Fundaţia Culturală Greacă din
Bucureşti organizează, în perioada 11 iunie-11 iulie 2009, la
Librăria Cărtureşti, expoziţia de fotografie Lumină şi umbre în
Balcani, la care participă opt fotografi din opt ţări balcanice
(Grecia, România, Bulgaria, Albania, Serbia, Croaţia,
Bosnia-Herţegovina şi Turcia), într-un efort de punere în
lumină a elementelor culturale comune din spaţiul balcanic.
Expoziţia este organizată de către
Fundaţia Culturală Greacă cu intenţia de a promova dialogul
intercultural, convieţuirea paşnică a popoarelor din Europa de
Sud-Est şi armonioasa lor cooperare.
Expoziţia a avut loc mai întîi
la filiala Fundaţiei Culturale Greceşti de la Belgrad (9 aprilie-24
mai 2009), iar după Bucureşti, ea va călători şi în alte
oraşe balcanice.
Astăzi, în epoca globalizării,
a restructurărilor geopolitice şi a transformărilor culturale,
nevoia de înţelegere reciprocă între popoare capătă
un nou conţinut. Fotografia, deşi este un mijloc de expresie
personală, deschide o nouă fereastră şi înspre comunicare,
întrucît evită dificultăţile şi piedicile ridicate de
limbă. Imaginea ne face să călătorim în mijlocul
diferenţelor celorlalţi, ajutîndu-ne să recunoaştem
elementele care ne unesc cu ei.
Întîlnirea celor opt
fotografi din Balcani – Grecia, Albania, Bosnia-Herţegovina,
Bulgaria, Croaţia, Romånia, Serbia şi Turcia – şi
expoziţia Lumină şi umbre în Balcani vin să completeze,
prin mărturia imaginii, dialogul despre artă şi convieţuire în
regiunea noastră.
Alegerea lucrărilor are în
vedere redefinirea spaţiului prin intermediul înregistrării
timpului şi a figurilor. Ca într-un vis, ies la suprafaţă
temeri, incertitudini şi nelinişti adînci. Pronunţatele
tonuri de alb-negru creează un scenariu de o gingăşie sălbatică.
Tematica lor decurge din trăirile personale ale fiecărui fotograf.
Stilul fiecărui creator se află într-o legătură nemijlocită
cu spaţiul în care acesta trăieşte şi se mişcă. Sinteza
acestor perspective diverse pune în valoare unitatea
„panbalcanică“ a spaţiului.
Legătura dintre real şi fantastic
este imperceptibilă. Din mijlocul evenimentelor reale ale vieţii
apar împrejurări neaşteptate, deopotrivă de adevărate şi
de onirice, precum în seria de fotografii Fade-out a
fotografului grec Stelios Efstathopoulos. Imaginile sale
suprarealiste ne atrag înspre indeterminarea temporală a unor
spaţii spectrale în care sălăşluiesc făpturi stranii.
Aici, fotografia se transformă într-un mijloc de pură
investigaţie artistică şi de experimentare. Lumina ţîşneşte
din străfundurile imaginii, aşa cum pasiunea descoperirii lumii
izvorăşte din străfundurile sufletului. Ea activează centrul
imaginii şi se evaporă la marginile acesteia, devine umbră şi
cadru, inducîndu-ne senzaţia că imaginaţia însăşi
este limitată, că inexplorabilul lumii depăşeşte puterea noastră
de receptare, cunoştinţele noastre, oricît de neclintite ar
fi acestea. Stelios Efstathopoulos foloseşte, cu îndelungata
sa experienţă în televiziune, o tehnică specială pentru a
ne atrage cu el în imaginile din Fade-out. Creează
reprezentaţii fantastice, pline de viaţă şi de mişcare, care ne
captează privirea şi ne fac să călătorim în infinita lume
a posibilului.
Fotografii nu doar inventariază lumea
– ei iau atitudine dinaintea evenimentelor, îşi exprimă
punctul de vedere. Înfăţişarea „obiectivă“ a realităţii
rămîne o temă deschisă... Bevis Fusha studiază datele
celorlalţi oameni şi caută subiecte provocatoare. El încearcă
să-i trezească pe cei apropiaţi lui într-o perioadă
istorică dificilă, în care, deşi zidurile s-au prăbuşit,
graniţele rămîn la locul lor, iar cei uitaţi sînt încă
şi mai mult uitaţi sau... „Izolaţi“. Investigînd viaţa
dintr-un sat de munte din Albania, Fusha ne furnizează imagini
realiste şi, totodată, fantastice ale locuitorilor lui: copiii, cu
chipurile luminate de speranţa în viitor, întorc spatele
umbrei trecutului; un cal galopează în plin soare, aproape
gata să-şi ia zborul pentru a se înălţa în văzduh
asemenea lui Pegasus, devenind astfel un simbol al dorinţei noastre
de libertate; căldura casei, oriunde s-ar afla aceasta, atunci cînd
omul se deschide asemenea unei îmbrăţişări înspre
ceilalţi oameni. „Între munte şi oraş există doar un
teatru de păpuşi“, spune poetul albanez Martin Camaj, iar
fotograful Bevis Fusha ne prezintă viaţa, cu sensibilitate poetică,
ca pe o reprezentaţie teatrală.
Lumina şi umbra, coexistenţa asprimii
şi a gingăşiei produc emoţii contradictorii. „Umbra este o
parte inerentă existenţei umane, este un tovarăş fidel al
nostru“, afirmă fotograful croat Stanko Abadzic şi ne invită la
o călătorie diferită printre întrebări şi gînduri:
sîntem balcanici sau europeni? Dorim să le semănăm
central-europenilor sau vrem să ne păstrăm rădăcinile proprii?
Din pricina războaielor din fosta Iugoslavie, artistul se vede
nevoit să trăiască în străinătate – la început, în
Germania, apoi, în Cehia. Este influenţat de atmosfera
oraşului lui Kafka. „Clipa hotărîtoare“ a lui Henri
Cartier-Bresson îl însoţeşte în toate
fotografiile sale. Ne conduce cu măiestrie în Peisajele sale
urbane. Echilibrul provocator al compoziţiilor sale dă la iveală
faptul că nimic nu este întîmplător în
fotografiile realizate de el. Siluete inconfundabile ale oamenilor,
într-un continuu joc cu lumina şi cu umbra. O căutare
personală a optimismului, presărată cu un umor foarte fin.
Oare cotidianul ar fi trecut neobservat
dacă fotografia nu ar fi reuşit să îl surprindă? Fotograful
este prezent pretutindeni – înregistrează durerea,
nefericirea, distrugerea. El devine conştiinţa Istoriei şi un
martor sincer al evenimentelor; „Îţi dai seama că eşti
doar pulbere... că-n realitate nu exişti!“, afirmă fotograful
bosniac Milomir Kovacevic şi ne îndeamnă la meditaţie. „În
1990, am fotografiat în închisorile fostei Iugoslavii“,
spune Kovacevic şi continuă: „Toţi cei de-acolo – atît
deţinuţii, cît şi paznicii – erau foarte spontani şi
deschişi, ca şi cînd ar fi aşteptat «ceva» de la
mine. Totuşi, mă simţeam ciudat atunci cînd porţile se
închideau după mine, deşi ştiam că în curînd
voi ieşi iarăşi de-acolo. Mai simt uneori şi acum aceeaşi teamă
cînd îmi amintesc de acele imagini, însă dorinţa
mea de a descoperi o lume nouă era mai puternică decît teama.
Foarte curînd, după 18 luni, am fost asediat laolaltă cu
concetăţenii mei, atunci cînd Sarajevo a devenit cea mai mare
închisoare din lume. I-am fotografiat şi atunci pe oamenii
aflaţi într-o situaţie nouă şi neobişnuită – cu toţii
erau deschişi faţă de mine, cerîndu-mi să fiu martorul
trăilor lor. Aceasta este soarta mea. Toate fotografiile realizate
de mine în timpul războiului rămîn neschimbate în
sufletul meu, asemenea unui tatuaj“.
Aparţinem Occidentului sau Orientului?
Legenda lui Peran, Oglindirile Cornului de aur, împărăţiile,
momentele de glorie, realitatea insipidă... Spre cotidianul prozaic
care se desfăşoară pe drumurile de poveste ale Constantinopolului
ne conduce Timurtas Onan. El cercetează Cetatea cu aparatul său de
fotografiat şi, totodată, îşi descoperă sufletul.
Potriveşte lumina cu vălurile de umbră. Ne îndeamnă să
visăm, să bănuim măreţia împăraţilor bizantini, opulenţa
sultanilor otomani, urcuşurile şi coborîşurile, distrugerile
şi înjosirile, lupta pentru supravieţuire şi pentru dreptul
de a trăi, oriunde ne-am afla, oricine am fi: să existăm şi să
coexistăm – bogatul cu săracul, omul cu natura, speranţa cu
credinţa.
Din cenuşa ruinei iau naştere
speranţa, setea, ceea ce este interzis renaşte, la fel şi
dorinţele înăbuşite şi credinţa. Lumina adaugă realism
portretelor lui Virgil Mleşniţă, le atinge adevărurile simple şi
le sondează biografiile individuale. Fotograful urmăreşte
parcursul Istoriei în Romånia, care se află în
schimbare şi îşi deschide drumul către Europa. Ţăranul
devine „om de afaceri băştinaş“, iar vecinii lui din sat
brodează o sumedenie de poveşti despre el. Totuşi, provincia
rămîne izolată. De parcă ar trăi o stagnare, de parcă ar
ezita înainte de marele salt sau ar vrea să-şi arate răbdarea
stoică şi acceptarea prezentului ca unic adevăr.
Din fotografiile Ninei Nikolova se
degajă un realism romantic. Artista din Bulgaria – o ţară care a
crezut în viziunea europeană, deschizîndu-şi graniţele
în vederea colaborării – îşi pune nădejdea în
copii, în noua generaţie, în noile idei despre viitor.
Peisaje nostalgice care aşteaptă să fie reînsufleţite şi
case joase, care îşi reclamă dreptul la un viitor în
spaţiu şi în timp. Cerul este un refugiu – la fel ca
streaşina cu antenă parabolică. Lumină şi umbră pe chipurile
copiilor care aşteaptă rădvanul Cenuşăresei.
În fine, mereu actuala întrebare
„Quo Vadis?“, repusă de această dată de către Imre Szabó,
după îndelungata sa carieră la Belgrad în calitate de
fotoreporter. Pe dinaintea ochilor lui au trecut – întipărindu-i-se
în suflet – întîmplări, oameni şi împrejurări.
Pentru a-şi alina viaţa de zi cu zi, el observă jocul luminii cu
umbrele, fără să se lase copleşit, cu optimism şi cu bună
dispoziţie. Este imaginaţia noastră realitatea? Sau poate că
povestea este aceea care ne ajută să îndurăm asprimea
vieţii? Avem nevoie de vrăjitori şi de clovni pentru a ne
redobîndi inocenţa şi pentru a ne ierta greşelile
trecutului? Fotografiile lui Imre Szabó emană calm şi
inocenţă copilărească, cu toate că în atmosfera lor
pluteşte fără răspuns eterna întrebare: „Quo Vadis?“.
Prin contradicţiile relevate de
fotografi, spaţiul şi timpul se redefinesc, oferind o soluţie şi
o ipostază gîndurilor şi sentimentelor.
Magdalena Mihailidou este curatorul
expoziţiei
Traducere din limba greacă de Claudiu SFIRSCHI-LĂUDAT
Autor: 
Categoria: 
RSS Feed
Newsletters