Cecenia, despre care s-a tot vorbit în
ultimele două decenii, face parte în continuare din Federaţia
Rusă. La fel ca în secolul al XIX-lea, atunci cînd un
faimos lider local precum Imam Şamil a încercat scoaterea
cecenilor de sub tutela rusă, încercările de a obţine prin
forţa armată independenţa ţării s-au dovedit zadarnice şi
neputincioase. Intervenţia trupelor ruseşti şi veşnicele campanii
din Caucaz au instaurat de fiecare dată o linişte şi ordine
temporare. La fel s-a întîmplat şi în secolul al
XX-lea, atunci cînd Djokar Dudaev, fost general de aviaţie
sovietic sau alţi lideri naţionalişti islamişti, precum Aslan
Mashkadov şi Şamil Basaev, au forţat şi obţinut o independenţă
precară.
Cele două războaie din Cecenia au
adus cu sine mii de morţi şi răniţi, sute de mii de refugiaţi şi
distrugerea completă a unei ţări. Abuzurile şi crimele au făcut
parte din întregul proces de „pacificare“. Refacerea ţării
şi a economiei de azi a Ceceniei va fi un proces îndelungat,
bazat în principal pe tocarea subvenţiilor şi fondurilor
guvernului Federaţiei Ruse şi mai puţin din tranzacţiile
comerciale întreprinse de „baronii“ locali ceceni. Sume
mari din fondurile federale alocate construirii de şcoli şi spitale
dispar nu se ştie unde, iar corupţia şi violenţele ce domină azi
peisajul politic nord-caucazian îngreunează refacerea şi
dezvoltarea ţării. Doar cu natalitatea se stă bine, dacă Rusia
îmbătrîneşte, Cecenia are o foarte bună rată a
natalităţii. Pe fondul acestei timide reconstrucţii, cînd
Cecenia este condusă dictatorial de Ramzan Kadîrov, fiul de 31
de ani al unui fost lider promoscovit Ahmed Kadîrov, orice
violenţă sau crimă poate avea loc. Ceea ce se întîmplă
în mod curent.
A fost răpită de acasă
De data asta, cea ucisă este o
personalitate a vieţii publice cecene şi ruseşti, o activistă
pentru drepturile omului şi o tenace luptătoare împotriva
abuzurilor unui regim dictatorial. Dacă Anna Politkovskaia a fost
ucisă pentru că a tot arătat cu degetul spre preşedintele Putin
şi Kremlin cînd era vorba de corupţie şi violenţă, Natalia
Estemirova l-a acuzat mereu pe despotul Ceceniei de fel de fel de
abuzuri.
Fostă profesoară de istorie, născută
într-o familie mixtă ruso-cecenă, la Sverdlovsk, în
inima Rusiei, Natalia Estemirova, după cîţiva ani de carieră
didactică la Groznîi, va deveni în doar zece ani,
începînd cu 1999, o vajnică apărătoare a drepturilor
omului. Estemirova a luptat contra crimelor şi a abuzurilor
întreprinse de armata rusă şi de autorităţile locale cecene
împotriva unor civili nevinovaţi. Atît în timpul
celor două războaie din Cecenia, cît şi după aceea. Mii de
oameni au fost răpiţi, torturaţi şi ucişi, de cele mai multe ori
cu complicitatea vinovată a autorităţilor, fără ca autorii
acestor acte de banditism să fie prinşi şi judecaţi. Lupta
împotriva terorismului preconizată de autorităţile
americane, după 11 septembrie, şi toate măsurile întreprinse
au fost preluate şi adaptate de ruşi după o schemă proprie.
Militanţii islamişti arabi, de tip Amir Khattab, care au acţionat
în Caucaz şi au participat la acţiuni teroriste în
Dagestan sau Inguşetia, au fost puşi în aceeaşi clasă cu
civili nevinovaţi sau adversari politici. Cine nu e cu noi devine
duşmanul nostru. Simplu. În această categorie a fost inclusă
şi Natalia Estemirova.O militantă pentru adevăr şi pentru
apărarea şi respectarea drepturilor fiecărui individ. Şi nu doar
pe hîrtie sau prin sforăitoare declaraţii de presă, ci
punîndu-şi pielea şi viaţa la bătaie.
Pentru această remarcabilă atitudine,
verticală şi tenace, demnă de admiraţie, Natalia Estemirova este
răpită pe 15 iulie din locuinţa ei din Groznîi, Capitala
Ceceniei. Patru indivizi o răpesc în cursul dimineţii, la ora
8.30 ora locală, şi o aruncă într-un automobil. O Lada albă.
Ţipetele ei nu trezesc reacţia vecinilor. După cîteva ore
corpul ei este găsit aruncat la marginea unei păduri, în
Inguşetia vecină. Împuşcată în cap şi piept, Natalia
Estemirova devine un caz internaţional. Preşedintele Medvedev,
aflat la Munchen să parafeze detaliile noului acord Nord Stream
dintre Germania şi Rusia – este vorba de gazoductul pe sub Marea
Baltică –, deplînge, în termeni duri, asasinatul şi
promite aducerea criminalilor în faţa justiţiei. Nu are rost
să reamintim cum funcţionează această justiţie în Rusia
lui Putin. Nici pînă azi asasinii Annei Politkovskaia, ai
ziaristei Anastasia Baburova, o altă militantă pentru drepturile
omului sau ai avocatului Stanislav Merkulov, la rîndul lor
ucişi în stradă la Moscova, au rămas neindentificaţi.
Natalia Estemirova lucra din 1999 pentru „Memorial“, o
organizaţie pentru Apărarea Drepturilor Omului şi demascarea
abuzurilor autorităţilor ruse. În Cecenia, ea devenise un
duşman personal al actualului preşedinte – mult iubitul Ramzan
Kadîrov, după banii căruia oftează mulţi fotbalişti români
ce tînjesc să joace în echipa de fotbal a unui bogătaş
autocrat care face ce vrea într-o Cecenie dominată de violenţă
şi corupţie – ceea ce i-a adus numeroase ameninţări directe cu
moartea. De altfel, liderul cecen Ramzan Kadîrov a şi fost
acuzat de organizaţiile ruseşti şi internaţionale pentru apărarea
drepturilor omului de respnsabilitatea crimei. Degeaba însă,
numeroase voci din Europa şi Statele Unite deplîng moartea
acestei militante, dacă liderii de la Berlin şi Washington schimbă
bezele cu actualii lideri ruşi. Vizita lui Obama la Moscova nu a
clarificat moartea Annei Politkovskaia.
Avem mari rezerve să credem că
asasinii unei alte figuri importante a societăţii civile ruse vor
fi identificaţi şi aduşi în faţa justiţiei. Vorbele
frumoase livrate de preşedintele Medvedev cancelarului Angela Merkel
vor rămîne simple declaraţii de circumstanţă. Aşa cum
decenii de-a rîndul, Africa a fost considerată un continent
abandonat de democraţiile occidentale, la fel şi Rusia, credem noi,
este abandonată unei dictaturi, fără speranţa unei schimbări.
Mîna forte cu care liderii ruşi, centrali sau locali, conduc
ţara devine expresia neputinţei de a reforma un imperiu. Doar cu
cnutul se poate eventual impune o lege sau alta, dar nu şi
libertatea de expresie şi funcţionarea minimală a unei democraţii
parlamentare. Toţi cei consideraţi duşmani personali ai lui Ramzan
Kadîrov au fost ucişi în ultimii ani. Nici unul dintre
cele şapte asasinate nu a fost elucidat în justiţie. Sigur,
se pune întrebarea firească: aşa e la ruşi dintotdeauna? de
ce ne-ar păsa nouă dacă se omoară între ei ?
Şi totuşi.
Cine şi-ar fi închipuit că
„URSS – Bastionul păcii e!“ se va destrăma în doar
cîteva zile.
După aproape 20 de ani, deja am uitat
de acele cîteva zile fierbinţi ce au urmat faimosului puci de
la Moscova, din august 1991, care au schimbat cursul istoriei, în
tot estul Europei, şi au configurat o nouă geografie a lumii
postbelice! Cine şi-ar fi închipuit – chiar şi printre
vizionarii intelectuali occidentali, care au tot explicat şi
mărunţit, prin simpozioane elegante şi dezbateri de anvergură,
ceea ce alţii au tot trăit dramatic pe propria lor piele – că
din URSS se vor naşte alţi monştri, e adevărat, ceva mai mici,
dar nu mai puţin agresivi? Cine şi-ar fi închipuit că, după
retragerea lui Gorbaciov şi triumful lui Borin Elţîn, un
simplu ofiţer KGB, de care nu auzise nimeni, va prelua puterea în
Rusia şi va negocia cu Occidentul în termeni duri şi
ultimativi? Să recunoaştem. nimeni. Puţine excepţii: cîteva
minţi lucide precum Alexandr Zinoviev sau Bukovski, care nu aveau
cum să influenţeze mersul evenimentelor şi care nu puteau înghiţi
cu seninătate minciunile oficialilor ruşi.
Nimeni nu a prevenit efectele
compromisurilor succesive pe care le-au făcut atît SUA, cît
şi Occidentul democrat pitit sub fusta largă şi cuprinzătoare a
Uniunii Europene, dar şi a unui nou tip de real-politik, ajutînd,
astfel, indirect, ca Rusia să-şi revină şi să-şi recapete,
măcar în parte, din aplombul pierdut după divizarea marelui
Imperiu Sovietic. Pentru că tot ce trăim în 2009 în
plan (est)-european stă sub semnul moştenirii marelui complex
militar-economic (fost) sovietic. Degeaba SUA desfăşoară trupe la
Kogălniceanu, dacă e să se burzuluiască Serghei Lavrov la
maimuţărelile primarului Constanţei, nu ne mai protejează nimeni.
Apoi este suficient să comparăm titularii de la Departamentul de
Stat American, pe dna Hillary Clinton cu John Foster Dulles sau
Madeleine Albright, ca să înţelegem că slăbiciunea
americanilor vine de multe ori din interiorul ţării şi nu neapărat
din jocurile politicii mondiale.
E de ajuns privirea unui om
Pe fondul luptei împotriva
terorismului şi a angajării forţelor NATO şi SUA, Rusia a căpătat
libertate deplină în a-şi face dreptate, după capul ei, în
interiorul graniţelor sale. Ce mai contează drepturile omului, cu
ONG-uri? ce Amnesty International sau Comitetul Helsinki? Astea sînt
apă de ploaie, puterea sîntem noi, statul sînt eu. Nu e
greu de desluşit cum funcţionează democraţia în Federaţia
Rusă. E de ajuns privirea unui om: Vladimir Putin.
Restul nu contează, cine ce funcţie
ocupă. Preşedinte, prim-ministru, ministru, guvernator, primar.
Nimic. Un nume egal cu puterea absolută. Asta e tot. Altfel nu ar
mai fi fost împuşcaţi toţi cei care au îndrăznit să
critice abuzurile şi hoţia unui sistem corupt în toate
încheieturile lui. Şantajul cu petrol şi gaze livrate
Occidentului a fost doar faţada puterii absolute pentru complexul
militar-economic (mai nou, şi financiar; iată, ca exemplu de ultimă
oră, cum Putin şi Medvedev cheamă la Kremlin 7 şefi de companii
energetice ca să salveze o echipă de fotbal din Siberia, şi
lucru-rile se aranjează în doar cîteva ore!!!).
Asasinarea Nataliei Estemirova ar
trebui să atenţioneze Occidentul democratic că toate concesiile
politice şi strategice făcute Rusiei lui Putin nu duc la nici un
rezultat. Uciderea, chiar şi a unei simple femei, poate da peste cap
toate aranjamentele de culise. Am vrea să credem că adevărul,
dreptatea şi binele vor avea cîndva trecere şi prin Federaţia
Rusă, nu doar în marea literatură rusă, născută din
suferinţă şi extraordinare zbateri ale conştiinţelor ce fac şi
desfac gloria acestei ţări. Caragiale preconiza că poate ne-ar
trebui şi nouă „o dictatură ca în Rusia“. „Să fie, la
ei, acolo...“, am putea răspunde cu vorbele politologului Mircea
Crişan.
Tirania se dovedeşte mai lesne de
acceptat decît democraţia.
Autor: 
Categoria: 
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters