OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Primul disc al celor de la Ramones se numea Leave Home. Imperativul culturii tinere la mijlocul anilor ’70 suna cam asa: Cara-te de acasa! Iar tinerii isi paraseau in turma caminul familial, se lasau de scoala, traiau in case ocupate si in medii boeme in care mica criminalitate era la ea acasa. in cautarea unei noi orientari politice si culturale, pe care hipiotii Woodstock nu le-o ofereau, lasau in urma lor promisiunile mic-burgheze din categoria my-home-is-my-castle.
Cine era in stare sa produca un riff intemeia o trupa punk si le arata degetul mijlociu reginei-babeta si lui Margaret Thatcher – personificarea vie a complexului castrarii.

- Punk-ul – subconstientul ascuns
Beat-ul minimalist-infundat al celor de la Ramones si sunetul isterico-psihotic al celor de la Sex Pistols subliniaza agresiunea gregara a generatiei punk, care se aseza pe strazi si in piete publice, pentru a-i soca pe trecatori si a-si adjudeca spatiul public. Punk-ul – o demonstratie vizuala de durata. Pina astazi. Exista o diferenta totusi. Astazi punker-ii cersetori nu mai raspindesc frica si groaza in zonele pietonale din metropolele vestice, mai degraba condimenteaza atractia orasului pentru turistii filistini care vor sa readuca tensiunea interzisa a tineretii lor irosite in metropolele-safari contemporane.
Punker-ii anilor ’70 erau indivizii respinsi din regatul umbrelor, tinutul unei bunastari construite pe minciuni, compromisuri si o subiectivitate dizlocata, bunastare in curs de dizolvare.

Ei revendicau orasul ca fiind spatiul lor vital. Viata trebuia sa se petreaca la vedere. Proiectele de arhitectura si de design ale vremii tinteau catre o planificare urbana ostila vietii si orientata spre profit. Astfel ca Vito Acconci, un artist de granita, situat undeva intre artele plastice, arhitectura si performance, a reluat asa-numita arhitectura uterina dezvoltata in anii ’30, care pleda pentru o intoarcere la „origini“, la forme si functii care derivau din locuintele de tip primitiv – pesterile si corturile. Acconci proiecta fotolii in forma de sutien si in forma de scoica sau paturi din tuburi de neon – comentarii ironice asupra realizarilor civilizatiei vestice precum baile in jacuzzi si saloanele de bronzat.
Proiectele icoanei punk Vivienne Westwood, care este considerata inventatoarea modei T-shirt, au mers si mai departe. Hainele ei jerpelite se orientau catre practicile fetisiste si sado-maso. Zvasticile pe tricouri si geci de piele reprezentau legatura neexplicitata intre fascism si capitalism. Punk-ul nu insemna haos, ci un sistem estetic al semnelor, care oglindea subconstientul ascuns al societatii. Spatiul public era o vitrina, care oferea posibilitatea privirii in pseudosfera privata.

- Lumea marfurilor – supa primordiala a superfluului
Stim ce s-a ales din punk si din fiecare din rebeliunile tineresti ce i-au urmat: un stand de vinzare redus la logouri si la simboluri, pentru boarfe, opinii si atitudini. Spatiul public, pe care situationistii ca si punker-ii il intelegeau ca un cimp de actiune socio-politica si ca spatiu vital pentru recucerirea subiectivitatii, s-a dezvoltat in aproape 30 de ani intr-un urias shopping mall pentru orice nevoie, oricit de bizara. Practic astazi nu mai exista in spatiul urban suprafete de unde logourile sa fie absente, asa cum arata Naomi Klein in cartea sa, No Logo. Lumea dominata de marfuri a devenit una naturala. Iar ceea ce noi intelegem in genere prin natura – copaci verzi, cimpii senzuale sau plaje curate – a devenit un produs nobil al industriei timpului liber si a serviciilor. Cosmarul vietii irosite a devenit astazi realitate: cluburi de calatorii, excursii de tip adventure, turism sexual si turism de razboi.

Si in aceasta supa primordiala a superfluului, care poarta denumirea de civilizatie, inoata corpurile noastre tatuate cu sloganuri si simboluri timpe, cu logouri stridente si cu false promisiuni. Am devenit suprafetele unei lumi a marfurilor stralucitoare si organizate la nivel global. Spatiul nostru vital este colonizat de comert pina in cel mai mic detaliu si pina in cel mai ascuns coltisor al vietii private. Asta are efecte fatale asupra maturitatii politice si asupra poftei de viata. Am devenit junkies ai consumului si ai lifestyle-ului – bolnavi dupa oferte de sens, jinduind la cea mai recenta consola Sony si la cel mai nou pantof de sport marca Adidas. in spatiul public se perinda corpuri care sint din ce in ce mai putin individuale si din ce in ce mai normate cultural, care nu ne mai apartin noua, ci unor firme precum Nike sau Reebok. Transformarea omniprezenta a tot ceea ce este viu intr-o marfa ne diminueaza fantezia, ne abrutizeaza standardele etice si ne handicapeaza organele senzitive. Surogate tot mai colorate iau locul lumii senzoriale. Manipulari implantate, genetice, pun oricind la dispozitia corpului sentimente si pofte mai intense decit lumea reala.

- Opozantii globalizarii – noii eroi ai precaritatii
Dar ceea ce mai nimeni nu credea posibil s-a intimplat: la un moment dat, aparent din nimic, cind deja paream pusi sub tutela depozitelor de piese de schimb pentru Tommi Hilfiger si Calvin Klein, tinerii au reclamat din nou orasul si politica – la Viena, Seattle, Göteborg si Genova. Sint asa-numitii opozanti ai globalizarii noii disidenti ai capitalismului, noii eroi ai precaritatii, care trezesc specia zombiilor lifestyle-ului din ameteala consumista?
Cind a inceput globalizarea, in anii ’90 – momentul declansator este considerat caderea Zidului Berlinului –, lumea a fost din nou divizata: intre un nord care ia profitul si un sud care produce marfurile. Metropolele vestice au devenit orase globale concurin-du-se reciproc cu incrincenare. Mai cu seama scenele si mediile de stinga din metropole au scos la iveala noi proiecte de viata si noi strategii politice (spre exemplu in Internet), in cautarea unei brese. S-a nascut o noua orientare activa in politica. Activistii din retea au organizat protestele impotriva lui Haider in Austria si impotriva summit-ului Organizatiei Comertului International din Seattle.

Rezistenta impotriva revizionismului si a exploatarii era din nou pe agenda tinerilor. Chiar si cind acest tip de rezistenta nu reprezenta o mare miscare sociala – de pilda in Austria –, care, spre exemplu, sa fie unita in combaterea neoliberalismului, maturitatea politica a crescut in Seattle, Göteborg sau Genova intr-un context ONG-ist. Acolo unde cei puternici isi ascund strategiile fata de opinia publica, si criticii lor actioneaza tot pe ascuns. A fost cu atit mai mare surpriza si succesul zecilor de mii de opozanti ai globalizarii, care in Batalia de la Seattle din 1999 au pregatit esecul Organizatiei Comertului International.
Se intorc salbaticii ani ’70? Este impulsionata generatia MTV, este ea infestata de optimism? incepind cu Seattle, legatura dintre politica si cultura generatiei tinere are din nou o perspectiva strategica, precum in anii ’60, pe fundalul razboiului din Vietnam. Yo!

Traducere de Cristian Cercel