OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Constantin BELDIE
Memorii [Caleidoscopul unei jumatati de veac in Bucuresti (1900-1950)]
Editura Albatros, Bucuresti, 2000,
378 p., f.p.

Un motiv de mare mindrie pentru Constantin Beldie este aparitia in Istoria… lui G. Calinescu a doua fotografii colective in care joaca rolul necunoscutului aflat intimplator printre personalitati. Acest gazetar literar interbelic, complet uitat, este, de departe, la o privire atenta, cel mai elegant (vestimentar vorbind) dintre colegii sai de la Noua revista romana sau de la Ideea europeana – un dandy sau, cum prefera el sa spuna: „Am fost, cum sa va spun?, un mare berbant in viata mea“…

Berbant – un cuvint foarte nimerit pentru eleganta sa „balcanica“ (nimic peiorativ), pentru viata unui dandy din mahalalele Bucurestiului de la inceput de secol. Memoriile lui Beldie ar merita sa atraga atentia. Perspectiva pe care o propune autorul in cauza este extrem de aparte; si nu neaparat pentru ca ar dezvalui fete ascunse ale acelei epoci sau pentru ca memoriile sale ar cuprinde surprinzatoare portrete de personalitati. Constantin Beldie surprinde mai ales prin autenticitatea stilului sau, desi (sau poate tocmai din aceasta cauza) sint evidente greselile de autodidact intr-ale scrisului: se mai lauda, mai exagereaza cu imitarea argoului de prin mahalale, devine bombastic atunci cind isi omagiaza vreun prieten si extrem de fals nostalgic cind invoca vremurile de altadata. Toate aceste „greseli“ alcatuiesc un discurs foarte personal – Beldie practica un manierism aparent ingenuu, de mahala, facindu-ne sa uitam ca a fost destul de prezent in viata literara si ca a avut de unde sa invete toate aceste „fineturi“.

Ce cuprind Memoriile? Un melanj interesant intre ce ne-am fi asteptat sa cuprinda (portrete ale prietenilor sai din redactiile pe unde a lucrat, amintiri din copilarie etc.) si ce nu ne-am fi asteptat: expuneri amanuntite ale vietii secunde (neculturale, nepolitice etc.) a Bucurestilor de odinioara. Si nu e vorba doar despre spectaculoasele pagini despre prostituatele inceputului de secol, ci de preamariri (uneori cu note rabelasiene) ale intregii game de placeri ale bucuresteanului: mincare, bautura, vestimentatie, muzica mahalalei etc. De altfel, Beldie este autorul unui manifest „antiintelectualist“ (reprodus in volum), in care „viata“ este singura si adevarata carte care merita citita… Memoriile nu sint decit concretizarea literara a unei doctrine pe care o propusese cindva tinarul Beldie.

In rest, nenumarate rinduri savuroase: fie ca este vorba despre lumea literara sau despre viata din armata, Beldie ramine fidel retetei sale – filozofeaza, este liric sau dur, dupa caz, nu socheaza, ci invoca tot timpul morala sanatoasa a vulgului, exploateaza cu talent forta locului comun, a panseului popular. Un citat nu este suficient pentru a intelege in ce consta valoarea acestei carti – Constantin Beldie este victima „suspect de perfecta“ a cititorului modern: zecile de gafe, de prejudecati, de stingacii nu fac decit sa sporeasca expresivitatea (de multe ori involuntara) a stilului sau. Chiar si latura livresca (foarte importanta) este expresia fidela a unei anumite perceptii asupra culturii si nu o „poza“ culturala pur si simplu: „Dar daca abuzez de citate uneori prea lungi, unele din prima mina, cum e cazul celor mai multe, altele din a doua mina, culese toate ma mir si eu cum, fiindca sint un memorialist reputat fara memorie, asta o fac fie dintr-o ramasita de narav didactic, fie din amuzament livresc sau chiar spre exasperarea prietenilor mei scosi din pepeni de aceasta falsa eruditie a mea“. Pe scurt: o carte excelenta. De cumparat!