OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Spatiul Public Bucuresti/ Public Art Bucharest 2007: platforma pentru discutii, dezbateri si actiuni artistice. Curatoriat de catre Marius Babias si Sabine Hentzsch si coordonat de Raluca Voinea, proiectul-pilot este initiat de institutiile partenere Goethe-Institut Bukarest, Institutul Cultural Roman si Allianz Kulturstiftung. Demarat pe 20 aprilie 2007, cu o conferinta in jurul conceptului de spatiu public si de plasare a artei in spatiul public, proiectul a continuat apoi cu doua rezidente de artisti (Nicoleta Esinencu si Daniel Knorr), cu interventia media What the Fuck Are You Staring at?! a Anettei Mona Chisa (filmul de citeva secunde e provocator, plasat in spatii publice alese strategic, el patrunde in spatiul intim si agreseaza) si cu lansarea site-ului oficial al proiectului, www.spatiul-public.ro.

Simbata, 15 septembrie, la sediul Ordinului Arhitectilor din Bucuresti, la ora 14.00, a avut loc lansarea unei noi etape a proiectului, ce va dura timp de o luna, lansare deschisa de Marius Babias, Sabine Hentzsch si Michael M. Thoss. Bucurestiul vazut in cele doua zile intense de performance-uri si actiuni artistice – create in si pentru spatiul public – i-a fortat pe toti cei prezenti, intr-un mod neagresiv, sa reactioneze, sa devina participanti activi si observatori, sa (se) intrebe, sa vada ceea ce ignora zi de zi, sa gindeasca alarmat. Arta nu exista decit in spatiul public, nu traieste izolat, ea este mereu acolo. Ceea ce Spatiul Public Bucuresti/Public Art Bucharest incearca sa faca evident este un lucru simplu: arta ne priveste pe fiecare dintre noi, ea marcheaza spatiul public si il integreaza automat in viata noastra, generind o gindire critica, treaza, vigilenta, nu una pasiva. Arta face vizibil ceea ce este invizibil, desi nu si ascuns, vizibil-nevazut pentru locuitorii orasului Bucuresti.

A vedea, nu doar a fi vazut
Democratia nu se invata in spatiul privat, ci numai in spatiul public. Doar spatiul public poate educa practic in sens democratic. Singura scoala a reflexelor democratice este spatiul public. Doar aici ne intilnim si nu trebuie sa ne confruntam altfel decit, cel mult, discursiv, argumentativ. Doar aici invatam, ne invatam – unii de la altii si toti impreuna – sa facem sa coabiteze „spatiile private“ la purtator, afisindu-le, expunindu-le, propunindu-le celorlalti ca expresie de sine. Doar in spatiul public ne deprindem nu sa ne evitam, ci sa ne cultivam modurile de intilnire.
Or, spatiul public romanesc postcomunist s-a transformat aproape in totalitate intr-un patchwork de spatii privatizate, al unei societati care nu pune pret pe cetatenii ei, ci doar pe „bani“, ca „noua teologie“, cum a spus Marius Babias in discursul sau de deschidere. Pe de alta parte, spatiul public romanesc, desi suprainvestit, este si unul dezafectat, al tuturor si al nimanui (de fapt, al citorva) sau simplu loc („ne-loc“, conform definitiei lui Marc Augé) de trecere grabita, de fuga si de evacuare, dar nu loc al intilnirii si al discutiilor, al incrucisarii privirilor. Exploatarea spatiului public de catre arta contemporana ne-ar putea sensibiliza fata de noi insine si ar intari relatia, atit de fragila, permanent amenintata, dintre arta si societate, regenerind in acelasi timp spiritul comunitar, interesul comun.

Monument Istorie/Isterie 2: oameni vii, impietriti de istorie
Simbata, 15 septembrie, ora 16.00, Piata Universitatii, chiar in locul unde s-a murit pentru libertate. Oamenilor veniti special pentru statuia vivanta a lui Dan Perjovschi li se adauga trecatorii. Monumentul lui Perjovschi nu este unul clasic, de piatra, bronz sau marmura, e uman: e chiar artistul alaturi de cel in uniforma de miner – mai intii fata in fata, peste citeva minute spate in spate, mai apoi minerul cu bulanul de cauciuc supradimensionat, orientat catre spatele artistului, care sta, calm, aplecat, se ofera. intregul joc artistic este mut, cei doi nu au ce sa-si spuna, sint clar demarcati.
Paradoxal, sculptorul unui monument de piatra al mineriadei ar fi facut intreaga scena contorsionata, dramatica, dinamica, imitind cit mai mult miscarile corpului uman; Perjovschi, in schimb, se foloseste de oameni, de propriul sau trup, dar reduce la minimum anatomia umana, creind doua embleme (intelectualul, studentul, intelighentia vs clasa muncitoare), doua corpuri in pozitie de „stana de piatra“, reactualizind mineriada, ocupind locul unui posibil monument mort si rece. Istorie/Isterie (joc de cuvinte care functioneaza perfect in engleza, dar care cere schimbarea accentului in romana si franceza) e dramatic tocmai prin simplitate, prin lipsa miscarii sau prin prezenta calculata a acesteia, prin jocul de cuvinte, isteria anilor ’90 genereaza anomalii ale istoriei. Timp de o saptamina, pina pe 22 septembrie, in fiecare zi, intre orele 17.00 si 20.00, putem fi cu totii spectatorii statuii vivante a lui Perjovschi.

in intimitatea spatiului public
Simbata, ora 17.30, Universitatea de Arte, Bucuresti, Contemporary Art Archive/ Center for Art Analysis. CAA, importanta arhiva, atelier, muzeu, este opera de 22 de ani a Liei Perjovschi; pentru o saptamina, atelierul – o incapere plina cu dosare, reviste, lucrari de arta – este deschis intre orele 11.00 si 19.00 si isi asteapta vizitatorii care pot intra in intimitatea unui atelier. Apoi, centrul se va inchide temporar, pentru a fi restructurat. I’m sick of art museums, ne spune artista in discursul sau-performance. De aceea, a decis sa creeze o formula alternativa: un atelier-muzeu propriu-arhiva. La un moment dat, ne face si o fotografie. Nu exista un spatiu privat al artei, arta actioneaza intotdeauna, chiar si nedeclarat, in spatiul public, direct, de aceea, artista ne provoaca, deschide usile propriului sau atelier; Lia Perjovschi actioneaza in spatiul public din intimitatea atelierului sau.

Institutii-vagon
Simbata, ora 19.00. Ne intilnim cu totii linga Gara de Nord, sa luam tramvaiul 45, dar nu ca sa mergem catre urmatorul eveniment Public Art, venim aici chiar pentru tramvaie, sa ne suim in el, sa urmarim reactii. Sa ne suim in BOR sau sa ne lasam luati de catre armata? Proiectul artistului Daniel Knorr provoaca risete, mirare: artistul a imbracat patru tramvaie obisnuite in simbolurile a patru institutii importante in care romanul crede. Urcam in „Biserica“, apoi in „Crucea Rosie“ sau in „Politie“, pe care scrie mare „Siguranta si incredere“. Oamenii nu inteleg nimic, ezita sa se urce, unii glumesc si „se predau“, altii se gindesc ca e un program de protejare a cetateanului de infractiunile din mijloacele de transport. Tramvaiele institutionalizate ale lui Knorr vor circula timp de o luna, pe doua linii: 31 si 32. Artistul creeaza nu numai un puternic joc vizual, dar si un joc de cuvinte foarte dur si ambiguu.

H.arta – Project Space, autorizatie pentru dreptul la spatiu public
Ziua de duminica incepe devreme, la ora 11.00, tot la sediul Ordinului Arhitectilor. Grupul H.arta (fondat in 2001 de catre Maria Crista, Anca Gyemant si Rodica Tache) va organiza aici, timp de o luna, in fiecare zi, evenimente grupate in jurul a patru mari teme: postcomunism, feminism, educatie si display. Seria de actiuni se deschide cu o prezentare a organizatiei internationale Food not bombs, venita si in Romania: tinerii implicati povestesc cum incearca sa ajute si sa se faca vizibili, spunind si de ce probleme se lovesc aici, tara noastra fiind singurul loc in care pentru o actiune publica ai nevoie de autorizatie.

hot art 6: peisaj in curtea din dos a orasului
Pe Drumul Jilavei, la nr. 12, la ora 13.30, intilnirea cu livada moarta de ciresi e dureroasa. Povestea e simpla, datele sint evidente, intilnirea este calma, documentata, dar ridica probleme grave. Sculptorul Virgil Scripcariu, alaturi de arhitectii Klaus Birthler, K. Kovacs, Radu Ponta si avocatul Ordinului Arhitectilor, Serghei Perju, explica despre ce e vorba, chiar printre copacii dezradacinati: in iunie anul trecut, o livada de 419 pomi din Berceni a fost distrusa, pentru a fi construit un magazin; copacii au fost recuperati de catre Serban Sturdza si Virgil Scripcariu si gazduiti pentru un an intr-o curte mare. Anul a trecut. Ce se va face acum? Conform legii, 419 pomi taiati inseamna obligatia de a planta 1676 de copaci (pentru fiecare pom taiat, patru plantati), dar nu undeva pe soseaua de centura, ci in Bucuresti, prin crearea unui parc: spatiul public bucurestean este privat de spatiile verzi, tot mai rare. Kovacs ii acuza pe toti arhitectii: „Noi, arhitectii, am uitat sa facem gradini sau parcuri“ si constata, trist, ca ne aflam la o „adunare cvasifunerara“, printre copaci morti, cu forme ciudate, de fiinte, cu chip si expresie, pe care artistii ar dori sa-i transforme in obiect artistic, creind un spatiu destinat lor, un parc al lor, care sa-i sensibilizeze pe locuitorii Bucurestiului si care, poate, ar genera aparitia in spatiul public a unui nou parc viu.

O deconstructie a „majoritarului“: nu exista decit minoritati
Punctul de colectare fier vechi, pe strada Lizeanu, ora 16.00. in asteptarea piesei de teatru a Nicoletei Esinencu, A(II)Rh+, stam pe strada. Copilasii de romi sint foarte agitati in jurul nostru, asteapta piesa, stiu deja ce se va intimpla, mama uneia dintre fetite va juca. isi joaca propriul rol. Piesa incepe in spatele portii, „Tara mea e cea mai frumoasa din lumeeeee“, „tara mea cumparaaaam“. Apoi ies din curte si pornesc pe traseul zilnic de colectare a fierului, prin spatele blocurilor. Noi ii urmarim, ei continua sa strige, „propun ca ziua de luni sa fie zi de ura impotriva tiganilor“. Piesa se va tine zilnic timp de o saptamina, va fi zi de ura impotriva maghiarilor, a rusilor, bulgarilor, nemtilor... „Propun sa gasim o tara sa platim o tara in care sa emigreze toti cei care nu au singele nostru“. Oamenii ies la geamuri, ne intreaba despre ce e vorba, nu vor sa se alature, inca, artei nomade.
Cele doua zile de – literalmente – arta in spatiul public s-au incheiat duminica la ora 19.00, la sediul Institutului Cultural Roman, unde a avut loc lansarea unei „carti de artist“ din colectia „Public“ a editurii IDEA, Mircea Cantor, Tacerea mieilor.

Cind politicul „privatizeaza“ inimile si mintile si cind economicul privatizeaza abuziv spatiul public, sfera publica raminind litera moarta de lege, abstracta, formala, democratia nu poate deveni efectiva decit prin interventia artei. Chiar daca, in inimile si mintile multora dintre noi, arta continua sa fie un simplu decor, rupt de viata, nu o lectie de vizibilitate.