, şi unde răzbat bucuria, lumina împlinirilor. Pentru Viorel Mărginean, sinteza plastică este reprezentată de amestecul echilibrat între severitatea expresiei, rigoarea constructivă şi viziunea poetică. Un exerciţiu subtil de înţelegere, de „defrişare“ a realului, de atingere a esenţelor, prin reducţie, fără însă a pierde niciodată suculenţa lumii vii. Un foarte fin observator, aşa cum se dovedeşte a fi Viorel Mărginean, nu putea face abstracţie de libertatea, de neîngrădirea şi, în final, de fantasticul pe care natura nu încetează să ni-l ofere. Şi aceste lucruri el reuşeşte să le transfere în lucrările sale, să fabuleze în jurul unor imagini simple, obişnuite, să scoată la suprafaţă miracolul. Acesta găsesc că este cuvîntul cel mai potrivit pentru pictura lui Viorel Mărginean. O lume a miracolelor, care, pornind de la peisajul transilvan, de la imaginile din Deltă, s-a universalizat de-a lungul anilor, găsindu-şi repere identitare oriunde în lume. Expresia picturalităţii sale este tot mai controlată de mental, de o imagine construită şi nu reprodusă, dar care nu pierde nimic din farmecul lumii vii. El are capacitatea de a reacţiona, de a găsi soluţiile ideale pentru a reprezenta o lume desprinsă din concreteţea existenţei sale, recompusă, regîndită, preferînd, de cele mai multe ori, rezolvări venite din zona expresivităţii decorative.