OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

E.M. CIORAN
Antologia portretului.
De la Saint-Simon la Tocqueville
Editura Humanitas,
2003, 324 p.


Este surprinzatoare, in cazul lui Cioran, o antologie de portrete culese din memoriile francezilor secolului al XVIII-lea? Intentia autorului a fost initial sa scrie o carte pentru Statele Unite despre idolul sau, Saint-Simon, dar, fiind descurajat de traducatoarea americanca, a renuntat la proiect. Antologia de fata nu este cit de putin inocenta, dimpotriva – in paginile cartii se descopera stilul cioranian al gindirii, selectia autorului fiind in foarte mare masura subiectiva.
„Numai popoarele zavistnice, indiscrete, pizmase, cirtitoare au o istorie interesanta: cea a Frantei este in cel mai inalt grad. Bogata in evenimente si, pe deasupra, in scriitori care sa le comenteze, ea este norocul providential al moralistului. Nici o alta tara nu a produs atit de mult Amintiri“, scrie Cioran in Prefata. Pornind de la moralistul acid Saint-Simon, autorul incearca sa creeze o antologie de portrete negative ale veacului al VIII-lea, timp in care societatea ii apare degradata si decazuta din punct de vedere uman – realizeaza, asadar, o estetica a uritului proiectata la antipodul idealului umanist.

Este foarte interesant faptul ca Cioran urmareste omul ca element central al societatii, refuzind orice introspectie si marturisire interioara ca irelevante pentru spiritul veacului: „Nu trebuie totusi sa uitam ca obiectul observatiei smoralistuluit nu sint niste fiinte indiferente, ci unele pasionale, exemplare de umanitate la care cel mai mic defect capata un relief deosebit“.
Portretele in sine sint, totusi, tradatoare: ele poarta nume de persoane circumscrise unei contemporaneitati, sint ale unor oameni care scriu unii despre altii. Diferenta dintre Caracterele lui Teofrast traduse de La Bruyère, care reprezentau o lista nepersonalizata de caractere umane, si antologia de persoane a lui Cioran este, din acest punct de vedere, foarte mare. Avem – pe de o parte – un tratat caracterologic si – pe de alta parte – „un roman“.
„Romanul“ lui Cioran, ascuns sub candidul titlu Antologia portretului, este o scriere atent construita. Intrigile se tes in discursurile personajelor/persoanelor, fiecare are un monolog in fata cititorului, iar influenta autorului se simte numai in aranjarea succesiunii lor. Ii avem pe Talleyrand despre Sieyes, pe Doamna de Staël despre Talleyrand, pe Doamna de Rémusat si Chateaubriand despre acelasi Talleyrand, pe Joubert despre Chateaubriand si, din nou, pe Chateaubriand despre Joubert… iar lista continua.

Scriu unii despre altii cu o malitiozitate rar intilnita in literatura, cu ironie si perfidie: „Niciodata vreo casatorie nu s-a bucurat de mai multa publicitate decit aceea, secreta, a Doamnei de Montesson cu Ducele de Orléans; insa cum regele n-a consimtit s-o lase sa-si ia rangul de printesa, ea s-a trezit intr-o pozitie intermediara, care o expunea totodata ridicolului si invidiei“ sau „Cu cit cineva era mai inrait, mai vechi si mai excesiv in impietate si in desfriu, cu atit se bucura mai mult de consideratia lui, si l-am vazut mereu admirind pina la veneratie pe Marele Prior, pentru ca, fata bisericeasca fiind, de patruzeci de ani nu se culcase decit beat mort si pentru ca n-a incetat sa intretina in vazul publicului metrese si sa huleasca naprasnic cele sfinte“.

„Romanul“, de o mare originalitate si subtilitate, infatiseaza, dupa cum ne spune chiar Prologul, o societate in care clevetirea rautacioasa era de rigoare si unde oamenii nu dormeau de spaima singuratatii; singurele lucruri sfinte erau conversatia, vorbele muscatoare, intepaturile cu aer de gluma galanta si cu intentie ucigasa. Intr-adevar, stilul celor mai umilitoare si perfide marturisiri este extrem de elegant, dar infatiseaza o cumplita drama a epocii, recunoscuta inca din Evul Mediu: prapastia dintre aparentele cerute de societate (excelenta prin rafinament, gustul cel mai delicat etc.) si adevaratele intentii, insidioase, dar dure si pline de luciditate, taioase.
„Meditatia asupra fiintei te face mai putin amar“, scrie Cioran, pentru ca, privind lucrurile sui-generis, ele nu par atit de grave si de serioase din punct de vedere uman. Pe cind virulenta moralistilor este intotdeauna ucigatoare si menita sa compromita persoana/personajul aflat in discutie: „Ai zice ca in portretele pe care le zugravesc contemporanilor lor se straduiesc sa ne arate felul in care se intrupeaza, se prelungeste si se individualizeaza pacatul originar“.

Antologia portretului poate fi privita, din punct de vedere antropologic, drept un document elocvent al secolului al XVIII-lea, fapt care nu minimalizeaza insa importanta sa de scriere fictionala experimentala, unul dintre multele romane mascate ale lui Emil Cioran.